Judicially awarded damages for discriminatory salary coefficients do not modify base indemnities or circumvent statutory salary caps

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cauza dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 23.08.2022, reclamantele A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj, afirmând că formulează plângere împotriva adresei nr. x/2022 emisă de Ministerul Justiţiei şi solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. Anularea ordinelor MJ nr. 3067/C/27.06.2022, 3163/C/30.06.2022, 3160/C/30.06.2022, 3068/C/27.06.2022 şi 3172/C/30.06.2022, în ceea ce priveşte drepturile salariale stabilite în favoarea reclamantelor;

2. Obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamanţilor, cu luarea în considerare a coeficientului de ierarhizare 19, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017;

3. Obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţei dintre venitul cuventul şi venitul efectiv plătit, cu actualizarea cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1059 din 14 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"În temeiul art. 38 C. proc. civ., ia act de transmisiunea calitătii procesuale pasive de la pârâtul Ministerul Justisiei, la pârâta Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În temeiul art. 39, alin. (2) C. proc. civ., dispune scoaterea din proces a pârâtului Ministerul Justitiei.

Respinge exceptia tardivitătii contestării Ordinului MJ nr. 6245/C/30.12.2021, ca lipsită de obiect.

Respinge exceptia inadmisibilitătii, ca neîntemeiată.

Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj.

Respinge actiunea introdusă împotriva pârâtului Tribunalul Dolj, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie, în privinta capătului de cerere având ca obiect obligarea la plata drepturilor salariale.

Admite în parte actiunea introdusă împotriva pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie. Anulează în parte Ordinele MJ nr. 3067/C/27.06.2022, nr. 3163/C/30.06.2022, nr. 3160/C/30.06.2022, nr. 3068/C/27.06.2022 si nr. 3172/C/30.06.2022, precum şi adresa nr. x/2022 emisă de Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveste drepturile salariale stabilite în favoarea reclamantelor.

Obligă pârâta Înalta Curte de Casatie si Justitie la emiterea unui ordin prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamantelor, retroactiv, cu începere din data de 01.04.2022, cu luarea în considerare a coeficientului de ierarhizare 19,00, cu plafonarea drepturilor salariale în temeiul art. 38, alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie la plata drepturilor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge în rest actiunea introdusă împotriva pârâtei Înalta Curte de Casatie si Justitie, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucuresti, sub sancţiunea nulitătii.

Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor, prin intermediul grefei instantei, în conditiile art. 396 alin. (2) noul C. proc. civ., azi, 14.06.2023."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1059 din 14 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, a invocat Deciziile nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nr. 4/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, arătând că drepturile reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare au natura juridică unor despăgubiri, fapt pentru care nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiei de încadrare a judecătorilor, astfel acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Nu s-a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.09.2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea ordinelor MJ nr. 3067/C/27.06.2022, 3163/C/30.06.2022, 3160/C/30.06.2022, 3068/C/27.06.2022 şi 3172/C/30.06.2022, în ceea ce priveşte drepturile salariale stabilite în favoarea reclamantelor; obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin prin care să stabilească drepturile cuvenite reclamanţilor, cu luarea în considerare a coeficientului de ierarhizare 19, cu înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţei dintre venitul cuventul şi venitul efectiv plătit, cu actualizarea cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte solicitarea de emitere a ordinelor cu luarea în considerare a coeficientului 19,000, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod nelegal a admis acest capăt de cerere.

Pretenţia recunoaşterii prin ordin a dreptului de a fi salarizat prin raportare la coeficientul 19 este neîntemeiată, în raport cu distincţia care se impune a fi făcută între cele două componente ale sistemului de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, respectiv:

- VRS - element de generalitate (această valoare fiind unică şi aplicabilă indiferent de funcţia deţinută de persoana salarizată potrivit O.U.G. nr. 27/2006 şi indiferent de nivelul instanţei sau parchetului în cadrul căreia/căruia îşi desfăşoară respectiva persoană activitatea);

- Coeficientul de multiplicare - element cu caracter variabil (fiind determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanţelor şi parchetelor şi cu funcţia deţinută în cadrul acestora - de conducere sau de execuţie - aspect care îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menţionate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaţionale "Justiţie");

Astfel fiind, acest element, chiar în condiţiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătoreşti de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiţie au obligaţia legală să alinieze indemnizaţiile pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază al valorii de referinţă sectorială, ca reper "unic, de referinţă în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare - care reprezintă reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă. Ca atare, el nu are o aplicabilitate generală, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.

