Military rank assignment for transferred civilian judges: statutory reference in common regulation prevails over subsequent legislative exclusions

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, au solicitat revocarea parţială, în ceea ce priveşte gradul militar acordat, a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale (M.P. 79 din 03.02.2022) prin care au fost chemaţi în activitate cu gradul de căpitan; obligarea pârâţilor să emită un nou ordin prin care să acorde un grad militar superior (în speţă locotenent colonel), conform criteriilor enunţate de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordare gradelor militare şi înaintarea în grad judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi prin Ordinul nr. M.47 din 22 aprilie 2014 al Ministrului Apărării Naţionale.

Prin sentinţa nr. 234/2022 din 19.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022. Instanţa a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanta B. şi formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 12.01.2023, iar prin sentinţa nr. 1941 din 12.12.2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea de la 25.01.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2022, s-a admis excepţiei necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluţionare secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1624 din 24.03.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin Decizia nr. 939 din 26.04.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a stabilit competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţă la care dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2023.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 529 din 3 noiembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Instanţelor Militare, a anulat parţial, în ceea ce priveşte gradul militar acordat reclamantului, Ordinul Ministrului Apărării Naţionale M.P. 79 din 03.02.2022, şi a obligat pârâtul să emită un nou ordin prin care să acorde reclamantului A. gradul militar de locotenent colonel.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., apreciind că apreciem că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază,

În esenţă, s-a arătat prin recursul formulat că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamantul a fost chemat în activitate cu nerespectarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 80/1995) care stipulează că "1) Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) Ut. e), g) şi h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) şi la art. 41 lit. e), g) şi h) li se acordă grade militare în funcţie de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora "(ultimul paragraf al paginii 10 din hotărârea recurată).

Recurentul-pârât apreciază că punctul de plecare în abordarea speţei deduse judecăţii îl reprezintă corecta aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun, cu următorul conţinut:

"Gradele militare propuse spre acordare se stabilesc în funcţie de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora, potrivit dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare"

Apreciază că raţionamentul instanţei de fond este greşit, întrucât nu se bazează pe toate prevederile actelor normative incidente în această speţă (aşa cum au evoluat acestea), cu referire în special la modificările aduse Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019 .

Aşadar, trebuie avut în vedere faptul că, dacă la momentul adoptării Regulamentului comun (29.04.2014) trimiterea către art. 52 al Legii nr. 80/1995 era pe deplin aplicabilă, la momentul emiterii Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 79 din 03.02.2022 dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 nu mai erau aplicabile cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale şi, implicit, nici reclamanţilor.

Aceasta deoarece începând cu data de 16.05.2019, art. 109 alin. (13) al Legii nr. 80/1995 a fost modificat prin art. I pct. 74 din Legea nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, având în prezent următorul conţinut:

"Dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 35}S, art. 51 alin. (1), art. 52 alin. (1), art. 55 alin. (1) privind durata îndeplinirii funcţiei, art. 56 - 59, art. 62, art. 771 alin. (1), art. 80 şi 81 nu se aplică ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile Ministerului Apărării Naţionale."

Aşadar, art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare - invocat ca temei de drept de instanţa de fond - nu se aplică reclamanţilor, deoarece art. 109 alin. (13) din aceeaşi lege exclude din sfera destinatarilor articolului 52 alin. (1) cadrele militare din Ministerul Apărării Naţionale, pentru care regula în materia acordării gradelor militare este cea prevăzută Ia art. 48 alin. (3) al aceleiaşi legi.

In această conjunctură, în considerarea atât a argumentelor juridice expuse, cât şi a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, apreciem că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun incumbă inclusiv luarea în considerare a evenimentelor legislative ulterioare emiterii actului normativ specific menţionat anterior, care au intervenit asupra Legii nr. 80/1995 şi de care instanţa de fond face abstracţie.

Altfel spus, întrucât la momentul actual, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, regula acordării gradelor militare este cea statuată la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 (iar nu cea prevăzută la art. 52 alin. (1) al aceleiaşi legi, aşa cum era prevăzut la momentul emiterii Regulamentului comun), trimiterea din cuprinsul art. 8 alin. (2) al Regulamentului comun trebuie privită ca referire la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Arată că este vorba de prezumţia legală a unui eveniment legislativ implicit, astfel cum este reglementat la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, respectiv o modificare implicită a unor dispoziţii din Regulamentul comun determinată de modificarea unui act normativ de nivel superior, respectiv modificarea Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019. în acest sens, amintim că, potrivit dispoziţiilor art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior . . . . . . . . . .".

