Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3143/2005 AI generated

Restitution denial case quashed and remanded for new hearing after improper citation of local administration.

Case Number Decizia nr. 3143/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the local administration (Primăria Cernișoara) against the appellate decision, quashed that decision, and remanded the case to the same appellate court for a new hearing of the administration's appeal. The underlying dispute concerned the administration's denial of a restitution claim under Law No. 10/2001 for a house confiscated by the state in 1974 and later demolished; the trial court had annulled the denial and ordered the administration to propose equivalent compensation, and the appellate court had upheld that ruling. The High Court found a procedural defect, holding that the administration was not legally summoned for the appellate hearing because the citation was acknowledged by the opposing party's wife rather than by an authorized representative of the administration, violating mandatory citation rules under Article 85 of the Civil Procedure Code and the principle of adversarial proceedings. The court also instructed that on remand, the heirs of the now-deceased claimant must be brought into the proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 91 din Legea nr. 215/2001, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 85 C. proc. civ; Restitution denial case quashed and remanded for new hearing after improper citation of local administration: The underlying dispute concerned the administration's denial of a restitution claim under Law No. 10/2001 for a house confiscated by the state in 1974 and later demolished; the trial court had annulled the denial and ordered the administration to propose equivalent compensation, and the appellate court had upheld that ruling. The High Court found a procedural defect, holding that the administration was not legally summoned for the appellate hearing because the citation was acknowledged by the opposing party's wife rather than by an authorized representative of the administration, violating mandatory citation rules under Article 85 of the Civil Procedure Code and the principle of adversarial proceedings. The court also instructed that on remand, the heirs of the now-deceased claimant must be brought into the proceedings.

Keywords

AI generated
restitution of property civil judgment hearing of the parties procedural nullity administration of justice rule of law

Cited Legislation

AI generated
art. 91 din Legea nr. 215/2001
În dezvoltarea motivelor pârâta susține că nu a fost legal citată la judecarea apelului și că, instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
art. 304 pct. 5 C. proc. civ
Basis for allowing the appeal and quashing the decision due to the procedural violation of failure to legally cite the party.
art. 85 C. proc. civ
În drept, potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu dispune altfel.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Basis for allowing the appeal and quashing the decision due to the procedural violation of failure to legally cite the party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față, constată:

Prin notificarea nr. 80 din 13 august 2001 adresată Prefecturii Râmnicu Vâlcea, petentul S.A.V. a solicitat restituirea, în echivalent, a unei case de locuit care i-a fost confiscată de Statul Român în anul 1974 și care în prezent este demolată, imobil pe care îl evaluează de 200.000.000 lei.

Prin dispoziția nr. 27 din 4 iunie 2002 Primăria Cernișoara, județul Vâlcea, a respins notificarea motivat de faptul că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, la nivelul acestei localități, conform deciziei nr. 488 din 27 octombrie 1975 a Consiliului Popular al Județului Vâlcea, nefiind preluate în patrimoniul statului, în mod efectiv, imobile, construcții ori terenuri.

Prin acțiunea înregistrată la 28 iunie 2002 la Tribunalul Vâlcea reclamantul S.A.V. a cerut anularea deciziei menționate.

Prin sentința civilă nr. 613 din 7 noiembrie 2002 Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea, a anulat decizia menționată și a obligat pârâta Primăria comunei Cernișoara să facă reclamantului propunerea de restituire în echivalent, pentru imobilul construcției, cu destinație de locuință, compus din 4 camere, două holuri, beci, construit din cărămidă și acoperit cu șiță.

Prin decizia civilă nr. 31/A din 15 ianuarie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria comunei Cernișoara împotriva sentinței mai sus arătate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Primăria comunei Cernișoara, invocând incidența art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor pârâta susține că nu a fost legal citată la judecarea apelului și că, instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.

Analizând primul motiv invocat de pârâtă, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară dacă legea nu dispune altfel.

Citarea părților constituie o formalitate esențială care este edictată în scopul asigurării părții chemate la judecată a posibilității exercitării dreptului la apărare.

Pe lângă faptul că este de natură să pună partea, care nu a fost prezentă la judecată din acest motiv, în imposibilitate de a se apăra și de a-și prezenta concluziile, nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților, care au caracter imperativ, constituie și o încălcare a principiul contradictorialității.

Or, în speță, la termenul de judecată din 15 ianuarie 2003, când s-a judecat apelul, pârâta, Primăria comunei Cernișoara, nu a fost legal citată, adică înștiințată să se prezinte la judecată.

Astfel, așa cum rezultă din lucrări, pentru termenul de judecată mai sus arătat, la dosarul cauzei a fost restituit un singur proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare (f.57 apel), care, deși cuprinde mențiuni privind înmânarea citației către pârâta Primăria Cernișoara, la rubrica semnătura primitorului actului semnează S.A., adică soția părții adverse, reclamantul S.V.

Așa fiind, cum pentru termenul de judecată la care s-a soluționat apelul, nu există dovada primirii citației ce era adresată pârâtei de către un reprezentant al acesteia și, cum înmânarea citației părții adverse nu satisface cerințele legale în materia citării, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat și, în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Întrucât, la data 4 decembrie 2003, a decedat reclamantul S.V., cu ocazia rejudecării, instanța de apel urmează a cere moștenitorilor acestuia, S.A., S.I. și S.D., indicați de recurentă, să se legitimeze procesual și, totodată, va analiza și celelalte apărări evocate prin recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria comunei Cernișoara împotriva deciziei nr. 3/A din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.