Judicial executor's appeal rejected: fine for non-compliance with disciplinary requests upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) dismissed as unfounded the appeal lodged by a judicial executor against the Pitești Court of Appeal's judgment of 5 October 2023, which had upheld the legality of Disciplinary Superior Commission Decision no. 3/27.01.2023. In that decision, the Commission had partially upheld the executor's challenge to the Chamber of Judicial Executors' Disciplinary Council's initial sanction of exclusion from the profession, replacing it with a fine of 1500 RON for disciplinary misconduct under Article 47(c) second thesis of Law no. 188/2000 for acts harming professional honor and probity. The Court held that the executor was validly sanctioned for failing to respond to requests from the Chamber's Director College and Disciplinary Council to submit a position statement and relevant case-file documents; these duties under Article 54(l) and (q) of the UNEJ Statute and Article 72(3) of the implementing Regulation persist even after a delegation period has ended. The Court rejected challenges regarding the recusal of disciplinary bodies (finding the alleged bias unproven and no pending criminal proceedings established), the claimed res judicata effect of a prior court ruling on the delegation's termination (finding no triple identity of parties, object, and cause), and the judge's alleged incompatibility (finding the cases were decided at the same term and no prior opinion had been expressed on the present dispute).
Legislator headnote
AI generatedart. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, art. 139 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 188/2000, art. 28 lit. b) din Legea nr. 188/2000, art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000; Judicial executor's appeal rejected: fine for non-compliance with disciplinary requests upheld: 3/27.01.2023. In that decision, the Commission had partially upheld the executor's challenge to the Chamber of Judicial Executors' Disciplinary Council's initial sanction of exclusion from the profession, replacing it with a fine of 1500 RON for disciplinary misconduct under Article 47(c) second thesis of Law no. 188/2000 for acts harming professional honor and probity. The Court held that the executor was validly sanctioned for failing to respond to requests from the Chamber's Director College and Disciplinary Council to submit a position statement and relevant case-file documents; these duties under Article 54(l) and (q) of the UNEJ Statute and Article 72(3) of the implementing Regulation persist even after a delegation period has ended. The Court rejected challenges regarding the recusal of disciplinary bodies (finding the alleged bias unproven and no pending criminal proceedings established), the claimed res judicata effect of a prior court ruling on the delegation's termination (finding no triple identity of parties, object, and cause), and the judge's alleged incompatibility (finding the cases were decided at the same term and no prior opinion had been expressed on the present dispute).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded.
Used to identify the cassation ground invoked by the appellant in the dispositive (dismissed as unfounded).
Full text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8.03.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 03/27.01.2023, pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2022, şi a tuturor actelor subsecvente.
Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 13.03.2023, sub nr. x/2023, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în temeiul art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 3/27.01.2023 a Comisiei Superioare de Disciplină.
Prin încheierea pronunţată la data de 17.05.2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că sunt îndeplinite condiţiile conexităţii, cele două dosare având aceleaşi părţi, obiect şi cauză, astfel că, în temeiul art. 139 C. proc. civ. a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 109/F-CONT din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia tardivităţii contestaţiei formulată de reclamantul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, invocată de către pârâtul B.;
- a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, împotriva Hotărârii nr. 03/27.01.2023 a Comisiei Superioare de Disciplină.
- a respins ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantul pârât B., împotriva Hotărârii nr. 03/27.01.2023 a Comisiei Superioare de Disciplină, în contradictoriu cu pârâta Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, prin Preşedinte şi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti;
- a respins cererea de disjungere a cererii adiţionale formulată de reclamantul B.;
- a respins cererea adiţională formulată de reclamantul B., ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 109/F-CONT din 5 octombeiw 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B. a declarat recurs, susţinând incidenţa motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 40, 42 alin. (1) pct. (1), (13), art. 255, 430, 432, 435 şi următoarele din C. proc. civ., a dispoziţiilor art. 1357 Noul C. civ., dispoziţiile art. 28 lit. (b), 51, 72 şi următoarele din Legea nr. 188/2000, art. 3, 50, 51 şi următoarele din Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, concluzionând că hotărârea recurată este neconforma cu dispoziţiile de drept material aplicabile menţionate.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 7, art. 28 lit. (b) şi art. 51 din Legea 188/2000 şi art. 50 alin. (2) din Regulamentul de Aplicare a Legii nr. 188/2000, numai executorul delegat, cum este cazul de faţă (delegarea sa pentru dosarele BEJ C., are obligaţia să exercite atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 188/2000 inclusiv oferirea de relaţii şi copii din dosarele instrumentate "însă numai pe perioada delegării".
