Judicial review of presidential decree revoking revolutionary title: unconstitutionality exception and misinterpretation of underlying court decision.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 03.11.2022 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României, anularea în parte a Decretului nr. 1068/01.08.2022, respectiv a poziţiei nr. 12 din Anexa la decret, cuprinzând lista persoanelor cărora le-a fost retras titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", numai în ceea ce priveşte retragerea titlului reclamantului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 49 din 23 martie 2023, pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României - Administraţia Prezidenţială, şi a dispus anularea în parte a Decretului nr. 1068/01.08.2022 privind retragerea titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant, emis de Preşedintele României, cu privire la poziţia 12 din anexă, referitor la reclamantul din prezenta cauză.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 49 din 23 martie 2023 şi a încheierii interlocutorii din data de 26.01.2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022 a promovat recurs pârâtul Preşedintele României, B., prin Administraţia Prezidenţială, formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1 Prealabil recurenta aduce critici cu privire la introducerea în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 arătând că a formulat o astfel de solicitare în faţa instanţei de fond, motivată pe aspectul că această instituţie a emis toate actele administrative premergătoare emiterii Decretului nr. 1068/2022 de retragere a titlului de revoluţionar al intimatului - reclamant, acte care, împreună cu Sentinţa Tribunalului Constanţa nr. 951/2019, au stat la baza şi au fundamentat Decretul Preşedintelui României nr. 1068/2022.

3.2. Cu privire la motivele de recurs, recurenta consideră că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi a regulilor de drept procesual aplicabile, sens în care înţelege să formuleze critici de nelegalitate subsumate dispoziţiilor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., având în vedere următoarele aspecte:

(ii) O altă critică, subsumată aceloraşi motive de recurs, vizează faptul că, instanţa de fond, în mod eronat, nu s-a mai pronunţat asupra solicitării formulate de Administraţia Prezidenţială, prin întâmpinarea nr. SG/15014/28.11.2022, reiterată prin Note Scrise nr. SG/976/25.01.2023, de a extinde cadrul procesual pasiv. în sensul introducerii în cauză a Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (Secretariatul de Stat), fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 13 şi art. 14 alin. (2), rap. la art. 174 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta susţine că, instanţa de fond, deşi a supus dezbaterii contradictorii introducerea în cauză a Secretariatului de Stat, nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni litigioase. În considerarea faptului că instanţa nu s-a mai pronunţat pe această cerere, nicăieri în cuprinsul sentinţei recurate, apreciază că aceasta fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii, precum şi a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.).

(iii) ce a de a treia critică vizează respingerea excepţiei inadmisibilităţii, care în opinia recurentei a fost în mod nelegal respinsă de către instanţa de fond.

În acest sens, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Constituţie, unele decrete ale Preşedintelui se contrasemnează de prim-ministru. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptai celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale." Aşa fiind, în măsura în care, prin obiectul de reglementare, decretele Preşedintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele nu pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Decretele Preşedintelui emise în exercitarea atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituţie nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe, ce exprimă raporturi de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte şi Parlament, pe de altă parte şi în opinia recurentei, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, nu sunt cenzurabile de către instanţele judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ.

Face în acest sens trimitere recurenta şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 946 din 30 octombrie 2007 prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie "se limitează numai la reglementarea constituţională a garantării controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, de la care fac excepţie în mod absolut numai două categorii de acte, cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul, care prin natura lor nu sunt supuse sub nici o formă controlului judecătoresc".

3.3. Cu referire la motivul de recurs circumscris dispoziţiilor prevăzute de prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susţine că, în mod eronat, prima instanţă, prin sentinţa pronunţată, apreciază în sensul în care Preşedintele României ar avea atribuţii în sfera Legii nr. 341/2004 şi a Normelor sale metodologice, respectiv Preşedintele României "avea obligaţia legală, prin serviciile sale specializate, să analizeze propunerea, care a fost şi însoţită, de altfel, de hotărârile judecătoreşti definitive menţionate şi să constante că în privinţa reclamantului nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru emiterea decretului de retragere a titlului."

