Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4112/2025 AI generated

Conflict of jurisdiction over public procurement execution disputes: exclusive territorial competence upon claimant's initial forum selection

Case Number Decizia nr. 4112/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of competence by assigning jurisdiction to the Court of Argeş, Civil Section, for a civil action filed by a national public transport company against a private contractor for payment of an invoice under a public procurement execution contract. The dispute arose when the initial filing at the Piteşti Court of First Instance was declined in favor of the Argeş Court, which then incorrectly rejected itself based on territorial incompetence and referred the case to Bucharest; the court determined that under the amended Article 53(1) of Law No. 101/2016, as modified by Law No. 208/2022, disputes concerning the execution of public procurement contracts fall within the material competence of administrative and fiscal sections of courts of appeal, but because the claimant exercised its right of option by filing at its domicile within Argeş jurisdiction, that territory acquired exclusive competence, rendering the subsequent declinations by other courts improper. The decisive legal basis includes Article 53(1) of Law No. 101/2016 (post-Law No. 208/2022 amendment), Article 135(4) of the Civil Procedure Code regarding competence conflicts, and the principle of availability in civil procedure governing the claimant’s choice of forum.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 53 din Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over public procurement execution disputes: exclusive territorial competence upon claimant's initial forum selection: The dispute arose when the initial filing at the Piteşti Court of First Instance was declined in favor of the Argeş Court, which then incorrectly rejected itself based on territorial incompetence and referred the case to Bucharest; the court determined that under the amended Article 53(1) of Law No. 101/2016, as modified by Law No. 208/2022, disputes concerning the execution of public procurement contracts fall within the material competence of administrative and fiscal sections of courts of appeal, but because the claimant exercised its right of option by filing at its domicile within Argeş jurisdiction, that territory acquired exclusive competence, rendering the subsequent declinations by other courts improper. The decisive legal basis includes Article 53(1) of Law No. 101/2016 (post-Law No. 208/2022 amendment), Article 135(4) of the Civil Procedure Code regarding competence conflicts, and the principle of availability in civil procedure governing the claimant’s choice of forum.

Keywords

AI generated
public procurement contract conflict of jurisdiction civil dispute territorial law choice of law assigned competence

Cited Legislation

AI generated
art. 135 alin. (1) din C. proc. civ
134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.
art. 53 din Legea nr. 101/2016
212/2018 a fost modificat art. 53 din Legea nr. 101/2016, competenţa fiind scindată între instanţele civile şi cele de contencios administrativ.
art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016
Astfel, prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.
art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016
În concluzie, după intrarea în vigoare a modificării operate asupra art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Provision cited in the dispositive section as the legal basis for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive section as the legal basis for establishing the competent court to resolve the negative conflict of jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 11.10.2023, reclamanta Compania Naţională de Transport al A. S.A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 36636,24 RON, reprezentând contravaloare factură, precum şi cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 6051/2024 din data de 19 septembrie 2024, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a reţinut dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, aşa cum a fost modificat prin art. III din O.U.G. nr. 26/2022 publicată în Monitorul Oficiul nr. 272/21.03.2022, care a intrat în vigoare la data de 21.03.2022. Cum prezenta cerere a fost înregistrată la data de 11.10.2023, data la care norma de competenţă materială era deja în vigoare, s-a apreciat că este competentă să soluţioneze prezenta cauză, în raportul de obiectul acesteia, secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul reclamantul.

Prin sentinţa civilă nr. 35/2025 din 16 ianuarie 2025, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamant, ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a reţinut dispoziţiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora litigiile care decurg din executarea contractelor administrative reclamantul se adresează instanţei de la sediul/domiciliul său sau instanţei de la sediul autorităţii contractante.

Potrivit celor indicate în cererea de chemare în judecată reclamanta Compania Nationala de Transport al A. S.A. are sediul în Bucureşti, str. x, acţiunea în contencios administrativ promovată de acesta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competenţa de soluţionare a instanţei din circumscripţia teritorială a localităţii de la sediul acesteia, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Totodată, instanţa a reţinut că în cuprinsul contractului de execuţie lucrări nr. x din data de 21.12.2017 părţile au prevăzut în art. 28.2 că "În cazul în care nu reuşesc să soluţioneze pe cale amiabilă disputele sau neînţelegerile în termen de 15 zile de la începerea tratativelor, soluţionarea acestor divergenţe vor fi supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de pe raza teritorială a achizitorului."

