Taxpayer wins full statutory interest on VAT refund; top court upholds award of 3.27 million RON difference.

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererilor de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice - Serviciul Evidenţă pe Plătitori Persoane Juridice, a solicitat:

- anularea Deciziei de Soluţionare a Contestaţiei fiscale nr. 166/31.05.2021, precum şi a deciziilor nr. 241/20.08.2021 şi nr. 278/4.10.2021, ambele privind reexaminarea deciziei nr. 166/31.05.2021;

- anularea în parte a Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 341/28.01.2020, în ceea ce priveşte refuzul organului fiscal de acordare integrală a dobânzii fiscale datorate către reclamantă, de 6.381.807,16 RON;

- anularea în parte a Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 341/28.01.2020 în ceea ce priveşte refuzul organului fiscal de acordare a dobânzii fiscale de 6.381.807,16 datorate către reclamantă, aferente sumei de 3.761.749 RON stabilite spre restituire;

- anularea în parte a Procesului-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr. x/27.02.2020 şi a Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 520/11.03.2020 în ceea ce priveşte refuzul organului fiscal de acordare a diferenţei dintre dobânda fiscală solicitată de reclamantă, de 6.381.807,16 RON, şi dobânda fiscală stabilită prin Decizia de restituire nr. 520/2020, de 3.126.766,00 RON;

- obligarea pârâtei A.F.P. Sector 2 la plata către reclamantă a diferenţei dintre dobânda fiscală datorată către reclamantă, de 6.381.807,16 RON si suma efectiv plătită cu titlu de dobândă fiscală de către AFP Sector 2, de 3.126.766,00 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi pe cale de consecinţă, a anulat deciziile nr. 166/31.05.2021, nr. 241/20.08.2021 şi nr. 278/4.10.2021, a anulat în parte decizia nr. 341/28.01.2020, decizia nr. 520/11.03.2020 şi procesul-verbal nr. x/27.02.2020 în ce priveşte refuzul de acordare a dobânzii fiscale de 3.273.097 RON, obligând pârâta Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti la plata către reclamantă a dobânzii fiscale de 3.273.097 RON, ca diferenţă între suma de 6.399.863 RON, aferentă creanţelor bugetare de 3.355.708 RON TVA şi 406.041 RON majorări de întârziere TVA, pentru perioada 12.09.2008-30.01.2020, în care societatea nu a beneficiat de aceste sume şi suma de 3.126.766 RON, reprezentând dobânda fiscală care a fost restituită societăţii în data de 12.03.2020, în baza Deciziei nr. 520/11.03.2020 de acordare a dobânzii, emisă de Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

3.1. Recurenta-pârâtă Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în integralitate a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Consideră că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.

Susţine că a învederat instanţei de fond că reclamanta a formulat cerere de despăgubiri în cunatum de 2.797.339,85 RON pentru sumele plătite nedatorat la bugetul de stat pentru perioada 12 septembrie 2008-29 ianuarie 2020, care formează obiectul dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. În aceste condiţii, apreciază că nu este admisibilă cererea intimatei-reclamante prin care solicită acordarea dobânzii fiscale, făcând referire la dispoziţiile art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală, iar sentinţa recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de fond a înlăturat aceste apărări.

De asemenea, apreciază că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 182 alin. (4) şi art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

Susţine că intimata-reclamantă a depus cererea de restituire în anul 2020, când erau în vigoare prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În opinia sa, instanţa de fond a apreciat în mod nelegal că dobânda se determină în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare până la data de 31 decembrie 2015, respectiv cu dispoziţiile art. 124, 129 alin. (1) indice 1 din vechiul Codul de procedură fiscală şi în conformitate cu dispoziţiile art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016.

3.2. Prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, de asemenea, a solicitat casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, recurenta-pârâtă a apreciat că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 182 alin. (1), (2) şi (4), art. 174 alin. (5), precum şi art. 168 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii creanţei fiscale către contribuabil, creanţe rezultate în urma anulării actului administrativ.

