Property Restitution Ruling Quashed and Remanded for Legality Review of In-Kind Return Over Police Facility; State Claims Rejected.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă la data de 23 iunie 2022, sub nr. x/2023, reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi A., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună admiterea acţiunii, astfel:

- în principal, anularea Deciziei nr. 10635, pronunţată de Comisia Specială de Retrocedare în şedinţa din data de 06 aprilie 2023, ca nelegală şi netemeinică;

- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 10635 din data de 06 aprilie 2023, respingerea cererii de retrocedare în natură a imobilelor şi acordarea de măsuri compensatorii solicitantei A. pentru imobilele care fac obiectul cererilor de retrocedare.

În cazul în care instanţa va respinge capetele de cerere I şi II, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 10635/06.04.2023, în sensul admiterii cererii de retrocedare doar faţă de imobilul identificat în C.F. nr. x cu nr. cadastral x - C5 şi a terenului aferent acestuia în suprafaţă de 308 m.p.

În cazul în care instanţa va respinge capetele de cerere anterioare, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 10635/06.04.2023, în sensul retrocedării în natură a terenului care nu afectează funcţionarea imobilelor construcţii identificate în C.F. nr. x Satu Mare, precum şi buna desfăşurare a activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare şi obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, reclamantul a învederat instanţei că înţelege să îşi modifice cererea introductivă de instanţă sub aspectul părţilor, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A..

Prin sentinţa civilă nr. 295/19.12.2023, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă admis excepţia necompetenţei materiale şi specializate, invocată de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare şi A. şi a declinat compentenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 05 ianuarie 2024, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 132 din 25 iunie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, şi Fundaţia "Caritatea" şi a obligat reclamantul la plata în favoarea pârâtei Fundaţia "Caritatea" a sumei de 7000 RON, cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu apărător ales.

Prin sentinţa civilă nr. 222 din 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi A., având ca obiect completarea hotărârii judecătoreşti, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 132 din 25 iunie 2024 şi a sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, ambele pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.

3.1 Recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 132 din 25 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a învederat că, în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a Ministerului Afacerilor Interne şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, deşi instanţa de fond a reţinut că, în raport de prevederile art. 36 C. proc. civ. şi având în vedere obiectul prezentei cauze, sunt întemeiate excepţiile invocate de cei trei pârâţi, aceasta a ignorat, la fel ca şi Comisia specială de retrocedare, prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 în sensul că imobile care fac obiectul deciziei contestate nu sunt în proprietatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare (în continuare I.PJ. Satu Mare), acestea având ca şi proprietar tabular Statul Român, care nu este parte în litigiu, dar faţă de care trebuia pronunţată Decizia nr. 10635/06.04.2023 a Comisiei Speciale de Retrocedare.

Invocând şi prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi cele ale art. 865 şi art. 870 C. civ., recurentul-reclamant a apreciat că Statul Român are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în calitate de proprietar al imobilelor aflate în domeniul public, iar celelalte entităţi (ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române) au calitate procesuală prin prisma faptului că acestea beneficiază de dreptul de administrare în aceeaşi măsură ca şi I.P.J. Satu Mare.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins critica vizând nemotivarea actului atacat, întrucât art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede obligaţia Comisiei speciale de retrocedare de a analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi de a dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază ca aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială.

În dezacord cu soluţia primei instanţe, recurentul-reclamant a menţionat că procesul de deliberare al administraţiei nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ.

De asemenea, prin respingerea nemotivată a cererii în probaţiune cu expertiza topografică, instanţa de fond s-a aflat în imposibilitatea de a stabili dacă la emiterea Deciziei nr. 10635 din 06 aprilie 2023 Comisia Specială de Retrocedare a respectat prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

De altfel, motivul de nelegalitate al Deciziei nr. 10635 din 06 aprilie 2023 privind nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4) I din O.U.G. nr. 94/2000 nici măcar nu a fost analizat de către instanţa de fond, aceasta nepronunţându-se astfel cu privire la petitele III şi IV din cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte terenurile ocupate, recurentul-reclamant a considerat că soluţia instanţei de fond este nelegală, contrară prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, întrucât nu poate fi restituit în natură terenul reprezentând curtea interioară a Poliţiei Municipiului Satu Mare, care îşi desfăşoară activitatea în clădirea identificată în Cartea funciară nr. x Satu Mare prin nr. cadastral x. În acest imobil se află mai multe servicii operative (Serviciul Rutier, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciul Cazier Judiciar, Serviciul de Ordine Publică, Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, etc).

