Proportionality of administrative sanction for perceived religious discrimination in journalistic commentary on pandemic hygiene

Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.07.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat:

- anularea parţială a Hotărârii nr. 262 din 24.02.2020 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în sensul anulării sancţiunii avertismentului, impuse reclamatului B. prin această hotărâre;

- impunerea, în locul sancţiunii avertismentului, a sancţiunii contravenţionale maxime, prevăzute de art. 26 al O.U.G. nr. 137/2000 pentru discriminarea ce vizează un grup de persoane sau o comunitate;

- sancţionarea cu aceeaşi sancţiune contravenţională a radiodifuzorului C., faţă de care CNCD nu s-a pronunţat în niciun fel;

- obligarea CNCD la sesizarea parchetului, în temeiul art. 291 C. proc. pen., sub aspectul luării la cunoştinţă cu privire la săvârşirea de către domnul B. şi C. a infracţiunii de incitare la ură şi discriminare, prevăzută şi pedepsită de către art. 369 C. pen., în condiţiile în care instanţa va aprecia că fapta dedusă judecăţii depăşeşte limitele contravenţionale şi se înscrie în cazurile de pedepsire penală, conform art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000;

- obligarea reclamaţilor B. şi C. la publicarea în media a hotărârii judecătoreşti, conform art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 137/2000.

Având în vedere dispoziţiile art. 78 C. proc. civ., respectiv art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa a pus în vedere reclamantului necesitatea introducerii în cauză a persoanelor reclamate în faţa CNCD, sens în care, în urma precizărilor sale, cadrul procesual pasiv a fost extins prin introducerea în cauză a pârâţilor B. şi D. S.A, radiodifuzorul care deţine licenţa pentru postul de C..

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 895 din 17 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.A ca neîntemeiată.

A respins acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în Bucureşti, B. şi D. S.A. - Postul de C., ca neîntemeiată.

Totodată, a obligat reclamantul la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B. cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

1.3. Calea extraordinară de atac formulată în cauză

Împotriva sentinţei a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a invocat următoarele motive:

Instanţa de fond nu a reţinut corect intenţia pârâtului B. de a insulta credinţa ortodoxă şi practica ortodoxă a pelerinajelor, pronunţând o sentinţă netemeinică.

Arată recurentul-reclamant că, din afirmaţiile făcute, se vede clar că intimatul-pârât B. şi-a permis să facă afirmaţii insultătoare la adresa simbolurilor religioase ale Ortodoxiei şi a practicii şi credinţei ortodoxe, afirmaţii care nu sunt în context medical, pentru că acesta nu are nicio educaţie medicală pentru a avea o opinie a în materia prevenţiei sanitare.

Se susţine în continuare că denumirea sfintelor moaşte ale Sfântului Dumitru cel Nou al Bucureştilor ca "hoitul din plexiglas" nu are nicio legătură cu prevenţia sanitară împotriva COVID 19, ci are legătură cu opinia domnului B. despre sfintele moaşte în general. Din astfel de concepţie despre sfintele moaşte se naşte şi dispreţul afişat public al domniei sale pentru practica respectivă a sărutării moaştelor. Judecarea încrederii pe care o au ortodocşii în puterea miraculoasă a sfinţilor, mai ales a sfântului Dimitrie, cunoscut ca tămăduitor al unor boli infecţioase cu transmisie rapidă, ca prostie şi semn d retardare mintală nu are nicio legătură cu practica medicală şi cu prevenţia sanitară, ci cu practica sărutării moaştelor.

În fine, se susţine că intimatul B. îşi exprimă păreri denigratoare faţă de practica religioasă, faţă de simbolurile religioase, nu faţă de securitatea naţională sau securitatea medicală, domenii în care nu are nicio expertiză pentru a vorbi.

Pentru toate aceste motive, consideră că instanţa a tratat mai indulgent decât CNCD însuşi aceste insulte grave, care se constituie în încălcarea Legii 489/2006, care interzice strict insultarea simbolurilor religioase, în condiţiile în care sfintele moaşte sunt pentru ortodocşi simboluri religioase.

Apreciază că sancţiunea aplicată, avertismentul, este disproporţionată faţă de gravitatea faptei săvârşite.

