Work permit refusal upheld for lack of effective activity: appeal allowed and lower decision quashed

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 14 mai 2024, sub număr unic de dosar x/2024, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul Pentru Imigrări Caraş - Severin, contestaţie împotriva refuzului nr. x/BICS/HAC/15.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B. cetăţean al statului Pakistan, solicitând anularea actului emis de către pârâtă şi obligarea acesteia să emită unu nou act prin care să soluţioneze favorabil cererea reclamantei de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 719 din 23 octombrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul Pentru Imigrări Caraş - Severin, a dispus anularea actului nr. x/BICS/HAC/15.11.2023, emis de IGI - Biroul pentru Imigrări Caraş - Severin şi a obligat pârâtul IGI - Biroul pentru Imigrări Caraş - Severin la eliberarea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin (Pakistan) B., fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 719 din 23 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulată de partea reclamantă.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că motivul pentru care apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material îl reprezintă interpretarea instanţei de fond cu privire la îndeplinirea de către intimata-reclamantă a condiţiilor generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare, prevăzute de O.G. nr. 25/2014, privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Ca urmare a efectuării controlului, a rezultat că societatea nu se identifică la adresa sediului şi nu desfăşoară efectiv activităţi lucrative, aspect rezultat şi din certificatul constatator prezentat cu ocazia depunerii cererii şi a documenteor subsecvente, din care rezultă că nu se desfăşoară activităţile prevăzute în actul constitutiv sau modificator şi nu există puncte de lucru.

Deşi apărătorul reclamantei pretinde că societatea îndeplineşte toate condiţiile legale cerute de către O.G. nr. 25/2014, respectiv solicită eliberarea avizelor de angajare pretinzând că desfăşoară activităţi compatibile cu funcţiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare în faţa instanţei depune documente din al căror conţinut reclamanta recunoaşte că lucrătorii pentru care face diligenţe în vederea obţinerii avizului de angajare, nu urmează să lucreze în codrul societăţii care face diligentele pentru obţinerea avizului de muncă, ci îşi vor desfăşura activitatea la alte societăţi beneficiare sub forma de prestări servicii la terţi.

Mai precis pe rolul instanţei reclamanta a depus documente prin care dorea să facă dovada că desfăşoară activităţi lucrative, respectiv contracte încheiate între A. S.R.L. cu alte societăţi beneficiare a muncii prestate de străinii pentru care cea dintâi făcea diligenţe pentru a le obţine avizele de angajare sub pretextul că desfăşoară activităţi lucrative în cadrul A. S.R.L., însă din contractele depuse în faţa instanţei reieşea că nu A. S.R.L. este beneficiarul, ci celelalte societăţi, cu care erau încheiate respectivele contracte de prestări servicii.

Străinii, al căror nume nu era menţionat pe respectivele contracte urmau să desfăşoare activităţi lucrative la punctele de lucru pe teritoriul României sau oriunde societatea respective avea nevoie, chiar şi afara României. Din conţinutul acestei susţineri reiese că societatea angajatoare efectuează demersuri pentru obţinerea avizelor de angajare, însă cetăţenii străini nu vor desfăşura activităţi în cadrul societăţii angajatoare, ci la alte societăţi beneficiare, cu încălcarea O.G. nr. 25/2014, unde este specificat că angajatorul/beneciarul face diligenţe pentru eliberarea avizelor de angajare. Societatea pretinsă angajatoare nu desfăşoară activităţi la sediu, nu are puncte de lucru şi cu toate acestea pretinde că desfăşoară activităţi lucrative compatibile cu funcţiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare. În urma verificărilor efectuate în teren coroborat cu documentaţia ataşată cererii pentru eliberarea avizului de angajare a reieşit fără echivoc că societatea nu desfăşoară activităţi lucrative şi nu are puncte de lucru.

La data depunerii documentelor au fost depuse anumite documente, iar în faţa instanţei au fost depuse alte documente, implicit contractele de prestări servicii, prin intermediul cărora societatea dorea să facă dovada că desfăşoară activităţi lucrative, fără să fie menţionate numele străinilor, care vor desfăşura activităţi lucrative.

Aceste contracte evidenţiază faptul că societatea nu desfăşoară activităţi compatibile cu funcţiile pentru care solicită eliberarea avizelor de angajare. Plasarea forţei de muncă la alte societăţi, care nu au făcut diligente pentru obţinerea avizelor de angajare nu înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile de la art. 3, art. 17 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 25/2014.