În consecinţă, problematica în discuţie este cea a normei juridice aplicabile în contextul în care evenimentul legislativ produs prin intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a stabilit reguli noi în materia provenienţei ofiţerilor în activitate, aspecte contestate de reclamant, respectiv acordarea gradului militar la chemarea acestuia în activitate.

In acest sens, apreciază faptul că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa incidenţă, abordează asemenea situaţii prin prisma aplicării imediate a legii noi care consacră faptul că, de la data intrării în vigoare a noii reglementări, aceasta se aplică actelor, faptelor şi situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice, anterior născute, dar neconsumate Ia data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).

Regulamentul comun nu a fost modificat ulterior acestei date, dar inexistenţa unui asemenea eveniment legislativ nu înseamnă în sine faptul că pretenţiile reclamantului au fost analizate exclusiv doar prin prisma acestui regulament, întrucât, acesta a fost emis în baza art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar o modificare ulterioară a legislaţiei primare privind statutul magistraţilor sau al cadrelor militare nu permite regulamentului să deroge de Ia normele cu forţă juridică superioară edictate ulterior.

Raţionamentul principal al instanţei de fond prin pronunţarea sentinţei recurate pleacă de la premisa potrivit căreia nu ar exista vreo condiţie privind acordarea gradelor militare prin aplicarea altor ordine ale ministrului apărării naţionale, ceea ce este profund eronat în opinia noastră, întrucât dispoziţiile art. 109 alin. (4) şi art. 79 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 constituie o reglementare specială aplicabilă magistraţilor militari, în raport de prevederile art. 36 din aceeaşi lege.

Textul art. 32 din Legea nr. 303/2004 condiţiona calitatea de magistrat militar de îndeplinirea condiţiilor pentru intrarea în magistratură, dar şi de îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ, prevederea fiind clară în sensul îndeplinirii cumulative a acestor cerinţe.

Pe cale de consecinţă, apreciază că în mod greşit instanţa de fond a procedat la aplicarea prevederilor legale incidente omiţând modificările aduse Legii nr. 80/1995 prin Legea nr. 101/2019. Procedând astfel, întregul raţionament juridic este afectat, iar dispozitivul sentinţei este profund greşit, ignorând evenimentele legislative care au intervenit ulterior actelor normative pe care se sprijină întregul demers de soluţionare al litigiului.

În speţă, instanţa de fond nu numai că nu a reţinut şi nu a înlăturat susţinerile instituţiei militare, dar nici nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care 1-a adoptat, astfel că, hotărârea pronunţată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar, în aceste condiţii impunându-se admiterea recursului si casarea sentinţei instanţei de fond.

Subliniază faptul că, instanţa de fond în mod greşit şi-a argumentat hotărârea pe faptul că "Regulamentul comun face trimitere doar la criteriile prevăzute de lege pentru acordarea gradelor militare în cazul judecătorilor militari, fară a face nici un fel de trimitere la acte normative cu caracter infralegal, cum ar fi ordine de ministru, nelăsând astfel nicio marjă de apreciere celui care are atribuţia de acordare a gradului militar celor numiţi în funcţia de judecător militar, în speţă Ministerul Apărării Naţionale", sens în care apreciem faptul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare.

Aceasta deoarece, raportat la dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, "Numirea, promovarea, transferul, limitele de vârstă, condiţiile de menţinere în magistratură şi celelalte aspecte ale carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor militari sunt supuse normelor care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor", la care şi reclamantul a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată, apreciem faptul că susţinerile instanţei de fond prin sentinţa recurată nu pot fi reţinute, întrucât, reclamantul nu deţinea calitatea de judecător militar, astfel cum este statuat în dispoziţiile legale anterior menţionate.

Aceste criterii necesare îndeplinirii condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer în activitate în cadrul Ministerului Apărării Naţionale se poate face doar cu respectarea strictă a dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. d) şi g) şi alin. (3), după caz, din Legea nr. 80/1995. Doar astfel poate fi considerată îndeplinită cerinţa imperativă a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (în prezent abrogată, dar în vigoare la momentul transferului) care condiţiona explicit dobândirea calităţii de magistrat militar de îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Acest lucru este întărit, la momentul emiterii Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 79 din 03.02.2022 şi de prevederile art. 32, art. 74 alin. (4) şi alin. (6) din aceeaşi lege, coroborat cu dispoziţiile din Regulamentul comun, care fac trimitere tot la dispoziţiile legale aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naţionale, aspecte peste care instanţa de fond a trecut fără a efectua o analiză efectivă a apărărilor părţilor litigante, nefiind regăsite în dispozitivul sentinţei recurate motivele pentru care au fost înlăturate opiniile instituţiei militare.

