Judicial review of health insurance drug reimbursement list inclusion; mootness of claim following subsequent voluntary administrative execution
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal against the decision on procedural exceptions but upheld the appeals of the state defendants against the merits judgment, vacating the lower court’s order to include a specific oncology drug in the compensated medications list and dismissing the plaintiff’s claim as moot. The dispute arose from a plaintiff’s action against the Ministry of Health, the National Health Insurance House, and the Government, seeking the mandatory inclusion of a specific immunotherapy medication for triple-negative breast cancer in the 100% reimbursed list, challenging the administration’s failure to act despite legal evaluation protocols. The decisive legal basis for the dismissal of the merits was the doctrine of *lis pendens* and the procedural principle that a claim becomes moot if the requested relief is granted by voluntary administrative action prior to the final judgment, specifically citing Civil Procedure Code Article 497 and Article 32(c), as the drug was subsequently included in the list via a joint ministerial order issued in January 2025; concurrently, the court rejected the state’s arguments that the inclusion was beyond judicial competence or that the Ministry of Finance should be joined as a guarantor, affirming that no legal guarantee relationship existed under the applicable budgetary and procedural norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 58 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, art. 702 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, art. 58 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006; Judicial review of health insurance drug reimbursement list inclusion; mootness of claim following subsequent voluntary administrative execution: Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârilor recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicaţia terapeutică în monoterapie pentru indicaţia terapeutică a cancerului mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastazic.
Prin cererea depusă la data de 11 martie 2024, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor solicitând ca, în ipoteza admiterii cererii reclamantei, să oblige chematul în garanţie la rectificarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aşa cum a solicitat CNAS prin adresele nr. x/08.09.2023 şi y/01.11.2023, în vederea suplimentării sumei limite maxime prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea bugetului de stat pentru anul 2023 nr. 368/2023, respectiv suplimentarea sumei de 4.300.000 mii RON.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta CNAS, la data de 12 martie 2024, a solicitat introducerea în cauză a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, în calitate de pârât, în temeiul art. 78 alin. (2) teza I din C. proc. civ., având în vedere că, pentru includerea medicamentului Pembrolizumabum în Lista medicamentelor compensate este necesară derularea procesului de negociere a contractului cost-volum/cost-volum-rezultat conform procedurii prevăzute de Ordinul MS şi CNAS nr. 735/976/2018, procedură în care este implicată şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale care participă la negociere, propune MS includerea în listă, solicită MS elaborarea şi actualizarea protocolului terapeutic, analizează critic şi avizează protocolul terapeutic.
2. Hotărârea recurată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 1705 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată;
- a respins excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca nefondate;
- a admis acţiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Guvernul României;
- a obligat pârâţii la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicaţia terapeutică, în asociere cu chimioterapie pentru tratamentul cancerului mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic, la adulţi ale căror tumori exprimă PD-L1 cu un CPS mai mare sau egal 10 şi cărora nu li s-a administrat anterior chimioterapie pentru boala metastatică.
Prin încheierea din 03 septembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor şi introducerea forţată în cauză a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 03 septembrie 2024 a declarat recurs recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar împotriva sentinţei civile nr. 1705 din 25 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.
3.1. Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârilor recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României, de vreme ce instanţa de fond a reţinut în mod greşit o conduită vătămătoare a autorităţilor prin lipsa tratamentului necesar reclamantei.
În opinia recurentei-pârâte, în cuprinsul sentinţei civile recurate, instanţa a de fond a reţinut în mod eronat faptul că, autorităţile publice nu şi-au asumat obligaţiile statuate de art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a constatat eronat faptul că lipsa resurselor financiare nu este un motiv întemeiat pentru a nu asigura tratamentul necesar reclamantei.
În susţinerea acestui caz de casare, recurenta-pârâtă a criticat şi faptul că instanţa de fond nu a înţeles mecanismul procedurii de evaluare si includere în Listă a unui medicament, întrucât aceasta nu a analizat întregul parcurs legal al procedurii anterior menţionate şi nu a analizat prevederile art. 4 alin. (1) lit. g) si lit. g)^1) şi art. 58 alin. (7) din Legea nr. 95/2006.
