ANI incompatibility determination: distinction between preuniversity educational units and public educational institutions under Law 161/2003; inadmissibility of new legal arguments raised in nullity complaint for omitted cassation ground
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the nullity complaint filed by the plaintiff against its own earlier appellate decision, thereby leaving in force the October 2023 ruling that partially annulled the National Integrity Agency’s evaluation report regarding the plaintiff’s incompatibility for the period between November 2012 and February 2013. The dispute concerned a civil administrative action to annul an incompatibility determination based on membership in a school board, which the appellant argued constituted a “preuniversity educational unit” rather than a “public educational institution” as required by law. The decisive legal basis was Article 503(2)(3) of the Civil Procedure Code, which limits nullity complaints to instances where the appellate court failed to examine a specific cassation ground raised in the appeal; the Court held that the argument distinguishing educational units from institutions was not part of the original cassation grounds and thus could not serve as a basis for the extraordinary appeal, characterizing the complaint as an impermissible attempt to re-litigate the case on new grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 204 din C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002; ANI incompatibility determination: distinction between preuniversity educational units and public educational institutions under Law 161/2003; inadmissibility of new legal arguments raised in nullity complaint for omitted cassation ground: Împotriva deciziei nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurentul - reclamant A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 12 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care s-a constatat starea sa de incompatibilitate.
Prin sentinţa civilă nr. 245 din data de 26 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de contencios administrativ formulate de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07 mai 2019, în dosarul nr. x/2018.
La data de 09 septembrie 2019, reclamantul A. a prezentat o cerere precizatoare (calificată drept cerere modificatoare conform art. 204 din C. proc. civ.) prin care a completat acţiunea introductivă cu solicitarea de a se constata intervenită prescripţia răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reţinute de Agenţia Naţională de Integritate aferente perioadei 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013. Această solicitare a fost argumentată în drept prin raportare la prevederile Legii nr. 54/2019 prin care art. 25 din Legea nr. 176/2010 a fost completat cu alin. (5).
Ulterior, prin notele scrise din data de 25 mai 2020, reclamantul a susţinut că la data de 13 februarie 2020 s-a împlinit şi prescripţia răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele de incompatibilitate reţinute de Agenţia Naţională de Integritate aferente perioadei 24 iunie 2015 - 13 februarie 2017, prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, forma modificată şi completată în anul 2019.
Prin sentinţa civilă nr. 981 din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca fiind neîntemeiată.
2. Decizia instanţei de recurs
Prin decizia nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
"Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 981 din 19 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi, în rejudecare:
Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Anulează, în parte, Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate pentru perioada 30 noiembrie 2012 - 11 februarie 2013.
Definitivă."
3. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurentul - reclamant A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, contestatorul a invocat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate în cadrul recursului, respectiv distincţia juridică dintre noţiunile de "unitate de învăţământ" şi "instituţie de învăţământ", reglementate distinct prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Contestatorul susţine că instanţa de recurs nu a analizat acest motiv, deşi el a fost invocat expres în cadrul recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 981/19.10.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.
Contestatorul a invocat interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind incompatibilităţile, în sensul că instanţa de recurs, la fel ca Agenţia Naţională de Integritate, a asimilat în mod greşit Şcoala Gimnazială nr. 1 Belciugatele - o unitate de învăţământ preuniversitar - cu o instituţie publică de învăţământ, fără a distinge între cele două categorii reglementate distinct de Legea nr. 1/2011. Potrivit acestei legi, unităţile de învăţământ sunt structuri ale sistemului de învăţământ preuniversitar, aflate sub autoritatea administraţiei publice locale, în timp ce instituţiile de învăţământ sunt entităţi ale sistemului de învăţământ superior, precum universităţi, academii sau institute. În consecinţă, calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ preuniversitar nu atrage starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât textul legal face distincţie între unităţi şi instituţii de învăţământ, iar incompatibilitatea vizează doar instituţiile publice.
În acest sens, contestatorul a susţinut că din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care rezultă că noţiunea de "instituţie publică" nu include în mod expres unităţile de învăţământ preuniversitar. În lipsa unei reglementări exprese care să includă aceste unităţi în categoria instituţiilor publice, interpretarea extensivă realizată de A.N.I. şi validată de instanţa de recurs este nelegală şi contravine principiului legalităţii în materia incompatibilităţilor.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente:
Cazul de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. se referă la situaţia în care se identifică o eroare a instanţei de recurs, constând în omisiunea de a cerceta un motiv de casare invocat de către recurent prin memoriul de recurs, încălcându-se, în această manieră, exigenţele unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt conturate de legislaţia procesuală civilă şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru reţinerea incidenţei unui astfel de motiv de contestaţie în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- respingerea recursului părţii care formulează contestaţia în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia;
- omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent;
- motivul de casare să fi fost invocat în termen.
În speţă, Înalta Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei omisiuni de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, întrucât o analiză a deciziei civile nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, relevă o cercetare completă, diligentă şi judicioasă realizată de instanţa de recurs în privinţa tuturor motivelor de casare invocate de către contestatorul - recurent.
Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte reţine că recurentul A. a înţeles să învestească instanţa de recurs cu analiza incidenţei motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile sale vizând incidenţa prescripţiei răspunderii civile sau administrative, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile Legii nr. 1/2011, Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 176/2010.
În susţinerea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul A. a învederat că instanţa de recurs ar fi omis să analizeze motivul referitor la distincţia dintre "unităţile de învăţământ" şi "instituţiile de învăţământ", însă Înalta Curte constată că problema distincţiei dintre cele două noţiuni nu a fost invocată prin cererea de recurs.
Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs.
În acest context, Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de omisiune a cercetării unui motiv de recurs, la care face trimitere art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin intermediul lor, titularul căii extraordinare de atac tinzând, în fapt, la rejudecarea cauzei pe baza unor critici invocate pentru prima data în cadrul contestaţiei în anulare.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu poate fi reţinută incidenţa motivelor de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 4681 din data de 18 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4681 din 18 octombrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.