Jurisdictional conflict over salary claims resolved: Constanța Tribunal set as sole competent court under Article 10(3) Law 554/2004.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov în data de 02 aprilie 2024, sub numărul unic de dosar x/2025, disjuns din dosarul nr. x/2024, reclamanta A. prin Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de lucru al Guvernului, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, a solicitat instanţei să dispună:

- obligarea Secretariatului General al Guvernului la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale care derivă din luarea în calcul a indemnizaţiei de hrană la determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă, pe lângă salariul de bază şi sporurile de care beneficiază salariaţii potrivit legii, începând cu luna iulie 2022, într-o singură tranşă;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale care derivă din acordarea majorării salariului de bază cu 15%, pentru complexitatea muncii, începând cu luna iulie 2022, într-o singură tranşă;

- obligarea Secretariatului General al Guvernului la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale, de la data scadenţei fiecărui drept salarial neacordat şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 101 din 17 ianuarie 2025, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Ilfov a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său şi, constatând că reclamanta are domiciliul în judeţul Constanţa, a apreciat că revine Tribunalului Constanţa competenţa de soluţionare a cauzei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 740 din 05 iunie 2025, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Constanţa a reţinut, în esenţă, că, în cauză, lărgirea cadrului procesual activ prin introducerea reclamantei A. s-a realizat prin cererea modificatoare, care reprezintă o cerere adiţională, astfel încât, conform art. 123 C. proc. civ., competenţa apaţine instanţei competente să judece cererea principală, respectiv Tribunalul Ilfov.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine în primul rând că, astfel cum reiese din chiar cuprinsul acţiunii, sindicatul a acţionat în numele membrilor de sindicat, iar nu în nume propriu, iar prin precizările depuse de acesta din urmă la data de 25 iunie 2024 s-a înaintat tabelul nominal şi adeziunea fiecărui membru de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea, aceasta neavând valenţa unei cereri modificatoare în accepţiunea prevederilor art. 30 alin. (5) din C. proc. civ.

Faptul că Legea nr. 367/2022 conferă sindicatelor calitate procesuală activă nu înlătură incidenţa art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât sindicatul a introdus acţiunea în numele membrilor, iar art. 10 alin. (4) prevede expres că se va respecta competenţa teritorială, indiferent de calitatea în proces a celui care introduce acţiunea în numele reclamantului.

Reclamanta are calitatea de funcţionar public în cadrul Secretariatului General al Guvernului, iar litigiul are ca obiect acordarea drepturilor salariale pretinse de către aceasta şi care decurg din raporturile de serviciu stabilite în calitate de funcţionar public.

Aşadar, calitatea reclamantei de funcţionar public, obiectul şi cauza litigiului atrag incidenţa normelor speciale de competenţă materială cuprinse art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 care stabilesc în mod imperativ competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ.

Astfel, potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Referitor la competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, se reţine că sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Deci, textul legal instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Cu privire la interpretarea noţiunii de domiciliu ca element de determinare a competenţei teritoriale a instanţei, se impune a fi amintite cele două tipuri de abordări, una din perspectiva art. 59 din C. civ., care consacră domiciliul ca atribut de identificare a persoanei fizice şi, a doua, prin raportare la dispoziţiile art. 87 din C. civ., care consacră domiciliul ca premisă a exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale acesteia.

Înalta Curte, învestită cu conflictul negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1), raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., urmează a avea în vedere, în interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 212/2018, şi la expunerea de motive a proiectului de lege (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaţilor), din care rezultă că, prin stabilirea competenţei exclusiv în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului persoană fizică, s-a urmărit realizarea unei distribuţii corecte şi clare a cauzelor între instanţe de pe acelaşi palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiaşi cereri la mai multe instanţe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanţi care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluţii diferite; precum şi o reducere a cheltuielilor procedurale.

Se observă, astfel, că în contextul reglementării contenciosului administrativ, legiuitorul a optat pentru a da întâietate interesului general al societăţii, noţiunea de domiciliu cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind înţeleasă din perspectiva rolului de atribut de identificare a persoanei fizice, unic şi opozabil erga omnes, pentru a-şi putea îndeplini menirea de a oferi stabilitate raporturilor sociale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa competentă teritorial în materia contenciosului administrativ este instanţa de la domiciliul reclamantului, văzut în sens restrâns, şi anume, domiciliul înscris în actul de identitate.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamanta trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul acesteia din judeţul Constanţa, respectiv Tribunalul Constanţa, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. prin Sindicatul Angajaţilor din Aparatul de lucru al Guvernului, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.