Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4123/2024 AI generated

Enforcement of administrative obligation to act: coercive penalties under Law 554/2004 extinguished upon issuance of the required Government Decision

Case Number Decizia nr. 4123/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellants' appeals, upholding the appellate court's dismissal of the action and leaving the prior judgments in force. The dispute concerned a challenge to the Government's failure to issue a required government decision implementing employee share purchase rights for a state-owned energy company, which the plaintiff sought to enforce through a claim for a fine on the Prime Minister and daily late penalties under the administrative litigation framework. The court held that the Government had satisfied the specific obligation to act by issuing the requisite government decision establishing the share quota and sale timeline, thereby extinguishing the basis for applying coercive measures; the court determined that penalties serve as future constraints rather than retroactive compensation for past non-compliance and that the lower court's rejection of the claim did not violate the duty to provide reasoned judgments or the rules governing material errors, as the plaintiff's arguments pertained to the merits of the decision rather than curable material mistakes.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 906 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 28 din Legea nr. 554/2004; Enforcement of administrative obligation to act: coercive penalties under Law 554/2004 extinguished upon issuance of the required Government Decision: The dispute concerned a challenge to the Government's failure to issue a required government decision implementing employee share purchase rights for a state-owned energy company, which the plaintiff sought to enforce through a claim for a fine on the Prime Minister and daily late penalties under the administrative litigation framework. The court held that the Government had satisfied the specific obligation to act by issuing the requisite government decision establishing the share quota and sale timeline, thereby extinguishing the basis for applying coercive measures; the court determined that penalties serve as future constraints rather than retroactive compensation for past non-compliance and that the lower court's rejection of the claim did not violate the duty to provide reasoned judgments or the rules governing material errors, as the plaintiff's arguments pertained to the merits of the decision rather than curable material mistakes.

Keywords

AI generated
administrative enforcement coercive measures state obligation established right framework decision action for failure to act
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Primary legal basis for the court's decision to dismiss the appeals in administrative litigation matters.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of appeals and the final dispositive outcome.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13 iulie 2022, cu număr de dosar x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Prim-ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului României, şi obligarea pârâtului la plata de penalităţi de 1000 RON, stabilită pe zi de întârziere, pentru nerespectarea în mod culpabil a obligaţiei de emitere a actului administrativ - H.G. prevăzută de art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, începând cu data de 8 mai 2019 - data pronunţării Deciziei nr. 2370 din 8 mai 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 şi până la executarea obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2322 din 12 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au respins excepţiile ca neîntemeiate; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim Ministru Romaniei, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de obligare la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 1755 din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de îndreptare a erorii materiale şi de completare a hotărârii formulată de petentul A. cu domiciliul în Breaza, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim Ministrul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţelor civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A..

3.1. Prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2322 din 12 decembrie 2022, recurentul - reclamant a invocat incidenţa motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, printr-un prim set de critici, că soluţia de respingere a cererii de obligare la plata penalităţilor de întârziere cuprinde motive străine de cauză si este nemotivată.

În acest sens, recurentul-reclamant arată că prima instanţă nu a analizat cererea cu care a fost învestită, prin prisma tuturor motivelor de fapt şi de drept invocate de părţi, motivarea care sta la baza soluţiei date în cauză fiind complet străină de cauză şi, presupunând prin absurd o minimă motivare, aceasta este insuficienta. In concret, instanţa reţine aspecte teoretice referitoare la un pretins "capăt de cerere privind fixarea cuantumului penalităţilor", pentru ca mai apoi să motiveze că nu s-ar putea reţine o culpă în întârzierea executării obligaţiei - din nou prin raportare la cuprinsul normei prevăzută la art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentului, prima instanţă s-a rezumat la a respinge cererea, fără a antama sub vreo formă apărările formulate, ba, dimpotrivă, fundamentându-se pe motive străine de cauză. In concret, arată că a susţinut si în faţa primei instanţe că a solicitat aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice pârâte în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere de la pronunţarea Deciziei nr. 2370/08.05.2019 în dosarul nr. x/2015 de către Î.C.C.J., până la punerea în aplicare a acestui titlu executoriu, precum şi obligarea la plata unor penalităţi în condiţiile art. 906 C. proc. civ., cu menţinerea cuantumului stabilit în mod definitiv de Î.C.C.J. - 1.000 RON pe zi de întârziere pentru aceeaşi perioadă.

