State liability for damages from unconstitutional decree: mandatory dismissal when claims lack standing, causation, or prior exhaustion of administrative remedies

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x la data de 30.01.2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la calcularea şi la plata către reclamantă a sumelor reţinute din pensie începând cu luna aprilie 2022, reţineri făcute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru dreptul său la pensie, şi până la momentul încetării acestor reţineri efectuate în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 art. XXIV (pct. 11-14, 16-18); obligarea pârâţilor la plata sumelor rezultate cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării cu indicele de inflaţie pentru fiecare sumă reţinută lunar cu titlu de contribuţie de asigurări de sănătate de 10% în contextul legislativ mai sus indicat, începând cu luna aprilie 2022, data primei reţineri, şi până la plata efectivă a fiecărei sume, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 374/CA/09.05.2023 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în urma declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2023 la data de 15.05.2023.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 21.06.2023, reclamanta a solicitat instanţei ca, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., să dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri constând în accesoriile reprezentate de dobânda legală penalizatoare şi de actualizarea în raport cu indicele de inflaţie pentru fiecare sumă reţinută lunar cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate de 10% în contextul O.U.G. nr. 130/2021, art. XXIV (pct. 11-14, 16-18), accesorii calculate începând cu luna aprilie 2022, data primei reţineri, şi până la plata efectivă a fiecărei sume reţinute cu acest titlu.

La termenul de judecată din data de 06.09.2023 instanţa a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţie invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, considerentele fiind cele reţinute în practicaua hotărârii judecătoreşti.

La acelaşi termen de judecată din data de 06.09.2023 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Braşov.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 100/2023 din 6 septembrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, a respins excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantei despăgubiri constând în acordarea dobânzii legale penalizatoare şi actualizarea cu indicele de inflaţie pentru fiecare sumă reţinută lunar din pensia reclamantei, începând cu luna aprilie 2022, cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate de 10%, în contextul art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 (pct. 11-14, 16-18), calculate începând cu data fiecărei reţineri şi până la data plăţii efective a fiecărei sume reţinute cu acest titlu, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice, invocată prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Braşov, excepţii invocate din oficiu de către instanţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Pensii Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Pensii Braşov, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat pârâtul Guvernul României să plătească reclamantei A. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 100/2023 din 6 septembrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul a susţinut că soluţia instanţei de fond contravine dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

A apreciat că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimata-reclamantă, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau fără obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, a arătat că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamantă reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantei drepturile de pensie şi nici că dreptului reclamantei la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, a arătat că, în măsura în care a stabilit că reclamanta trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanţa de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Recurentul a susţinut că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamantă, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

A susţinut recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

A mai învederat recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantei este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamantă.

A arătat că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competenţa caselor de pensii teritoriale şi sectoriale de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. A considerat că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadru normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuţii şi neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) şi decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în litigii similare.

A considerat că, întrucât solicitarea reclamantei vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

A mai arătat că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamantei au fost satisfăcute de către pârât, în ceea ce priveşte sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici referitoare la:

a) competenţa de soluţionare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanţei specializate în soluţionarea cauzelor circumscrise jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale;

b) greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluţii de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională;

c) lipsa capacităţii juridice civile;

d) lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii;

e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte primul rând de critici, recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Înalta Curte reţine că aceste critici sunt neîntemeiate, având în vedere că, obiectul cauzei fiind acţiune în despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, competenţa materială de soluţionare revine Curţii de Apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5), coroborate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarate neconstituţională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Aşadar, din formularea textului de lege (acţiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului, ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaşte dreptul reclamantei la despăgubiri, iar din obiectul cauzei şi materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamantei a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamantă în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantei nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantei sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamantă este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanta.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamantă, au fost efectuate de Casa de Pensii nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie (prima instanţă constatând că au fost satisfăcute pretenţiile reclamantei vizând restituirea sumelor reţinute). Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantei de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantei, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatei-reclamante de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 100/2023 din 6 septembrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei nr. 100/2023 din 6 septembrie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.