Aşa cum rezultă din hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2021, delegarea sa cu privire la dosarele BEJ C. a încetat in luna aprilie 2021, astfel că faţă de momentul la care s-au solicitat relaţiile şi copiile înscrisurilor relevante, respectiv octombrie 2021, acţiunea disciplinară a fost declanşată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, hotărârea recurată fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 40, 42 alin. (1) pct. 13, art. 430 Noul C. proc. civ. si art. 28 lit. (b) din Legea 188/2000. Parata refuză in continuare sa respecte dispoziţiile art. 28 lit. (b) din Legea 188/2000 aşa, cum rezulta fără putinţa de tăgada din sentinţa nr. 20/2023 pronunţata in dosarul nr. x/2022.
CSD din cadrul UNEJ, prin Hotărârea nr. 3/27.01.2023, trebuia să admită contestaţia şi să dispună anularea în tot a Hotărârii nr. 6/12.07.2022 Consiliului de disciplina al CEJ Piteşti ca netemeinică, nelegala şi formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală de un organ jurisdicţional nelegal constituit.
Faţă de hotărârile pronunţate in dosarul nr. x/2021 şi sentinţa nr. 20/2023 prin care pârâta a fost obligată pe calea ordonanţei preşedinţiale să delege un executor judecătoresc, fata de refuzul nejustificat al paratei CEJ Piteşti de a respecta legea, rezulta fără putinţă de tăgada culpa exclusiva a paratei organului colectiv de conducere al CEJ Piteşti Colegiul Director prin preşedinte D. in crearea acestei situaţii.
Este incident principiul "Nemo auditur propriam turpitudine allegans", parata Colegiul Director al CEJ Piteşti, prin preşedinte si prin reprezentant convenţional invocându-şi propria culpa, constând in nerespectarea dispoziţiilor art. 28 lit. (b) din Legea 188/2000, aşa cum reiese din sentinţa nr. 20/2023 pronunţată de Tribunalul Argeş - CAF in dosarul nr. x/2022 si Decizia nr. 157/R pronunţată de Curtea de Apel Piteşti in dosarul nr. x/2021, definitiva, depuse la dosarul cauzei x/2023
De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond, contrar si cu încălcarea disp. art. 28 lit. b) din Legea 188/2000, a preluat copy-paste argumentul menţionat de reprezentantul convenţional al paratului, "chiar dacă delegarea a încetat, exista în sarcina subsemnatului obligaţia de a comunica copii şi relaţii", însă nu motivează în fapt şi în drept aceste considerente decizorii, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 28 lit. b) din Legea nr. 188/2000, coroborate cu hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2021, hotărârea recurată este neconformă cu dispoziţiile art. 430 şi urm. din C. proc. civ., dispoziţiile art. 28 lit. b) din Legea nr. 188/2000, fiind pronunţată cu încălcarea principiului "Res judicata pro veritate habetur", motiv pentru care este netemeinică şi nelegală.
Pârâta avea posibilitatea să se prezinte la sediul BEJ E. şi să sa ridice dosarele BEJ C. pentru care delegarea sa încetase si in consecinţa să efectueze copiile necesare pe propria cheltuiala si sa ofere relaţii.
Hotărârea recurată este neconformă cu dispoziţiile art. 72 din Legea 188/2000, art. 41, 42, 43, 44, 51 şi următoarele din Noul C. proc. civ. şi Decizia (RIL) nr. 14/2021 publicata in M. Of. nr. 907 din 22.09.2021, având in vedere ca a fost formulata o cerere de recuzare a preşedintelui Consiliului de Disciplina al CEJ Piteşti, iar prin nesoluţionarea cererii de recuzare a preşedintelui completului Consiliului de Disciplină al CEJ Piteşti, hotărârea Consiliului de disciplina a CEJ Piteşti este nulă de drept şi, implicit, hotărârea UNEJ - CSD, fiind dată de o persoană care era incompatibilă să participe la pronunţarea hotărârii, pentru că recuzarea este suspensivă de executare.
