VAT deduction requirements and artificiality of advance payments in insolvency contexts

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. (societate în reorganizare judiciară, reprezentată prin administrator special B. şi administrator judiciar C.) a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea Deciziei nr. 94/26.02.2018 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. x/24.04.2012 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2014, ambele emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

2. Soluţia instanţei de fond în primul şi al doilea ciclu procesual

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 111 din 13 mai 2019, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. S.A., iar prin decizia nr. 2308 din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursului, a admis recursul formulat de reclamanta A. S.A., a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de D. S.R.L. Unipersonală, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 august 2022, sub dosar nr. x/2018.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 323 din 24 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanţa:

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, formulată de terţul E.;

- a stabilit onorariu suplimentar pentru expertul contabil în cuantum de 2000 RON în sarcina reclamantei A. S.A.;

- a admis în parte acţiunea promovată în contencios administrativ şi fiscal de reclamanta A. S.A., societate în reorganizare, prin lichidator judiciar F.., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Administratia Judeţeană a Finantelor Publice Constanta şi intervenienta D. S.R.L. Unipersonală;

- a dispus anularea în parte a deciziei nr. 94/26.02.2018 privind soluţionarea contestaţiei, a deciziei de impunere nr. x/24.04.2014 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.04.2014, în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată în cuantum total de 23.062.386 RON şi dobânzi/majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente acesteia;

- a respins restul pretenţiilor ca nefondate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2.2. a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Motivele de recurs se regăsesc la filele x ale dosarului, urmând a fi reluate punctual în cadrul capitolului II. Soluţia instanţei de recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. - societate în faliment, in bankruptcy, enfaillite, a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, pentru apărările dezvoltate la dosar.

5. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.A., a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Criticile din cadrul recursului se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare după data de 01.01.2007, ale art. 146 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ; pct. 45 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare pe perioada 2007 -2009, precum şi pct. 46 alin. (1) de explicitare a art. 146 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, aprobat prin H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare începând cu data de 01.01.2009.

Hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal întrucât, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, prin raportare concretă la speţa dedusă judecăţii.

Astfel, referitor la prestările de servicii pentru care s-a refuzat dreptul de deducere a TVA pentru suma de 953.799 RON, la respingerea capătului de cerere privind dublarea deducerii TVA atât la avansuri, cât şi la achiziţii şi la refuzul dreptului de deducere a TVA aferente facturilor de avans emise de Compania de Supraveghere IG S.R.L. şi operaţiunile desfăşurate cu G. S.R.L., Curtea în mod greşit a apreciat că actele fiscale contestate sunt nelegale în privinţa refuzului de deducere a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 97.532 RON aferente serviciilor prestate de furnizorii enumeraţi mai sus, reţinând că pentru toate prestările de servicii la care s-a aplicat taxa pe valoarea adăugată există documente justificative care atestă atât realitatea tranzacţiilor, cât şi prestarea acestora în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii reclamante.

Hotărârea instanţe de fond este nelegală referitor la TVA în sumă de 953.799 RON (453.816 + 499.983), întrucât instanţa validat raportul de expertiză fără să observe că din contracte nu rezultă natura serviciilor prestate, iar în ceea ce priveşte prestarea efectivă fie nu au fost prezentate documente, fie documentele prezentate nu au justificat necesitatea şi prestarea în scopul operaţiunilor sale taxabile.

Se arată faptul că, în perioada 01.01.2007 -31.10.2009, societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată în sumă de 453.816 RON, aferentă cheltuielilor cu prestări de servicii de 2.388.514 RON, pentru care contribuabilul nu a justificat prestarea efectivă prin prezentarea de situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţa sau orice alte materiale corespunzătoare. Astfel, contrar expertizei efectuate în cauză şi aprecierii instanţei de fond, din analiza clauzelor contractelor a rezultat doar intenţia prestatorului de a efectua anumite lucrări, fără să reiasă detaliat în ce constă respectiva lucrare şi totodată nu rezultă prestarea efectivă, astfel că nu se poate stabili dacă aceste servicii au fost prestate şi utilizate în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile. De asemenea, nu s-a justificat cu documente utilizarea acestora în folosul operaţiunilor sale taxabile.