Prin decizia Comisiei de a retroceda întregul teren în suprafaţă de 1.948 m.p., instituţia recurentă se află în imposibilitatea obiectivă de a-şi mai desfăşura activitatea în cele trei imobile amplasate pe terenul retrocedat, acestea nemaiavând nicio cale de acces dinspre domeniul public şi nici între clădirile existente.

În prezenta cauză consideră că la fundamentarea deciziei luate de către Comisia specială de retrocedare, dar şi la cea a instanţei de fond, trebuia avut în vedere şi faptul exproprierea s-a realizat prin două decrete distincte şi că abia ulterior cele două imobile preluate prin expropriere au fost comasate într-o singură parcelă, notată în C.F. nr. x Satu Mare.

3.2 Recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea capetelor III şi IV ale cererii de chemare în judecată.

Invocând prevederile art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (6), art. 224 şi art. 237 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat totodată, în esenţă, că în faţa instanţei de fond a prezentat argumente de nelegalitate a Deciziei nr. 10635 din 06 aprilie 2023 prin încălcarea de către pârâta de ordin I a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, a susţinut capetele III şi IV ale cererii de chemare în judecată prin prisma acestui argument de nelegalitate al deciziei, care au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor, inclusiv în şedinţa din data de 28 mai 2024 când au avut loc dezbaterile finale, fără însă ca instanţa să se pronunţe sau să analizeze aceste capete de cerere şi în mod evident fără să analizeze acest motiv de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Dacă instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra capetelor III şi IV ale cererii de chemare în judecată, astfel cum se susţine în sentinţa recurată, se pune întrebarea de ce în considerentele sentinţei civile nr. 132/CA/2024 - PI din 25 iunie 2024 nu există argumente din care să rezulte o analiză a motivelor de nelegalitate care susţin aceste capete de cerere şi a căror admitere ar fi determinat implicit şi o modificare a deciziei Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond potrivit căreia "o eventuală lipsă a raţionamentului logico-juridic care să susţină soluţia pronunţată asupra ultimelor capete de cerere poate fi remediată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin completarea hotărârii în baza art. 444 C. proc. civ..", recurentul-reclamant a apreciat că, în lipsa pronunţării instanţei asupra celor două capete de cerere şi implicit a argumentelor pentru care au fost înlăturate motivele de nelegalitate ale deciziei contestate invocate prin prisma acestor capete de cerere, se află în imposibilitatea obiectivă de a formula critici cu privire la legalitatea sentinţei nr. 132/CA/2024 - PI din 25 iunie 2024 prin prisma nerespectării dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinări la cererile de recurs, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca neîntemeiate şi menţinerea hotărârilor recurate ca temeinice şi legale.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 132/25.06.2024, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 222/26.11.2024, prin care a învederat că soluţia privind excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive nu ar fi fost criticată în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1 Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 132 din 25 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentului-reclamant, raportat la modul în care acesta a înţeles să configureze acţiunea în contencios administrativ dedusă judecăţii.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, soluţia instanţei de fond este corectă, relevante în cauză fiind dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ. ("calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii"), raportat la obiectul cauzei, respectiv anularea deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a dispus retrocedarea către A. a unor imobile.

Aşadar, în mod corect a stabilit instanţa de fond cadrul procesual pasiv în funcţie de părţile care au participat la procedura administrativ-jurisdicţională, respectiv autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat, precum şi beneficiarul acestuia, cel care a formulat cererile de retrocedare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de control judiciar reţine, pe de o parte, că recurentul-reclamant nu a înţeles să mai reitereze prin cererea de recurs criticile formulate în faţa instanţei de fond vizând caracterul abuziv al preluării imobilelor în cauză şi cea privind faptul că nu s-ar fi făcut dovada că A. este continuatoarea Comunităţii Evreilor (Mozaică) Satu-Mare, iar pe de altă parte, că celelalte critici, ce vizează greşita aplicare şi interpretare de către instanţa de fond a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt întemeiate.

Astfel, prin Decizia nr. 10635 din 06 aprilie 2023, Comisia Specială de Retrocedare a dispus retrocedarea către A. a următoarelor imobile:

- terenul în suprafaţă de 1.948 m.p., parte din terenul în suprafaţă de 2.726 m.p. (din măsurători 2.671 m.p.), situat în municipiul Satu Mare, str. x I. Cuza, nr. 5/A, judeţul Satu Mare, înscris în C.F. vechi sub nr. x, identificat cu nr. top x, în prezent înscris în C.F. nr. x a localităţii Satu Mare, identificat cu nr. cadastral x, judeţul Satu Mare, pe suprafaţa desfăşurată de 219 m.p. fiind edificată ulterior preluării abuzive de către Statul Român a unei copertine auto C4 tip P, în suprafaţă construită la sol de 219 m.p.;