Concluzionând, recurentul-reclamant arată că, raportat la dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., fata de împrejurarea că, anterior pronunţării hotărârii recurate, doamna preşedinte F. magistrat judecător in cadrul secţiei CAF din cadrul Curţii de Apel Piteşti, şi-a exprimat părerea asupra cauzei din dosarul nr. x/2023, respectiv prin sentinţa nr. 108/F-CONT având acelaşi părţi, obiect si cauza, invocă excepţia incompatibilităţii de soluţionare a dosarului nr. x/2023, motiv pentru care sentinţa nr. 109/F-Cont din 05.10.2023 este lovita de nulitate absolută.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă ca fiind temeinică şi legală.
În esenţă, a arătat că obligaţiile profesionale îi incumbă recurentului-reclamant în raport de calitatea sa de executor judecătoresc şi nu pentru că ar fi fost desemnat să instrumenteze şi dosarele altui executor judecătoresc. Astfel, având calitatea de executor judecătoresc are şi calitatea de a sta în proces.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamant este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin Hotărârea nr. 6/12.07.2022 a Consiliului de Disciplină al CEJ Piteşti, reclamantul pârât B. a fost sancţionat cu excluderea din profesie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prev. de art. 47 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, "săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei probităţii profesionale ori bunelor moravuri", sancţiune prevăzută de art. 49 lit. e) din Legea nr. 188/2000.
S-a reţinut încălcarea art. 54 lit. l) şi q) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, care obligă executorul "să răspundă în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii" şi "să înainteze organelor de control ale Uniunii, în termenul stabilit, o copie conform cu originalul de pe dosarul de executare solicitat, ori, după caz, să-l prezinte acestora, în original, spre consultare", precum şi a dispoziţiilor art. 72 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, dispoziţii potrivit cărora "Părţile au obligaţia ca la cererea preşedintelui completului să îi pună la dispoziţie toate informaţiile şi actele solicitate".
În urma contestării acesteia, prin Hotărârea nr. 3/27.01.2023, Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ a respins cererea de recuzare formulată de către contestatorul executor judecătoresc B. ca inadmisibilă, a admis în parte contestaţia şi a modificat hotărârea atacată, în sensul înlocuirii sancţiunii excluderii din profesie cu sancţiunea amenzii în cuantum de 1500 RON,
Împotriva Hotărârii nr. 3/27.01.2023 a Comisiei Superioare de Disciplină, reclamantul pârât B. a formulat acţiune, solicitând anularea acestei hotărâri.
Instanţa de fond a respins, ca neîntemeiate, criticile de nelegalitate formulate împotriva Hotărârii nr. 03/27.01.2023 a Comisiei Superioare de Disciplină, reţinând că săvârşirea faptelor care au fost circumscrise abaterii disciplinare pentru care a fost cercetat reclamantul rezultă din succesiunea faptelor, respectiv faptul de a nu da curs solicitărilor formulate de CEJ Piteşti prin adresa nr. x/15.10.2021 cât şi prin adresa de revenire din 26.11.2021, adrese la care CEJ Piteşti a ataşat şi plângerea formulată de petenta Adecat divers Trans S.R.L., urmate de o atitudine relativ asemănătoare şi pe parcursul procedurii desfăşurate ulterior de către colegiul director şi consiliul de disciplină, iar aceste fapte reprezintă încălcări ale disp. art. 54 lit. l) şi q) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, constituind totodată conţinutul abaterii disciplinare prevăzută de art. 47 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 188/2000.
Recurentul-reclamant a criticat sentinţa de fond, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin critici de nelegalitate cu privire la greşita interpretare a prevederilor Legii nr. 188/2000 şi a dispoziţiilor din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative incidente în speţă.
Recurentul-reclamant a reiterat susţinerile din faţa instanţei de fond, cu privire la cererea de recuzare formulată împotriva membrilor Colegiului Director al CEJ Piteşti, cât şi a preşedintelui Consiliului de Disciplină al CEJ Piteşti, susţinând că recuzarea din C. proc. civ. este permisă în completarea Legii nr. 188/2000.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la nesoluţionarea cererii sale, având în vedere că, în procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Disciplină din data de 19.05.2022, dosar nr. x/2021, s-a reţinut, în legătură cu cererea de recuzare, faptul că:
"Având în vedere cererea de recuzare depusă la dosarul cauzei de domnul executor judecătoresc B., menţionată mai sus, Consiliul de Disciplină al C.E.J. Piteşti hotărăşte respingerea cererii, întru-cât nu sunt motive temeinice şi legal".