De asemenea, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului, nivelul acestora fiind de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, iar în cazul în care contribuabilul înregistrează obligaţii restante, restituirea se efectuează după efectuarea compensării.

Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că dobânda cuvenită reclamantei se determină conform O.G. nr. 92/2003, cu aplicabilitate până la data de 31 decembrie 2015, conform art. 124, art. 120 alin. (7) indice 1, precum şi în conformitate cu disp. art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2016.

Prin cererea nr. x/09.01.2020 înregistrată la organul fiscal sub nr. x/09.01.2020, reclamanta a solicitat plata dobânzii în sumă de 7.746.289 RON, aferentă creanţei fiscale în valoare de 3.761.749 RON, pe care societatea nu a datorat-o bugetului general consolidat al statului în perioada 12.09.2008-09.01.2020, în conformitate cu sentinţa civilă nr. 1157 din 31 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 4487/03.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată s-a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. ISR-DGR/3144/29.01.2016 şi s-a desfiinţat parţial Decizia de impunere nr. x/28.11.2008 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.11.2008, pentru suma de 3.761.749 RON (compusă din 3.355.708 RON TVA şi 406.041 RON dobânzi TVA). Având în vedere cererea reclamantei, organele fiscale din cadrul Administraţiei Sectorului 1 a Finanţelor Publice au stabilit prin Decizia nr. 520/11.03.2020 restituirea către reclamantă a sumei de 3.378.257 RON, aceasta fiind efectuată în temeiul art. 168, art. 182 şi art. 174 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a sentinţei civile nr. 1157/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, a procesului-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului nr. x/2020, a Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 520/2020 şi a Referatului nr. x/2020.

Astfel, s-a stabilit că societatea reclamantă are dreptul la dobândă în sumă totală de 3.126.766 RON, calculată pe perioada 21 septembrie 2008-29 ianuarie 2020, aferentă creanţei fiscale nedatorate, în sumă de 3.761.749 RON. Cota dobânzii calculate a fost de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, în vigoare la momentul formulării cererii de către reclamantă.

4. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare faţă de recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând respingerea acestora ca nefondate.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând sentinţa recurată prin raportare la criticile formulate de recurentele-pârâte şi la dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au criticat pentru nelegalitate sentinţa recurată doar în ceea ce priveşte dobânzile fiscale stabilite de către instanţa de fond, nu şi cu privire la majorările de întârziere TVA, astfel că soluţia pronunţată asupra acestora din urmă a căpătat caracter definitiv şi nu va face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Totodată, observă că, deşi recurenta-pârâtă Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Bucureşti şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile sale de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate în acord cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizate.

Acest motiv de casare devine incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În esenţă, recurenta-pârâtă Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Bucureşti a arătat că, deşi i-a adus la cunoştinţă judecătorului fondului că, pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de către reclamantă privind acordarea de despăgubiri în cuantum de 2.797.339,85 RON pentru sumele plătite nedatorat la bugetul de stat pentru perioada 12 septembrie 2008-29 ianuarie 2020, în raport de care apreciază că solicitarea de acordare a dobânzii fiscale, ce face obiectul prezentei cauze nu este admisibilă, acesta nu a arătat motivele pentru care a înlăturat aceste apărări.

În examinarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte observă sub un prim aspect că recurenta-pârâtă nu a invocat o eventuală inadmisibilitate a cererii, în faţa instanţei de fond.

Este adevărat că, în partea introductivă a încheierii de şedinţă din data de 23 mai 2023, s-a consemnat că, reprezentanta pârâtei D.G.R.F.P. Bucureşti- Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, prezentă la acel termen de judecată, a depus la dosarul cauzei un extras de pe portalul instanţelor de judecată şi o copie a acţiunii introductive în legătură cu dosarul nr. x/2021 având ca obiect acordarea de dobânzi solicitată de către reclamantă, însă nu a formulat nicio cerere şi nici nu a invocat vreo excepţie în legătură cu acest din urmă dosar, cărora să le răspundă instanţa de fond.

