Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4288/2025 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract disputes under the exclusive appellate jurisdiction of Law No. 101/2016

Case Number Decizia nr. 4288/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the recursor’s appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had fully admitted the public university’s claims and ordered the supplier to pay a contractual penalty of 217,651 RON plus statutory penalty interest. The dispute concerned the resolution of a public supply contract and the consequent payment of damages, arising from a commercial contract where one party is a public authority or entity. The decisive legal basis was the interpretation of Law No. 101/2016, specifically Article 55 paragraph (3), which establishes that decisions in litigation regarding the execution, rescission, or termination of administrative contracts are subject to appeal as a final instance, thereby excluding the possibility of a cassation appeal (recurs) against such appellate decisions; the Court held that the appellate decision was final and definitive under Article 634 paragraph (1) point (4) of the Code of Civil Procedure, and that the mere indication of a recourse route in the judgment’s operative part could not override statutory public order norms limiting jurisdictional levels in administrative matters to two instances (first instance and appeal) to ensure celerity.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of cassation appeal in public procurement contract disputes under the exclusive appellate jurisdiction of Law No. 101/2016: Împotriva deciziei civile nr. 51 din 09 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Keywords

AI generated
contracting authority in public procurement administrative contract jurisdictional matters public authorities statutory limits interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, conform dispoziţiilor art. 248 alin.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin.
art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016
Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 care prevede:
art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016
554/2004, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi textele de lege invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art.
art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Se constată astfel că diferenţa de regim juridic, sub aspectul căii de atac, în funcţie de prima instanţă care soluţionează cauza, în materia contenciosului administrativ, este reglementată doar de dispoziţiile art. 25 din Legea nr.
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Se au în vedere, totodată, prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale C.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Una dintre aceste incompatibilităţi este prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004."
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de14 decembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L, a solicitat constatarea rezoluţiunii Contractul de furnizare nr. x/28.08.2023 ca efect al Declaraţiei de rezoluţiune cu nr. 71503/09.10.2023 formulată de reclamantă, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 217.651,00 RON, reprezentând daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin neexecutarea nejustificată a contractului, conform clauzei penale inserate la art. 16.4. din contract şi la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente acestei sume, începând cu data de 07 decembrie 2023 şi până la plata integrală.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 160/22.02.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L, a constatat că a operat rezoluţiunea contractului de furnizare nr. x/28.08.2023 ca efect al declaraţiei de rezoluţiune nr. 71503/09.10.2023 formulată de reclamantă, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei de mai sus a formulat apel reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara solicitând schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 217.651,00 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neexecutarea nejustificată a contractului, conform clauzei penale inserate la art. 16.4. din contract, şi a dobânzilor legale penalizatoare aferente acestei sume, începând cu data de 07 decembrie 2023 şi până la plata integrală, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia atacată în cauză

Prin decizia civilă nr. 51 din 09 decembrie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Universitatea de Vest din Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 160/22.02.2024, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.;

- a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:

- a admis în tot acţiunea formulată de reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.;

- a obligat pârâta A. S.R.L. la plata daunelor interese către reclamanta Universitatea de Vest din Timişoara, în cuantum de 217.651 RON;

- a obligat pârâta A. S.R.L. la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumei de 217.651 RON, începând cu data de 07 decembrie 2023 şi până la plata integrală.

5. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 51 din 09 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Universitatea de Vest din Timişoara a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.

II. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de recurs

Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Astfel, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părţile şi nici instanţa de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exerciţiul unei căi de atac.

Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza pendinte, pretenţiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul investiţiilor publice, care la art. 1 alin. (2) stipulează că acest act normativ "se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 care prevede:

"procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile."

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor şi cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă şi este soluţionat de urgenţă şi cu precădere într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei." În timp ce la alin. (31) a prevăzut că:

"Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor care privesc documentele constatatoare emise de către autoritatea/entitatea contractantă, referitoare la executarea contractului, poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare. Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Instanţa ierarhic superioară soluţionează recursul de urgenţă şi cu precădere într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

Din textele legale invocate, rezultă că legea a reglementat, după caz, calea de atac a apelului sau a recursului, însă nicăieri în cuprinsul legii sau în notele de fundamentare ale actelor de modificare, nu rezultă intenţia legiuitorului de a institui trei grade de jurisdicţie, împrejurare care ar contraveni scopului declarat al modificării legislative operate prin O.U.G. nr. 26/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul investiţiilor publice, respectiv cel al "adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice", "luând în considerare faptul că pentru asigurarea atingerii obiectivelor şi a atragerii fondurilor europene este necesară aprobarea unor măsuri legislative care să conducă la implementarea mai rapidă a proiectelor de investiţii".

