Motion to annul final judgment rejected; anti-discrimination ruling upheld as no procedural irregularity found

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2025

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. a solicitat anularea Hotărârii nr. 556/29.07.2020, dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi comunicată pe data de 27.11.2020, data poştei, ca fiind ilegală, dată cu aplicarea greşită a legii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 97 din data de 08 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată şi precizată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestaţiei şi anulării hotărârii CNCD pentru motivele de nelegalitate arătate în cuprinsul horărârii.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, instanţa a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 97 din data de 8 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Contestaţia în anulare formulată

Contestatorul A. a formulat contestaţie în anularea deciziei nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 503 C. proc. civ.

În motivare, a susţinut că a fost lipsit de dreptul la apărare, că instanţa de recurs a fixat termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol, că pentru acel termen recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar instanţa de recurs trebuia să se pronunţe asupra cererii de repunere pe rol şi să dispună citarea pentru judecarea recursului. A apreciat că instanţa a trecut nejustificat la judecarea cauzei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare introdusă de contestatorul A., pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Înalta Curte, analizând motivul contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, reţine, sub un prim aspect, că prin aceasta au fost formulate veritabile critici de netemeinicie şi nelegalitate la adresa hotărârii atacate, iar motivele contestaţiei în anulare se suprapun, într-o anumită măsură, cu apărările invocate prin recursul soluţionat prin decizia contestată în cauză.

Astfel, contestatorul a susţinut că a fost lipsit de dreptul la apărare, instanţa de recurs a fixat termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol, în continuare, pentru acel termen recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, însă contestatorul apreciază că instanţa trebuia să se pronunţe asupra cererii de repunere pe rol şi să dispună citarea părţilor pentru judecarea recursului, iar instanţa a trecut nejustificat la judecarea cauzei.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 223 C. proc. civ. care reglementează următoarele:

"(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă."

De asemenea, reţine prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ., potrivit cu care:

"Art. 411 (1) Judecătorul va suspenda judecata:

1. când amândouă părţile o cer;

2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată."

În consecinţă, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor contestatorului, că instanţa de recurs a procedat în mod legal şi justificat la judecarea cauzei, având în vedere cererea de judecare a cauzei în lipsa părţilor, formulată de recurent.

Înalta Curte arată că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.

Fiind îndeplinite toate condiţiile pentru admiterea cererii de repunere pe rol, având în vedere solicitarea recurentului ca instanţa să purceadă la judecarea cauzei în lipsa părţilor, Înalta Curte constată că nu a existat o justificare rezonabilă pentru care instanţa de recurs să fi acordat un nou termen de judecată.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cauză, motivele prezentate în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici în concret cu privire la modul în care a înţeles instanţa de recurs să îi soluţioneze cererea de recurs.

Contestatorul invocă, aşadar, o pretinsă greşeală de judecată, în sensul că instanţa trebuia să se pronunţe doar asupra cererii de repunere pe rol şi să acorde termen pentru judecarea recursului, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., şi nici vreunui alt motiv de contestaţie în anulare.

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4769 din 24 octombrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.