Penalty interest on late repayment of state development funds: local authority appeal dismissed, ministry cross-appeal partially admitted ordering payment
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the local administrative unit (the appellant-plaintiff) but partially admitted the cross-appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, consequently ordering the local unit to pay 20,815.58 RON in penalty interest for late repayment of state funding; this decision vacates and re-judges the lower court's dismissal of the ministry's counterclaim while maintaining the rejection of the local unit's primary action to annul the debt notification. The dispute arose from a contractual obligation under a national development program financing agreement, where the local unit failed to return misused funds within the stipulated 30-day calendar day period after receiving a restitution notice, leading the ministry to issue a subsequent notification demanding payment of accrued default interest calculated based on statutory rates. The decisive legal basis relied upon was the principle of *pacta sunt servanda* under Article 1270 of the Civil Code, which established that the contractually agreed deadline for restitution triggered the accrual of penalty interest from the day following the expiration of the 30-day term, rather than from the date of final judicial confirmation as argued by the local unit, with the specific calculation period determined by Articles 2553 of the Civil Code and Government Emergency Ordinance No. 13/2011 regarding legal and penalty interest.
Legislator headnote
AI generatedart. 713 alin. (2) din C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 1489 C. civ, art. 209 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Penalty interest on late repayment of state development funds: local authority appeal dismissed, ministry cross-appeal partially admitted ordering payment: The dispute arose from a contractual obligation under a national development program financing agreement, where the local unit failed to return misused funds within the stipulated 30-day calendar day period after receiving a restitution notice, leading the ministry to issue a subsequent notification demanding payment of accrued default interest calculated based on statutory rates. The decisive legal basis relied upon was the principle of *pacta sunt servanda* under Article 1270 of the Civil Code, which established that the contractually agreed deadline for restitution triggered the accrual of penalty interest from the day following the expiration of the 30-day term, rather than from the date of final judicial confirmation as argued by the local unit, with the specific calculation period determined by Articles 2553 of the Civil Code and Government Emergency Ordinance No. 13/2011 regarding legal and penalty interest.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the court's power to modify the lower court's decision when admitting the appeal.
Substantive ground for cassation and re-judgment due to incorrect application of law regarding the calculation of penalty interest.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024
Asupra cererilor de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.09.2018, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea notificării nr. x/02.07.2018 comunicată de pârât pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere la restituirea finanţării în cuantum de 814.616,39 RON.
1.2. Prin cererea reconvenţională depusă la dosarul cauzei, pârâtul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat obligarea reclamantei-pârâte Comuna Alexandru cel Bun la plata sumei de 21.213,34 RON cu titlu de dobânzi de întârziere.
1.3. Prin sentinţa civilă nr. 116 din data de 06.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială şi, în consecinţă, declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Comuna Alexandru cel Bun împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.12.2018, sub nr. x/2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 75 din data de 25 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins atât cererea principală formulată de către reclamanta Comuna Alexandru cel Bun, cât şi cererea reconvenţionată formulată de către pârâtul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, ca neîntemeiate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
3.1. Recursul declarat de reclamanta Comuna Alexandru cel Bun
Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul anulării Notificării nr. x/02.07.2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere la restituirea finanţării în cuantum de 814.616,39 RON şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă, critică pentru nelegalitate sentinţa recurată în ceea ce priveşte termenul de la care curg dobânzile penalizatoare. În concret, instanţa de fond a apreciat că termenul curge în 30 de zile de la comunicarea Notificării nr. x/20.01.2017, însă în opinia sa, termenul curge de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 154/2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, rămasă definitivă prin decizia nr. 4206/09.09.2020 pronunţată de către ICCJ, în recurs. Până la data de 09.09.2020, Notificarea nr. 5810 nu era titlu executoriu, respectiv o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, fiind contestată în instanţă, pentru încălcarea principiului neretroactivităţii legii consacrat de Constituţia României şi de C. proc. civ.