Recurentul arată că nu i-au fost analizate susţinerile referitoare la faptul că apărările pârâtului în sensul că a fost adoptata H.G. nr. 745/2022 nu sunt fondate. Chiar dacă nu este obligatoriu a se răspunde în mod extensiv tuturor apărărilor formulate de părţile în litigiu, în mod evident nu este întrunită cerinţa de motivare corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti dacă soluţionarea cauzei se realizează fără vreo analiză a poziţiei procesuale care tinde la înlăturarea fundamentului juridic al apărărilor pârâţilor. Instanţa nu a abordat deloc susţinerile referitoare la temeinicia acţiunii promovate.

Din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că în cauză sunt interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi cele ale H.G. nr. 746/2022 raportat la prevederile art. 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi la Decizia nr. 2370/08.05.2019 din dosarul x/2015

Chestiunea respingerii cererii pe fondul cauzei se impune a fi analizată de instanţa de recurs nu numai prin raportare la motivele contradictorii şi la lipsa motivării din cuprinsul hotărârii recurate, ci şi prin prisma încălcării şi a aplicării greşite normelor de drept material incidente. Totodată, apreciază greşit interpretate şi aplicate aceleaşi dispoziţii inclusiv cu referire la excepţia rămânerii fără obiect a cererii sale.

În acest sens, învederează că încă din luna mai a anului 2019, Î.C.C.J. prin considerentele Decizia nr. 2370/08.05.2019 a statuat că dată fiind perioada foarte lungă de timp în care intimatul-pârât a stat în pasivitate de la data adoptării art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, se impune ca obligarea Guvernului la emiterea H.G. să se facă sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere, considerente intrate în puterea de lucru judecat.

Or, cu atât mai mult, când se ştie că Guvernul a stat în pasivitate încă aproape 3 ani de la pronunţarea hotărârii 2370/08.05.2019 (date fiind cele 60 de zile ale stării de urgenţă declarate în anul 2020), cu încălcarea flagrantă a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., astfel cum a fost statuată prin cauza Şandor c. României referitoare la punerea în executare de către Stat a obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, o atare sancţiune îşi justifică interesul.

Mai mult decât atât, este cel puţin discutabilă îndeplinirea obligaţiei de a face de către pârâtul Guvernul României prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, raportat la cuprinsul acestui act şi la obligaţiile care-i incumbau acestuia conform art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 cu modificările ulterioare. In concret, judecătorul fondului omite faptul că pretinsa "îndeplinire a obligaţiei de a face" nu reprezintă altceva decât un act normativ adoptat strict formal, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în scopul declarat de a diminua valoarea penalităţilor datorate foştilor angajaţi ai B. S.A., pasând responsabilitatea către Ministrul Energiei. De altfel printr-o hotărâre judecătorească de dată recentă pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploieşti a dispus "Anulează Hotărârea Guvernului nr. 746 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "B." - S.A. şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia"'.

În toate cazurile, instanţa de control judiciar urmează a constata că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material prevăzute în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în sensul că cererea sa ar fi rămas fără obiect precum şi cea de obligare la plata penalităţilor de întârziere ar fi neîntemeiată - în măsura în care instanţa de recurs urmează a aprecia, prin absurd, că o astfel de hotărâre a fost motivată, toate acestea prin prisma faptului că s-a emis H.G. nr. 746/2022. Concluzia urmează a se deprinde întrucât, cel puţin în intervalul de timp 08.05.2019 - 08.06.2022 pârâţii au ignorat forţa executorie a Deciziei I.C.CJ. nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015, ceea ce se înscrie în ipoteza juridică a art. 24 alin. (1) din Lege.

Blocarea demersului de sancţiune pentru neexecutare înseamnă o tergiversare a executării hotărârii judecătoreşti definitive, deci o afectare a accesului la justiţie prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., în componenta referitoare la executarea hotărârii.

