Invalidity of tax authority security measures due to failure to prove exceptional risk of asset dissipation under Law No. 207/2015

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Covasna, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de către DGRF Braşov - AJFP Covasna, şi cerere de suspendare a executării actului administrativ fiscal, (Decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de către DGRF Braşov -AJFP Covasna), apreciind că în speţă există un caz bine justificat de nelegalitate a actului administrativ, iar măsura este necesară pentru evitarea unei pagube iminente.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 913 din 10 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Directia Regională a Finantelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna.

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de pârâta D.G.R.F. Braşov - A.J.F.P. Covasna.

A respins capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, emisă de pârâta D.G.R.F. Braşov - A.J.F.P. Covasna.

A luat act că reclamanta, prin avocat, a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Recursul exercitat în cauză

Recurenta-pârâtă Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Covasna a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 913 din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Susţine recurenta-pârâtă că prin recursul formulat că instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti nu a motivat sub nici o formă hotărârea judecătorească atacată.

Instanţa trebuie să arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele dintre ele au fost reţinute şi altele înlăturate, excepţiile invocate şi modul în care au fost soluţionate, normele de drept material şi substanţial pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum ci una de conţinut, instanţa trebuind să prezinte motivele care au determinat-o să pronunţe soluţia.

Esenţa motivării constă în arătarea situaţiei de fapt reţintă de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

în fine, motivarea este importantă pentru părţile procesului, deoarece pe baza considerentelor hotărârii, acestea au posibilitatea să controleze legalitatea şi temeinicia dispozitivului.

Mai mult, susţine recurenta-pârâtă că lipsa motivării îl pun în imposibilitate pe judecătorul căii de atac de a verifica situaţia de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond, precum şi raţionamentul logico-juridic pe care judecătorul şi-a întemeiat hotărârea.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.

În concluzie, motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie precum şi o premiză a exercitării de către instanţa superioară a controlului judiciar de legalitate şi temeinicie.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este neîntemeiat, sentinţa atacată nu cuprinde motive contradictorii, ci dimpotrivă aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond, hotărârea recurată fiind temeinic motivată.

Astfel, instanţa de fond prin considerentele hotărârii recurate a stabilit în mod concret, clar şi concis, starea de fapt şi motivele de drept avute în vedere la momentul soluţionării fondului cauzei.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond prin hotărârea recurată, a făcut o corectă şi judicioasă interpretare a ansamblului probator administrat, respectiv dispoziţiilor legale incidente în cauză, găsind pe deplin întemeiată acţiunea dedusă judecăţii, pe care a admis-o.

În concluzie, hotărârea instanţei de fond este temeinic şi coerent motivată, în fapt şi în drept, respectând exigenţele dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cât şi ale jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nefiind în prezenţa unor motive contradictorii.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a verificat îndeplinirea cerinţelor legale pentru emiterea Deciziei de instituire a măsurilor nr. 721/09.03.2021, prin raportare la dispoziţiile art. 213 alin. (2), (3) şi 4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală.

Potrivit art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015: se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

În cauza de faţă, instanţa de recurs, în acord cu judecătorul fondului reţine, că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/09.03.2021, a recurentei-pârâte, nu este motivată în mod legal, în sensul că recurenta nu a demonstrat şi nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se dispune/institui măsurile asigurătorii, aspectele reţinute prin decizie neavând aptitudinea, potrivit unei logici juridice elementare, să facă dovada îndeplinirii acestor condiţii.

Mai precis, în decizia atacată se relevă că la emiterea sa s-a ţinut cont "de valoarea sumelor estimate, precum şi de faptul că S.C. A. S.R.L., conform evidenţelor contabile, respectiv a balanţei de verificare din 31.10.2019, pusă la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală, nu deţine active în patrimoniu care să acopere prejudiciul estimat".

Înalta Curte mai observă că prin decizia atacată nu se prezintă niciun indiciu obiectiv cu privire la existenţa unui pericol din categoria celui la care face referire norma legală menţionată, în sensul că debitorul efectuează acte de pregătire sau alte acţiuni/inacţiuni similare pentru sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, ascunderea patrimoniului ori risipirea acestuia.

Totodată, Înalta Curte reţine că decizia atacată nu face nici o referire la cea de a doua condiţie cerută de lege, pentru instituirea măsurilor asigurătorii.

În acest context, Înalta Curte precizează că motivarea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept de o manieră rezonabilă, obligaţia de a analiza documentele şi prezentarea în cuprinsul deciziei a unei justificări de specialitate reprezentând baza şi elementele constitutive ale unui act motivat.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, potrivit art. 213 alin. (13) din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte reţine că admiterea capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 721/09.03.2021 determină, de la data pronunţării prezentei hotărâri, întreruperea sau încetarea temporară a efectelor acesteia. În consecinţă, măsurile dispuse prin decizie se desfiinţează, fie la cererea persoanei interesate, fie din oficiu.

Ca atare, în mod corect s-a reţinut că de la data pronunţării prezentei hotărâri, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, atacată în cauză nu mai produce efecte, iar cele realizate deja se desfiinţează, astfel încât luarea măsurii de protecţie provizorie pe calea suspendării executării reglementate de art. 15 în referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu se mai justifică.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Covasna împotriva sentinţei civile nr. 913 din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Covasna împotriva sentinţei civile nr. 913 din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 octombrie 2024.