Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4294/2025 AI generated

Peremption of administrative appeal due to failure to pay judicial stamp duty and lack of due diligence in tracking suspended proceedings

Case Number Decizia nr. 4294/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeal and Justice dismissed the appeal, leaving the lower court’s judgment in force, which had annulled the plaintiff’s motion to reinstate the case due to lack of stamp duty and declared the original lawsuit perished for remaining in abeyance for six months. The dispute involved an administrative claim by a religious institution seeking the annulment of resolutions issued by the Judicial Inspection and the Superior Council of the Magistracy, which the plaintiff attempted to restart after a period of suspension. The court held that the appeal was unfounded, ruling that the plaintiff violated the obligation of due diligence under Article 10 of the Code of Civil Procedure by failing to pay the judicial stamp duty and track the procedural status, thereby not interrupting the extinction of the claim under Article 416, and finding no violation of procedural norms or the right of access to justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din C. proc. civ, art. 416 alin. (2) C. proc. civ, art. 416 alin. (2) din C. proc. civ; Peremption of administrative appeal due to failure to pay judicial stamp duty and lack of due diligence in tracking suspended proceedings: The dispute involved an administrative claim by a religious institution seeking the annulment of resolutions issued by the Judicial Inspection and the Superior Council of the Magistracy, which the plaintiff attempted to restart after a period of suspension. The court held that the appeal was unfounded, ruling that the plaintiff violated the obligation of due diligence under Article 10 of the Code of Civil Procedure by failing to pay the judicial stamp duty and track the procedural status, thereby not interrupting the extinction of the claim under Article 416, and finding no violation of procedural norms or the right of access to justice.

Keywords

AI generated
unpaid stamp duty judicial inspection violation of procedural rights administrative dismissal civil judgment annulment proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Serves as the main legal ground for the court's power to adjudicate and dismiss the administrative appeal.

art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Procedural rule governing the resolution of the appeal and the resulting court order.

art. 497 C. proc. civ.

Procedural rule regarding the final nature of the decision or its enforceability.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 17 ianuarie 2023, sub nr. de dosar x/2023, astfel cum a fost modificată la data de 13 martie 2023, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi A., Inspector şef al Inspecţiei Judiciare, a solicitat anularea Rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 29 decembrie 2022, emisă în lucrarea C22-2039 şi anularea tuturor actelor subsecvente, respectiv: rezoluţia de clasare nr. 1991 din data de 18 noiembrie 2022, emisă în lucrarea nr. 22-3184 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători, şi actele administrative nearătate reclamantei secrete/nesecrete.

Prin încheierea de la data de 11 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., până la îndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina acesteia de către instanţă prin încheierea de şedinţă de la data de 14 iunie 2023.

La data de 10 aprilie 2024, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1965 din 04 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia de netimbrare a cererii de repunere pe rol, invocată de pârâtul C.S.M.;

- a anulat cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă, ca netimbrată;

- a admis excepţia de perimare, invocată de pârâtul C.S.M.;

- a constatat perimată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii şi A., Inspector şef al Inspecţiei Judiciare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1965 din 04 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sentinţa atacată este vădit nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea normelor procedurale privind comunicarea actelor de procedură, prevăzute la art. 153, 154 şi 155 din C. proc. civ., cu aplicarea greşită a normelor materiale, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., precum şi cu încălcarea drepturilor garantate prin art. 41 şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, instanţa de fond a invocat excepţia de netimbrare a cererii de repunere pe rol, ignorând faptul că soluţia aferentă dosarului asociat nr. x/2023, respectiv încheierea de şedinţă din 19 noiembrie 2024, nu i-a fost comunicată. Potrivit hotărârii, comunicarea soluţiei trebuia realizată de instanţă prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, iar în lipsa acestei comunicări, nu putea opera nicio invocare a excepţiei de netimbrare, întrucât comunicarea reprezenta condiţia esenţială pentru exercitarea drepturilor sale procesuale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Deşi formularea textului de lege este mai cuprinzătoare decât cea din vechiul C. proc. civ., instanţa apreciază că nu orice pretinsă încălcare a unei norme de procedură atrage casarea hotărârii.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu aduce niciun fel de critici concrete conţinutului hotărârii nr. 1965 din data de 04 decembrie 2024, motivând soluţia prin prisma necomunicării încheierii din data de 19 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, iar nu prin prisma unei eventuale încălcări a regulilor de procedură săvârşite de către magistratul fondului de la Curtea de Apel Bucureşti a căror nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii hotărârii criticate, astfel cum cere textul C. proc. civ.