Recurentul-reclamant mai arată că sunt încălcate regulile de procedură referitoare la puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte a reţinut în considerentele titlului executoriu constând în Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 că amânarea adoptării H.G. în vederea aplicării art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 pentru mai mult de 10 ani (până la momentul iniţierii litigiului obiect al dosarului x/2015 - n.n.), reprezintă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 un exces de putere. Ca atare, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, instanţa a stabilit, în aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 că încălcarea regulilor de procedură referitoare la puterea de lucru judecat, nerespectarea acestora atrăgând sancţiunea nulităţii, raportat la dispoziţiile art. 174 şi urm. C. proc. civ.

În ceea ce priveşte componenta de obligare a pârâtului Guvernul României la plata de penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere, judecătorul fondului a încălcat regulile de procedură privind efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al Deciziei nr. 2370/08.05.2019, raportat la art. 28 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În concret, deşi s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă obligarea Guvernului României la plata unor penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere, începând cu data pronunţării acesteia -08.05.2019, până la executarea obligaţiei, prima instanţă a ignorat cele statuate prin titlul executoriu.

Vătămarea ce i-a fost cauzată din acesta încălcare a regulilor de procedură este evidentă, fiindu-i refuzat în mod nejustificat un drept dobândit printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

3.2. Prin recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1755 din data de 23 noiembrie 2023, recurentul - reclamant a invocat incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că prima instanţă a stabilit, fără o minimă motivare că "se constată cu evidenţă că nu suntem în situaţia unei erori materiale, cererea reclamantului fiind neîntemeiată". În acelaşi timp, cu privire la cererea de completare a hotărârii, prima instanţă reţine că, "cererea reclamantului nu întruneşte nici cerinţele acestui text de lege.

În opinia recurentului-reclamant, prima instanţă nu a analizat cererea cu care a fost învestită, prin prisma tuturor motivelor de fapt şi de drept invocate, motivarea care stă la baza soluţiei date în cauză fiind insuficienta şi contradictorie. În concret, mai întâi, prima instanţă reţine ca nu sunt incidente dispoziţiile art. 442 şi 444 C. proc. civ., fără o minimă motivare, simpla concluzie că aceste texte de lege nu sunt incidente nefiind suficientă.

Pe de altă parte, instanţa de fond, în mod contradictoriu, a admis existenţa aspectelor invocate de reclamant cu referire la hotărârea a cărei îndreptare şi completare a solicitat-o, respectiv "faptul că instanţa s-a pronunţat în considerente - n.n.) cu privire la cererea de fixare a cuantumului penalităţilor, fără să fi fost învestită cu o asemenea cerere, şi omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de obligare la plata penalităţilor de întârziere.

Pentru aceste motive, recurentul consideră că hotărârea pronunţată nu respectă nici exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi nici pe cele ale dreptului la un proces echitabil, astfel cum este acesta stabilit de art. 6 din C.E.D.O.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că sunt încălcate reguli de procedură care atrag sancţiunea nulităţii, referitoare la aplicabilitatea procedurii îndreptării erorii materiale şi a completări hotărârii

Presupunând că hotărârea primei instanţe a fost motivată, iar motivele de respingere a cererii de îndreptare şi completare a hotărârii s-ar referi la aceea că astfel de cereri puteau face exclusiv obiectul unei căi de atac, apreciază a fi încălcate flagrant regulile de procedură vizând îndreptarea erorii materiale şi de completare a hotărârilor.

Cu referire la cererea de îndreptare a erorii, arată că însăşi prima instanţă admite că s-a "pronunţat" cu privire la aspecte nepretinse de reclamant, vizând o cerere de fixare a cuantumului penalităţilor - în sensul motivării în considerente, nu şi în dispozitiv. Nu este vorba însă de o pronunţare pe ceva ce nu s-a cerut, de vreme ce dispozitivul, pronunţarea propriu-zisă a hotărârii, se referă tocmai cererea de obligare la plata penalităţilor de întârziere, în deplin dezacord cu considerentele. Or, tocmai premisa anterior expusă impune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul hotărârii. Nu poate fi vorba despre o soluţie de care să fi fost nemulţumit, susceptibilă de recurs, ori de revizuire, în ceea ce priveşte fixarea penalităţilor cât timp nu a pretins un astfel de petit şi nici nu există o hotărâre, în dispozitiv, sub acest aspect.

