Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4051/2025 AI generated

Misidentification of appeal filing date via email as material error under cancellation complaint rules

Case Number Decizia nr. 4051/2025
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the cancellation complaint, ordering the annulment of the lower appellate court’s decision and setting a new hearing date for the pending appeal, thereby restoring the plaintiffs' procedural position. The dispute arose from a cassation appeal filed in a tax administrative case challenging the dismissal of a claim against the Romanian Government and Prime Minister for the application of fines and penalties for non-implementation of a prior court judgment; the appellate court had originally rejected the appeal as late, relying on a filing date of February 20, 2024, whereas the plaintiffs argued the appeal was timely filed via email on February 17, 2024. The High Court ruled that the appellate court committed a material error by misidentifying the filing date, confirming that the appeal was registered within the mandatory five-day deadline stipulated in Article 25(3) of Law No. 554/2004, thus satisfying the conditions for a special cancellation complaint under Article 503(2)(2) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ; Misidentification of appeal filing date via email as material error under cancellation complaint rules: Împotriva acestei decizii contestatorii A., B., C., D. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
date of filing administrative error material error non-administrative dispute article of civil procedure administrative tax fine

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
x/2015 al ÎCCJ, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;
art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004
(2)fixarea sumei datorate cu titlu de penalităţi precum şi stabilirea despăgubirilor pe care debitorul obligaţiei - Guvernul României le datorează pentru neexecutarea în natură a obligaţiei, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii A., B., C., D., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ
au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
art. 503 din C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:
art. 503 alin. (2) C. proc. civ
Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile pronunţate în condiţiile art.
art. 503 C. proc. civ
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare şi va anula decizia contestată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim Ministrul României:

(1)aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice cât si a penalităţilor, în corelare cu decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al ÎCCJ, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004;

(2)fixarea sumei datorate cu titlu de penalităţi precum şi stabilirea despăgubirilor pe care debitorul obligaţiei - Guvernul României le datorează pentru neexecutarea în natură a obligaţiei, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 31 din 15 ianuarie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamanţilor, ca nefondată.

3. Cererea de recurs formulată

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii A., B., C., D., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 5597 din 28 noiembrie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 31 din 15 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii contestatorii A., B., C., D. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivare se arată că hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost rezultatul unei erori materiale, în sensul că instanţa de recurs nu a observat faptul că, în realitate, recursul a fost transmis de contestatori la data de 17.02.2024.

Au învederat instanţei că la 17 februarie 2024 au trimis cererea de recurs pe e-mail (împotriva sentinţei nr. 31/15.01.2024 a CAB SCAF, comunicată la data de 13.02.2024); că la 19 februarie li s-a solicitat din partea departamentului registratură retrimiterea recursului cu motivarea că fişierul ataşat nu se deschide, şi că la data de 20 februarie 2024 au retrimis cererea de recurs pe e-mail.

Au susţinut în continuare că s-a luat în considerare în mod greşit data de 20 februarie 2024 ca data de declarare a recursului, faţă de data de 17 februarie 2024, data reală la care s-a declarat.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând contestaţia în anulare în raport cu probele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine aşadar că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Greşeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la părţilor în data de 13.02.2024, conform dovezilor de comunicare de la dosar.

Verificând data la care a fost formulat recursul, Înalta Curte constată că acesta a fost declarat în termenul prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Conform dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile pronunţate în condiţiile art. 24 alin. (3) şi (4) sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 13.02.2024, iar recursul a fost înregistrat la data de 17.02.2024, prin email, aşadar în termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

În cauză, prin probatoriul administrat, a rezultat că recursul a fost depus în termenul legal, prevăzut de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 17.02.2024.

Exerciţiul legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute pentru a fi admisă contestaţia în anulare.

7. Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare şi va anula decizia contestată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorii A., B., C., D. împotriva Deciziei nr. 5597 din 28 noiembrie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.

Anulează decizia contestată şi fixează termen pentru soluţionarea recursului la data de 21 noiembrie 2025, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.