Din prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, rezultă voinţa legiuitorului ca în materia contenciosului administrativ să se asigure judecarea proceselor cu celeritate, acesta fiind un principiu unanim recunoscut care guvernează desfăşurarea litigiilor aflate în sfera de competenţă a instanţelor de contencios administrativ, recursul apărând ca fiind calea de atac adecvată scopului indicat de legiuitor, fiind instituit astfel dublul grad de jurisdicţie, fond şi recurs.

Chiar dacă nu este direct aplicabilă, sunt utile precizările făcute în considerentele Deciziei nr. 17/2017 din 18 septembrie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii.

Deşi ceea ce s-a statuat prin dispozitiv nu are o legătură directă cu prezenta chestiune de drept, aspectele reţinute în cadrul raţionamentului din cuprinsul respectivei decizii construiesc şi raţionamentul ce stă la baza inadmisibilităţii recursului din prezenta cauză.

Astfel, s-a statuat că, în materia contenciosului administrativ, voinţa legiuitorului a fost aceea de a asigura judecarea proceselor cu celeritate, acesta fiind un principiu unanim recunoscut, care guvernează desfăşurarea litigiilor aflate în sfera de competenţă a instanţelor de contencios administrativ. S-a mai reţinut că art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 face referire în mod expres la urgenţă în judecarea căii de atac, consacrând principiul celerităţii în soluţionarea acestor cauze, astfel că recursul apare ca fiind calea de atac cea mai adecvată scopului indicat de legiuitor, soluţie care reafirmă regula conţinută în art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi confirmă o soluţie de tradiţie în legislaţia naţională, în materia contenciosului administrativ, recursul fiind singura cale de atac compatibilă.

Decizia amintită a reţinut că:

"47. Se consideră, aşadar, în acord şi cu jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunţate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepţia cazului prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

48. Se au în vedere, totodată, prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

49. Una dintre aceste incompatibilităţi este prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004."

"59. Rezultă, astfel, o diferenţă, sub aspectul normelor de procedură aplicabile, care contravine modalităţii în care legiuitorul a gândit şi materializat dublul grad de jurisdicţie în materia contenciosului administrativ şi fiscal - primă instanţă şi recurs."

"71. Se constată astfel că diferenţa de regim juridic, sub aspectul căii de atac, în funcţie de prima instanţă care soluţionează cauza, în materia contenciosului administrativ, este reglementată doar de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 554/2004."

"74. Se reţine că legiuitorul, prin Legea nr. 554/2004, a înţeles să reglementeze în acest domeniu o normă de excepţie în materia căilor de atac, stabilind că apelul este calea de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de către tribunale, în condiţiile art. 24 alin. (4) din această lege.

75. Din moment ce art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră calea de atac a recursului în această materie, dar art. 25 alin. (3) din aceeaşi lege reglementează calea de atac a apelului, rezultă că acesta este singurul caz în care poate fi exercitat apelul în materia contenciosului administrativ şi fiscal, întrucât în privinţa hotărârilor pronunţate de către tribunale, în condiţiile art. 24 alin. (4) din această lege, legiuitorul nu a instituit o derogare de la normele dreptului comun prevăzute de C. proc. civ.."

Din aceste considerente rezultă că, în materia contenciosului administrativ, legiuitorul a instituit ca regulă o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă, nefiind reglementat triplul grad de jurisdicţie nici măcar în ipotezele de excepţie în care calea de atac împotriva sentinţei este apelul; altfel, s-ar contraveni modalităţii în care legiuitorul a gândit şi materializat dublul grad de jurisdicţie în materia contenciosului administrativ şi fiscal - primă instanţă şi recurs, ca regulă şi, prin excepţie, în cazurile limitativ prevăzute de lege, primă instanţă şi apel.

Prin urmare, fiind pronunţată în faza apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 din Legea nr. 101/2016, decizia civilă nr. 51 din data de 09 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal este o hotărâre definitivă, în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Împrejurarea că prin dispozitivul deciziei atacate este indicată calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, nu este de natură să dea dreptul la exercitarea acesteia, hotărârea judecătorească fiind supusă principiului legalităţii, aceasta neputând prin ea însăşi, nici să suprime şi nici să dea naştere la căi de atac neprevăzute de lege.

De altfel, inclusiv prin Minuta şedinţei judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 22 aprilie 2024 s-a concluzionat că în litigiile de această natură soluţia va fi aceea de respingere a recursului ca inadmisibil.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi textele de lege invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 51 din 09 decembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 51 din 09 decembrie 2024 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 septembrie 2025.