Taxpayer's direct fiscal assessment challenge reinstated; inadmissibility ruling quashed and remanded for merits retrial.

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.12.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice nr. 1, următoarele:

- anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.12.2019 şi a Deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emise de AJFP Ialomiţa - Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul ANAF - DGRFP Ploieşti în privinţa societăţii B. S.R.L. din Bucureşti, pentru perioada cuprinsă între datele de 27.11.2014 - 10.07.2017 în care reclamantul A. am îndeplinit funcţia de administrator şi am deţinut calitatea de asociat al societăţii B. S.R.L., prin eliminarea tuturor sumelor reconsiderate suplimentar pentru perioada 27.11.2014 - 10.07.2017, respectiv:

- eliminarea sumelor reconsiderate suplimentar drept profit şi impozit pe profit pentru perioada 27.11.2014-10.07.2017;

- eliminarea sumelor reconsiderate suplimentar drept TVA pentru perioada 27.11.2014 -10.07.2017;

- eliminarea sumelor stabilite suplimentar drept dividende şi impozit pe dividende pentru perioada 01.01.2014 - 31.12.2015;

- a sumelor stabilite drept venituri din alte surse şi impozit pe venit din alte surse pentru perioada 01.01.2016-10.07.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1715/2024 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti:

- a constatat că reclamantul este decăzut din dreptul de modificare a cererii după primul termen la care acesta a fost legal citat;

- a respins cererea modificatoare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice nr. 1 şi Ministerul Finanţelor, ca tardiv formulată;

- a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice nr. 1, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Recurentul-reclamant, invocând motivele de casare antemenţionate, susţine că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

În esenţă, arată că instanţa de fond a respins în mod nelegal acţiunea ca inadmisibilă, reţinând că reclamantul nu ar fi parcurs procedura prealabilă a recursului graţios prevăzută de lege, deşi acesta formulase plângere prealabilă în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul legal de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă de actele administrativ-fiscale contestate. Prima instanţă nu a verificat existenţa acestei plângeri prealabile şi nici nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor această chestiune esenţială, încălcând principiile contradictorialităţii şi ale dreptului la apărare, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la pronunţarea unei hotărâri cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Totodată, prin aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 268-281 Codul de procedură fiscală, coroborate cu art. 6 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) lit. d) şi e), precum şi cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a ajuns la o interpretare care contravine principiului constituţional al liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 alin. (4) din Constituţie. În acest sens susţine că procedura contestaţiei administrativ-fiscale reglementată de Codul de procedură fiscală reprezintă o jurisdicţie administrativă specială, facultativă, iar nu o etapă prealabilă obligatorie, astfel că persoana vătămată are dreptul de a sesiza direct instanţa de contencios administrativ, după formularea plângerii prealabile. Or, calificarea eronată a acestei proceduri ca fiind prealabil obligatorie a determinat instanţa să respingă acţiunea ca inadmisibilă, cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind aplicarea greşită a legii.

Recurentul arată că instanţa de fond a invocat în motivare jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la dispoziţiile unui cod de procedură fiscală abrogat (O.G. nr. 92/2003), ale cărui norme diferă semnificativ de cele ale Legii nr. 207/2015, în vigoare la momentul soluţionării cauzei. În aceste condiţii, hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de obiectul cauzei şi pe texte de lege inaplicabile, ceea ce evidenţiază o încălcare gravă a principiilor legalităţii şi temeiniciei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se subliniază că procedura contestaţiei administrative prevăzută de art. 268-281 Codul de procedură fiscală are natura unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, caracterizată prin contradictorialitate, asigurarea dreptului la apărare şi independenţa activităţii organului de soluţionare, elemente ce o asimilează unei căi de atac facultative şi nu unei proceduri prealabile imperative. Interpretarea contrară, adoptată de instanţa de fond, echivalează cu o restrângere nejustificată a accesului liber la justiţie.

De asemenea, recurentul invocă faptul că, în realitate, acţiunea sa a fost determinată de caracterul vădit nelegal al actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale, care au fundamentat deschiderea unei proceduri de angajare a răspunderii solidare împotriva sa, deşi acestea priveau un alt subiect de drept. În aceste condiţii, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, fără analizarea fondului cauzei şi fără verificarea îndeplinirii condiţiilor legale ale plângerii prealabile, constituie o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente.

Totodată, recurentul arată că instanţa de fond a făcut o confuzie între instituţia introducerii forţate a terţului în cauză, reglementată de art. 78 C. proc. civ., şi modificarea cadrului procesual în temeiul Legii nr. 554/2004, calificând în mod nelegal extinderea acţiunii împotriva Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor drept o cauză de inadmisibilitate, deşi reclamantul şi-a exprimat acordul pentru introducerea acesteia în proces.