Apreciază recurenta ca fiind profund eronat raţionamentul primei instanţe referitor la atribuţiile Preşedintelui României în emiterea decretelor. Deşi normele speciale delimitează fără echivoc atribuţiile Preşedintelui României, respectiv ale Secretariatului de Stat, prima instanţă le-a amestecat, şi a adăugat, astfel, în sarcina Preşedintelui României obligaţii care, prin lege, aparţin Secretariatului de Stat sau i-a atribuit Preşedintelui obligaţii noi. In acest fel, prima instanţă a golit de conţinut obligaţiile legale exprese ale Secretariatului de Stat.

3.4. Referitor motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că hotărârea instanţei de fond este şi nemotivată, aceasta nu a prezentat raţionamentul logico-juridic care a creat convingerea pronunţării unei astfel de soluţii.

3.5. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta afirmă că, din lecturarea motivării sentinţei recurate reiese cu evidentă faptul că aceasta este pronunţată cu încălcarea prevederilor de drept material, sub următoarele aspecte:

(i) procedura administrativă la care face referire instanţa în conţinutul sentinţei recurate revine Secretariatului de Stat, în calitate de emitent al actelor şi de titular al obligaţiei instituite prin dispoziţiile din Legea nr. 341/2004, respectiv H.G.. nr. 1412/2004 şi nu Preşedintelui României.

(ii) apreciază ca fiind util pentru dezlegare prezentei cauze, să fie stabilită legalitatea şi oportunitatea actelor administrative emise de Secretariatul de Stat în cadrul procedurii administrative, premergătoare emiterii Decretului nr. 1068/2022 şi care au stat la baza emiterii acestuia.

Consideră recurenta că există o vădită contrarietate în raţionamentul juridic al instanţei cu privire la atribuţiile Preşedintelui României şi cele ale Secretariatului de Stat, în baza cărora instanţa pare că validează legalitatea propunerii emise de Secretariat, dar anulează decretul, lipsind actul administrativ de o finalitate practică şi pierzând din vedere interdependenţa lor.

În opinia sa, instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material ale Legii nr. 341/2004, mai precis a omis faptul că Decretul Preşedintelui României nr. 1068/2022 nu este un act emis de sine stătător, ci este emis în urma îndeplinirii unor proceduri administrative prevăzute în mod expres de lege şi numai după ce acestea sunt îndeplinite de către Secretariatul de Stat.

Afirmă, de asemenea, recurenta prin cererea de recurs, cu privire la culpa Instituţiei Prezidenţiale faptul că, Secretariatul de Stat a sesizat în mod nelegal şi netemeinic Preşedintele României, în sensul transmiterii propunerii de retragere a titlului, în condiţiile în care nu deţinea în realitate nicio hotărâre judecătorească, pronunţată ulterior acordării titlului, care să poată fi considerată element de noutate, în sensul legii.

Administraţia Prezidenţială nu poate efectua activităţi suplimentare şi nici nu poate formula către Secretariatul de Stat solicitări care exced cadrului legal. întrucât Preşedintele României a acţionat cu bună-credinţă în vederea emiterii decretului, în baza unei propuneri legale, formulate de Secretariat, conform procedurii instituite de dispoziţiile legale incidente. Propunerea Secretariatului, fiind act administrativ, beneficia, la data comunicării către Preşedintele României, de prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate, fiind titlu executoriu.

Nici Legea nr. 341/2004, nici H.G.. nr. 1412/2004 nu stabilesc vreo obligaţie de natură procedural - administrativă (cum ar fi, de exemplu, verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond prevăzute de lege în vederea obţinerii calităţii de revoluţionar/retragerii, precum şi acordării/retragerii titlului) în sarcina Preşedintelui României.

Consideră recurenta că, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, precum şi a altor despăgubiri eventual pretinse, este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, reglementată prin C. civ., iar în cazul litigiilor, pârâţile răspund în solidar pentru prejudiciul cauzat reclamantului. Or, în opinia sa, pentru toate cele mai sus arătate, în cauză nu există o culpă a Preşedintelui României.

4. Apărările formulate de intimat

Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 49 din 23 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

5.1 Cu privire la critica referitoare soluţia pronunţată de către instanţa de fond vizând extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Prim-ministrului, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

În litigiile de contencios administrativ, având ca obiect anularea unui act administrativ, calitate procesuală pasivă justifică în mod exclusiv emitentul actului administrativ a cărui anulare se cere.