În ceea ce priveşte fondul cererii de recuzare împotriva preşedintelui Consiliului de Disciplină, în ce priveşte executorul judecătoresc G., pentru faptul că acesta este "asociat" cu preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti şi al Colegiului Director al CEJ Piteşti, D., Înalta Curte constată că în mod corect a fost respinsă această cerere, având în vedere că susţinerile recurentului referitoare la relaţia de "asociere" dintre preşedintele Consiliului de Disciplină şi preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti şi al Colegiului Director al CEJ Piteşti sunt generale, neputându-se deduce din datele dosarului despre ce fel de asociere este vorba şi în mod implicit această relaţie de asociere nu este dovedită, în susţinerea acestui motiv de incompatibilitate nefiind depuse alte înscrisuri pentru a dovedi pretinsa lipsă de obiectivitate a preşedintelui Consiliului de Disciplină.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant referitoare la cererea de recuzare îndreptată împotriva preşedintelui CEJ Piteşti şi al Colegiului Director al CEJ Piteşti, în persoana executorului judecătoresc D., întemeiată în drept tot pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., pentru motivul existenţei unor procese civile şi penale între acest executor judecătoresc şi reclamantul B..
Sub acest aspect, în mod corect prima instanţă a arătat că, pentru reţinerea sau incidenţa cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca procesul să fie unul penal, însă, în cauză, reclamantul, autor al cererii de recuzare, nu a dovedit existenţa unui proces penal în cadrul căruia să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva executorul judecătoresc recuzat, respectiv D., după cum nu a făcut dovada nici în ce priveşte procesele penale din ultimii trei ani.
De asemenea, recurentul-reclamant a făcut referire la soluţiile pronunţate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a autorităţii de lucru judecat, invocate în raport de hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalul Argeş, secţia civilă, precum şi pe fond, cu privire la inexistenţa faptei pentru care a fost sancţionat, susţinând că numai executorul delegat are obligaţia să exercite atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 188/2000, inclusiv oferirea de relaţii şi copii din dosarele instrumentate, şi numai pe perioada delegării, iar delegarea sa încetase la momentul la care s-au solicitat relaţiile şi copiile înscrisurilor relevante.
Înalta Curte constată că sunt nefondate şi aceste critici, reţinând că faptele pentru care executorul judecătoresc răspunde disciplinar sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi se referă la conduita profesională a acestuia, acţiunea disciplinară putând fi exercitată în condiţiile art. 45 din Legea nr. 188/2000.
Dispoziţiile art. 60-62 din Legea nr. 188/2000 instituie, pe de o parte, regula că actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente, iar pe de altă parte, regula că activitatea executorilor judecătoreşti este supusă controlului profesional, în condiţiile prezentei legi, neputând exista o suprapunere între controlul judecătoresc al actelor de executare silită şi controlul profesional al actelor executorului.
În speţă, aşa cum reiese din actele dosarului, controlul profesional cu privire la recurentul-reclamant a fost determinat de necesitatea de a se rezolva plângerea formulată de către societatea Adecat divers Trans S.R.L., care a sesizat Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în legătură cu modul în care executorul judecătoresc, în baza unui act de delegare, a îndeplinit atribuţiile într-un dosar de executare.
Pentru exercitarea controlului profesional, recurentului-reclamant i-au fost solicitate, de către organul de control, un punct de vedere cu privire la aspectele sesizate de petiţionar, precum şi copii ale înscrisurilor relevante, atât prin adresa nr. x/15.10.2021 cât şi prin adresa de revenire din 26.11.2021, adrese la care CEJ Piteşti a ataşat şi plângerea formulată de petenta Adecat divers Trans S.R.L..
Din actele aflate la dosar, rezultă că executorul judecătoresc B. nu a dat curs acestor solicitări în termenul de 5 zile de la primire indicat în adresa de solicitare, deşi a confirmat primirea acestora inclusiv prin formularea unui răspuns pe mail, şi a înaintat abia la data de 13.12.2021 o adresă în atenţia Colegiului director al CEJ Piteşti, prin care a arătat că dosarul de executare nr. 32/2018 este soluţionat, "fiind dezinvestit în acest dosar", fără a ataşa vreun înscris doveditor.