Prin articolul menţionat mai sus părţile au redat conţinutul dispoziţiilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, stabilind că litigiile vor fi soluţionate de instanţa competentă, în speţă tribunalul, de pe raza teritorială a achizitorului, respectiv de pe raza teritorială a Compania Nationala de Transport al A. S.A..

Prin sentinţa civilă nr. 6549 din data de 19 iunie 2025, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Argeş, secţia Civilă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut dispoziţiile Legii nr. 99/2016 şi art. 53 din Legea 101/2016.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material şi teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Acţiunea principală (introdusă la data de 11.10.2023) decurge din executarea contractului administrativ nr. x/21.12.2017, astfel că relevantă pentru stabilirea instanţei competente este natura contractului, aceea de achiziţie publică.

Înalta Curte constată că sub aspectul instanţei competente a soluţiona litigiul izvorât din executarea contractului de achiziţie publică, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 101/2016, respectiv art. 53 alin. (1).

În forma iniţială a Legii nr. 101/2016, prin art. 53 alin. (1) se dădeau în competenţa instanţei de contencios administrativ toate "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

Prin norma tranzitorie, cuprinsă în art. 69 alin. (2) din acelaşi act normativ, se statua, în principiu, că "Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare".

Ulterior, prin art. II din Legea nr. 212/2018 a fost modificat art. 53 din Legea nr. 101/2016, competenţa fiind scindată între instanţele civile şi cele de contencios administrativ. Astfel, prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 212/2018, competenţa de judecare a proceselor şi cererilor care decurg din executarea contractelor administrative a fost stabilită în favoarea instanţelor civile, în timp ce instanţele de contencios administrativ au rămas competente, conform art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ, doar în ceea ce priveşte "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor".

Art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 a suferit o nouă modificare prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2022, care a dat în competenţa instanţelor civile "litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă".

În fine, prin art. IV pct. 1 din Legea nr. 208/2022 a fost modificat art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind date în competenţa instanţelor de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziţii publice, "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

Legiuitorul nu a procedat însă cu această ocazie şi la abrogarea sau modificarea art. 53 alin. (11) din acelaşi act normativ, astfel încât, după modificarea survenită prin Legea nr. 208/2022, procesele şi cererile privind executarea contractelor s-au regăsit şi la alin. (1), şi la alin. (11) ale art. 53 din Legea nr. 101/2016.

Se impune a se arăta şi că, prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul investiţiilor publice au fost aduse noi modificări Legii nr. 101/2016. Între altele, a fost modificat art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în sensul că au fost date tot în competenţa instanţelor de contencios administrativ şi "litigiile şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative şi cele care decurg din rezilierea, rezoluţiunea, denunţarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziţie publică din motive independente de autoritatea contractantă" şi, de asemenea, a fost reglementată calea de atac a apelului la instanţa de contencios administrativ în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în primă instanţă, în soluţionarea "litigiilor şi cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor administrative", adică a litigiilor reglementate de art. 53 alin. (1).

În concluzie, după intrarea în vigoare a modificării operate asupra art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr. 208/2022, competenţa de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice aparţine secţiilor de contencios administrativ ale tribunalelor, indiferent de data la care s-a iniţiat procedura de achiziţie.

În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 11/2023: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi ale art. V alin. (3) din Legea nr. 208/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, precum şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, competenţa materială de soluţionare a litigiilor privind executarea contractelor de achiziţii publice înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin Legea nr. 208/2022, respectiv după data de 10.09.2022, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului".

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, respectiv completurilor specializate în achiziţii publice, iar competenţa teritorială este una alternativă, astfel că reclamanta avea alegerea între două instanţe deopotrivă competente.

Cu referire la competenţa teritorială alternativă, în doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea şi-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanţele competente teritorial potrivit legii, nici reclamanta nu mai poate reveni asupra opţiunii sale şi nici instanţa nu poate să îşi decline competenţa, care dobândeşte caracter exclusiv.

Or, reclamanta a înţeles să se adreseze instanţei de la sediul său, aflat în circumscripţia teritorială a Tribunalului Argeş, astfel că această instanţă nu mai putea să pună în discuţie şi să admită excepţia necompetenţei teritoriale, contra dreptului de opţiune al reclamantei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Compania Nationala de Transport al A. S.A. şi pe pârâta S.C. B. S.R.L. în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.