Chestiunea supusă analizei instanţei de fond a vizat cuantumul dobânzilor fiscale aferente perioadei 12 septembrie 2008-30 ianuarie 2020, în raport de legea aplicabilă.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, organele fiscale nu au negat dreptul reclamantei la dobânzile fiscale pentru perioada indicată, divergenţa purtând doar asupra cuantumului acestora şi a actelor normative incidente.

În acest context, verificând conţinutul sentinţei atacate, prin raportare la obiectul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum sunt acestea ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, având în vedere similitudinea criticilor formulate de recurentele-pârâte, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată, din perspectiva cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentele-pârâte susţin că reclamanta a formulat cererea de acordare a dobânzilor în februarie 2020, sub imperiul noului Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, ceea ce dă naştere unei noi proceduri administrative, supusă în integralitatea sa normelor de procedură fiscală în vigoare la acel moment. Prin urmare, în opinia recurentelor-pârâte, cota dobânzii datorate era de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 207/2015 - Codul de procedură fiscală - reglementează norme de natură procedurală în materia administrării creanţelor fiscale. Norma tranzitorie prevăzută la art. 352 alin. (1) şi (2) are incidenţă asupra procedurilor aplicabile cererilor de restituire formulate sub imperiul noii reglementări, fără a afecta regimul juridic al drepturilor şi obligaţiilor fiscale de fond, care se stabilesc potrivit dispoziţiilor Codul fiscal şi principiilor generale privind aplicarea legii în timp.

Potrivit prevederilor art. 3 din Codul de procedură fiscală, "Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la art. 2. (2) Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ., republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi contribuabili/plătitori.", iar art. 6 din C. civ. defineşte principiul tempus regit actum, stabilind că "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă."

Fiind în discuţie o normă de drept material fiscal, întrucât priveşte nivelul dobânzii pentru sumele de restituit contribualilului, conflictul temporal de legi se soluţionează prin aplicarea principiului neretroactivităţii legii, în sensul că se aplică legea în vigoare la data naşterii dreptului la restituire, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Instanţa de control judiciar constată că, în perioada cuprinsă între data de 12.09.2008-30.01.2020, au fost în vigoare succesiv, mai multe acte normative care au stabilit fiecare câte un nivel diferit al dobânzii fiscale, la calculul dobânzii fiscale nu poate fi avut în vedere exlusiv nivelul dobânzii fiscale stabilit prin ultimul act normativ în vigoare, respectiv Codul de procedură fiscală din 2015, ci trebuie avute în vedere toate nivelurile diferite stabilite prin diversele acte normative care s-au succedat în perioada respectivă.

Astfel, faţă de modificările legislative intervenite succesiv,

- pentru perioada 12.09.2008-30.06.2010, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,1%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003;

- pentru perioada 01.07.2010-30.09.2010, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,05%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin O.U.G. nr. 39/2010;

- pentru perioada 01.10.2010-28.02.2014, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,04%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin O.U.G. nr. 88/2010;

- pentru perioada 01.03.2014-31.12.2015, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,03%/zi întârziere la plată, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin O.U.G. nr. 8/2014;

- ulterior datei de 01.01.2016, cota aplicabilă pentru dobânzile fiscale era de 0,02%/zi întârziere la plată, conform art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015.

În raport de aceste repere legislative, în mod corect a stabilit instanţa de fond că dobânda fiscală legală datorată de către pârâte în sumă de 6.399.863 RON, aferentă creanţelor bugetare în cuantum de 3.355.708 RON + TVA, pentru perioada 12.09.2008-30.01.2020.

În consecinţă, niciuna dintre criticile formulate de către pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, nu este întemeiată, astfel că recursul nu poate conduce la reformarea soluţiei pronunţate de judecătorul fondului, soluţie ce va fi menţinută ca legală, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor analizate în cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1460 din data de 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.