În cazul de faţă, prin cererea introdusă de către reclamant se solicită anularea unui decret emis de Preşedintele României, astfel încât Prim-Ministrul României nu este emitent al actului administrativ a cărui anulare se cere. Contrasemnarea decretului atacat de către Prim-Ministru reprezintă o operaţiune administrativă concomitentă emiterii actului administrativ şi nu are valoarea unei manifestări de voinţă de natură a-i conferi acestuia calitatea de coemitent al actului administrativ.

Asumarea unei anumite răspunderi politice şi juridice a prim-ministrului, prin contrasemnarea decretului, nu justifică introducerea sa în cauză, câtă vreme Preşedintele României are calitatea de emitent.

Pe de altă parte, prin acţiunea formulată nu se aduc critici cu privire la operaţiunea de contrasemnare, astfel că nici din această perspectivă nu se justifică existenţa calităţii procesuale pasive a pârâtului Prim-Ministrul României.

De altfel, din perspectiva cadrului procesual pasiv nu prezintă relevanţă persoanele nominalizate pentru contrasemnarea actului, în cadrul unei proceduri constituţionale formale, atâta timp cât raporturile juridice se nasc între emitentul actul administrativ contestat în prezenta cauză şi persoană vătămată de emiterea acestuia, astfel că modalitatea de verificare a legalităţii îl vizează şi se răsfrânge în mod direct asupra acestuia.

Fată de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în mod judicios a procedat instanţa de fond cu privire la respingerea cererii de extindere a cadrului procesual prin introducerea în cauză Prim-Ministrului.

5.2. Referitor la critica recurentei vizând faptul că, instanţa de fond, în mod eronat, nu s-a mai pronunţat asupra solicitării de a extinde cadrul procesual pasiv. în sensul introducerii în cauză a Secretariatului de Stat, ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează de asemenea să o respingă faţă de următoarele considerente.

Ambele chestiuni procedurale respectiv cea legată de extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Prim-Ministrului, cât şi cea legată de introducerea în cauză a Secretariatului de Stat, au fost examinate şi analizate de către instanţa de fond, astfel după cum rezultă din conţinutul practicatei sentinţei recurate. La termenul de judecată din data de 23.03.2023 s-a pus în discuţia părţilor necesitatea extinderii cadrului procesual prin introducerea în cauză a Prim-Ministrului, având loc dezbateri în contradictoriu pe acest aspect, consemnate în practicaua sentinţei recurate, contrar afirmaţiilor recurentului.

În ceea ce priveşte Secretariatul de stat, astfel după cum rezultă tot din conţinutul practicalei sentinţei civile nr. 49 din 23 martie 2023, instanţa de fond a apreciat că solicitarea nu poate fi analizata din perspectiva prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. părţile având posibilitatea să formuleze alte cereri care să conducă la participarea acestei părţi în proces, solicitări care nu au fost însă formulate in cauză.

Aceste aspecte se regăsesc şi în cuprinsul sentinţei recurate, la fila x, instanţa de fond făcând referire la încheierea interlocutorie pronunţată in data de 26.01.2023, prin care a constatat motivat că în cauza nu se impune aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Fată de aceste aspecte, instanţa de control judiciar nu poate reţine ca fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 13 si art. 14 alin. (2) C. proc. civ. raportate la art. 174 alin. (1) si alin. (2) C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor privind dreptul la apărare si principiul contradictorialităţii, precum si buna administrare a justiţiei.

Numai în măsura în care instanţa de fond ar fi omis sa pună în dezbaterea contradictorie a pârţilor aspectele legate de lărgirea cadrului procesual, s-ar fi putut pune în discuţie o nerespectare a principiului contradictorialităţii sau al dreptului de apărare, însă cazul de faţă nu ne aflăm într-o astfel de ipoteză.

