Orthodox parish retrocession dispute centered on absolute judicial incompatibility after cassation remand

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022 la data de 08.06.2022, reclamanta Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România: anularea Deciziei nr. 10124/31.03.2022 şi emiterea unei noi decizii, în sensul admiterii cererii şi acordării de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x; obligarea Comisiei să se pronunţe asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafaţă de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între B. şi Şoseaua Băile Oglinzi, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 36 din 31 martie 2023, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere vizând obligarea Comisiei de a se pronunţa asupra solicitării privind revendicarea terenului în suprafaţă de 6265 mp situat lângă pârâul lui A., între B. şi Şoseaua Băile Oglinzi; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă, ca nefondată.

I.3. Recursul exercitat împotriva hotărârii de fond pronunţate în primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei de mai sus, a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii restrânse, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 10124/31.03.2022 şi emiterii unei noi decizii în sensul acordării de măsuri compensatorii pentru terenul de 100 mp situat în str. x.

I.4. Decizia de casare pronunţată de instanţa de control judiciar asupra hotărârii date în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1914 din data de 4 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, după casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022*.

II. Al doilea ciclu procesual

II.1. Hotărârile ce fac obiectul controlului judiciar dedus judecăţii

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 iulie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de abţinere formulată de doamna judecător C., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 octombrie 2024, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022

Prin sentinţa nr. 169/2024 din data de 16 decembrie 2024, în rejudecare după casare, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta, ca nefondată.

II.2. Cererea de recurs ce face obiectul judecăţii

Împotriva acestor hotărâri, a promovat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

În dezvoltarea criticilor sale, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este lovită de nulitate absolută, în condiţiile în care a fost pronunţată de un judecător incompatibil, potrivit prevederilor art. 41 din C. proc. civ., normă juridică cu caracter imperativ.

Susţine recurenta că respingerea celor două cereri, cea de abţinere şi cea de recuzare, este absolut nelegală, în condiţiile în care textul art. 41 din C. proc. civ. se intitulează "Cazuri de incompatibilitate absolută", iar din conţinutul acestui articol rezultă caracterul imperativ al acelei norme, neexistând o împrejurare în care acea incompatibilitate să poată fi înlăturată sau depăşită.

Recurenta nu este de acord cu motivarea completului de judecată şi cu soluţia de respingere a celor două cereri, în sensul că nu ar exista incompatibilitate, deoarece la prima pronunţare judecătorul a avut în vedere anumite fapte, probe şi prevederi legale, iar în fond după casare s-a pronunţat asupra altor aspecte menţionate în decizia de retrimitere a cauzei spre rejudecare. Raportat la dispoziţiile art. 45 din C. proc. civ., formularea imperativă a textului conduce la concluzia că, indiferent de faptul că judecătorul incompatibil nu s-a abţinut şi nu a fost recuzat, hotărârea pronunţată de acesta va fi lovită de nulitate absolută (conform art. 174 alin. (2) din C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta - reclamantă critică faptul că instanţa de fond după casare a atribuit putere probantă unor înscrisuri transmise la dosar de către Primăria Tg. Neamţ, înscrisuri care nu au nicio relevanţă în legala soluţionare a cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţine recurenta că, din înscrisurile depuse de aceasta şi menţionate în considerentele sentinţei recurate, rezultă faptul că Parohia a avut în proprietate terenul pentru care a solicitat despăgubiri. În acest context, recurenta solicită a se lua act că a făcut dovada preluării abuzive a terenului în discuţie, precum şi a faptului că a făcut dovada dreptului de proprietate al Parohiei asupra terenului în discuţie în perioada de referinţă menţionată în O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989. De altfel, din însăşi Decizia nr. 10124/31.03.2022, rezultă că în anul 1948 terenul respectiv se afla încă evidenţiat în Registrul inventar al Parohiei, iar adresa olografa sus menţionată confirmă că imobilul se afla în proprietatea Bisericii în mai 1949, deci acel teren se afla în proprietatea recurentei-reclamante în perioada de referinţă prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000.

Apreciază recurenta - reclamantă că se află în situaţia prezumţiei legale instituite prin O.U.G. nr. 94/2000, din moment ce multe dintre preluările abuzive au fost mascate sub forma unor "donaţii" făcute Statului. Or, intimata-pârâtă a ignorat incidenţa în cauză a acestei norme legale.

Mai invocă recurenta şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în numerose decizii pronunţate, în cadrul cărora a statuat faptul că simpla deţinere de către Stat a unor bunuri care au aparţinut anterior Bisericii constituie o puternică prezumpţie de preluarea abuzivă a acelor bunuri de către Stat.