- construcţia veche - Corp de clădire C5 - tip S+P+4E, situată în municipiul Satu Mare, str. x I. Cuza, nr. 5/A, judeţul Satu Mare, înscris în C.F. vechi sub nr. x, înscrisă în C.F. nr. x a localităţii Satu Mare, nr. cadastral x - C5, în suprafaţă construită la sol de 308 m.p. şi în suprafaţă construită desfăşurată de 810 m.p., proprietar actual fiind Statul Român, cu drept de administrare MAI - IGPR prin IPJ Satu-Mare;

În legătură cu aceleaşi cereri de retrocedare, pârâta Comisia Specială a emis şi Decizia nr. 10636 din 06 aprilie 2023, prin care au fost respinse cererile de retrocedare conexate nr. 1723/04.02.2003 şi nr. 1730/04.02.2003, cu privire la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 723 m.p., situat în municipiul Satu Mare, str. x I. Cuza nr. 5/A, jud. Satu Mare, înscris în C.F. vechi sub nr. x, identificat cu nr. top x şi nr. top x, în prezent înscris în C.F. nr. x a localităţii Satu Mare, identificat cu nr. cadastral x, judeţul Satu Mare, aceasta nefiind posibilă întrucât terenurile aferente în suprafaţă de 432 m.p., 52 m.p. şi 239 m.p. sunt ocupate de construcţiile definitive C1 (tip S+P+4E), C2 (tip P) şi C3 (tip P+2E), înscrise în C.F. x, nr. cad. x, edificate ulterior preluării abuzive de către Statul Român. Totodată, s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptăţită a A. la acordarea măsurilor compensatorii pentru terenul mai sus menţionat.

Deciziile au fost emise ca urmare a cererilor de retrocedare formulate de pârâta A., astfel:

- cererea nr. x/4.02.2003 prin care pârâta A. a solicitat restituirea imobilului situat în loc. Satu-Mare, jud. Satu-Mare compus din casă şi curte având destinaţia iniţială locuinţă, actualmente demolată, pe teren fiind construită clădire nouă - anexă a localului Poliţiei, identificat prin CF x, top x, solicitarea fiind în sensul restituirii în natură a terenului şi măsuri compensatorii pentru clădirea demolată;

- cererea de retrocedare nr. x/4.02.2003 prin care pârâta A. a solicitat restituirea imobilului situat în loc. Satu-Mare, jud. Satu-Mare compus din casă sub nr. 8 cu Curte în str. x, având destinaţia iniţială casă de rugăciune, actualmente demolată, pe teren fiind construită clădire nouă - sediul Poliţiei, identificat prin CF x, top x, solicitarea fiind în sensul restituirii în natură a terenului şi măsuri compensatorii pentru clădirea demolată.

Recurentul-reclamant a contestat Decizia nr. 10635 din data de 06 aprilie 2023, solicitând, în principal, anularea acesteia, iar în subsidiar, anularea şi respingerea cererii de retrocedare în natură a imobilelor şi acordarea de măsuri compensatorii solicitantei A. pentru imobilele care fac obiectul cererilor de retrocedare, invocând în acest sens inclusiv prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, cererea de chemare în judecată fiind respinsă ca nefondată de instanţa de fond.

Deşi este necontestată soluţia instanţei de fond referitoare la dreptul de proprietate al pârâtei A. asupra imobilelor ce au făcut obiectul deciziei contestate în cauză, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite aspecte esenţiale ale cauzei ce ţin de aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv dacă acestea puteau fi restituite în natură sau trebuiau acordate măsuri reparatorii în echivalent.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000:

"În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile."

Totodată, conform art. 6 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică:

"Sunt de utilitate publică lucrările privind: prospecţiunile şi explorările geologice; extracţia şi prelucrarea substanţelor minerale utile; instalaţii pentru producerea energiei electrice; căile de comunicaţii, deschiderea, alinierea şi lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicaţii, gaze, termoficare, apă, canalizare; instalaţii pentru protecţia mediului; îndiguiri şi regularizări de râuri, lacuri de acumulare pentru surse de apă şi atenuarea viiturilor; derivaţii de debite pentru alimentări cu apă şi pentru devierea viiturilor; staţii hidrometeorologice, seismice şi sisteme de avertizare şi prevenire a fenomenelor naturale periculoase şi de alarmare a populaţiei, sisteme de irigaţii şi desecări; lucrări de combatere a eroziunii de adâncime; clădirile şi terenurile necesare construcţiilor de locuinţe sociale şi altor obiective sociale de învăţământ, sănătate, cultură, sport, protecţie şi asistenţă socială, precum şi de administraţie publică şi pentru autorităţile judecătoreşti; salvarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii; prevenirea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale - cutremure, inundaţii, alunecări de terenuri; apărarea ţării, ordinea publică şi siguranţa naţională."