În urma autosesizării Colegiului Director al CEJ Piteşti prin Hotărârea nr. 90/14.12.2021, a fost declanşată acţiunea disciplinară, iar cu ocazia şedinţei termenului din data de 14.04.2022, stabilit de către Consiliul de Disciplină al CEJ Piteşti în cadrul dosarului nr. x/2022 având ca obiect acţiunea disciplinară, deşi citat, executorul judecătoresc B. nu s-a prezentat şi nici nu a depus nota de relaţii şi copii certificate din dosarul de executare silită în cauză, aşa cum i se solicitase prin citaţie.
La termenul stabilit de Consiliul de Disciplină al CEJ Piteşti pentru data de 19.05.2022, executorul judecătoresc s-a prezentat şi a depus o cerere de recuzare a preşedintelui Consiliului de Disciplină G. şi o declaraţie însoţită de adeverinţe medicale prin care a arătat că nu a putut înainta copia dosarul de executare nr. 32/2018 al BEJ C., instrumentat de reclamant în calitate de delegat, deoarece în perioada octombrie- noiembrie 2021 s-a aflat în imposibilitate din motive medicale, şi a solicitat oral acordarea unui nou termen pentru a depune o notă de relaţii, fiind stabilit în acest scop un nou termen la data de 16.06.2022. Totodată, a depus şi încheierea nr. 32/08.12.2021 de încetare a executării silite pornite în dosarul de executare silită nr. x/2018.
Prin Hotărârea nr. 6/12.07.2022 a Consiliului de Disciplină al CEJ Piteşti, reclamantul pârât B. a fost sancţionat cu excluderea din profesie, iar în urma contestării acesteia, prin Hotărârea nr. 03/27.01.2023, Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ a respins cererea de recuzare formulată de către contestatorul executor judecătoresc B. ca inadmisibilă, a admis în parte contestaţia şi a modificat hotărârea atacată, în sensul înlocuirii sancţiunii excluderii din profesie cu sancţiunea amenzii în cuantum de 1500 RON, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prev. de art. 47 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.
Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a fost sancţionat pentru modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile în dosarul de executare nr. 32/2018, ci pentru fapta de a nu răspunde solicitărilor Colegiului Director, în sensul de a depune un punct de vedere/notă de relaţii privind aspectele semnalate de un terţ, implicat în dosarul de executare menţionat, precum şi înscrisurile pe care le apreciază relevante din acelaşi dosar de executare.
Obligaţia stabilită de legiuitor în sarcina executorului judecătoresc, de a pune la dispoziţie acte şi orice informaţii necesare elucidării asupra cauzei, precum şi dreptul Colegiului Director şi Consiliului de Disciplină CEJ Piteşti de a solicita aceste acte şi informaţii rezultă expres din dispoziţiile art. 72 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, potrivit cărora:
"Părţile au obligaţia ca la cererea preşedintelui completului să îi pună la dispoziţie toate informaţiile şi actele solicitate."
Art. 54 din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea nr. 19 din 3 septembrie 2010 a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, publicată în Monitorul Oficial Nr. 713 din 26 octombrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, enumeră, printre obligaţiile executorilor judecătoreşti, obligaţii concrete în privinţa transmiterii documentelor către organele de control ale Uniunii, respectiv:
"l) să răspundă în termenul stabilit la toate solicitările Camerei sau ale Uniunii"; "q) să înainteze organelor de control ale Uniunii, în termenul stabilit, o copie conform cu originalul de pe dosarul de executare silită solicitat, ori, după caz, să-l prezinte acestora, în original, spre consultare."
Prin urmare, dispoziţiile Regulamentului şi Statului sunt obligatorii pentru toţi executorii judecătoreşti, după cum rezultă din dispoziţiile anterior redate, astfel că, în raport cu obiectul acţiunii disciplinare, care constă tocmai în refuzul recurentului-reclamant de a răspunde solicitărilor Colegiului Director şi nu priveşte strict vreun act de executare îndeplinit în dosarul de executare mai sus amintit, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut existenţa faptei care constituie abatere disciplinară, fiind atrasă răspunderea executorului judecătoresc în temeiul art. 47 lit. c) din Legea nr. 188/2000.