În acest context, consideră că Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Tg. Neamţ are calitatea de persoană îndreptăţită să obţină măsuri compensatorii care i se cuvin în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 pentru terenul de 100 mp, situat în Tg. Neamţ, str. x, jud. Neamţ.

În drept, au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

II.3. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte criticile încadrate de recurenta - reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., intimata - pârâtă a arătat că se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situaţie nu este posibilă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinţei pronunţate. Recurenta-reclamantă nu a indicat în motivele de recurs ce reguli de procedură au fost încălcate ori greşit aplicate şi care dintre acestea atrag sancţiunea nulităţii sentinţei civile. S-a invocat pur formal că sentinţa recurată a fost pronunţată de un judecător aflat într-un caz de incompatibilitate.

Mai susţine intimata că recursul formulat împotriva încheierii din data de 09.07.2024 prin care a fost soluţionată cererea de abţinere este inadmisibil, având în vedere că respectiva încheiere nu este supusă niciunei căi de atac.

În acest context, atacarea încheierii din data de 18.10.2024 prin care instanţa de fond a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă, apare ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta în mod corect a respins cererea de recuzare, întrucât aceasta viza acelaşi judecător şi aceleaşi motive pentru care anterior instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea definitivă din data de 09.07.2024. În concluzie, raportat la aspectele tranşate de instanţa de fond prin încheierea din data de 09.07.2024, susţine intimata că prezentul recurs nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţine intimata cu titlu preliminar că modul în care instanţa de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi luat în considerare în fundamentarea unui recurs întemeiat pe acest motiv. Mai arată aceasta că alegaţiile recurentei-reclamante prin care califică informaţiile cuprinse în adresele reţinute de instanţa de fond ca fiind inutile pentru soluţionarea cauzei, sunt nefondate şi, cu atât mai mult nu pot circumscrie acţiunea recurentei-reclamante în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., atât timp cât acestea cuprind în mod cert dispoziţii referitoare la imobilul teren obiect al cauzei deduse judecăţii.

În lipsa unor probe care să ateste calitatea de proprietar a recurentei-reclamante pentru imobilul teren în suprafaţă de 100 m.p., la dosarul cauzei regăsindu-se exclusiv probe din care rezultă fără putinţă de tăgadă că imobilul respectiv a părăsit patrimoniul solicitantei înaintea preluării abuzive de către Statul Român, preluare care potrivit probatoriului a fost realizată din patrimoniul unei persoane fizice.

Cu privire la înscrisul Act de trecere în proprietatea Statului din data de 07.03.1953 la care Parohia Ortodoxă "Adormirea Micii Domnului" face referire în cererea de recurs, intimata apreciază că acest înscris nu poate face dovada preluării abuzive de către Stat a imobilului obiect al cauzei pendinte atât timp cât respectivul. înscris nu cuprinde dispoziţii privitoare la terenul situat din punct de vedere administrativ în strada x nr. 49. Mai mult decât atât, înscrisul sus-menţionat poate avea numai vocaţia unui început de dovada scrisă cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului cuprins în respectivul act. În ceea ce priveşte alegaţiile recurentei-reclamante referitoare la lipsa de acţiune a numitului D. în ceea ce priveşte obţinerea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 100 m.p., susţine intimata că simplele speculaţii şi presupuneri ale recurentei-reclamante nu au nicio valoare probatorie şi, mai mult decât atât, nu sunt în măsură să descalifice legalitatea de care se bucură sentinţa recurată ca urmare a analizării probatoriului administrat în cauză. Astfel, apreciază că Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" nu a reuşit să îşi probeze susţinerile în niciunul din cele două cicluri procesuale şi cu atât mai puţin în procedura administrativă de soluţionare a dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/16.04.2010 (înregistrată iniţial Ia Primăria oraşului Târgu Neamţ cu nr. 10699/20.06.2006).