Astfel, faptul că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond în ceea ce priveşte procedura desfăşurată sau considerentele ce au fundamentat soluţia adoptată, nu este de natură a conduce la nelegalitatea hotărârii din perspectiva încălcării unor reguli de ordin procedural, întrucât instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei cu respectarea normelor de procedură incidente în speţă.

Nefondate sunt şi criticile recurentei-reclamante cu privire la nelegalitatea soluţiei instanţei de fond, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta fiind pronunţată cu aplicarea corespunzătoare a tuturor normelor de drept substanţial incidente în cauză.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond asupra excepţiei netimbrării cererii de repunere pe rol, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, se impunea soluţia admiterii excepţiei de netimbrare cu consecinţa anulării cererii de repunere pe rol, de vreme ce recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de repunere pe rol, deşi cuantumul acesteia a fost stabilit de către instanţă şi comunicat prin citaţie, iar cererile de reexaminare formulate în cauză au fost respinse prin încheieri definitive.

Împrejurarea că încheierea din data de 19 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de reexaminare împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, nu i-ar fi fost comunicată recurentei-reclamante nu afectează existenţa obligaţiei în discuţie, cu privire la care aceasta a şi fost înştiinţată anterior prin citaţia comunicată în data de 19 aprilie 2024, acesteia revenindu-i, în temeiul art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., obligaţia de a urmări, din proprie iniţiativă, cursul procesului şi măsurile dispuse de instanţă.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

În egală măsură, vor fi respinse ca nefondate şi susţinerile recurentei-reclamante privind încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin îngrădirea accesului în justiţie, ca urmare a soluţiei de admitere a excepţiei netimbrării, în condiţiile în care aceasta a avut posibilitatea legală de a contesta atât modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, cât şi încheierea prin care i s-a respins cererea de ajutor public judiciar, iar în urma exercitării acestor drepturi legale, cererile i-au fost respinse definitiv prin încheierile din data de 26 iunie 2024 şi din data de 19 noiembrie 2024.

Prin urmare, nu se poate aprecia că anularea cererii de repunere pe rol a recurentei-reclamante ca netimbrată ar constitui o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la o instanţă, de vreme ce, pe de o parte, aceasta a fost informată în prealabil atât asupra obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, cât şi asupra sancţiunii, iar pe de altă parte, recurenta-reclamantă avea, la rândul său, obligaţia de a depune minime diligenţe pentru a urmări cursul judecăţii dosarului nr. x/2023, ce avea ca obiect chiar cererea de reexaminare formulată de aceasta.

Or, în cauză, recurenta-reclamantă nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei de diligenţă privind efectuarea demersurilor referitoare la urmărirea desfăşurării judecării cauzei ce a făcut obiectul dosarului cu nr. x/2023, aceasta procedând la formularea unei cereri de acces la dosarul electronic la data de 06 decembrie 2024, respectiv la două zile după ce instanţa de fond a pronunţat soluţia în cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul instanţei de fond.

De asemenea, instanţa de control judiciar are în vedere şi că formularea unei cereri de acces la dosarul electronic era doar una dintre posibilităţile de urmărire a stadiului soluţionării dosarului nr. x/2023, recurenta-reclamantă având posibilitatea şi de a interoga portalul instanţelor sau de a cere relaţii şi informaţii în acest sens de la instanţa de judecată telefonic sau în scris.