Aşadar, în acord şi cu prevederile art. 8 alin. (1) şi ale art. 18 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat conformitatea actului administrativ cu legea, Înalta Curte reţine că instanţei de fond îi revenea obligaţia de a exercita controlul de legalitate asupra actului atacat în cauză, fapt ce presupune şi analiza îndeplinirii condiţiilor pentru restituirea prin natură/echivalent, inclusiv prin raportare la utilitatea publică a imobilelor ce se solicită a fi retrocedate.

Contrar concluziilor instanţei de fond, aspectele referitoare la aplicabilitatea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv cele privind afectarea bunului supus retrocedării unui interes public, reprezintă chestiuni de legalitate a actului administrativ contestat şi nu de oportunitate a măsurii dispuse prin intermediul acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a fi lămurite aspecte esenţiale ale cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., iar pentru o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 se impune stabilirea corectă a situatiei de fapt, inclusiv prin efectuarea unei expertize tehnice topografice, precum şi prin administrarea oricăror probe suplimentare în scopul dezlegării aspectelor invocate de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare referitoare la necesitatea utilizării terenului pentru desfăşurarea activităţii instituţiei publice în scopul protejării unui interes public.

În acest context, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii.

Pentru considerentele arătate, respectând principiul disponibilităţii şi cel al dublului grad de jurisdicţie, precum şi în vederea asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea stabilirii în concret a situaţiei de fapt şi a modului în care se aplică în cauză prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

În consecinţă, constatând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, urmând a fi menţinută solutia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

II.2 Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce, în raport de obiectul supus soluţionării, se regăsesc în cuprinsul sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, prin antereferita hotărâre, instanţa de fond s-a pronunţat asupra unei cereri de completare a sentinţei civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024, motiv pentru care primul demers în soluţionarea acestei cereri a fost cel al verificării îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 444 C. proc. civ.

Or, astfel de condiţii vizează ipotezele în care, prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale sau asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a considerat că nu a existat o omisiune de pronunţare asupra unui capăt de cerere, întrucât dispozitivul sentinţei civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024 a vizat cererea de chemare în judecată în integralitatea sa, sens în care a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 444 C. proc. civ. şi a respins cererea de completare.

În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., fiind arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate şi argumente pe care şi-a fundamentat judecătorul fondului soluţia, chiar dacă acestea sunt succint exprimate.

De asemenea, nefondate sunt şi criticile prin care se invocă încălcarea normelor de procedură, întrucât remediul procesual prevăzut de prevederile art. 444 C. proc. civ. a fost pus la dispoziţia părţilor interesate pentru cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unor solicitări ale părţilor (precum asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale).

După cum s-a arătat şi mai sus, prin dispozitivul şi motivarea sentinţei civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024 prima instanţă nu a decelat, în demersul de soluţionare a cererii de chemare în judecată, între petitele acesteia, motiv pentru care sunt nefondate susţinerile recurentului că o astfel de soluţie ar viza doar primele două capete de cerere.

Cererea de chemare în judecată a fost respinsă în totalitate drept nefondată, instanţa de fond reţinând că nu au fost invocate critici care să atragă anularea deciziei atacate, astfel încât nu a existat o omisiune de pronunţare asupra unui capăt de cerere.

Legalitatea soluţiei de respingere a capetelor III şi IV ale cererii de chemare în judecată nu putea fi analizată de prima instanţă pe calea procedurii reglementate de art. 444 C. proc. civ., ci doar în procedura declanşată prin promovarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a respins cererea de completare formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare.

Pentru aceleaşi considerente legate de limitele verificărilor pe care prevederile art. 444 C. proc. civ. le permit, Înalta Curte nu poate da eficienţă nici în recurs susţinerilor recurentului privind obiectul capetelor de cerere III şi IV şi nici celor ce vizează modul de aplicare şi interpretare a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 în raport de astfel de capete de cerere, întrucât aceste chestiuni vizează, în realitate, legalitatea sentinţei civile nr. 132 din data de 25 iunie 2024 a Curţii de Apel Oradea, iar nu pe cea a sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în soluţionarea cererii de completare a antereferitei hotărâri.

În concluzie, instanţa de control judiciar consideră că sentinţa civilă nr. 222 din 26 noiembrie 2024 este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a prevederilor legale antereferite, printr-o motivare ce respectă cerinţele impuse de art. 6 din Convenţia EDO şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 132 din 25 iunie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine solutia instanţei de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 222 din 26 noiembrie 2024 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.