Jurisdictional conflict over compelling public authorities to perform administrative financial operations for enforcing executive titles under administrative litigation law

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 12.07.2025, sub nr. dosar x/2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la întreprinderea demersurilor necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată rezultată din titlurile executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 786/30.05.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi şi sentinţa civilă nr. 1211/03.10.2014 pronunţată de Tribunalul Bacău, modificată în parte prin decizia civilă nr. 51/20.01.2016 a Curţii de Apel Bacău, conform cererii de executare ce face obiectul dosarului de executare nr. 1275/T/2021 al BEJA B., în sensul că solicită obligarea pârâtului la realizarea tuturor operaţiunilor tehnico-administrative pentru a se putea realiza plata creanţelor; cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1546 din 15 februarie 2024, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Motivând soluţia astfel dispusă, Judecătoria Iaşi a reţinut că litigiul vizează drepturi salariale, plasându-se sub jurisdicţia dreptului muncii, iar potrivit art. 269 alin. (1) şi (2) Codul muncii, competenţa revine tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul reclamanta.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 229 din 5 februarie 2025, Tribunalul Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, a reţinut că litigiul are ca obiect obligarea ordonatorilor superiori de credite pentru îndeplinirea obligaţiei de plată rezultată din titluri executorii reprezentate de sentinţe care au soluţionat litigii de muncă, iar obiectul cauzei de contencios administrativ constă în cenzurare refuz de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului legitim al părţii de a obţine executarea silită, acţiunea vizând în speţă două autorităţi centrale.

În speţă, conform art. 8 alin. (1), (10) alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 554/2004, cererea formulată de reclamantul persoană fizică, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul său, iar reclamanta având domiciliul în Iaşi, este competentă Curtea de Apel Iaşi.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 95/15.04.2025, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

A constatat că acţiunea are drept finalitate realizarea procedurii execuţionale demarate anterior şi se circumscrie unei cereri în materia executării silite, iar reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile dreptului comun, nu a invocat nici existenţa unui act administrativ tipic nelegal şi nici vreun refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci şi-a circumscris pretenţiile raportului juridic financiar în care ordonatorul principal de credite are obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, potrivit art. art. 4 alin. (1) din Ordonanţa nr. 22/2022.

Prin urmare, potrivit prevederilor art. 9 din C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât în cauză obiectul litigiului intră în sfera dreptului comun, iar nu în cea a contenciosului administrativ şi fiscal, competenţa materială în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar nu curţii de apel.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces îl constituie problema identificării normei juridice aplicabile cauzei, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă.

Înalta Curte reţine că reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune având ca obiect obligarea la întreprinderea de către pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a demersurilor legale în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare plăţii sumelor stabilite prin titlurile executorii menţionate mai jos, în sensul obligării părţii pârâte la realizarea tuturor operaţiunilor tehnico - administrative pentru a se putea realiza plata creanţelor stabilite prin titlurile executorii reprezentate de: i) sentinţa civilă nr. 786/30.05.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, lămurită prin încheierea nr. 301 din 19 august 2009, în dosarul nr. x/2009 şi, respectiv, prin încheierea din 28.05.2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2009 şi ii) sentinţa civilă nr. 1211/03.10.2014, pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2013, modificată în parte prin decizia civilă nr. 51/20.01.2016 a Curţii de Apel Bacău, astfel cum a fost lămurită prin încheierea din 6 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bacău.

Titlurile executorii au fost puse în executare silită prin cererea ce face obiectul dosarului de executare nr. 1275/T/2021 al BEJA B..

În concret, reclamanta urmăreşte să obţină obligarea pârâtei la realizarea demersurilor administrative necesare pentru a se îndeplini obligaţia de plată rezultată din titlul executoriu, demersuri ce constau în parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002 referitoare la întocmirea necesarului de credite bugetare pe baza propunerilor şi estimărilor provenite de ordonatorii terţiari şi secundari de credite, solicitarea fondurilor de către ordonatorul principal de credite şi întocmirea deschiderilor de credite bugetare.

Aşadar, demersul procesual iniţiat de reclamantă priveşte modalitatea în care aceasta pretinde că o autoritate publică de rang central ar trebui să îşi îndeplinească atribuţiile în materie financiară, atribuţii despre care susţine că ar fi în sfera sa de competenţă conform Legii nr. 304/2022 şi O.G. nr. 22/2002.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 prin contencios administrativ se înţelege "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.".

Totodată, art. 8 alin. (1) teza a II-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "... De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.", respectiv "Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.".

În contextul arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative tipice sau asimilate ale autorităţilor publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. În consecinţă, competenţa materială în soluţionarea cererii de chemare în judecată revenea astfel Curţii de Apel Iaşi, ca instanţă de contencios administrativ.

Se mai impune a fi subliniat şi faptul că nu constituie un aspect determinant în stabilirea regulatorului de competenţă împrejurarea că reclamanta nu şi-a întemeiat cererea expres pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, câtă vreme instanţa de judecată soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, în virtutea rolului activ instituit de prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.. Or, de esenţa acţiunii exercitate nu este o simplă "obligaţie de a face" între persoane de drept privat, astfel cum a reţinut curtea de apel, ci aspecte pretinse de reclamantă privind conduita în materie financiară şi în regim de putere publică a unei autorităţi publice de rang central în legătură cu administrarea unor fonduri publice. În plus, în proces nu a reieşit nici că partea pârâtă ar fi debitorul obligaţiei de plată din titlul executoriu invocat de reclamantă, spre a fi în domeniul unei proceduri de executare silită potrivit dreptului comun.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.