În continuare, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 663, art. 712 şi art. 713 alin. (2) din C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de fond în mod greşit a calculat dobânda penalizatoare de la data expirării termenului de plată în condiţiile în care pe rolul instanţei era înregistrat dosarul nr. x/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 75/25.03.2022 nu s-a ţinut seama că reclamanta a restituit finanţarea de 841.616,39 RON în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării nr. x/20.01.2017 şi astfel, s-au aplicat dobânzi de întârziere în sumă de 21.213,34 RON până la restituirea finanţării. Mai mult decât atât, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu a suferit niciun prejudiciu, iar plata a fost restituită integral prin OP nr. x/10.08.2017.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a calculat dobânzile de întârziere începând cu data de 2 februarie 2017, cu scadenţa plăţii la 4 iulie 2017, iar termenul trebuia calculat începând cu data de 5 martie 2017 până la 10 august 2017, dată la care a restituit suma de 841.616,39 RON, pentru o perioadă de 155 zile în loc de 160 de zile, cât a calculat intimata.
Instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu ar fi respectat dispoziţiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Or, aceasta a fost modificată ulterior încheierii contractului de execuţie lucrări nr. x/23.11.2006, nefiind aplicabile disp. O.U.G. nr. 28/2013 întrucât legea nu retroactivează faţă de un contract cesionat în 2009 şi care a produs efecte juridice până la data modificărilor legislative intervenite.
3.2. Recursul declarat de pârâtul-reclamant reconvenţional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
Prevalându-se de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul-reclamant reconvenţional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.
În opinia sa, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că Notificarea MDLPA nr. 79882/02.07.2018 (actul administrativ contestat) este suficientă pentru a fi reţinută obligaţia de plată a debitoarei Comunei Alexandru cel Bun, sens în care nu se mai impune formularea unei cereri reconvenţionale.
Prin Notificarea nr. x/20.01.2017, a solicitat reclamantei UAT Alexandru cel Bun judeţul Neamţ să restituie suma de 841.616,39 RON (utilizată cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006), acordată prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, în vederea realizării unor obiective de investiţii.
Având în vedere că suma menţionată mai sus nu a fost restituită în termenul de 30 de zile prevăzut în Notificarea nr. x/20.01.2017, conform prevederilor art. 1535 coroborate cu cele ale art. 1489 C. civ. şi cu art. VIII alin. (11) din Contractul de finanţare nr. x/22.06.2015, instituţia pârâtă a emis Notificarea nr. x/02.07.2018 (a cărei anulare este solicitată în prezenta cauză), prin care s-a stabilit obligaţia de plată a unor dobânzi de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 21.213,34 RON.
Notificarea nr. x/02.07.2018, prin raportare la prevederile Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 1851/2013, nu reprezintă titlu de creanţă, ci este numai un act administrativ cu caracter individual, astfel că recuperarea sumelor în discuţie nu poate fi realizată decât prin formularea unei acţiuni în instanţă, având ca finalitate obţinerea unui titlu executoriu (în baza căruia se poate proceda la executarea silită a debitoarei).
În contextul în care intimata nu a restituit nicio sumă din debitul stabilit prin Notificarea nr. x/02.07.2018, ci a înţeles să se adreseze instanţei de judecată în vederea anulării notificării, M.D.L.P.A. s-a prevalat de singurul mijloc legal care permitea obţinerea unui titlu executoriu, respectiv formularea unei cereri reconvenţionale în baza art. 209 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate
4.1. Recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.
4.2. Recurenta-reclamantă Comuna Alexandru cel Bun, de asemenea, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de recurentul-pârât, şi în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererilor de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de dispoziţiile legale incidente, precum şi de apărările formulate prin întâmpinări, Înalta Curte constată următoarele:
Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă Comuna Alexandru cel Bun şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, întrucât nu cuprind argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive străine sau contradictorii în cuprinsul acesteia. Or, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă.
Pe cale de consecinţă, argumentaţia cererii de recurs formulate de către reclamantă urmează a fi analizată doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine, din circumstanţele particulare ale cauzei că obiectul cererii principale l-a constituit anularea Notificării nr. x/02.07.2018 comunicată de minister pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, iar prin cererea reconvenţională, ministerul pârât a solicitat obligarea unităţii administrativ-teritoriale reclamante să plătească dobânda penalizatoare pentru întârzierea de 160 de zile a restituirii finanţării în sumă totală de 841.616,39 RON, ce a fost acordată prin cele 3 contracte de finanţare încheiate în perioada 2013-2015.