II.4. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" a combătut apărările intimatei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare din cadrul întâmpinării, printr-un răspuns la întâmpinare, solicitând instanţei de recurs respingerea acestora, ca nefondate şi admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat, cu consecinţa casării hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

III. Procedura de soluţionare a recursului

La termenul din 16 septembrie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunţare atât cu privire la inadmisibilitatea recursului formulat de recurentă împotriva încheierii din data de 09.07.2024, cât şi cu privire la fondul recursului vizând sentinţa şi încheierile premergătoare din data de 9 iulie 2024 şi din data de 18 octombrie 2024.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

IV.1. Asupra excepţiei inadmisibilităţii parţiale a recursului, invocată de intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România

Înalta Curte constată că intimata a invocat inadmisibilitatea recursului formulat de Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva încheierii din data de 09.07.2024 prin care a fost soluţionată cererea de abţinere, având în vedere că respectiva încheiere nu este supusă niciunei căi de atac.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că ceea ce s-a urmărit, prin instituirea prevederilor art. 53 alin. (2) din C. proc. civ. este ca soluţia dată declaraţiei de abţinere cu privire al existenţa sau inexistenţa unui caz de incompatibilitate a judecătorului, în lipsa formulării unei cerere de recuzare de către părţi, să nu poată fi repusă în discuţie de către una din părţi, cât timp iniţiativa invocării cazului respectiv de incompatibilitate (indiferent de soluţia primită) a fost doar a judecătorului respectiv.

Astfel, partea nu are cale de atac asupra soluţiei date abţinerii, în măsura în care aceasta este singura modalitate procedurală în care a fost invocat respectivul caz de incompatibilitate invocat.

Or, în măsura în care acest caz de incompatibilitate a fost invocat şi pe calea unei cereri de recuzare (soluţionată pe fondul acesteia), nu se poate reţine inadmisibilitatea reanalizării acestuia pe calea recursului formulat de partea interesată împotriva soluţiei date cererii de recuzare; în cauza de faţă, atât soluţia dată cererii de abţinere, cât şi cea dată cererii de recuzare au privit acelaşi caz de incompatibilitate.

Dincolo de aceste aspecte, prin inadmisibilitate se înţelege situaţia procedurală în care partea fie foloseşte un mijloc procedural nepermis de lege, fie foloseşte un mijloc procedural permis de lege, dar în alt scop decât cel reglementat de legiuitor (abuz procesual).

În ipoteza declarării unui recurs care priveşte atât soluţiile date cererilor privind invocarea cazului de incompatibilitate, cât şi soluţia pe fondul cauzei, mijlocul procedural ca atare (cererea de recurs) este unul unitar şi indivizibil, neputând fi reţinută o inadmisibilitate parţială a acestuia.

Astfel, neputându-se constata o inadmisibilitatea parţială a recursului ca şi cale de atac indivizibilă, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii parţiale a recursului, invocată de intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca nefondată.

IV.2. În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la greşita nereţinere a cazului de incompatibilitate

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei, deşi încadrat de aceasta în cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se încadrează în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu de la 09 iulie 2024, completul învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere formulate de judecătorul din primul ciclu procesual, a reţinut că, prin Decizia nr. 1914/2024, instanţa supremă a arătat că:

"În speţă, instanţa de fond a reţinut că din actele aflate la dosar (copia de pe inventarul parohiei întocmit în 31.12.1948, copia inventarului terenuri din 31.12.1948, copia certificată a registrului inventar jurnal al bisericii din 31.12.1948) rezultă deţinerea imobilului în proprietate de către Parohia reclamantă la nivelul anului 1948.

Concluzia primei instanţe a fost însă aceea că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar, pentru că, ulterior anului 1948, mai precis în perioada 1959- 1966, imobilul situat în Tîrgu Neamţ, str. x, a figurat în rolul fiscal al numitului D., iar după 1975 nu mai există informaţii cu privire la acesta.

Deşi reclamanta a susţinut ca fiind o eroare menţiunea cuprinsă în adresa nr. x/22.03.2016 a Primăriei oraşului Târgu Neamţ, referitoare la existenţa terenului în discuţie la rolul fiscal al numitului D., solicitând emiterea unei adrese pentru clarificarea situaţiei, prin care să se indice care sunt proprietăţile deţinute de persoana respectivă în oraşul Tîrgu Neamţ, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, şi dacă proprietăţile acesteia se învecinau cu proprietăţile Parohiei, instanţa de fond nu a dat curs acelei solicitări.

Prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia pe dovezi care să clarifice fără echivoc situaţia juridică a imobilului pentru care reclamanta a formulat cererea întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că, deşi Parohia Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului a depus acte doveditoare- conform pct. 13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1164/2002- cu privire la dreptul său de proprietate la nivelul anului 1948, aflat în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, ulterior ar fi intervenit o împrejurare care ar fi atras neîncadrarea în ipoteza art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

Prin dispoziţiile legale anterior menţionate, se instituie o prezumţie legală relativă de preluare abuzivă a bunului, în situaţia în care nu se poate face dovada formală a preluării acestuia, cu scopul de a uşura dovada naşterii, modificării sau stingerii raporturilor juridice de drept substanţial.

