Restitution claim upheld: compensation ordered for 2,890 m² plot despite claimant’s market-rate reacquisition

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/05.04.2023, contestatoarea Episcopia Romano-Catolică Timişoara a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase şi Municipiul Timişoara, prin primar, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună:

- anularea deciziei nr. 10573/26.01.2023 a Guvernului României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

- admiterea cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003 şi nr. x/24.01.2006, cu consecinţa obligării pârâtei 1 la emiterea unei decizii de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii, pentru imobilul teren situat în Timişoara, str. x, înscris iniţial în CF nr. x Timişoara, nr. top. x (transcris apoi în CF nr. x Timişoara şi actual, în CF nr. x, nr. cad. x Timişoara), în suprafaţă de 2890 mp;

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 402 din 11 iulie 2023, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Timişoara, prin Primar, cu consecinţa respingerii contestaţiei formulate de contestatoarea Episcopia Romano-Catolică Timişoara, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

A admis contestaţia formulată de contestatoarea Episcopia Romano-Catolică Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare din cadrul Guvernului României, şi, în consecinţă, a dispus anularea deciziei nr. x.01.2023 emisă de pârâtă.

Totodată a obligat pârâta Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul teren situat în Timişoara, str. x, jud. Timiş, înscris iniţial în CF nr. x Timişoara, nr. top. x, în suprafaţă de 2890 mp şi la plata către contestatoare a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. şi 8 din C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea pe fond cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

După prezentarea istoricului şi contextului procesual, pârâta a arătat toate motivele de casare raportate la modul de soluţionare, astfel.

Instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare

În opinia recurentei, instanţa de judecată în mod greşit şi-a fundamentat sentinţa civilă pe considerentele reţinute, dispozitivul sentinţei civile recurate reflectând cumulativ interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept care reglementează cadrul normativ al restituirii imobilelor, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În aplicarea prevederilor acestui act normativ, prin H.G. nr. 1164/17.10.2002, cu modificările şi completările ulterioare, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Arată recurenta in continuare că, prin H.G. nr. 1164/17.10.2002, a fost constituită Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispoziţiile actelor normative sus-menţionate. Ca atare, acesta a fost cadrul normativ în vigoare data emiterii Deciziei a cărei legalitate se contestă.

Potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Timişoara, proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x, ulterior dezmembrat prin încheierea nr. 18026/07.08.1996 a C.F. nr. x a localităţii Timişoara în nr. top. x, nr. top x şi nr. top x a fost Episcopia Romano-Catolică de Timişoara.

În concluzie, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, identificat cu nr. top. x, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 06.03.1945- 22.12.1989.

Cu privire la preluarea abuzivă a imobilului solicitat, recurenta-pârâtă a arătat că potrivi încheierii nr. 2853/02.07.1959, foaia B, poz. 9 din C.F. x a localităţii Timişoara, imobilul identificat cu nr. top, x a fost preluat abuziv, cu titlu, de către statul român, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, potrivit art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la situaţia juridică a imobilului solicitat, a susţinut că potrivit adresei nr. x/11.04.2014, Episcopia Romano-Catolică Timişoara a transmis faptul că imobilul identificat cu nr. top. x a trecut după Revoluţie în proprietatea S.C. A. S.A., ulterior în proprietatea unor persoane fizice prin contracte de vânzare-cumpărare care au fost anulate în instanţă, iar apoi a trecut în proprietatea S.C. B. S.R.L, imobilul fiind dobândit prin adjudecare în urma unei licitaţii publice. Potrivit încheierii nr. 44595/13.03.2015, foaia B, boz. BII din C.F. nr. x a localităţii Timişoara, asupra imobilului identificat cu nr. top. x a fost înscris dreptul de proprietate al reclamantei dobândit prin sentinţa civilă nr. 18099/17.12.2014, pronunţată de Judecătoria Timişoara.

Se arată că a formulat acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a parcelei 2135/2/2, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013* pe rolul Judecătoriei Timişoara. Acest dosar s-a finalizat printr-o tranzacţie, în sensul că Episcopia Romano-Catolică Timişoara a cumpărat de la S.C. B. S.R.L. atât terenul cât şi construcţia, întrucât această parcelă se afla între cele două parcele proprietatea recurentei.

În raport de petitele reclamantei şi de situaţia juridică a imobilului solicitat prin cererile de retrocedare nr. x/12.02.2003 (soluţionare parţială) şi nr. x/24.01.2006, a subliniat recurenta, faptul că este imperios ca prin prezenta cauză legalitatea şi temeinicia Deciziei nr. 10573/26.01.2023 să fie verificată doar din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute de actul normativ în temeiul în care a fost formulată cererea de retrocedare sus-menţionată, respectiv O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, este inadmisibil a se dispune emiterea unei noi decizii de retrocedare prin care să fie acordate măsuri compensatorii pentru un imobil deja aflat în proprietatea intimatei-reclamante, considerând, astfel, că sentinţa civilă recurată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

În fine, susţine recurenta având în vedere acţiunea reclamantei, apreciază faptul că nu i se poate reţine nicio culpă la momentul emiterii deciziei contestate întrucât, din analiza actelor aflate Ia dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/12.02.2003, Comisia specială de retrocedare doar a constatat că imobilul solicitat se află în patrimoniul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara.