Instanţa de control judiciar mai observă că, prin Notificarea nr. x/20.01.2017 comunicată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, instituţia pârâtă a solicitat unităţii administrativ-teritoriale Comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, să restituie suma de 841.616,39 RON, acordată prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului, în vederea realizării unor obiective de investiţii, pe motiv că a fost utilizată cu nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 şi a clauzelor contractuale. Având în vedere că suma solicitată nu a fost restituită în termenul de 30 de zile calendaristice de la comunicarea notificării nr. x/20.01.2017, instituţia pârâtă a comunicat reclamantei notificarea nr. x/02.07.2018 pentru plata sumei de 21.213,34 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 1535 coroborat cu art. 1489 din C. civ. şi cu clauza din art. VIII alin. (1) din contractul de finanţare nr. x/22.06.2015. La detalierea modului de calcul al dobânzii de întârziere aferentă sumei de 841.616,39 RON, emitentul notificării a făcut referire la data de 02.02.2017 la care Comuna Alexandru cel Bun a primit notificarea nr. x/20.01.2017, la data de 04.03.2017 când a devenit scadentă plată, la data de 11.08.2017 când a fost restituită suma debit şi la cele 160 de zile de întârziere (04.03.2017-11.08.2017) pentru care a aplicat rata dobânzii penalizatoare de 5,75%.
Prin Decizia nr. 4206 din data de 9 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost stabilită în mod definitiv legalitatea Notificării nr. x/20.01.2017 prin care s-a reţinut în sarcina reclamantei obligaţia de restituire a finanţării ce i-a fost acordată în perioada 2013-2015 în baza contractelor de finanţare nr. x/05.06.2013, nr. y/07.05.2014 şi nr. 11404/22.06.2015 încheiate în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală.
În cadrul acestui dosar au fost tranşate în mod definitiv şi aspectele invocate de către reclamantă cu privire la neretroactivitatea legislaţiei naţionale din anul 2011 faţă contractul de cesiune de lucrări încheiat în anul 2009, aspecte pe care, de altfel, reclamanta le-a invocat şi în susţinerea acţiunii în anularea Notificării nr. x/02.07.2018 pentru plata sumei de 21.213,34 RON, ce face obiectul prezentei cauze şi pe care instanţa de fond în mod corect le-a înlăturat, reţinând că au dobândit putere de lucru judecat în urma analizei efectuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul menţionat anterior.
Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a formulat critici de nelegalitate împotriva sentinţei recurate cu privire termenul de la care curge dobânda penalizatoare, apreciind că acesta începea să curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 154/2017 a Curţii de Apel Bacău, respectiv de la data pronunţării deciziei nr. 4206/2020 de către ICCJ, în dosarul nr. x/2017.
Cu privire la acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 1535 alin. (1) din C. civ., în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti, creditorul are dreptul la daune moratorii sub forma dobânzii legale, de la data scadenţei obligaţiei şi până la momentul plăţii.
Potrivit art. VIII din Contractul de finanţare nr. x/22.06.2015, astfel cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 2, "(10) În termen de 30 zile calendaristice de la data confirmării de primire, de către Beneficiar, a notificării cu privire la sumele datorate acesta este obligat să restituie sumele notificate" şi "(11) Din ziua următoare termenului prevăzut la alin. (10), se vor calcula majorări de întârziere conform prevederilor legale".
Înalta Curte aminteşte că, potrivit art. 1270 alin. (1) din C. civ., "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante".
Pornind de la acest text de lege, principiul forţei obligatorii (sau pacta sunt servanda) reprezintă regula potrivit căreia actul juridic încheiat valabil se impune părţilor întocmai ca legea.
În speţă, contractul de finanţare prevede în mod expres faptul că, în cazul neachitării sumelor datorate în termenul stabilit, dobânzile aferente vor curge conform dispoziţiilor contractului, de la data comunicării notificării de restituire. Această clauză a fost asumată de către reclamantă prin semnarea contractului de finanţare.
Instanţa de recurs observă că notificarea emisă de autoritatea finanţatoare stabileşte un termen de 30 de zile pentru restituirea sumei datorate, termen care determină momentul scadenţei obligaţiei contractuale. Prin urmare, dobânda legală moratorie curge de la expirarea acestui termen de 30 de zile, întrucât de la acel moment debitorul se află de drept în întârziere, în lipsa executării voluntare a obligaţiei.