Prin urmare, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului echitabil, ale contradictorialităţii şi ale accesului liber la justiţie, cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind natura şi caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative speciale, precum şi printr-o motivare ce conţine raţionamente străine de obiectul litigiului, motive ce atrag casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimaţii-pârâţi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa au formulat o întâmpinare comună prin care au solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x/verso dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Prealabil, Înalta Curte reţine că excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a fost respinsă, aşa cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

În susţinerea recursului declarat împotriva soluţiei instanţei de fond, reclamantul a indicat, drept motive de casare, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentinţa nu cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, în sensul indicat de recurentul-reclamant. În realitate, nemulţumirea părţii, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile legale privind procedura prealabilă obligatorie a recursului graţios, aspect ce se subsumează cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizat din această perspectivă.

Trecând la analiza acestui caz de casare, se observă că hotărârea pronunţată în primă instanţă a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind, aşadar, incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din conţinutul hotărârii recurate se observă că, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţii DGRFP Ploieşti şi AJFP Ialomiţa prin întâmpinare, instanţa de fond a reţinut că sunt incidente o serie de dispoziţii legale relevante din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, printre care şi art. 268 alin. (1) şi art. 281 alin. (2) din acest act normativ.

Astfel, după ce a citat dispoziţiile legale relevante la care s-a referit, judecătorul fondului a constatat că, prin acţiunea introductivă, reclamantul nu a solicitat nici expres, nici implicit anularea deciziei emise în soluţionarea contestaţiei administrative, respectiv decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor, ci a înţeles să sesizeze direct instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune în anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, reclamantul încălcând astfel dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, care prevăd că (d)eciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Aşadar, în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015 care reglementează procedura contestării actelor administrativ fiscale, singurul act administrativ fiscal care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ este decizia emisă în soluţionarea contestaţiei şi care are caracter definitiv în sistemul căilor administrative de atac.

Asemenea judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat anularea în parte a raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.12.2019 şi a deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emise de AJFP Ialomiţa - Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul ANAF - DGRFP Ploieşti.

Împotriva deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.12.2019, ambele întocmite de organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Ialomiţa, recurentul-reclamant a formulat contestaţie administrativă care a fost soluţionată prin decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor.

Într-adevăr, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâţii DGRFP Ploieşti şi AJFP Ialomiţa prin care s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, faţă de prevederile art. 281 alin. (2) Codul de procedură fiscalălă, reclamantul nu a înţeles să conteste decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor, ci a reiterat solicitarea de anulare parţială a raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.12.2019 şi a deciziei de impunere nr. x/18.12.2019 emise de AJFP Ialomiţa, după cum corect a reţinut judecătorul fondului în considerentele sale.

Cu toate acestea, judecătorul fondului avea obligaţia să descopere adevărul şi să dea părţii ajutor activ în apărarea drepturilor şi intereselor legitime, mai ales că decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost depusă de reclamant în cadrul probei cu înscrisuri, fiind anexată cererii de chemare în judecată, aspect ce conduce la concluzia că reclamantul a solicitat implicit şi anularea acestei decizii.

Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. …".

Or, omisiunea verificării menţionatului aspect, în condiţiile în care la termenul de judecată din 25.09.2023, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar la următorul termen din 4.12.2023, reclamantul a arătat că înţelege să conteste şi această decizie, respectiv decizia nr. 661/21.06.2022 emisă de Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi să se judece cu emitentul acestei decizii, echivalează cu o neexercitare a rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., instanţa fiind datoare să lămurească raporturile juridice deduse judecăţii şi să stabilească cadrul procesual corect, mai ales într-un litigiu de contencios administrativ în care prevalează principiul legalităţii.

Ignorarea acestei împrejurări de către instanţa de fond, care a apreciat că acţiunea este inadmisibilă pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, din perspectiva neatacării prin acţiunea introductivă a deciziei emisă în soluţionarea contestaţiei împreună cu actele administrative fiscale la care se referă aceasta, reprezintă o aplicare greşită a legii, întrucât a fost încălcat principiul liberului acces la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie.

Totodată, Înalta Curte reţine că prima instanţă a omis să aplice dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, care permit introducerea în cauză, din oficiu sau la cerere, a autorităţii publice emitente a actului administrativ, pentru a asigura cadrul procesual complet.

Prin refuzul de a examina această posibilitate, deşi reclamantul îşi exprimase acordul pentru extinderea cadrului procesual, instanţa a încălcat obligaţia prevăzută de art. 22 alin. (1) C. proc. civ. privind aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Cât priveşte criticile recurentului-reclamant privind caracterul de jurisdicţie facultativă a procedurii instituite de art. 268 şi urm. din Legea nr. 207/2015, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi le respinge, achiesând întrutotul la considerentele instanţei de fond în sensul că această procedură are natura unui recurs graţios, nicidecum a unei jurisdicţii speciale administrative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) şi 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, pentru a analiza fondul pretenţiilor deduse judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Finanţelor.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1715/2024 din data de 25 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2025.