5.3. Referitor la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, reţinând în mod justificat, raportat la conţinutul raportului juridic litigios, şi anume retragerea unui titlu acordat unei persoane identificate, fără a avea o legătură cu atribuţiile constituţionale sau prevăzute de o lege organică în raporturile de natură politică cu Parlamentul, că decretul contestat nu este exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind un act administrativ care priveşte relaţia cu Parlamentul, astfel cum sunt aceste acte definite de art. 2 alin. (1) lit. (k) din legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că decretul în litigiu este un act emis conform art. 94 lit. a) din Constituţia României, în baza atribuţiilor conferite în mod expres Preşedintelui României de dispoziţiile art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 şi art. 49 alin. (2) şi art. 493 din H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Astfel, titlurile prevăzute de Legea nr. 341/2004 se atribuie de Preşedintele României în baza art. 5 alin. (5) şi art. 92 alin. (5) din legea menţionată şi se retrag în baza art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist.

Aşadar, raportat la obiectul şi la efectele pe care le produce, în mod corect a reţinut prima instanţă că Decretul nr. 1068/2022 nu a fost emis de Preşedintele României în raporturile sale de natură politică cu Parlamentul, astfel că nu poate fi încadrat în categoria actelor administrative exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ, nefiind aplicabile în cauză dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, eronat invocate de recurentul - pârât Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii, invocată de acesta, fiind legală.

5.4 Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., Înalta curte urmează a le respinge ca nefondate pentru următoarele argumente.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.- "Casarea unei unei hotărâri se poate numai când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti";

Înalta curte constată că, din analiza motivelor de recurs formulate nu se regăsesc argumente care să susţină, din punct de vedere juridic cazul de nelegalitate invocat, recurentul neindicând în mod concret în ce ar consta in mod efectiv depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către judecătorul fondului, atunci când a pronunţat hotărârea recurată.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond şi-ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, atribuind Preşedintelui României obligaţii neprevăzute de lege, ceea ce ar echivala cu "adăugarea la lege" şi crearea unei norme noi, deşi aceste obligaţii sunt stabilite de legiuitor în sarcina Secretariatului de Stat.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, întrucât instanţa de fond nu a creat o normă nouă, ci a procedat la aplicarea şi interpretarea prevederilor legale indicate chiar de parte. În analiza sa, instanţa de fond a valorificat dispoziţiile legale incidente, fără a depăşi limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti. Obligaţiile invocate de recurent sunt reglementate de legiuitor în sarcina Secretariatului de Stat, iar Preşedintele României acordă titlurile de revoluţionar/luptător cu rol determinant exclusiv în baza prerogativelor sale constituţionale.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. (6) C. proc. civ., instanţa de control judiciar observă că acesta este amintit la punctul IV din cererea de recurs, fără însă a fi efectiv motivat şi fără a se arăta în concret motivul pentru care se apreciază de către recurent că judecătorul fondului nu ar fi prezentat raţionamentul logico juridic care a creat convingerea instanţei în sensul pronunţării unei astfel de soluţii.

Lecturând atent considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a argumentat într-o manieră corespunzătoare soluţia pronunţată, fiind identificat raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată, având o întindere suficientă, raportându-se în mod specific la situaţia de fapt dedusă judecăţii cu indicarea textele de lege pe care s-a întemeiat hotărârea instanţei de fond.

Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătoreşti nu determină cu necesitate nelegalitatea aisteia, prezentarea considerentelor care susţin soluţia nefiind o chestiune de volum, ci una de sinteză, iar în speţă, apreciază Înalta Curte că motivarea sentinţei recurate cuprinde argumente suficiente.

5.5 Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte urmează de asemenea să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente.

Soluţia dată de prima instanţă pe fondul cererii de chemare în judecată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 49 alin. (2), respectiv art. 491 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, dar şi a art. 3 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, criticile formulate de către recurentul-pârât sub acest aspect şi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. neputând fi reţinute de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte reţine că, litigiul de faţă a fost generat, în esenţă, de eronata interpretare a unei hotărâri judecătoreşti, anume a sentinţei civile nr. 951/13.06.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018,

Din considerentele hotărârii judecătoreşti, care a stat la baza propunerii retragerii titlului, rezultă că instanţa a constatat că cererea reclamantului A., de acordare a titlului de Luptător cu Rol Determinant, a fost soluţionată prin admitere, prin Decizia nr. 336/28.05.2019 emisă de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 astfel încât s-a reţinut că nu există un refuz al autorităţii de emitere a certificatului, fiind respinsă cererea de obligare la emiterea noului certificat ca fiind rămasă fără obiect.

