Nullity of appeal for failure to concretely challenge lower court reasoning in action against administrative structure decree

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.07.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 416/2009 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

În şedinţa publică de la data de 04.05.2022 reclamantul A. a depus cerere modificatoare a acţiunii, prin care a arătat că înţelege să solicite anularea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

La data de 07.01.2022 a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României Ministerul Afacerilor Interne, arătând că H.G. nr. 416/2009 reprezintă un act normativ emis de către Guvernul României privind acordarea unui ajutor, nicidecum structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne.

1.2. Hotărârea/încheierea primei instanţe

Prin încheierea din 14 de septembrie 2022 Curtea, deliberând asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de intervenţie accesorie, a respins-o ca neîntemeiată, întrucât aceasta fiind semnată de către B. care, potrivit Ordinului MAI nr. II/2214/03.08.2018 deţinea calitatea de Director general adjunct al Direcţiei general juridice a MAI, caz în care are dreptul de a reprezenta MAI în raporturile cu instanţele de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 coroborat cu art. 4 alin. (1) şi (3) din OMAI nr. 100/2011.

Asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară accesorie în favoarea pârâtei formulată de MAI, instanţa a admis-o în principiu, cu motivarea că MAI justifică un interes în formularea cererii de intervenţie, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care se solicită anularea H.G. nr. 416/2007 prin care sunt reglementate structura organizatorică şi efectivele MAI.

Prin sentinţa civilă nr. 1840 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în formularea acţiunii, invocată de pârât şi de intervenient şi, în consecinţă:

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, astfel cum a fost modificată, ca lipsită de interes.

A admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea pârâtului.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1840 din 26 octombrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamantul A., invocând criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Părţile adverse au depus întâmpinare în cauză. Intimatul-pârât Guvernul României a înţeles să invoce excepţia nulităţii recursului, având în vedere că, prin criticile prezentate recurentul-reclamant repune în discuţie fondul cauzei. De asemenea, se arată că prin motivele de recurs reclamantul nu a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, ceea ce nu permite încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, constatarea nulităţii recursului.

Intimatul-intervenient Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia lipsei de interes, excepţie care a fost respinsă, aşa cum reiese din practicaua prezentei decizii.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 9 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 9 octombrie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimatul Guvernul României pe care o va admite pentru următoarele considerente.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Asupra nulităţii recursului, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă, prin criticile formulate, subsumate de către recurentul-reclamant motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., aceasta a invocat, atât greşita respingere, de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de intervenţie, cât şi o pretinsă încălcare a dispoziţiilor legale incidente cu privire la dreptul de petiţionare şi de acces la informaţiile de interes personal ca urmare a suspendării plăţii drepturilor salariale ce i se cuveneau.

Verificând ansamblul criticilor formulate, se constată că acestea nu sunt unele propriu-zise şi, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurentul-reclamant a reluat ad litteram susţinerile expuse în cadrul argumentelor expuse în cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, care a primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de fond.

Or, această manieră de redactare a memoriului de recurs nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant omiţând să contrapună dezlegărilor instanţei de fond argumente concrete.

Mai mult, recurentul-reclamant se limitează doar la a formula susţineri generale, fără a invoca, însă, elemente de substanţă, care să permită exercitarea controlului de legalitate din prezenta cale extraordinară de atac.

În acest sens, se observă că recurentul-reclamant omite a-şi argumenta, într-o manieră aplicată, susţinerile, rezumându-se doar la situaţia de fapt a cauzei şi la probele administrate în cauză, aspect ce nu se înscrie în rigorile arătate.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la sentinţa/încheierea atacată, recurentul-reclamant ignorând, practic, raţionamentul judiciar al instanţei de prim control judiciar în legătură cu aspectele invocate.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor arătate anterior, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind raţionamentul instanţei de fond.

Este fără dubiu că această din urmă cerinţă nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurentul-reclamant a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa de fond în legătură cu aspectele deduse judecăţii, limitându-se a prelua şi reitera întocmai argumentele expuse în cererea de chemare în judecată, care a primit deja dezlegare jurisdicţională.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în rigorile impuse prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, această susţinere nu se grefează pe considerentele instanţei de fond, ci doar tinde a repune în discuţie, într-o manieră deficitară, raţionamentul primei instanţe, infirmat, ca atare, prin sentinţa atacată.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, dat fiind scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de fond, astfel cum au fost menţionate în sentinţa atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

În consecinţă, cum recurentul-reclamant nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Cum aspectele invocate de recurent nu se grefează pe conţinutul sentinţei atacate, şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute din oficiu motive de ordine publică în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat în cauză, urmare a admiterii excepţiei nulităţii recusului invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recusului invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Constată nul recursul formulat de recurent-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 14 septembrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 1840 din 26 octombrie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 9 octombrie 2024.