Cu referire la cererea de completare a hotărârii, prima instanţă admite că este vorba de "omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de obligare la plata penalităţilor de întârziere" şi, cu toate acestea, fără temei, reţine că este vorba de critici asupra modului cum i-a fost soluţionată cererea. Soluţia de respingere din dispozitiv a fost deja contestată, însă obiectul cererii de completare vizează altceva, anume lipsa oricărei motivări în considerente cu privire la obligarea de plată a penalităţilor de întârziere prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, recurentul-reclamant susţine că vătămarea ce i-a fost cauzată din acesta încălcare a regulilor de procedură este evidentă, fiindu-i refuzat în mod nejustificat garanţia la dublul grad de jurisdicţie, prin modul în care prima instanţa a înţeles să "soluţioneze" cererea sa.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 26 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin cererea de recurs s-a solicitat şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a dosarelor conexate.

La termenul de judecată din 26 septembrie 2024, Înalta Curte a respins cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant, constatând că dosarul nr. x/2023 a fost soluţionat definitiv prin Decizia nr. 3517 din 20.06.2024 apreciind că nu se mai justifică suspendarea prezentului litigiu.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

A. Examinând recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2322 din 12 decembrie 2022, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. I al O.G. nr. 55/2003, în derularea procesului de privatizare a B., Ministerul Economiei şi Comerţului va vinde direct pachetul de acţiuni către salariaţii societăţii care au drept de cumpărare, iar potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003, care a modificat art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, salariaţii B. au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare, cota procentuală ce urmează să fie achiziţionată şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia urmând să fie stabilite prin hotărâre de Guvern.

În anul 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat dosarul nr. x/2015, având ca părţi un litisconsorţiu format din 14.378 reclamanţi, 8.485 intervenienţi, persoane salariate în cadrul B.. În cadrul acelui litigiu petenţii au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Guvernul României, emiterea unei hotărâri de guvern pentru aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea B.. Prin sentinţa nr. 1901/2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea. În recurs, prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 (titlul executoriu) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa de fond şi, rejudecând fondul litigiului, a admis acţiunea şi a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. (denumire în urma reorganizării B.) până la limita de 8% din capitalul social la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei. Instanţa de recurs a reţinut un drept legitim al petenţilor de a achiziţiona acţiuni şi o culpă a Guvernului prin pasivitatea de a adopta o hotărâre de Guvern pentru mai mult de 10 ani. Penalităţile au fost stabilite în baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. La data de 14.07.2020, instanţa de recurs a respins solicitarea Guvernului de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 2370/08.05.2019.

In acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A.. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim Ministru României, a solicitat, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere Prim-ministrului României, în calitate de conducător al Guvernului României, şi obligarea pârâtului la plata de penalităţi de 1000 RON, stabilită pe zi de întârziere, pentru nerespectarea în mod culpabil a obligaţiei de emitere a actului administrativ - H.G. prevăzută de art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997, începând cu data de 8 mai 2019 - data pronunţării Deciziei nr. 2370 din 8 mai 2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, şi până la executarea obligaţiei.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul exercitând calea de atac a recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., aplicabil atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Aceste prevederi vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate potrivit art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat, recurentul-reclamant neinvocând o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziţii.

Este nefondat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că obligaţia stabilită prin titlul executoriu - Decizia nr. 2370/2019 a fost executată la data de 8 iunie 2022, astfel încât capătul de cerere privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este rămas fără obiect, întrucât prin executarea obligaţiei instanţa de contencios administrativ nu mai are temei să constate neexecutarea culpabilă a hotărârii. În ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere a reţinut că penalităţile pe fiecare zi întârziere prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 au fost concepute tot ca un mijloc de constrângere la adresa autorităţii publice pârâte, iar reclamantul a atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei speciale.