Aşadar, în mod judicios reţine instanţa de fond faptul că, hotărârea judecătorească nr. 951/13.06.2019 nu respinge cererea de acordare a calităţii de Luptător cu Rol Determinant pe fond, astfel cum a reţinut Secretariatul de stat, ci respinge cererea de obligare la emiterea noului certificat, pentru argumentele de fapt şi de drept menţionate în mod clar în considerentele hotărârii, argumente care nu ţin de îndeplinirea sau nu a condiţiilor legale prevăzute de Legea nr. 341/2004.

În această situaţie, se constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, nefiind în niciun caz în discuţie o hotărâre judecătorească de natura celor reglementate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (2) lit. a), b) şi c) din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările si completările ulterioare.

În condiţiile în care nu există în cazul intimatului-reclamant o hotărâre judecătoreasca definitivă de anulare a certificatului emisă în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (6) din Legea nr. 341/2004 cu modificările şi completările ulterioare rezultă că Decretul nr. 1068/2022, poziţia nr. 12 din Anexă este nelegal, astfel că soluţia pronunţată de instanţa de fond privind anularea în parte a acestuia, apare ca fiind una legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte argumentaţia recurentului cu privire la delimitarea strictă a atribuţiilor în materie din Legea nr. 341/2004, finalizate prin emiterea decretului prezidenţial, urmare a propunerii Secretariatului de stat, atribuţii prin care nu sunt stabilite, în sarcina Preşedintelui României, obligaţii procedurale de reanalizare a dosarului, reprezintă de asemenea o serie de aserţiuni ale recurentului care nu pot fi primite de instanţa de control judiciar.

Este adevărat că în procedura de acordare a titlurilor reglementate de art. 3 din actul normativ au fost stabilite norme administrative, premergătoare, instituţia responsabilă cu analiza documentaţiei şi formularea propunerii fiind Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, conform H.G. nr. 1412/2004, însă, beneficiile reglementate de Legea nr. 341/2004 se acordă "doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului şi titular al brevetului de atestare a titlului acordat de către Preşedintele României, prin decret prezidenţial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I". Aşadar, actul generator de drepturi şi obligaţii nu este propunerea formulată în cadrul procedurii administrative de către Secretariatul de Stat, ci decretul prezidenţial, prin care i se conferă/retrage titlul, persoanei îndreptăţite.

În atare situaţie Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanţă argumentaţia recurentului cu privire la lipsa atribuţiilor legale pentru a proceda la verificarea documentaţiei şi valabilitatea propunerii Secretariatului de Stat, acestea fiind aspecte care vizează, exclusiv, relaţia dintre cele două instituţii nefiind relevante din perspectiva persoanei vătămate prin emiterea actului contestat.

Cât priveşte argumentele privând absenţa culpei recurentului în procedura prezentă, Înalta Curte constată că nu reprezintă un element care să influenţeze modul de soluţionare a cauzei. Nelegalitatea decretului prezidenţial nr. 1068 din 01.08.2022, prin care reclamantului i-a a fost retras titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu rol determinant" obţinut în temeiul Legii nr. 341/2004, a fost analizată din perspectiva argumentaţiei reţinute în emiterea actului, dar şi a materialului probator administrat,

În concluzie, admiterea acţiunii şi anularea parţială a actului nu a avut ca fundament o răspundere civilă subiectivă, ci modul de aplicare a prevederilor legale la o situaţie de fapt stabilită eronat şi anume aceea că Hotărârea judecătorească nr. 951/13.06.2019 nu reprezenta o hotărâre judecătorească de natura celor reglementate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (2) lit. a), b) şi c) din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Raportat la toate cele ce preced, Înalta curte apreciază că, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat, nefiind regăsite aspecte de nelegalitate a hotărârii la o situaţie de fapt pe deplin stabilită şi necontestată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a României, împotriva sentinţei civile nr. 49 din 23 martie 2023 din 29 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023 şi a sentinţei civile nr. 49 din 23 martie 2023 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia pârţilor prin mijlocirea grefei instanţei.