Raportat la jurisprudenţa CEDO, consideră că sancţionarea intimatului cu contravenţie este prevăzută de lege, urmăreşte scopul legitim de a apăra demnitatea şi dreptul la opinie religioasă a membrilor unui cult legal constituit, este necesară într-o societate democratică şi e proporţională cu scopul urmărit, astfel că solicită ca instanţa să desfiinţeze sentinţa civilă sub aspectul sancţionării intimatului şi aplicarea contravenţiei prevăzută de lege, aşa cum a cerut-o în actiunea iniţială.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în esenţă, recurentul afirmă că acestea sunt excesive, nu reflectă valoarea muncii avocatului, în condiţiile în care aceasta a depus note scrise ataşate la dosar.

1.4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar, respingerea ca nefondat, reiterând argumentele principale din întâmpinarea formulată la fond.

Recurentul-reclamant a depus, prin Serviciul Registratură, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-pârât B. prin care a invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, susţinând că termenul a fost depăşit cu un an, in condiţiile în care recursul a fost depus la data de 31.10.2023.

Intimata-pârâtă D. Postul de C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive. Pe fond a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care solicită scoaterea din cauză a intimatei-pârâte D. Postul de C..

1.5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 9 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, a respins excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, cu motivarea că cererea de recurs a fost comunicată în data de 06.08.2024, întâmpinarea fiind depusă în data de 16.08.2024.

De asemenea, faţă de poziţia recurentului-reclamant, potrivit căreia nu a înţeles să recureze soluţia sub acest aspectul soluţiei de respingere a acţiunii ce o vizează pe intimata-pârâtă D. Postul de C., Înalta Curte a constatat că aceasta nu are calitate procesuală în recurs, motiv pentru care nici nu a fost pusă în discuţie nici excepţia nulităţii recursului invocată de aceasta.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că prin motivele de recurs reclamantul a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, ceea ce permite încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care se va analiza sentinţa atacată în raport de criticile formulate, după cum urmează:

Motivele pentru care recurentul-reclamant a solicitat anularea parţială a actului administrativ jurisdicţional indicat au fost reiterate în recurs ca reprezentând motive de nelegalitate a sentinţei.

Teza autorului demersului judiciar este că sancţiunea aplicată, avertismentul, este disproporţionată faţă de gravitatea faptei săvârşite.

În cauza de faţă s-a reţinut ca premisă factuală împrejurarea că, la data de 26.10.2020, pârâtul B. a fost invitat în emisiunea #x, difuzată de postul de C., la o dezbatere având următoarea temă:

"De ce ies oamenii în stradă în pandemie?", temă de interes general la acel moment, având în vedere măsurile adoptate de autorităţile publice în contextul pandemiei de COVID-19.

Opinia exprimată de pârâtul B. în legătură cu tema abordată în cadrul emisiunii #x ("se duce omul unde stă acolo hoitul ăla în plexiglas...hoitul în pepsiglas...vin oamenii acolo, îşi scot masca, ling pexiglasu’ şi îşi pun masca la loc ...ce e în creierul, în sufletul omului care face această operaţiune... el este sub maimuţele antropoide. Nu ştiu, e pă a nivelu’ meduzelor") l-a determinat pe reclamant să sesizeze Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la data de 09.11.2020 cu privire la o presupusă faptă de discriminare apărută cu ocazia emiterii în spaţiul public a unor afirmaţii ale dlui B., considerate discriminatorii la adresa credincioşilor creştini-ortodocşi.

Prin Hotărârea nr. 262/24.02.2020 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, pe criteriul apartenenţei religioase, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, fiind aplicată pârâtului B. sancţiunea avertismentului potrivit art. 5 alin. (2) şi art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

S-a mai constatat că pârâtul, autor al afirmaţiilor, are calitatea de formator de opinie, fiind un jurnalist recunoscut drept o persoană influentă în social media, care avea capacitatea de a conştientiza atât gravitatea afirmaţiilor cât şi impactul social.

Astfel, cum a statuat autoritatea, cu referire, atât la context, cât şi la obiectivul urmărit de autor, pârâtul nu a urmărit să critice pelerinajul şi sărutarea moaştelor în general, ci în contextul pandemic în care trebuie respectate norme stricte igienico-sanitare şi de protecţie a sănătăţii populaţiei.

Ca atare, Consiliul a înţeles că intenţia pârâtului nu a fost de a aduce atingere dreptului de demnitate a credincioşilor ortodocşi, ci de a sesiza riscurile majore de proliferare a infecţiilor pe fondul contextului pandemic global care a impus restricţii şi distanţare socială la nivelul întregului mapamond.