Aşadar, în raport cu cele mai sus reţinute, reiese necesitatea pronunţării unei soluţii de casare şi trimitere a cauzei spre rejudecare, instanţa de fond urmând a analiza toate susţinerile şi apărările formulate de părţi şi efectuarea probelor pe care le va considera necesare şi utile lămuririi situaţiei de fapt şi a semnificaţiei ei juridice, inclusiv emiterea adresei la care s-a făcut referire anterior".

Prima instanţă a reţinut, în soluţionarea declaraţiei de abţinere, că, având în vedere considerentele deciziei de casare, obligatorii conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecare, judecătorul nu va fi chemat să se pronunţe asupra aceloraşi chestiuni. În rejudecare, judecătorul va face o analiză a unei situaţii de fapt diferite prin raportare la probatoriul care va fi administrat conform indicaţiilor instanţei de control judiciar, situaţie care nu se circumscrie ipotezei reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din şedinţa Camerei de Consiliu de la 09 iulie 2024, în soluţionarea cererii de recuzare formulate de reclamantă, s-a reţinut că, prin încheierea definitivă pronunţată în acest dosar la data de 9 iulie 2024, instanţa a respins cererea de abţinere formulată de către doamna judecător C.. Cererea de abţinere a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.. În soluţionarea cererii de abţinere, instanţa a reţinut având în vedere considerentele deciziei de casare, obligatorii conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ., că, în rejudecare, judecătorul nu va fi chemat să se pronunţe asupra aceloraşi chestiuni. În rejudecare, judecătorul va face o analiză a unei situaţii de fapt diferite prin raportare la probatoriul care va fi administrat conform indicaţiilor instanţei de control judiciar, situaţie care nu se circumscrie ipotezei reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, constatând că temeiurile prezentei cereri de recuzare au fost anterior analizate în cuprinsul cererii de abţinere respinse, în temeiul art. 51 C. proc. civ. raportat la art. 41 alin. (1) C. proc. civ., a fost respinsă cererea de recuzare.

Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentei referitoare la existenţa cazului de incompatibilitate absolută, prevăzută de art. 41 din C. proc. civ., normă juridică cu caracter imperativ.

Analiza făcută de instanţa care a analizat cazul de incompatibilitate, prin reţinerea faptului că judecătorul nu va fi chemat să se pronunţe asupra aceloraşi chestiuni, deoarece instanţa de casare a impus suplimentarea probatoriului, astfel că, în rejudecare, judecătorul va face o analiză a unei situaţii de fapt diferite prin raportare la probatoriul care va fi administrat conform indicaţiilor instanţei de control judiciar, este una formală şi care eşuează în a atinge fondul chestiunii de drept.

Pe de o parte, probatoriul suplimentar nu exclude probatoriul deja administrat, ce fusese deja evaluat de prima instanţă învestită şi care era câştigat cauzei; pe de altă parte, analiza probatoriului reprezintă o operaţiune logico-juridică holistică, ce nu poate face obiectul unei separări formaliste.

Soluţia primei instanţe cu privire la cazul de incompatibilitate nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează incompatibilitatea relativă a judecătorului, în acord cu principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în aplicarea principiilor reglementate de art. 6 C. proc. civ., scopul acestora fiind asigurarea imparţialităţii şi evitarea situaţiei în care există elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei.

Imparţialitatea, ca element al unui proces echitabil, reprezintă garanţia încrederii justiţiabililor în magistraţi şi instituţiile care realizează actul de justiţie. Referindu-se la conceptul de imparţialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se defineşte prin "absenţa prejudecăţilor sau a părerilor preconcepute" şi se stabileşte pe baza unui demers subiectiv în cadrul căruia se acordă atenţie convingerilor personale şi comportamentului judecătorului, precum şi unui demers obiectiv în cazul căruia se verifică dacă judecătorul a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în legătură cu imparţialitatea sa.

În cadrul demersului subiectiv, principiul conform căruia o instanţă trebuie considerată ca lipsită de prejudecăţi sau părtinire este consacrat în jurisprudenţa CEDO, Curtea hotărând că imparţialitatea unui judecător trebuie presupusă până când apar dovezi în sens contrar (dacă un judecător a dat dovadă de ostilitate sau rea-voinţă din motive personale -a se vedea De Cubber împotriva Belgiei, 26 octombrie 1984).