Mai mult decât atât, nu se poate impune recurentei vreo culpă în instrumentarea dosarului, aceasta întemeindu-şi Decizia pe înscrisurile aflate la dosarul aferent cererilor de retrocedare la momentul soluţionării acestuia de către comisie, cu privire la imobilul solicitat. Totodată, este mai mult decât evident faptul că se impune, cel puţin diminuarea cheltuielilor pe care recurenta ar fi obligată să le plătească, proporţional cu randamentul acţiunii de chemare în judecată.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

În esenţă, a susţinut că imobilul nu se află în proprietatea Statului, însă a fost înstrăinat în mod legal după anul 1989, respectiv acesta s-a aflat în administraţie operativă până anul 1989 la S.C. A. S.A., iar, în anul 1996, în baza Legii nr. 15/1990, terenul a trecut în proprietatea S.C. A. S.A..

Menţionează că de la acest terţ transcrierile s-au operat în mod abuziv, intimata-reclamantă a formulat acţiuni în vederea stopării acestei transcrieri ulterioare a imobilului, în încercarea de a-l păstra în proprietatea unei societăţi de stat pentru a-l redobândi în natură.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, reiterând aspectele prezentate prin memoriul de recurs

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează să- l respingă pentru considerentele ce vor succede:

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. a fost invocat în mod formal de către recurenta-pârâtă, în condiţiile în care niciuna dintre criticile aduse cauzei deduse judecăţii, prin motivele de recurs, nu se subsumează ipotezelor reglementate de prevederile textului legal amintit, şi anume nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contrare sau străine de natura pricinii.

În acest sens, ceea ce se critică de către recurenta-pârâtă este nerespectarea, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor privitoare la O.U.G. nr. 94/2000, republicată, respectiv a celor care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, din perspectiva cadrului normativ în vigoare la data emiterii Deciziei a cărei legalitatea se contestă, aspecte ce urmăresc aplicarea şi interpretarea corectă, raportat la circumstanţele, de fapt, ale cauzei a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din ordonanţă.

În acest context, Înalta Curte urmează a analiza legalitatea hotărârii curţii de apel prin raportare la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. căruia i se subsumează aspectele de nelegalitate invocate de către recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs de materialul probator existent la dosar.

Analizând pretinsa aplicare şi interpretare greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta Episcopia Romano-Catolică Timişoara a susţinut, în argumentele expuse în cererea de chemare în judecată că, prin Decizia nr. 10573/26.01.2023 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, au fost respinse in mod greşit cererile de retrocedare nr. x/12.02.2023 şi nr. y/24.01.2006, formulate de către Episcopia Romano-Catolică Timişoara, prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul teren situat în Timişoara, str. x, jud. Timiş, înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top. x, în suprafaţă de 2890 mp, cu motivarea că acesta se află în proprietatea şi folosinţa Episcopiei Romano-Catolice Timişoara .

A mai susţinut reclamanta că a formulat acţiune în constatarea nulităţii absolute a vânzării cumpărării parcelei cu nr. 2135/2/2 de către B. S.A., ce a făcut obiectul dosarului x/2013 al Judecătoriei Timişoara, dar în timpul procesului, cu totală rea-credinţă şi cu încălcarea legii, B. S.A. a reuşit să finalizeze construcţia pe terenul proprietatea sa dat fiind faptul că dorea să reintre în proprietatea terenului cu nr. top. x (pentru că această parcelă se afla între cele două parcele proprietatea sa, redobândite prin retrocedare) preluat abuziv de către Statul Român şi să construiască o grădiniţă pe acest teren. Intimata - reclamantă a fost nevoită să plătească preţul pieţei pentru acest teren de 2890 mp din parcela cu nr. top. x (care a fost preluat abuziv de către Statul Român), astfel că se impunea soluţionarea cererii de retrocedare nr. x/2003 (reluată prin cererile nr. x/2005 în baza Legii nr. 247/2005) cu privire la top. x în suprafaţă de 2890 mp prin acordare de despăgubiri băneşti.

De asemenea, a arătat că, în drept, Comisia a reţinut incidenţa prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (1)1 şi 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, prin prezentul recurs, recurenta-pârâtă susţine în esenţă că imobilul nu se află în proprietatea Statului, însă a fost înstrăinat în mod legal după anul 1989, respectiv acesta s-a aflat în administraţie operativă până anul 1989 la S.C. A. S.A., iar, în anul 1996, în baza Legii nr. 15/1990, terenul a trecut în proprietatea S.C. A. S.A..

