Judicial inspection dispute resolved by absolute nullity of an appeal filed beyond the 15-day statutory deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as tardily filed, thereby upholding the lower court's order requiring the Judicial Inspection to complete the case file with the preliminary verification report. The dispute involved a judge's challenge to an administrative decision closing an inquiry into his professional misconduct, where the appellate court had previously ordered the inspection body to submit missing documentation. The court ruled that the appeal was null and void because it was filed on March 14, 2025, exceeding the 15-day statutory deadline calculated from the communication date of February 25, 2025, which expired on March 13, 2025. The decision relied on Article 20(1) of Law No. 554/2004 regarding appeal deadlines and Article 185(1) and Article 489(1) of the Code of Civil Procedure, establishing that acts performed after the legal term are subject to absolute nullity.
Legislator headnote
AI generatedart. 271 lit. s) din Legea nr. 303/2022, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Judicial inspection dispute resolved by absolute nullity of an appeal filed beyond the 15-day statutory deadline: S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii
Prin cererea depusă s-a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, a rezoluţiei de clasare şi completarea cercetărilor de către pârâtă cu privire la judecătorul A. din cadrul Tribunalului Tulcea, sub aspectul exercitării funcţiei cu rea credinţă, abatere prevăzută de art. 271 lit. s) din Legea nr. 303/2022.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 104 din 05 februarie 2025, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de către reclamantul B. şi a obligat pârâta să completeze dosarul cu conţinutul procesului-verbal de finalizare a verificărilor prealabile prevăzut de art. 15 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 104 din 05 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând instanţei casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii acţiunii.
În ceea ce priveşte motivele recursului declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte nu le va reda în cuprinsul prezentei decizii, având în vedere dispoziţiile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare.
4. Apărările formulate în cauză
Nu s-a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului
S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.09.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că excepţia tardivităţii recursului este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută.".
Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 104 din 05 februarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscala fost comunicată de la data de 25.02.2025 conform dovezii de comunicare de la dosar, iar recursul a fost formulat la data de 14.03.2025, astfel cum reiese din borderoul solicitat recurentei-pârâte, de depunere a recursului la poşta militară.
Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;"
Termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calculat pe zile libere, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la data de 25.02.2025, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 13.03.2025.
7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 185 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii declarării căii de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 104 din 05 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.