De asemenea, în perioada 01.11.2009 - 31.08.2012, societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată în sumă de 499.983 RON, aferentă cheltuielilor cu prestări de servicii în sumă de 2.163.514 RON, pentru care contribuabilul nu poate justifica prestarea efectivă prin prezentarea de situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţa sau orice alte materiale corespunzătoare. Din analiza clauzelor contractelor nu rezultă detaliat în ce constă respectiva lucrare şi totodată nu rezultă prestarea efectivă, astfel că nu se poate stabili dacă acestea au fost prestate efectiv şi în folosul operaţiunilor sale taxabile.

Instanţa de fond a încălcat prevederile legale mai sus enumerate şi nu a ţinut cont de faptul că persoana impozabilă, pentru a beneficia de acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, respectiv să deţină o factura fiscală sau un alt document legal, iar achiziţiile să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

În perioada verificată societatea a dedus taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor cu serviciile pentru care a prezentat contracte dar din care nu rezultă natura serviciilor angajate fără să prezinte alte documente din care să rezulte prestarea efectivă în scopul operaţiunilor taxabile ale societăţii.

Instanţa de fond nu trebuia să se limiteze doar la constatarea raportului de expertiză fiscală, ci trebuia să aibă în vedere şi anexa 8 la raportul de inspecţie fiscală din care rezultă aspecte care susţin constatările organelor de inspecţie fiscală, spre exemplu: H. S.R.L. nu justifică prestarea efectivă, există rapoarte lunare identice cu activităţile generale menţionate în contract, I. S.R.L. prestează servicii de transport fără justificarea prestării, pentru servicii contractate cu J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L. şi M. S.R.L. nu sunt prezentate documente care să justifice prestarea efectivă.

Prin urmare, contrar instanţei de fond şi expertizei efectuate în cauză, prezentarea doar a contractelor şi facturilor, precum şi a altor documente din care nu rezultă natura serviciilor contractate/prestate nu este suficientă pentru justificarea dreptului de deducere a TVA. Astfel, documentele prezentate trebuie să fie de natură să justifice necesitatea contractării serviciilor, precum şi prestarea efectivă a acestora în scopul desfăşurării activităţii societăţii, respectiv în scopul realizării de operaţiuni taxabile.

În ceea ce priveşte documentele justificative, art. 145 al Titlului VI din Codul fiscal stabileşte în mod expres faptul că dreptul de deducere a TVA se acordă numai dacă persoana impozabilă demonstrează că achiziţiile au fost efectuate în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii.

Or, acest drept se justifică şi prin alte documente pe lângă factură şi contract, în cazul în speţă proiect şi proces-verbal de recepţie. Însă, având în vedere marea diversitate a serviciilor, legea fiscală inclusiv normele metodologice nu fixează o listă exhaustivă de mijloace de probă admisibile pentru a dovedi faptul că serviciile au fost prestate şi sunt necesare.

În ceea ce priveşte neadmiterea la deducere a TVA aferente unui număr de trei facturi de avans mărfuri emise de S.C. Compania de Supraveghere IG S.R.L. la data de 31.08.2012, Curtea în mod nelegal a apreciat concluzia organului fiscal, pe care s-a întemeiat refuzul de deducere a TVA analizat în cauză, în sensul că operaţiunea de avans invocată pentru a justifica dreptul de deducere este în fapt o operaţiune artificială, ca nefiind susţinută probator.

Contrar instanţei de fond, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu constatările din Raportul de inspecţie fiscala, s-ar fi observat cu uşurinţă că în speţă nu sunt întrunite condiţiile legale pentru acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor în discuţie, pentru următoarele motive:

- fie acestea au fost stornate ulterior achiziţiei, pe perioada dintre data achiziţiei mărfurilor şi data stornării fiind dublat dreptul de deducere a TVA;

- fie societatea stornează facturi de avansuri prin retragerea biletelor la ordin emise în favoarea unor furnizori care girează aceste instrumente de plată emitentului facturii de avans sau ca urmare a refuzului biletelor la ordin de către bancă, în cea mai mare parte retragerea biletelor la ordin fiind făcută după data scadenţei acestora în condiţiile în care acestea nu au legătură cu livrarea de bunuri ce trebuia să urmeze factura de avans;

- fie societatea a înregistrat achiziţii de materii şi materiale (vin şi must) lăsate în custodie la furnizori şi, ulterior, la un interval de peste un an, facturile sunt stornate fără ca societatea să intre în posesia mărfurilor;

- fie a înregistrat trei facturi de avans emise de Compania de Supraveghere IG S.R.L. pentru care societatea emitentă a înregistrat TVA de plată dar nu a fost achitată (intrând în insolvenţâ - TVA nemaiputând fi recuperată) şi o factură emisa de G. S.R.L. reprezentând avans pentru care nu s-au prezentat documente din care să rezulte că au fost efectuate prestări de servicii până la data de inspecţiei fiscale, pentru stingerea acestei facturi fiind emise bilete la ordin către G. S.R.L., care le-a girat către N. S.R.L., care la rândul său le-a girat înapoi către A. S.A. având loc o "compensare" în cadrul societăţilor din grup, fără a avea loc plata efectivă a acestora.

Conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, respectiv cazul Halifax & Others, ţinând cont de faptul că A. S.A. ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunile respective au fost efectuate cu scopul unic de a obţine un avantaj fiscal şi drept consecinţă de a beneficia de rambursarea TVA, instanţa de fond în mod greşit nu a constatat că, în speţa, nu sunt întrunite condiţiile de deducere prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a TVA din facturile de avans menţionate, lipsite de substanţă economică.

În ceea ce priveşte modul de derulare al contractelor până la data de 31.08.2013 - data inspecţiei fiscale, au fost efectuate livrări de mărfuri în valoare de 36.554.253 RON, cu taxa pe valoarea adăugată aferentă de 8.773.020 RON, sume pentru care au fost întocmite facturi de stornare a avansurilor.

În ceea ce priveşte provenienţa bunurilor ce fac obiectul contractelor, consideră că a fost creată o situaţie artificială, operaţiunea de avans invocată pentru a justifica dreptul de deducere este în fapt o operaţiune artificială, solicitându-se rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată de 22.964.854 RON, în condiţiile în care Compania de Supraveghere IG S.R.L. a colectat taxa pe valoarea adăugată şi a stabilit taxă de plată de 26.821.441 RON fără a fi virată la bugetul general consolidat, cu atât mai mult cu cât aceasta (Compania de Supraveghere IG SRL) a intrat în procedura de insolvenţă în data de 25.03.2014, nemaifiind posibilă executarea silită.

În apărare, intimata-reclamantă a arătat că expertul a analizat facturile enumerate în raportul de expertiză a concluzionat că aceste facturi sunt emise pentru serviciile de consultanţă prestate către reclamantă.

De asemenea, pe baza materialului probator, Curtea a apreciat că această concluzie a organului fiscal nu este susţinută probator, în condiţiile în care din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu concluziile expertului contabil a reieşit întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă facturilor în discuţie.

S-a arătat că, în mod corect prima instanţă confirmă şi faptul că, chiar dacă Compania de Supraveghere IG S.R.L. nu a făcut plăţi către bugetul general consolidat în contul taxei pe valoare adăugată, acest lucru nu constituie în sine un argument care să justifice neacordarea dreptului de deducere a taxei, câtă vreme au fost îndeplinite condiţiile legale.

Înalta Curte, analizând criticile din recurs şi apărările intimatei, reţine faptul că instanţa de fond nu s-a limitat doar la a valida expertiza efectuată în cauză. Ea a reţinut explicit că au fost prezentate documente (procese-verbale, rapoarte de activitate, registre de lucrări, materiale de promovare, planuri de lucru etc.) care confirmă realitatea serviciilor şi legătura lor cu activitatea economică, coroborând aceste documente cu concluziile expertului, motiv pentru care a admis deducerea TVA.

Totodată, prima instanţa a arătat că raportul de inspecţie fiscală se baza pe ideea lipsei documentelor justificative, dar această concluzie a fost infirmată de probele administrate în cauză şi de expertiză.

Este adevărat că recurenţii pot susţine că instanţa "a preluat" expertiza fără o analiză proprie, însă, din hotărâre rezultă că instanţa a explicat de ce a considerat documentele suficiente şi de ce a apreciat că raportul fiscal nu reflectă realitatea.

În recurs, ICCJ verifică doar dacă instanţa de fond a motivat suficient în drept şi în fapt. Chiar dacă motivarea e concisă, atâta vreme cât arată că apărările autorităţii fiscale au fost analizate şi respinse, critica nu poate fi reţinută.

Deci, critica nu este pe deplin reală: instanţa nu s-a limitat la a valida expertiza, ci a coroborat-o cu alte probe şi a arătat de ce nu a validat raportul de inspecţie fiscală. Problema ţine mai degrabă de nemulţumirea recurentului faţă de modalitatea de apreciere a probelor, ceea ce în recurs nu constituie un motiv de nelegalitate.

