Employer's visa authorization refusal upheld for failing to actually conduct compatible activity.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal în data de 15 februarie 2024, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare, solicitând instanţei să constate nelegalitatea Deciziei de respingere a unui număr de 3 cereri de emitere a Avizelor de angajare, comunicată prin adresa nr. x/DM/BpI.SM din data de 11 iulie 2024 şi, pe cale de consecinţă, să anuleze această decizie şi să oblige pârâta la emiterea avizelor de muncă solicitate pe numele numiţilor: B., C. şi D., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 31 octombrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Satu Mare, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 203 din 31 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că un prim motiv de nelegalitate a hotărârii supuse controlului judiciar constă în faptul că instanţa de fond, prin analizarea contractelor de punere la dispoziţie depuse în probaţiune, a reţinut că, în niciunul dintre contractele de punere la dispoziţie, nu s-ar fi angajat să pună la dispoziţie muncitor temporar în postul de spălător vehicule.

Instanţa de fond a reţinut în mod nelegal acest motiv pentru respingerea acţiunii în condiţiile în care, pe de o parte, acest motiv nu se regăseşte în cuprinsul deciziilor de respingere a avizelor de angajare comunicat de intimat, iar, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, dovada îndeplinirii condiţiei generale prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ se face prin prezentarea certificatului de înmatriculare al societăţii în original şi în copie, respectiv prin prezentarea certificatului constatator din care să rezulte că societatea nu este în procedura insolvenţei, situaţie în care instanţa de fond, în mod nelegal, a procedat la verificarea acestui aspect şi a considerat că, din acest punct de vedere, decizia de respingere a avizelor de angajare ar fi legală.

Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii supuse controlului judiciar îl reprezintă modul în care instanţa de fond a înţeles să interpreteze dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) şi art. 7 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014.

Instanţa de fond a făcut o interpretare nelegală a acestor texte normative prin faptul că a apreciat că, pentru a obţine un aviz de angajare pe funcţia de spălător vehicule, recurenta, ca agent de muncă temporară trebuie să desfăşoare efectiv activitatea de spălare a vehiculelor.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că ar putea angaja străini numai pentru desfăşurarea activităţii proprii, adică aceea de contractare, pe baze temporare, a personalului, ceea ce reprezintă un non-sens în condiţiile în care contractarea pe baze temporare a personalului (cod CAEN 7820) se realizează tocmai prin punerea salariaţilor temporari la dispoziţia utilizatorilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, aspecte ce echivalează cu o nemotivare.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt identificate încălcări ale cerinţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ori ale exigenţelor respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin prisma modului în care instanţa de fond a cercetat argumentele părţilor şi a construit raţionamentul judiciar.

Legea nu impune ca hotărârea judecătorească să abordeze în mod literal toate argumentele şi susţinerile părţilor, acestea fiind sintetizate şi subsumate unor considerente comune, apte să dezlege fiecare dintre aspectele care au format obiectul disputei judiciare.

Judecătorul fondului a respectat regulile judecăţii, a cercetat şi a descris situaţia de fapt şi a arătat, în concret, care sunt considerentele pentru care apreciază că cererea formulată de reclamantă nu este întemeiată, făcând trimitere la temeiurile de fapt şi de drept apreciate drept relevante în acest sens.

În consecinţă, considerentele sentinţei recurate sunt detaliate în mod corespunzător obligaţiei legale de motivare a hotărârii pronunţate şi nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză.

În fapt, prin Decizia nr. x/DM/BpI.SM din 11 iulie 2024, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări al Judeţului Satu Mare, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind emiterea avizului de angajare în muncă pentru un număr de 4 cetăţeni din Bangladesh (E., B., C. şi D.), apreciind că nu este îndeplinită condiţia generală prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 şi nici condiţia specială prevăzută de art. 7 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, raportat la art. 2 din H.G. nr. 1256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară.

Prin sentinţa recurată, s-a constatat că refuzul pârâtului de emitere a avizului de angajare respectă dispoziţiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) şi art. 7 lit. d) din acest act normativ, reclamanta reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, sunt nefondate.

Astfel, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabileşte că:

Pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute de aceste dispoziţii în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a codurilor CAEN aferente activităţilor compatibile cu funcţia pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară şi desfăşurarea efectivă de către angajator a activităţii compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului."

În acest sens, Înalta Curte va avea în vedere următoarele considerente ale Deciziei nr. 62/2025, relevante pentru modalitatea de interpretare a dispoziţiilor care reglementează condiţia desfăşurării de către angajator a unor activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului:

"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conţinut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfăşura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activităţi materiale compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestaţiile caracteristice activităţii autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.

50. În egală măsură, coroborarea acestei dispoziţii legale cu cea conţinută la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor menţiunea care permite juridic desfăşurarea unei activităţi nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii cu care funcţia pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfăşura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acţiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri şi simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenţia dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.

51. Cu alte cuvinte, condiţia pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfăşurare în concret a activităţii pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce priveşte regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 dau naştere unei prezumţii relative de îndeplinire a cerinţei, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.

52. Spre aceeaşi interpretare converg şi prevederile art. 28 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.

53. În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfăşura să se identifice cu una dintre activităţile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului ori certificatului de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi suplimentar ca angajatorul să desfăşoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiţia nu se verifică în ipoteza în care nu titularul cererii de avizare desfăşoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale.

54. De altfel, voinţa legiuitorului a fost clarificată în acelaşi sens, prin Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Legii nr. 28/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, prin care s-au modificat şi dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014. Cu această ocazie, s-a reţinut că este necesară "modificarea art. 4 alin. (2) lit. a) în sensul menţionării faptului că străinul desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, modificarea fiind necesară pentru claritatea textului şi eliminarea diferitelor interpretări în analizarea îndeplinirii condiţiei".

55. Deopotrivă, trebuie subliniat că această concluzie nu intră în contradicţie cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, invocate în cuprinsul sentinţei şi al cererii de recurs din cadrul dosarului în care a fost pronunţată încheierea de sesizare, întrucât domeniile de aplicare a celor două acte normative nu se suprapun. În acest sens, după cum rezultă din art. 2 al actului normativ menţionat, punerea la dispoziţie a lucrătorilor temporari străini presupune două cerinţe specifice cumulative, anume ca angajatorii să deţină calitatea de agenţi de muncă autorizaţi conform respectivei hotărâri şi ca angajaţii să fie domiciliaţi sau să deţină reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii."

În conformitate cu prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond şi considerentele pe care se bazează, nu contravin celor statuate prin Decizia nr. 62/24.02.2025.

Aşadar, apărarea recurentei-reclamante, potrivit căreia ar îndeplini toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetăţenii străini desfăşoară activităţi lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator şi alte societăţi comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajaţii A. S.R.L. îşi vor desfăşura activitatea la aceste societăţi beneficiare, nu este legală. Chiar dacă recurenta-reclamanta a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajaţii săi sunt trimişi la alte societăţi prin leasing de personal, societatea având activitate autorizată la terţi, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiţia lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituţia pârâtă vizează faptul că societatea recurentă nu desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.

În consecinţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, refuzul intimatului-pârât de emitere a avizului de angajare respectă dispoziţiile O.G. nr. 25/2014, fiind justificat de neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din acest act normativ, la acest moment, maniera de intrepretare a acestor norme de drept material fiind statuată cu caracter obligatoriu şi de Decizia nr. 62 din 24 februarie 2025 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În concluzie, se constată că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 31 octombrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 31 octombrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.