În acest sens, instanţa de recurs apreciază ca fiind relevante şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 254 din 04 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 973 din 22 octombrie 2020, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, Curtea Constituţională a statuat că "nu poate reţine critica potrivit căreia prevederile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale pe motiv că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, chiar şi atunci când nu a fost adus la cunoştinţa părţii, pentru ca aceasta să fie conştientă de toate consecinţele ce decurg din îndeplinirea sa". În acest sens, Curtea a subliniat "că procesul civil este guvernat de principiul publicităţii, părţile având posibilitatea de a lua cunoştinţă fără niciun fel de restricţii de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligentă, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce priveşte importanţa în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părţi o va aprecia în mod subiectiv, în funcţie de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părţilor că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia".

Totodată, a reţinut că:

"Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susţinere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoştinţă şi de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condiţiile citării legale, se prezumă că partea cunoaşte toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părţi ori de instanţă. Mai mult, ţinând cont de obligaţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanţa nu avea obligaţia să îl comunice şi de care partea nu ia cunoştinţă, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare ştia deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existentă o cunoştea si care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează. Într-o asemenea ipoteză devine incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans, care lipseşte de pertinenţă criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma unui astfel de argument, în condiţiile în care persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă."

Nu în ultimul rând, nefondate sunt şi criticile recurentei-reclamante cu privire la nelegalitatea soluţiei instanţei de fond de admitere a excepţiei perimării, această soluţie fiind, de asemenea, pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corespunzătoare a tuturor normelor de drept incidente în materia perimării.

Astfel, potrivit art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar potrivit art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Raportând prevederile legale anterior expuse la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod judicios prima instanţă a apreciat că în cauză sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege pentru a se reţine incidenţa perimării cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care, timp de 6 luni de la data ultimului act de procedură întocmit în cauză, respectiv data pronunţării încheierii de suspendare a cauzei din 11 octombrie 2023, cauza a rămas în nelucrare din motive imputabile recurentei-reclamante, fără a interveni vreun caz de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă a formulat în ultima zi a termenului de perimare o cerere de repunere pe rol a cauzei, nu este de natură a întrerupe cursul perimării atâta vreme cât cererea de reluare a judecăţii nu a fost legal timbrată şi nici nu a fost însoţită, potrivit art. 242 alin. (2) din C. proc. civ., de dovada îndeplinirii obligaţiilor pentru care instanţa a dispus suspendarea cauzei.

În acest sens, se au în vedere şi prevederile art. 417 din C. proc. civ., potrivit cărora "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."

Aşadar, pentru a întrerupe perimarea, actul de procedură trebuie să aibă drept scop repunerea pe rol în vederea judecării cauzei şi să îndeplinească, totodată, cerinţele prevăzute de lege pentru întocmirea sa valabilă, inclusiv pe cea privitoare la taxa judiciară de timbru.

Or, aşa cum în mod corect a apreciat şi instanţa de fond, nu se poate reţine că cererii de repunere a cauzei pe rol formulate de recurenta-reclamantă în data de 10 aprilie 2024 i se poate recunoaşte efectul de întrerupere al termenului de perimare, în condiţiile în care aceasta nu a fost formulată în scopul reluării judecăţii de vreme ce, pe de o parte, nu a fost legal timbrată, iar pe de altă parte, nu a fost însoţită de dovada îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a obligaţiilor pentru care s-a dispus suspendarea cauzei.

Prin urmare, niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu are aptitudinea de a demonstra nelegalitatea sentinţei de fond atacate, aceasta fiind temeinic motivată şi pronunţată cu interpretarea şi aplicarea normelor legale incidente, astfel că Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată cererea de recurs declarată în cauză şi să menţină hotărârea recurată sub toate aspectele criticate.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens împotriva sentinţei civile nr. 1965 din 04 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens împotriva sentinţei civile nr. 1965 din 04 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.