Nici ipoteza privind motivarea străină de natura cauzei nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât aceasta ar presupune ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul şi nici recurentul-reclamant nu a susţinut că întreaga hotărâre recurată ar cuprinde motive străine de natura cauzei.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului (cauzele Albina/României, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi sau să excludă ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea. Aşa cum s-a reţinut în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte observă că hotărârea este motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondate susţinerile recurentului-reclamant privind incidenţa acestui motiv de casare.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentului circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În accepţiunea acestor dispoziţii legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar potrivit art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, "La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ..".

Astfel cum s-a reţinut, prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - B. au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată in Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"art. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

art. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Cu privire la procedura de executare a obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine, astfel cum s-a arătat şi prin Decizia nr. 12/2018 pronunţată de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017), că procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative (obligaţii de a face care implică faptul personal al debitorului), aşa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004, presupune două etape: o primă etapă în care, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ. o a doua etapă, în care, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, daca în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu executa obligaţia prevăzuta în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, prin aceeaşi hotărâre fiind stabilite despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei; într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează, compartimentul executări civile al instanţei de executare solicitând autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului.

Penalităţi de întârziere, conform Legii nr. 554/2004, se pot stabili, pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) şi (6), odată cu soluţionarea acţiunii, la cererea părţii interesate (reclamantul), iar pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Stabilirea penalităţilor conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităţilor conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanţa de executare; dacă obligaţiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) şi 5, întrucât obiectul acesteia nu constă în penalităţile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligaţia de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică. Penalităţile devin obiect al executării silite doar în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În condiţiile în care creditorul deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi a formulat cererea în temeiul art. 24 alin. (3), solicitând aplicarea mijloacelor de constrângere, instanţa de fond a analizat dacă a fost executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu.

Susţinerile recurentului-reclamant privind neexecutarea titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370/2019 pronunţată de ICCJ in dosarul nr. x/2015 sunt nefondate.

Raportând conţinutul H.G. nr. 746/2022, emisă anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022, la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanţă a reţinut corect că debitorul Guvernul României, prin emiterea acestui act administrativ, şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Or, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, prin care s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1 % din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

In preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - B., aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 paratul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, in termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea in aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 in vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. pana la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022 pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte reţine că prima instanţă, cu corecta aplicare a legii, a respins acţiunea formulată de reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - B., astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - B. au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de a se realiza vânzarea "la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea preţului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătoreşti, deoarece dispoziţiile art. 1234 C. civ. permit determinarea preţului prin raportare la un factor de referinţă, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la preţul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat esenţial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Cu privire la preţul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligaţia stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referinţă, care se presupune că va fi respectat în momentul vânzării efective.

Prin urmare, în ceea ce priveşte preţul de achiziţie, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forţă juridică inferioară care să stabilească preţul acestor achiziţii ("acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare").

În ceea ce priveşte întârzierea executării obligaţiei, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia nu poate fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Având în vedere ca, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligaţia de a face stabilita prin titlul executoriu Decizia nr. 2370/2019 definitiva, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr. x/2015, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă nu mai exista temei pentru aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reţinând prima instanţă că a fost executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu.

În mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, întrucât legiuitorul nu a prevăzut un alt mecanism distinct de calcul al penalităţilor prevăzute de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se aplică norma generală în materia executării hotărârilor judecătoreşti în contencios administrativ prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care nu distinge între hotărârea prin care au fost stabilite penalităţi în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi hotărârea de aplicare a penalităţilor în temeiul art. 24 alin. (3) din lege.

Aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere nu mai sunt necesare în condiţiile care, chiar anterior sesizării instanţei, debitorul Guvernul României a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea definitivă; obligaţia fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului şi prin urmare aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere au devenit inutile.