De asemenea, prin raportare la art. 58 alin. (8), (24)3 alin. (1) si (2), art. 2431art. 243^2, art. 702 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, a criticat faptul că instanţa de fond s-a implicat în domeniul pe competenţă al Ministerului Sănătăţii, a realizat o incursiune în sfera de oportunitate a acestei autorităţi publice, dispunând includerea medicamentului în litigiu în Listă pentru indicaţia specificată de reclamant.
Recurenta-pârâtă a mai criticat şi faptul că prima instanţă a pronunţat hotărârea recurată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nu a stabilit, nu a verificat dacă sunt îndeplinite sau nu, potrivit legii, condiţiile care stau la baza oportunităţii includerii medicamentului în litigiu în Listă, astfel că instanţa de fond a dat de fapt efect propriei voinţe de includere a medicamentului în litigiu în Listă, fără examinarea dispoziţiilor art. 58 alin. (8) din Legea nr. 95/2006, art. 3 si 4 din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014, art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 564/499/2021, iar procedând de o asemenea manieră, instanţa de fond s-a implicat în domeniul de competenţă al Ministerului Sănătăţii, a realizat o incursiune în sfera de autoritate acestei autorităţi publice, respectiv în domeniul de competentă al deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în discuţie, care este persoană juridică de drept privat.
Pritr-un alt set de critici, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că urmare a faptului că prima instanţă nu a analizat prevederile art. 241 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta a constatat eronat încălcarea prevederilor legale cu privire la cererea reclamantei.
De asemenea, prima instanţă nu a analizat şi aplicat prevederile art. 241 alin. (1^1) şi alin. (4) din Legea nr. 95/2006 şi nu a ţinut cont de faptul că în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, pentru afecţiunea de care suferă reclamanta, este asigurat tratamentul cu medicamente alternative, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), nefiind astfel încălcate obligaţiilor statului român asumate prin art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat faptul că prima instanţă nu a constatat faptul că în ceea ce priveşte interesul legitim al reclamantei, acesta poate fi conceput numai în considerarea unui drept subiectiv, iar sub acest aspect nu poate fi vorba de un drept conferit de nici de Directiva 89/105/CEE, nici de Legea nr. 95/2006, nici de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 861/2014 de a solicita includerea unor medicamente in Lista medicamentelor compensate.
Referitor la încheierea din data de 03 septembrie 2024, recurenta-pârâtă a apreciat, în esenţă, că prima instanţă a respins în mod eronat şi nejustificat ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de CNAS în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, fără să ţină cont de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 368/2022 privind bugetul de stat pentru anul 2023 şi art. 10 alin. (2) din Legea bugetului de stat pentru anul 2024, precum şi ale art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 735/976/2018.
Totodată, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond nu a avut în vedere rolul ANMDMR şi atribuţiile acestei autorităţi publice, care nu se limitează numai la emiterea deciziei de includere condiţionată în Listă a medicamentului pentru indicaţia specificată de reclamantă.
3.2. Recurentul-pârât Guvernul României a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei invocate şi a respingerii acţiunii faţă de Guvernul României.
Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că în mod eronat şi vădit nelegal, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii faţă de Guvernul României şi a admis acţiunea faţă de această autoritate.
A reiterat pe această cale că, Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorităţi de specialitate/de resort, în speţă Ministerul Sănătăţii, care la rândul său are în subordine Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Aceste organe de specialitate ale administraţiei publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuţii şi competenţe în sensul celor solicitate în acţiune.
Raportat la cele reţinute de instanţa de judecată, Guvernul României a fost chemat prematur să răspundă în faţa instanţei de judecată, autoritatea executivă neavând atribuţii şi competenţe directe în sensul solicitat, o eventuală soluţie de admitere a acţiunii fiind imposibil de valorificat nemijlocit faţă de Guvernul României, anterior îndeplinirii, de către autorităţile competente legal, a obligaţiei de a emite lista medicamentelor.
3.3. Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin obligarea pârâţilor la îndeplinirea unui unei operaţiuni pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de către Ministerul Sănătăţii.
Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că soluţia instanţei de fond referitoare la excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii încalcă dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 2432 din Legea nr. 95/2006.