Contrar criticilor din recurs, se constată că la aplicarea sancţiunii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a raportat în mod legal la criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G./2011, avertismentul fiind proporţional cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi circumstanţele personale ale pârâtului.

Prin Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-81/12, se confirmă valoarea juridică a sancţiunii avertismentului, sub aspectul îndeplinirii exigenţei efectivităţii, proporţionalităţii şi disuasivităţii, fiind de competenţa instanţei naţionale să verifice dacă această sancţiune este adecvată în litigiul ce face obiectul cauzei deduse judecăţii.

În speţă, în raport de împrejurările de fapt reţinute prin hotărârea contestată, prima instanţă a apreciat că CNCD a realizat o corectă individualizare a sancţiunii contravenţionale.

Astfel, cum bine a punctat judecătorul fondului, în efectuarea testului relativ la necesitatea ingerinţei statului în libertatea de exprimare Colegiul Director al CNCD s-a raportat la obiectivul urmărit de partea reclamată, contextul în care a avut loc, conţinutul afirmaţiilor, rolul în societate al persoanei- autorul afirmaţiilor în emisiune.

Or, autoritatea pârâtă a avut în vedere la aplicarea sancţiunii împrejurarea în care a fost săvârşită fapta, respectiv, în contextul unui demers pur jurnalistic, corelativ exercitării dreptului la libertatea de exprimare, în contextul pandemic în care trebuie respectate norme stricte igienico-sanitare şi de protecţie a sănătăţii populaţiei, acesta neurmărind să critice pelerinajul şi sărutarea moaştelor, pe criterii discriminatorii.

Acest fapt reiese cu evidenţă şi din poziţia exprimată de pârât cu ocazia audierilor în care acesta a arătat că nu a înţeles să se manifeste împotriva credinţelor religioase şi a dreptului credincioşilor de a-şi exercita această credinţă, ci şi-a exprimat critica în contextul pandemiei în condiţiile în care trebuie respectate norme stricte de împiedicare a răspândirii virusului.

În fine, cât priveşte sancţiunea aplicată intimatului-pârât B., curtea de apel a apreciat că aceasta răspunde cerinţelor efectivităţii şi proporţionalităţii, fiind judicios examinate în considerentele sentinţei elementele care au stat la baza individualizării sancţiunii.

De asemenea, avertismentul nu este incompatibil cu art. 17 din Directiva 2000/78 a Consiliului şi nu poate fi considerat de plano ca reprezentând o sancţiune pur simbolică.

La aplicarea acestei sancţiuni CNCD beneficiază de o marjă de apreciere în cadrul căreia evaluează mai multe elemente, în cadrul cărora contextul săvârşirii faptei, efectele ori urmarea produsă şi persoana contravenientului au jucat un rol determinant.

Nu în ultimul rând, publicitatea care a însoţit hotărârea de sancţionare a autorului faptei de discriminare care şi-a exercitat excesiv libertatea de exprimare a exercitat un rol disuasiv în societate.

Relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 10 din Carta Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale recunoscând libertatea de informare ca o componentă a libertăţii de exprimare, garantează numai libertatea de a primii sau comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţii publice dar nu cuprinde şi dreptul de acces a informaţiei, mai precis dreptul unei persoane de a i se comunica anumite informaţii şi deci libertatea de informare trebuie înţeleasă ca libertatea de a comunica şi difuza informaţii deja deţinute.

Cât priveşte critica prind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, aceasta nu poate fi primită.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conchizând, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

Înalta Curte observă că pârâtul B. a cerut acordarea cheltuielilor de judecată prin întâmpinare cât şi prin concluziile formulate la termenul de dezbateri iar recurentul ca "parte căzută în pretenţii" conform art. 453 alin. (1) raportat la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât B., în cuantum de 2093 RON, reprezentând onorariu avocaţial, aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar (fila54-60 ds recurs).

Cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimata-pârâtă D. Postul de C., având în vedere poziţia recurentului-reclamant, potrivit căreia nu a înţeles să recureze soluţia sub acest aspectul soluţiei de respingere a acţiunii ce o vizează pe intimata-pârâtă D. Postul de C., Înalta Curte constată că aceasta nu are calitate procesuală în recurs, motiv pentru care va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât B., ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 895 din 17 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul -reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât B., în cuantum de 2093 RON.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă D. S.A. - postul de C., privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 9 octombrie 2024.