Întrucât contractul are forţă obligatorie între părţi, aplicarea dobânzii se face conform prevederilor sale, astfel că nu pot fi primite susţinerile părţii reclamante potrivit cărora termenul de 30 zile începea să curgă de la rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 154/2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău.
În acest context, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Comuna Alexandru cel Bun împotriva sentinţei civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâtul-reclamant reconvenţional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte reţine că acesta se îndreaptă împotriva soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale prin care a solicitat obligarea părţii reclamante la plata sumei de 21.213,34 RON cu titlu de dobânzi de întârziere.
Potrivit art. 209 din C. proc. civ., "dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenţii derivând din acelaşi raport juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvenţională".
În speţă, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional are ca obiect pretenţii izvorâte din acelaşi raport juridic - contractul de finanţare - care constituie, totodată, temeiul notificării contestate în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte natura juridică a notificării contestate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost emisă în exercitarea prerogativelor de putere publică, ci în executarea unui contract de finanţare. Scopul său a fost acela de a solicita executarea unei obligaţii contractuale, respectiv plata dobânzilor aferente sumelor datorate.
Prin urmare, notificarea reprezintă un act de executare a contractului, fără a constitui un titlu executoriu în sine. Lipsa caracterului de titlu executoriu al acesteia nu împiedică însă formularea unei cereri reconvenţionale, ci, dimpotrivă, justifică demersul pârâtului-reclamant reconvenţional de a solicita instanţei obţinerea unui titlu executoriu, în condiţiile în care autoritatea finanţatoare nu poate declanşa executarea silită în baza unei simple notificări.
În concret, pârâtul-reclamant reconvenţional solicită obligarea reclamantei la executarea obligaţiei de plată a dobânzilor prevăzute în actul a cărui anulare se solicită prin acţiunea principală. Astfel, cererea reconvenţională este strâns legată de obiectul cauzei, vizând valorificarea unui drept subiectiv derivat din acelaşi raport contractual, motiv pentru care este admisibilă.
Cu toate acestea, cererea reconvenţională va fi admisă numai în parte, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte perioada pentru care se datorează dobânzile de întârziere, Înalta Curte constată că aceasta se întinde de la data scadenţei plăţii sumei de 841.616,39 RON până la data achitării efective.
Conform art. VIII din Contractul de finanţare nr. x/22.06.2015, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. x, scadenţa obligaţiei de restituire intervenea în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii confirmării de primire a notificării de către beneficiar.
Instanţa de control judiciar apreciază că utilizarea expresiei "zile calendaristice" are menirea de a exclude confuzia cu "zilele lucrătoare".
Aşadar, la calculul termenului, se vor aplica dispoziţiile art. 2553 din C. civ., potrivit cărora "când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului".
Din actele dosarului rezultă că Notificarea nr. x/20.01.2017 a fost comunicată reclamantei la data de 2 februarie 2017, astfel că termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 5 martie 2017. Astfel, dobânzile au început să curgă din ziua următoare, respectiv 6 martie 2017, conform clauzei exprese din contractul de finanţare, până la 10 august 2017, având în vedere că plata sumei datorate a fost efectuată la 11 august 2017.
În raport cu formula de calcul aplicată de pârâtul-reclamant reconvenţional, conform art. 2 coroborat cu art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare, instanţa de recurs reţine că valoarea dobânzilor de întârziere datorate de reclamantă este de 20.815,58 RON.
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în aplicarea art. 496 din C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Comuna Alexandru cel Bun, obligând reclamanta-pârâta la plata sumei de 20.815,58 RON cu titlu de dobânzi penalizatoare, pentru perioada 6 martie 2017-10 august 2017, urmând să fie menţinută în rest sentinţa recurată, conform considerentelor expuse în cuprinsul acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Comuna Alexandru cel Bun împotriva sentinţei civile nr. 75 din data de 25 martie 2022, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând, în limitele casării:
Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Comuna Alexandru cel Bun.
Obligă reclamanta-pârâta la plata sumei de 20.815,58 RON cu titlu de dobânzi penalizatoare, pentru perioada 6 martie 2017-10 august 2017.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.