Recurentul-pârât a susţinut şi că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea de chemare în judecată, în raport de dispoziţiile art. 242, art. 243 alin. (3), art. 2431 şi 2432 din Legea nr. 95/2006, ale art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, ale art. 2 alin. (8) lit. a) din Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşeditelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 735/976/2018, precum şi ale art. 4 din Ordinul MS/CNAS nr. 564/499/2021.
4. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
5. Alte aspecte procesuale relevante
Prin notele scrise înregistrate la dosarul cauzei la data de 18 februarie 2025, recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a învederat că prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 6328/2024 de modificare a anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor, publicat în Monitorul Oficial din 03 ianuarie 2025, medicamentul Pembrolizumab a fost inclus pe Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 şi a normelor metodologice privind implementarea acestora şi pentru indicaţia terapeutică Cancer mamar triplu negativ (TNBC, triple -negative breast cancer).
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei-pârâte privind admisibilitatea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor sunt nefondate, în condiţiile în care, în cauză, raportat la obiectul dedus judecăţii, nu se identifică situaţia premisă prevăzută de dispoziţiile art. 72 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că nu se invocă existenţa unui raport juridic din care ar rezulta că pârâtul Ministerul Finanţelor ar avea vreo obligaţie de garanţie faţă de pârâta CNAS sau de a despăgubi pârâta CNAS pentru vreun prejudiciu produs acestei pârâte.
De asemenea, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, trebuie avute în vedere şi considerentele obligatorii ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, potrivit cu care "între instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare şi Ministerul Finanţelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile respective nu există nicio obligaţie de garanţie sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituţie publică a obligaţiei ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispoziţiilor Legii nr. 315/2006. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia", raţionamentul instanţei supreme putând fi valorificat mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, faţă de prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., raportul juridic dedus judecăţii nu impunea introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat impunerea vreunei obligaţii în sarcina Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi nici din motivele invocate de pârâta CNAS în cuprinsul întâmpinării nu rezultă că hotărârea ce urmează a fi dată va produce vreun efect juridic faţă de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, instituţie care a emis deja Raportul finalizat la 26 iulie 2023 în dosarul nr. x/08.02.2023 referitor evaluarea medicamentului Pembrolizumabum pentru indicaţia cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic şi a recomandat includerea condiţionată pe lista de compensate şi elaborarea protocolului terapeutic.
Prin urmare, Înalta Curte constată că încheierea recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din 03 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată din oficiu, se reţin următoarele:
În ceea ce priveşte rămânerea fără obiect a acţiunii, instanţa de control judiciar reţine că practica judiciară anterioară noului C. proc. civ. a consacrat soluţia de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât (pârâţi) de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Deşi nu este consacrată legislativ, o atare soluţie îşi menţine aplicabilitatea şi se justifică şi sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.).
Raportat la considerentele teoretico-jurisprudenţiale enunţate, se constată că în prezenta cauză este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, având în vedere împrejurarea ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată intervenită.
Astfel, în cauză se reţine că reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor la asigurarea pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicaţia terapeutică a cancerului mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic.
Ulterior pronunţării sentinţei atacate în cauză, pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la Secţiunea "Transparenţă decizională", a fost postat la data de 19 decembrie 2024, proiectul de Ordin privind modificarea anexelor nr. 1 şi nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 şi a normelor metodologice privind implementarea acestora.
Prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 6328/2024 de modificare a anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor, publicat în Monitorul Oficial din 03 ianuarie 2025, medicamentul Pembrolizumab a fost inclus pe Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 şi a normelor metodologice privind implementarea acestora şi pentru indicaţia terapeutică Cancer mamar triplu negativ (TNBC, triple -negative breast cancer), astfel cum reiese din Subcapitolul 8 din ordin.
Prin urmare, în condiţiile în care ulterior pronunţării instanţei de fond medicamentul solicitat de reclamantă a fost inclus pe lista de medicamente pentru indicaţia terapeutică a acesteia, rezultă că la acest moment acţiunea formulată de reclamantă a rămas fără obiect.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., republicat, coroborate cu cele ale art. 32 lit. c) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, va casa, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, ca rămasă fără obiect, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei atacate privind soluţionarea excepţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva încheierii din 03 septembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 1705 din 25 octombrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României şi Ministerul Sănătăţii, ca rămasă fără obiect.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate privind soluţionarea excepţiilor.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.