Recurentul-pârât mai apreciază şi că motivelor expuse în cuprinsul contestaţiei nu li se poate oferi eficienţă juridică, având în vedere faptul că interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 propusă de către partea adversă este una eronată, cu ignorarea spiritului legii, aşadar, nu se poate primi argumentul potrivit căruia înscrisurile prevăzute în actul normativ antereferit sunt singurele pe care se poate baza analiza făcută de autoritatea publică asupra unei cereri administrative, în ipoteza în care un asemenea motiv ar fi acceptat, aceasta ar presupune că structura pentru imigrări competentă nu ar putea realiza o analiză efectivă a condiţiilor necesar a fi îndeplinite în vederea emiterii avizului de angajare, fiind limitată exclusiv la documentele şi explicaţiile oferite de către persoana juridică solicitantă.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârâtă a mai apreciat şi că simplul fapt că societatea nu a făcut dovada plăţii taxei aferente art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 este un motiv suficient pentru respingerea avizului de angajare.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin este fondat, în limitele şi pentru considerentele următoare:

În cauză, se reţine că, în fapt, prin cererea depusă la data de 03 octombrie 2023 şi înregistrată de pârât sub nr. x, reclamanta A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetăţeanul străin B. (Pakistan).

Prin Decizia nr. x/BICS/HAC/15.11.2023, emisă de pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraş Severin, pârâtul i-a comunicat reclamantei că cererea a fost soluţionată nefavorabil, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 17 alin. (4) din O.G. nr. 25/2014, coroborate cu art. 4 alin. (2) lit. a), respectiv condiţiile prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, motivele de respingere a cererii constând în neîndeplinirea condiţiei angajatorului de a desfăşura efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, respectiv în achitarea taxei aferente de către o altă societate comercială.

Prin sentinţa recurată, s-a constatat că motivele invocate de pârât la exprimarea refuzului de acordare a avizului de muncă sunt neîntemeiate, refuzul astfel exprimat fiind nelegal.

Referitor la motivul de refuz întemeiat pe faptul că societatea solicitantă a prezentat taxa de aviz achitată de către altă societate, respectiv A. S.R.L., prin aceasta nefiind respectate prevederile art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, instanţa de control apreciază că, contrar susţinerilor recurentului-pârât, nu poate fi reţinută neîndeplinirea condiţiei de achitare a taxei având în vedere că, pe de o parte, chitanţa depusă apare numele cetăţeanului străin pentru care se solicită eliberarea avizului, B., iar pe de altă parte, societatea reclamantă a dovedit că societatea A. S.R.L. a acţionat pentru aceasta, în condiţiile în care între aceste două societăţi există un raport juridic întemeiat pe contractul de prestări servicii nr. x/17.07.2023, contract prin care prestatorul A. S.R.L. se obligă să asigure clientului A. S.R.L. suport pentru întocmirea documentaţiei specifice, în conformitate cu O.U.G. nr. 194/2002.

Nu în ultimul rând, se are în vedere că, atâta timp cât cererii i-a fost anexată dovada plăţii tarifului prevăzut de art. 30 din O.G. nr. 25/2014, împrejurarea că plata efectivă a acelui tarif a fost efectuată de către o altă persoană nu poate constitui un motiv de respingere a cererii de eliberare a avizului de angajare, deoarece, aşa cum statuează şi dispoziţiile art. 1472 C. civ., "Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terţ în raport cu acea obligaţie."

Pe de altă parte, criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt fondate.

Astfel, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că:

Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor care reglementează condiţia desfăşurării de către angajator a unor activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfăşura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfăşura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.

52. Spre aceeaşi interpretare converg şi prevederile art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.

53. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

54. De altfel, voinţa legiuitorului a fost clarificată în acelaşi sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reţinut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menţionării faptului că străinul desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului şi eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiţiei".

55. Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicţie cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinţei şi al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunţată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menţionat, punerea la dispoziţie a lucrătorilor temporari străini presupune două cerinţe specifice cumulative, anume ca angajatorii să deţină calitatea de agenţi de muncă autorizaţi conform respectivei hotărâri şi ca angajaţii să fie domiciliaţi sau să deţină reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii."

În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond şi considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.

Aşadar, în dezacord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că apărarea intimatei-reclamante, potrivit căreia ar îndeplini toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetăţeanul străin desfăşoară activităţi lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator şi alte societăţi comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajaţii A. îşi vor desfăşura activitatea la aceste societăţi beneficiare, nu este legală. Chiar dacă reclamanta a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajaţii săi sunt trimişi la alte societăţi prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terţi, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiţia lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituţia pârâtă vizează faptul că societatea intimată nu desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

În consecinţă, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, refuzul intimatului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispoziţiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 17 alin. (4), raportat la art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, la acest moment, maniera de intrepretare a acestor norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu şi de Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, va casa sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 719 din 23 octombrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.