Respectarea condiţiilor statutare aferente calităţii de ofiţer în activitate nu este supusă vreunei excepţii, norma de trimitere conţinută în art. 32 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 fiind explicit subsumată principiului stabilit de acest act normativ, ca statutul de magistrat militar să poată fi dobândit doar în măsura cumulării cerinţelor privitoare Ia calitatea de magistrat şi a celor referitoare la calitatea de cadru militar (ofiţer).

Ca urmare, se poate desprinde concluzia că, doar odată dobândit acest statut dual pot fi invocate normele legale care privesc evoluţia carierei magistratului militar, astfel cum este cea cuprinsă în dispoziţiile art. 109 alin. (4) din Legea nr. 80/1995. Aşa cum rezultă expres din redactarea textului legal "(...) şi celelalte aspecte ale carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor militari", rolul acestei reglementări este acela de a supune statutul magistratului militar regulilor şi principiilor stabilite de Legea nr. 303/2004, subordonându-1 integral garanţiilor legale conferite de acest act normativ în contextul general al principiilor de funcţionare al statului de drept.

"Numirea" ca judecător sau procuror militar, este, de asemenea, enumerată de această normă legală şi este, conform aceleiaşi reguli sus-menţionate, "(...) supusă normelor care reglementează statutul judecătorilor şi procurorilor".

Învederează recurentul, că acordarea gradelor militare în ceea ce-i priveşte pe judecătorii militari se face în condiţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 şi nu în cele prevăzute de art. 52 alin. (1) din cadrul aceluiaşi act normativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin prisma a cel puţin alte două argumente:

1. Articolul 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare la data transferului reclamantului şi a emiterii Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P. 79/03.02.2022) prevede faptul că "acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naţionale". Intre termenii acordare grad militar şi înaintare în grad sunt diferenţe semnificative.

Instituţia acordării gradului militar de ofiţer (cum este şi cazul reclamantului) are loc o singură dată în carieră, în situaţiile enumerate limitativ la art. 36 din Legea nr. 80/1995 cu modificările şi completările ulterioare. Situaţia reclamantului este cea descrisă la lit. g) -"persoane care au vârsta de cel mult 45 ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă

Sintagma înaintare în grad presupune evoluţia în cariera militară, prin acordarea unor grade succesive, în condiţii de îndeplinire a unor stagii în grad (o perioadă de timp), a unor funcţii (care presupun diferite niveluri de responsabilitate), studii obligatorii (cursuri de carieră), etc.

2. Dacă nu s-ar proceda la aplicarea legii aşa cum a arătat la punctul anterior, s-ar ajunge la o veritabilă discriminare a cadrelor militare care aleg să străbată, pas cu pas, întregul parcurs specific unei cariere militare şi care, pentru a fi înaintate în grad sunt condiţionate, aşa cum aminteam anterior şi de alte criterii, în afara celor ce presupun trecerea unei perioade de timp minime (aşa numitul stagiu minim în grad), cum ar fi: absolvirea unor cursuri de carieră, obţinerea unui anumit nivel al calificativelor anuale din aprecierea de serviciu, îndeplinirea unor funcţii anterioare obligatorii, un anumit nivel de cunoaştere a limbilor străine, etc.

Raţionamentul simplist, reconstituirea fictivă a unei cariere militare luând în considerare numai argumentul trecerii timpului pentru acordarea unui grad militar de ofiţer superior de locotenent colonel nu sunt sustenabile din punct de vedere juridic, fiind simple supoziţii care excedează cadrului procesual cu care a fost învestită instanţa de judecată, întrucât gradul militar nu reprezintă o vocaţie, acordarea acestuia fiind posibilă exclusiv în condiţiile art. 45 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 36 alin. (1) şi art. 37 ale aceleiaşi legi.

In concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în tot sentinţa civilă nr. 529 din 03.11.2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând în esenţă că emiterea ordinului nr. M.P. 79/03.02.2022 este nelegală, deoarece s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi a art. 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari, aprobat prin Hotărârea nr. 176 din 6 februarie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului urmăreşte anularea, în parte, în ceea ce priveşte gradul militar acordat, a Ordinului ministrului apărării naţionale prin care a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan şi obligarea pârâtei la emiterea unui ordin în vederea acordării gradului militar de locotenent colonel.

Prin Hotărârea nr. 91/18.01.2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători s-a dispus transferul reclamantului în funcţia de judecător militar la Curtea de Apel Militară de Apel de la Tribunalul Bucureşti, începând cu data de 01.02.2022.

Prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P. 79/03.02.2022 reclamantul a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 1 martie 2022 împotriva Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P.79/03.02.2022, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind soluţionată prin adresa nr. x/30.03.2022, comunicată reclamantului.

Instanţa de fond a reţinut nelegalitatea Ordinul nr. M.P. 79/03.02.2022, prin prisma nerespectării la emiterea lui a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), este nefondat.

Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, fiind respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului (cauzele Albina/României, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără, însă, ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi sau să exclusă ca o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea. Aşa cum s-a reţinut în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României, "Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Or, în cauză, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a motivat hotărârea pronunţată, a realizat un examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil.

De altfel, prin criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul aduce critici sentinţei recurate inclusiv cu privire la modul de aplicare a prevederilor legale incidente în speţă, aspecte ce vor fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia.

Recursul urmăreşte să supună instanţei de control judiciar doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt. Prin urmare, acestea sunt limitele în care, în cele ce urmează, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurent, pe care le apreciază ca fiind nefondate, după cum urmează:

Se invocă prin motivele de recurs încălcarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995, 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 şi Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M47/2014, art. 74 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, art. 109 alin. (13) din Legea nr. 80/1995 precum şi art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Analizând conformitatea sentinţei atacate cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare:

"Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. e), g) şi h), art. 36 alin. (2), art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 alin. (1) lit. g) şi ia art. 41 lit. e), g) şi h) li se acordă grade militare în funcţie de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora".

Art. 36 alin. (1) lit. g) din norma citată stipulează:

"ofiţerii în activitate provin din acele persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licenţă ale unei instituţii de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, au promovat testele de aptitudini şi îndeplinesc celelalte condiţii stabilite prin ordin al miniştrilor sau şefilor instituţiilor componente ale sistemului apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

Intimatul-reclamant, în calitate de judecător civil numit în funcţia de judecător militar, se încadrează în categoria prevăzută de art. 36 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 80/1995.

Potrivit articolului 8 din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, la care face trimiterea art. 32 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 176/2014 şi Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M47/2014, gradele militare propuse ministrului apărării naţionale de către secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre acordare procurorilor civili numiţi în funcţia de procuror militar se stabilesc în funcţie de pregătirea, vechimea în specialitatea raportată la stagiile minime în grad, precum şi de vârsta acestora, potrivit dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militar.

Contrar susţinerilor recurentului potrivit cărora instituţia acordării gradului militar de ofiţer (cum este şi cazul reclamantului) are loc o singură dată în carieră, în situaţiile enumerate limitativ la art. 36 din Legea nr. 80/1995, Înalta Curte reţine că Regulamentul comun face trimitere doar la criteriile prevăzute de lege pentru acordarea gradelor militare în cazul judecătorilor militari, fără a face niciun fel de trimitere la acte normative cu caracter infralegal, cum ar fi ordine de ministru, nelăsând astfel nici o marjă de apreciere celui care are atribuţia de acordare a gradului militar celor numiţi în funcţia de judecător militar, în speţă Ministrul Apărării Naţionale.

În acest context, se constată că în cauză devin incidente prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, potrivit cărora "(3) În Ministerul Apărării Naţionale, gradele se acordă celor prevăzuţi la art. 36 alin. (1) lit. e), g) şi i) - k) în raport cu nivelul structurii şi specificul funcţiei vacante, precum şi vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării acesteia, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 109 alin. (13) din Dispoziţiile tranzitorii ale Legii nr. 80/1995, expuse în răspunsul la plângerea prealabilă şi reluate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că acestea nu vizează prezentul raport juridic, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, art. 8 alin. (2) din Regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari din 22.04.2014 face trimitere expresă la dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Totodată, nici dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 invocate nu pot constitui un temei al respingerii cererii intimatul - reclamant, intrucât acestea reglementează aspecte ce ţin de oportunitatea încadrării ofiţerilor în funcţie de "nevoile forţelor armate, de competenţa şi conduita morală ale acestora", în timp ce prezentul demers judiciar vizează anularea, în parte, doar în ceea ce priveşte gradul militar acordat, a Ordinului ministrului apărării naţionale prin care a fost chemat în activitate cu gradul de căpitan şi obligarea pârâtului la emiterea unui ordin în vederea acordării gradului militar de locotenent colonel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În concluzie, instanţa de control judiciar consideră că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a prevederilor legale, printr-o motivare ce respectă cerinţele impuse de art. 6 din CEDO şi ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei nr. 529/2023 din 3 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.