În cee ace priveşte critica referitoare la forţa probantă a expertizei: se susţine că instanţa a încălcat dispoziţiile legale privind probele, conferind o forţă probantă absolută expertizei, deşi aceasta ar trebui apreciată liber de către judecător.

Înalta Curte constată că din hotărâre reiese că instanţa nu s-a rezumat la expertiză, ci a analizat şi documentele justificative depuse (procese-verbale, rapoarte, registre de lucrări, materiale de promovare etc.).Expertiza a fost folosită ca instrument tehnic pentru a confirma legătura dintre serviciile prestate şi activitatea economică. Instanţa de fond şi-a format convingerea din ansamblul probelor, nu exclusiv din raportul de expertiză.

Aşadar, critica nu este fondată: ea reprezintă mai degrabă o nemulţumire faţă de faptul că instanţa a reţinut concluziile expertului, însă acest aspect intră în marja de apreciere a probelor, care nu se cenzurează în recurs.

În ce priveşte critica referitoare la încălcarea condiţiilor de fond şi de formă pentru deducerea TVA, din analiza Înaltei Curţi a rezultat că aceasta este nefondată.

Astfel, cu referire la lipsa justificării prestării serviciilor, Autorităţile fiscale argumentează că instanţa a acordat dreptul de deducere a TVA-ului (953.799 RON) pentru cheltuieli cu servicii care nu au fost justificate de reclamantă prin prezentarea unor documente precum situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru sau studii de fezabilitate, deoarece din contractele în discuţie nu rezultă natura detaliată a serviciilor, iar documentele prezentate nu justifică necesitatea şi prestarea efectivă a acestora în scopul operaţiunilor taxabile ale societăţii, contrar concluziilor expertizei şi aprecierii instanţei de fond.

ICCJobservă însă că instanţa de fond a reţinut că au fost depuse documente justificative suplimentare (procese-verbale, rapoarte de activitate, registre de lucrări, materiale de promovare, planuri de lucru etc.) şi că aceste documente, coroborate cu expertiza, dovedesc prestarea efectivă şi utilitatea serviciilor în activitatea de producţie şi comercializare a reclamantei (deci legătura cu operaţiunile taxabile).

Critica din recurs reflectă punctul de vedere al organelor fiscale (că probele nu sunt suficiente, că serviciile nu sunt detaliate şi nu se dovedeşte necesitatea lor), însă, în plan probator, instanţa de fond a făcut o apreciere contrară: a considerat că documentele şi expertiza confirmă realitatea serviciilor.

În materia contenciosului administrativ-fiscal, această chestiune ţine de aprecierea probelor de către instanţa de fond. Controlul efectuat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs este limitat la verificarea legalităţii şi temeiniciei motivării deciziei instanţei de fond, fără a admite o reexaminare a probelor.

Pentru evaluarea legalităţii sentinţei, este esenţial faptul că instanţa de fond a reţinut, pe baza analizei probatoriului administrat, realitatea operaţiunilor şi caracterul acestora în scopul desfăşurării activităţii taxabile a societăţii reclamante.

Interpretarea şi aprecierea probelor fac parte din competenţa exclusivă a instanţei de fond, fiind astfel respectate limitele controlului exercitat în recurs. În ceea ce priveşte caracterul artificial al operaţiunilor de avans, recurenta susţine că operaţiunile de avans invocate pentru a justifica dreptul de deducere sunt de fapt operaţiuni artificiale, lipsite de substanţă economică.

Este descris astfel un circuit complex de bilete la ordin şi compensări între societăţi afiliate (Compania de Supraveghere IG S.R.L., A. S.A., N. SRL), circuit care, în opinia recurentei, a fost creat cu scopul unic de a obţine un avantaj fiscal şi o rambursare de TVA, fără a avea loc o plată efectivă. Aceasta menţionează că societatea emitentă a intrat în insolvenţă, iar taxa colectată nu a mai putut fi recuperată.

ICCJconstată că instanţa de fond a reţinut că simpla afiliere sau faptul că furnizorul nu a plătit TVA la buget nu sunt suficiente pentru a dovedi caracterul artificial al operaţiunilor, invocând jurisprudenţa CJUE (Halifax, Bonik) din care a rezultat că pentru a fi considerată practică abuzivă trebuie să existe probe obiective că tranzacţia nu are scop economic şi că scopul esenţial a fost doar avantajul fiscal;

Or, prima instanţă a constatat că existau livrări reale de bunuri şi servicii aferente contractelor (livrări de vin, must, servicii conexe), confirmate prin documente justificative şi expertiza contabilă şi a reţinut că nu s-a demonstrat un circuit pur circular al avansurilor (banii nu s-au întors integral la plătitor, iar unele contracte au fost executate parţial sau total).