Soluţia se impune şi în raport cu necesitatea respectării principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că este pe deplin şi integral aplicabilă Decizia nr. 4/2024 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, ce formează obiectul Dosarului nr. x, publicat în Monitorul Oficial, nr. 383 din 24 aprilie 2024, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că:

"Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.

Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte."

În considerentele acestei decizii, se arată că natura juridică a diferenţelor de drepturi rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în litigii de dreptul muncii, este aşadar aceea de despăgubiri, iar nicidecum aceea de drepturi salariale stabilite pe cale jurisprudenţială.

Conform considerentelor acestei decizii:

"93. În al doilea rând, această concluzie se desprinde şi din deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819 şi 820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care instanţa de contencios constituţional, examinând inclusiv dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, a statuat că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În considerentele acestor decizii, Curtea Constituţională a subliniat că dispoziţiile din cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 examinate nu pot fi interpretate şi aplicate în sensul că ar conferi instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, deoarece o asemenea interpretare este evident neconstituţională, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

94. Pe cale de consecinţă, întrucât instanţele nu se pot substitui legiuitorului şi nu pot conferi drepturi pe cale jurisprudenţială, pe care legea nu le prevede, putând exclusiv să dispună repararea unui prejudiciu creat printr-un tratament discriminator, inclusiv sub forma unei despăgubiri periodice, rezultă că aceste drepturi băneşti, recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi celor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri periodice, iar respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/a completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială."

Ca atare, despăgubirile echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti, nu au schimbat indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de hotărâri judecătoreşti şi prin urmare, nu se poate face raportarea la un nivel maxim în plată aşa cum a reţinut instanţa de fond, nici înainte şi nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Apoi, din perspectiva invocării existenţei unui drept "câştigat" prin obţinerea hotărârii judecătoreşti definitive (sentinţa civilă nr. 1030/23.02.2021 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2019 prin care a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei şi pârâta Tribunalul Dolj la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 DIICOT, începând cu data de 19.11.2016 şi pentru viitor), chiar şi supuse principiului obligativităţii, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei, în sensul că prin această hotărâre menţionată drepturile câştigate de reclamanţi au avut caracterul unor despăgubiri şi nu caracterul unor drepturi salariale, iar menţiunea privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.

Din considerentele deciziilor definitive anterior menţionate rezultă că acei coeficienţi de multiplicare prevăzuţi de O.U.G. nr. 27/2006 au fost avuţi în vedere ca repere pentru cuantificarea despăgubirilor, individualizate în raport de fiecare din reclamanţii din litigiile respective, elementele de cuantificare constând în indicarea acestor coeficienţi de multiplicare în funcţie de situaţia particulară a fiecăruia dintre reclamanţi.

Aşadar, despăgubirile echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., acordate prin hotărâri judecătoreşti, nu au schimbat indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceştia.

Nu este posibilă o interpretare a efectelor hotărârii menţionate în sensul dorit de intimate, din moment ce acestea nu stabilesc includerea în indemnizaţia de încadrare a unor coeficienţi de multiplicare specifici unei anumite categorii de personal (procurori de pe lângă Parchetul ÎCCJ conform Anexei V lit. B) pct. 1 din Legea nr. 153/2017). O asemenea interpretare a efectelor deciziilor menţionate ar contraveni Deciziei nr. 794/2016 pronunţate de Curtea Constituţională şi principiului stabilirii salariilor judecătorilor în raport de nivelul instanţelor şi nu ar avea temei legal în reglementările salariale invocate de reclamanţi în cauză.

Pe de altă parte, din perspectiva invocării efectului pozitiv al hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate, pentru a se putea invoca cu succes un asemenea efect este necesar să se confirme existenţa triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză juridică).

Or, între acţiunile în pretenţii având ca obiect acordarea despăgubirilor ca urmare a invocării discriminării în raport de procurorii DNA-DIICOT şi acţiunile în contencios administrativ având ca obiect emiterea ordinului de salarizare prin includerea coeficientului de multiplicare 19,000 nu există nici identitate de obiect, după cum reiese în mod evident, dar nici de cauză juridică; în prima situaţie, cauza juridică este reprezentată de repararea prejudiciului cauzat prin discriminarea faţă de alţi magistraţi (procurori sau judecători), în a doua situaţie, este reprezentată de invocarea greşitei emiteri a ordinului de stabilire a indemnizaţiei de încadrare.

Totodată, instanţa de recurs are în vedere şi că, prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.".

În considerentele Deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condiţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de reclamante sub aspectul unei pretinse discriminări sunt lipsite de temei.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia şi respingerea cererii privind acordarea coeficientului 19,000 ca neîntemeiată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1059 din 14 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1059 din 14 iunie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Dolj şi Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.