A mai menţionat că de la acest terţ transcrierile s-au operat în mod abuziv, intimata-reclamantă a formulat acţiuni în vederea stopării acestei transcrieri ulterioare a imobilului, în încercarea de a-l păstra în proprietatea unei societăţi de stat pentru a-l redobândi în natură.

Precizează că, în cazul celorlalte parcele, cererea de retrocedare a fost soluţionată în mod favorabil, fie prin retrocedarea în natură, fie prin acordarea de compensaţii băneşti.

În acest caz, prezentul imobil a ajuns în proprietatea intimatei-reclamante printr-o tranzacţie în ultimul litigiu, fiind plătit preţul pieţei, întrucât imobilul a fost adjudecat la licitaţie de către S.C. B. S.A., care a ridicat o construcţie, iar, dat fiind faptul că această parcelă se afla între cele două parcele proprietatea intimatei-reclamante, redobândite prin retrocedare şi aceasta îşi dorea să construiască o grădiniţă pe acest teren, a fost nevoită să încheie tranzacţia şi să plătească preţul pieţei.

Or, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, legiuitorul a stabilit, cu valoare de principiu, că "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Pentru situaţia în care imobilele nu mai puteau fi restituite în natură - inclusiv pentru aceea că nu se mai află în proprietatea statului sau a entităţilor menţionate la art. 1 alin. (1), întrucât au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989 (situaţia imobilului reclamantei) - legiuitorul a optat pentru acordarea de compensaţii, statuând, prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 94/2000 că:

"(1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5).

În privinţa cererii de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul teren, situat în Timişoara, str. x, jud. Timiş, înscris iniţial în CF nr. x Timişoara, nr. top. x, în suprafaţă de 2890 mp, care a aparţinut reclamantei Episcopia Romano-Catolică Timişoara, se constată că toate aceste condiţii sunt îndeplinite.

Înalta Curte constată că, în mod corect, a reţinut curtea de apel că pentru stingerea litigiului existent între contestatoarea Episcopia Romano-Catolică Timişoara şi pârâţii C., D., ANAF-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Administraţia Finanţelor Publice Timişoara, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, S.C. B. S.R.L., Statul Român, prin Municipiul Timişoara şi S.C. E. S.R.L. - ce a constituit obiect al dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara - între părţi s-a încheiat o tranzacţie, în conformitate cu care Episcopia Romano-Catolică Timişoara a cumpărat imobilul în discuţie, inclusiv construcţia ridicată pe acesta, de la S.C. B. S.R.L., achitând un preţ în cuantum de 500.000 euro (f, 20-32 ds.) - imobilul întorcându-se în patrimoniul său.

Împrejurarea că intimata-reclamantă a răscumpărat de la ultimul proprietar respectivul imobil nu constituie niciun impediment în acordarea despăgubirilor, de vreme ce redobândirea calităţii de proprietar de către aceasta nu s-a făcut ca urmare a măsurilor reparatorii acordate de statul român, ci ca urmare a eforturilor proprii - prin achitarea, pentru imobil, a preţului pieţei.

Din aceste considerente se observă că instanţa de fond, prin raportare la probele administrate în cauză, a ajuns la concluzii contrare susţinerilor recurentei referitoare la netemeinicia cererii de chemare în judecată, constatând in mod corect că toate condiţiile instituite de lege pentru acordarea măsurilor reparatorii sunt îndeplinite în cauză, contestatoarea având dreptul la compensaţii pentru imobilul de care a fost deposedată în mod abuziv în perioada regimului comunist.

În aceste condiţii nu pot fi primite criticile prin care s-a susţinut că instanţa de fond ar fi făcut o greşită aplicare a regimului actului contestat, prin faptul că este inadmisibil a se dispune emiterea unei decizii de retrocedate prin care să fie prin care să fie acordate măsuri compensatorii pentru un imobil deja aflat în proprietatea intimatei-reclamante, considerând, astfel, că sentinţa civilă recurată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

În concluzie, sentinţa recurată nu reprezintă o dublă reparaţie, pentru că nu a existat nicio reparaţie din partea Statului, a existat doar preluarea abuzivă şi intimata a răscumpărat proprietatea la preţul pieţei de la terţul la care ajunsese în proprietate, iar Comisia Specială de Retrocedare, la rându-i, recunoaşte că sunt îndeplinite toate cerinţele legale ale O.U.G. nr. 94/2002 astfel încât contestatoarea să poată beneficia de reparaţii.

Referitor la motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond, acest aspect nereprezentând o critică de nelegalitate adusă sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, constatând caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

Ţinând cont de circumstanţele cauzei (care rezultă din considerentele reţinute în analiza cererii de recurs), precum şi activitatea desfăşurată de avocat în cadrul dosarului de recurs (concretizată în întâmpinare şi susţinerile la termenul de judecată), conform art. 494 cu referire la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 2.500 RON către intimata-reclamantă Episcopia Romano-Catolică Timişoara, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 402 din 11 iulie 2023 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare la plata sumei de 2500 RON către intimata-reclamantă Episcopia Romano-Catolică Timişoara, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 9 octombrie 2024.