În raport de aceste elemente, reţinând că reclamantul a obţinut executarea obligaţiei speciale, a făcut instanţa de fond trimitere şi la dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

În ceea ce priveşte încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte Decizia nr. 2370/08.05.2019, nu sunt incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor dintr-o ordonanţă de urgenţă, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei, iar prin sentinţa recurată a fost soluţionată cererea prin care s-a solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie şi obligarea la plata de penalităţi de 1000 RON, stabilită pe zi de întârziere, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd executarea. Pe de o parte, stabilirea penalităţilor conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 face inutilă stabilirea cuantumului penalităţilor conform art. 24 alin. (3) din lege, pe de altă parte în mod corect s-a reţinu că a fost executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că argumentele expuse în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

B. Analizând, în continuare, recursul formulat împotriva sentinţei nr. 1755 din data de 23 noiembrie 2023, în raport de motivele de casare invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Un prim motiv de casare invocat de recurentul-reclamant este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dată fiind, în accepţiunea titularului căii de atac, pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia EDO şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele reţinute anterior cu privire la obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unei cereri de îndreptare a erorii materiale şi de completare a sentinţei civile nr. 2322 din 12 decembrie 2022, motiv pentru care primul demers în soluţionarea acestei cereri a fost cel al verificării îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 442 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 444 C. proc. civ.

Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a considerat, în esenţă, că aspectele invocate de reclamant în susţinerea şi justificarea cererii de îndreptare a erorii materiale şi de completare a hotărârii - respectiv faptul că instanţa s-a pronunţat cu privire la cererea de fixare a cuantumului penalităţilor, fără să fi fost învestită cu o asemenea cerere, şi omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de obligare la plata penalităţilor de întârziere - vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, neputând fi analizate în respectiva etapă procesuală, neîncadrându-se în situaţiile prevăzute de art. 442 şi art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., câtă vreme sunt arătate silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate şi argumentele pe care şi-a fundamentat judecătorul fondului soluţia, chiar dacă acestea sunt succint exprimate, motiv pentru care sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nefondate sunt şi criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind aplicabilitatea procedurii îndreptării erorii materiale şi a completări hotărârii.

Pe calea procedurii reglementate de art. 442 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi remediate eventuale erori de fond, erori de judecată, ce pot fi cenzurate doar prin intermediul căilor legale de atac. Procedura îndreptării hotărârilor judecătoreşti presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori tehnoredactării, în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivului unei hotărâri. Aceste erori materiale pot viza numele, calitatea şi susţinerile părţilor ori pot fi erori de calcul sau alte erori materiale.

În raport de cererea formulată, prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că aspectele invocate de reclamant în susţinerea şi justificarea cererii de îndreptare a erorii materiale a hotărârii vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii, neîncadrându-se în situaţiile prevăzute de art. 442 C. proc. civ., în conţinutul cererii formulate de către reclamant neregăsindu-se susţineri privind pretinsa existenţă a unor erori sau omisiuni având natura unor greşeli.

Pentru aceleaşi considerente legate de limitele verificărilor pe care prevederile art. 444 C. proc. civ. le permit, sunt nefondate şi susţinerile recurentului privind completarea sentinţei nr. 2322 din 12 decembrie 2022, întrucât remediul procesual prevăzut de prevederile art. 444 C. proc. civ. a fost pus la dispoziţia părţilor interesate pentru cazul în care instanţa a omis să se pronunţe asupra unor solicitări ale părţilor (precum asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale).

În cauza de faţă nu este vorba despre o omisiune a instanţei în sensul dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ. de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, în realitate criticile recurentului-reclamant privesc modul în care i-a fost soluţionată cererea formulată în condiţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de reclamant nu puteau fi soluţionate pe calea îndreptării de eroare materială sau a completării sentinţei, ci doar în procedura declanşată prin promovarea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 2322 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de apel Bucureşti, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a respins cererea de îndreptare a erorii materiale şi completare formulată, sentinţa recurată fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a prevederilor legale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1755/2023 din 23 noiembrie 2023 şi a sentinţei nr. 2322 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1755/2023 din 23 noiembrie 2023 şi a sentinţei nr. 2322 din 12 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.