În ceea ce priveşte demersul obiectiv, este necesar să se stabilească dacă, spre deosebire de conduita judecătorului, există fapte verificabile care pot indica îndoieli privind imparţialitatea sa. Demersul obiectiv se axează în principal pe legăturile dintre judecător şi alţi actori implicaţi în procedură care justifică îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei şi, în consecinţă, nu respectă normele din convenţie conform demersului obiectiv. Prin urmare, este necesar să se stabilească punctual dacă legătura respectivă este de natură şi în măsură să indice o lipsă de imparţialitate a instanţei. În această privinţă, chiar şi aparenţele pot prezenta importanţă, întrucât imparţialitatea nu este doar o chestiune de substanţă, ci şi de aparenţă, nefiind suficient doar să se facă dreptate, ci să se şi vadă că s-a făcut dreptate. Aşadar, judecătorul este ţinut să adopte un comportament din care să rezulte chiar şi aparenţa de imparţialitate (în sensul că aceasta este vizibilă pentru justiţiabili), tocmai pentru a înlătura orice îndoială cu privire la îndeplinirea corectă a îndatoririlor profesionale, punctul de interes fiind reprezentat de încrederea pe care instanţele dintr-o societate democratică trebuie să o insufle populaţiei.

Or, în speţă, în primul ciclu procesual, judecătorul vizat a făcut o judecată completă pe fondul cauzei, prin analizarea şi evaluarea probatoriului administrat şi a pronunţat o soluţie pe fond, ceea ce este de natură să justifice obiectiv îndoielile cu privire la imparţialitatea instanţei.

Ipoteza de faţă nu se circumscrie excepţiei reglementate de teza a II-a a art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul fiind chemat, în esenţă, să se pronunţe asupra aceloraşi chestiuni deja dezlegate în ciclul procesual anterior.

Aşa fiind, Înalta Curte constată incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. cu privire la dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de prevederile art. 174 alin. (2) din C. proc. civ., greşita înlăturare a cazului de incompatibilitate absolută conduce la nulitatea sentinţei recurate, iar conform art. 53 alin. (3) teza a II a C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi casarea ambelor încheieri recurate cu refacerea actelor de procedură efectuate în cauză; cât timp încheierea de recuzare a fost motivată exclusiv pe împrejurarea nereţinerii incompatibilităţii cu ocazia soluţionării declaraţiei de abţinere, aplicarea art. 53 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. impune necesitatea refacerii tuturor actelor procesuale de către un judecător care nu este incompatibil.

Admiţând recursul, îşi vor găsi aplicare dispoziţiile art. 179 alin. (3) C. proc. civ. ("desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare"), în sensul că desfiinţarea încheierilor premergătoare din Camera de Consiliu din data de 9 iulie 2024 şi din data de 18 octombrie 2024, prin care s-a respins reţinerea cazului de incompatibilitate, va atrage desfiinţarea de drept a sentinţei nr. 169/2024 din data de 16 decembrie 2024.

În ceea ce priveşte soluţia subsecventă adecvată în cauză, analizând considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 79/2022 privind examinarea sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, care a statuat că, "în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă", Înalta Curte trebuie să cerceteze chestiunea dacă în prezenta cauză este pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Faţă de precizarea recurentei-reclamante din cadrul dezbaterilor orale, Înalta Curte constată că instrucţiunile date prin decizia de casare din ciclul procesual anterior ("instanţa de fond urmând a analiza toate susţinerile şi apărările formulate de părţi şi efectuarea probelor pe care le va considera necesare şi utile lămuririi situaţiei de fapt şi a semnificaţiei ei juridice, inclusiv emiterea adresei la care s-a făcut referire anterior") se încadrează în analiza stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului.

Ca urmare, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, doamna judecător C. urmând a se retrage de la soluţionarea cauzei conform art. 51 alin. (6) C. proc. civ.

Faţă de constatarea caracterului fondat al acestui motiv de casare, nu vor mai fi analizate restul motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi subsumate de aceasta cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

IV.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa sentinţa civilă recurată şi încheierile premergătoare recurate şi rejudecând, va constata incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. în ceea ce o priveşte pe doamna judecător C. şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii parţiale a recursului, invocată de intimata- pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca nefondată.

Admite recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" împotriva sentinţei nr. 169/2024 din data de 16 decembrie 2024 şi împotriva încheierilor premergătoare din Camera de Consiliu din data de 9 iulie 2024 şi din data de 18 octombrie 2024, toate pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi încheierile premergătoare recurate şi rejudecând:

Constată incidenţa cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ., în ceea ce o priveşte pe doamna judecător C..

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 30 septembrie 2025.