Prin urmare, critica ANAF nu a fost primită de prima instanţă. Aceasta a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile unei practici abuzive:există justificări economice pentru operaţiuni (nevoia reală de materie primă, externalizare depozitare/transport),au existat livrări reale, iar afilierea şi insolvenţa furnizorului nu transformă automat tranzacţiile în artificiale.

Pentru deducerea TVA, legea cere îndeplinirea unor condiţii de formă (deţinerea facturii) şi de fond (utilizarea achiziţiilor în folosul operaţiunilor taxabile).

În cazul cheltuielilor cu serviciile prestate, instanţa/organul fiscal trebuie să verifice destinaţia serviciului (legătura directă sau indirectă cu operaţiunile taxabile) precum şi dacă serviciul intră în categoria cheltuielilor generale ale activităţii (atunci TVA e deductibilă).

Din considerentele sentinţei reiese clar că prima instanţă nu s-a rezumat doar la a verifica existenţa contractelor, ci a mers mai departe şi a analizat dacă serviciile au fost prestate efectiv şi au fost justificate prin documente (procese-verbale, rapoarte de activitate, situaţii de lucrări etc.), dacă aceste servicii au fost utilizate în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii;

Serviciile analizate sunt următoarele:O. S.R.L. - servicii de relaţii publice: redactare comunicate şi materiale de presă, promovarea imaginii, dezvoltarea comunicării interne şi externe, P. S.R.L. - servicii de producţie: întocmirea registrului de lucrări de condiţionare, asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării producţiei, controlul încadrării în normele de calitate, Q. S.R.L. - consultanţă în producţie: pregătirea vinurilor albe şi roşii, R. S.R.L. - consultanţă pentru formalităţi privind diverse materiale (sticle, dopuri) şi analiză economică a achiziţiilor, S. S.R.L. - coordonarea activităţii de siguranţă şi protecţie, monitorizarea sarcinilor şi planurilor de lucru, planuri lunare de coordonare şi gestionare a activităţii, M. S.R.L. - raportată ca furnizor de servicii, însă documentele justificative au fost analizate pentru a dovedi prestarea efectivă, G. S.R.L. - servicii de mercantizare în reţeaua de magazine "T.".

Aşadar, serviciile vizau relaţii publice şi promovare, consultanţă şi suport în producţie vitivinicolă, logistică şi achiziţii, siguranţă şi protecţie, mercantizare.

Din analiza instanţei şi din descrierea serviciilor a rezultat că, consultanţa pentru producţie, condiţionare, calitate vinuri, achiziţii de materii prime şi materiale are legătură directă cu procesul de producţie al reclamantei, că serviciile de relaţii publice, promovare, mercantizare în reţeaua de magazine sunt legate indirect de activitatea taxabilă, întrucât sprijină vânzările şi promovarea produselor finite, iar coordonarea siguranţei şi protecţiei muncii - intră la cheltuieli generale ale activităţii, tot deductibile, pentru că sunt necesare funcţionării întreprinderii.

Din această perspectivă, serviciile au fost calificate de instanţă ca având legătură (directă sau indirectă) cu operaţiunile taxabile ale reclamantei, ceea ce justifică dreptul de deducere a TVA, deci soluţia este corectă cu privire la servicii.

Pentru a demonstra realitatea serviciilor, contribuabilul trebuie să prezinte documente justificative care să probeze că serviciile au fost efectiv prestate şi au legătură cu activitatea sa economică, iar prima instanţă a analizat probele şi a reţinut că au existat documente justificative (procese-verbale, rapoarte, materiale de promovare, registre de lucrări, planuri lunare etc.), care demonstrează realitatea serviciilor şi legătura lor cu activitatea reclamantei.

Deci, instanţa nu s-a oprit la contracte şi facturi, ci a constatat că au fost depuse şi documente suplimentare care probează prestarea efectivă a serviciilor. Pe baza lor, a considerat că serviciile au fost reale şi utilizate pentru operaţiuni taxabile, deci TVA era deductibilă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 323 din data de 24 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2025.