Nefondate sunt şi criticile recurentului-reclamant care, prin raportare la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, susţine că, faţă de momentul la care au fost solicitate înscrisurile (septembrie 2021), acţiunea disciplinară a fost declanşată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, motivat de împrejurarea că delegarea sa încetase în luna mai 2021.
Chiar dacă în urma hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2021 al Tribunalul Argeş, secţia civilă s-a constatat că delegarea recurentului-reclamant în dosarele de executare ale BEJ C. a încetat în luna aprilie 2021, acest fapt nu înseamnă că executorului judecătoresc nu i se poate solicita de către organele îndreptăţite din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti să respecte obligaţiile prevăzute de art. 54 lit. l) şi q) din Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc, necesar a fi respectate şi ulterior încetării delegării, în legătură cu demersurile efectuate în perioada delegării.
În plus, nu se poate ignora faptul că dosarul de executare nr. 18/2020 al B.E.J. C. se afla, la momentul solicitărilor relaţiilor de către Colegiul Director (15.10.2021 şi, respectiv, 26.11.2021), în arhiva recurentului-reclamant, şi, chiar dacă delegarea încetase, acesta trebuia să respecte obligaţiile impuse prin statutul profesiei.
În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 92 din 7 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, definitivă prin Decizia nr. 157/R-Cont din 08 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, prin aceasta s-a admis în parte acţiunea privind pe reclamanţii B. şi B.E.J. B., s-a anulat în parte Hotărârea nr. 100/28.10.2020, însă doar în ceea ce priveşte art. 2, în sensul înlăturării expresiei "până la finalizarea acestora", şi s-a anulat în parte Actul "Desemnare" cu nr. 728/19.11.2020, înlăturându-se din alin. (1) teza finală expresia "până la finalizarea acestora".
Nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 430 şi următoarele din C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat, în raport cu hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Argeş, secţia civilă.
Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală, şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.
Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză), prezumţia de lucru judecat impune în sensul că ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.
În cauză, hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2021 nu poate avea autoritate de lucru judecat în prezenta speţă, neexistând identitate de obiect şi nici de cauză. În dosarul nr. x/2021 s-a anulat în parte, sub aspectul duratei delegării, actul prin care recurentul-reclamant a fost delegat în vederea continuării soluţionării dosarelor de executare aferente unui alt executor judecătoresc suspendat din funcţie, iar acest aspect nu poate constitui temei pentru înlăturarea faptei circumscrise abaterii disciplinare, reţinută prin actul administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 3 din 27 ianuarie 2023 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, a cărei legalitate a fost supusă controlului instanţei de fond.
Obiectul acţiunii disciplinare nu îl constituie modul în care recurentul-reclamant ar fi instrumentat un dosar se executare după data la care a încetat delegarea sa, ci acesta a fost sancţionat disciplinar pentru fapta de a nu răspunde solicitărilor de a depune un punct de vedere/notă de relaţii privind aspectele semnalate de un terţ, implicat în dosarul de executare menţionat, precum şi înscrisurile pe care le apreciază relevante din acelaşi dosar de executare.
Sunt nefondate şi susţinerile recurentului-reclamant referitoare la motivele medicale care au determinat imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de către colegiul director şi consiliul de disciplină.
Astfel, din actele aflate la dosar se constată că solicitările CEJ Piteşti au fost formulate în datele de 15.10.2021, respectiv de 26.11.2021, iar adeverinţele medicale aflate la dosar nr. x/2023, în număr de 5, privesc una luna septembrie, una luna august, una luna decembrie 2021, cea din luna octombrie vizând perioada 18-22.10.2021, iar cea din luna noiembrie vizând perioada 15-19.11.2021.
De asemenea, sunt nefondate şi criticile referitoare la incompatibilitatea judecătorului fondului de a soluţiona cauza, întrucât şi-a spus părerea în dosarul nr. x/2023.
Nu se pune problema incidenţei art. 41 C. proc. civ., în condiţiile în care dosarul nr. x/2023, în care instanţa a rămas în pronunţare la acelaşi termen de judecată, 29.09.2023, a pronunţat hotărârea la aceeaşi dată, 5.10.2023, a avut ca obiect cererile formulate de reclamant şi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Hotărârii nr. 01/27.01.2023 pronunţate în dosarul nr. x/2022 de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.
Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul B., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul B. împotriva sentinţei nr. 109/F-CONT din 5 octombrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.