Liability of Government for damages arising from unconstitutional CASS withholdings on pensions and allocation of jurisdiction between administrative and social insurance courts

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023 la data de 18.05.2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la despăgubiri aferente sumelor reţinute începând cu luna ianuarie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce a depăşeşte suma de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie; obligarea la plata indexării cu rata inflaţiei aferentă sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculată începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului; obligarea la plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reţinerii şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

La data de 31 mai 2023, reclamantul A. a depus precizare la cererea de chemare în judecată, prin care a arătat că valoarea lunară a reţinerilor reprezentând CASS este de 1075 RON.

Prin nota depusă la data de 13 iunie 2023, reclamantul A., a precizat că suma reţinută în cuantum de 12900 RON nu este solicitată cu titlu de despăgubiri, ci este indicată ca bază de calcul pentru dobânda solicitată. Suma de 12900 RON a fost recunoscută de către Guvern ca fiind reţinută suplimentar şi urmează să fie restituită pe cale administrativă de către pârât, nefiind obiect al litigiului. În concluzie, este cuantificată drept despăgubire doar suma de 690,75 RON reprezentând dobândă legală calculată până la data introducerii cererii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 465/2023 din 16 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile invocate prin întâmpinare; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamant determinat potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 4/2023 de la data scadentei fiecărui venit lunar până la data plătii efective; a respins în rest acţiunea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

Prin cel dintâi motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât critică greşita respingere, prin încheierea din 12 mai 2023, a excepţiei necompetenţei materiale, considerând că instanţa a apreciat eronat că a fost sesizată cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reţinute de instanţa de fond, susţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora litigiile ce privesc modul de stabilire şi de plată a drepturilor de pensie sunt cauze de asigurări sociale, iar nu de contencios administrativ.

De asemenea, solicită a se avea în vedere prevederile O.U.G. nr. 4/2023, care dă în competenţa caselor teritoriale şi sectoriale de pensii obligaţia de a restitui sumele reţinut cu titlu de CASS, astfel că Guvernul României nu are atribuţii şi nici nu poate fi obligat la restituirea sumelor reţinute şi nici la plata accesoriilor acestora. Ca atare, Guvernul României nu poate fi considerat debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.

Recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere şi deciziile nr. 3526/2011 şi nr. 3792/2011, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în litigii similare, raportat la obiectul cererii reclamantului, care vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul Guvernul României susţine interpretarea/aplicarea greşită a art. 30 alin. (4), art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., în sensul că cererea reclamantului era rămasă fără obiect/lipsită de interes în întregime, respectiv şi în privinţa accesoriilor reprezentate de dobânda legală şi indexarea cu rata inflaţiei, iar nu doar a obligaţiei principale, în temeiul principiului accesorium sequitur principale, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2023.

Cel de-al treilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează greşita respingere a excepţiei nulităţii cererii.

Deşi este întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de chemare în judecată nu respectă nici exigenţele de admisibilitate specifice temeiului de drept invocat, şi nici cele ale art. 194 C. proc. civ.

Astfel, invocarea dispoziţiilor art. 9 este doar formală excepţia de neconstituţionalitate neputând reprezenta, prin ea însăşi, motivarea impusă de art. 194 C. proc. civ.

Mai mult, instanţa de judecată a nesocotit faptul că, în privinţa prejudiciului, deşi a fost cuantificat de reclamant, acesta nu a fost dovedit, ci s-au făcut doar susţineri evazive privind natura acestuia.

Totodată, instanţa de judecată nu putea admite faţă de Guvernul României pretenţiile reclamantului cu privire la acordarea şi plata despăgubirilor reprezentate de actualizarea sumei, întrucât aceasta ar însemna o obligaţie la imposibil.

Guvernul României nu poate fi obligat să efectueze operaţiunile administrative generate de calculul, în primul rând, a prejudiciului principal (reprezentat de sumele reţinute cu titlu de CASS) şi, în al doilea rând, de calculul reprezentat de actualizarea acestor sume, atât timp cât esenţa activităţii sale este de a adopta acte normative.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, de asemenea circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României susţine încălcarea prin sentinţa recurată a prevederilor art. 397 alin. (1), art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii.

Susţine că, în speţă, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de Guvernul României privind introducerea în cauză a Casei Judeţene de Pensii Sălaj.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât critică greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României.

Susţine că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Arată recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu este debitor în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.

Prin cel de-al şaselea motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât prezintă critici pe fondul cauzei, susţinând că în mod greşit a fost obligat la plată, câtă vreme sumele pretinse sunt o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare a drepturilor de pensie, astfel că obligaţia de plată a sumelor trebuie stabilită în sarcina acestor entităţi. Raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecăţii se referă la încălcarea drepturilor de pensie, astfel încât nu poate fi angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Apreciază recurentul-pârât că s-a reţinut greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele cuprinse în Legea nr. 263/2010.

De asemenea, consideră că în cauză nu s-au administrat probatorii care să susţină pretenţiile formulate. Neconstituţionalitatea unei ordonanţe de guvern nu poate fi considerată automat şi integral un temei pentru răspundere. Solicitarea de restituire a sumelor reţinute din pensie de către casa de pensii şi restabilirea situaţiei anterioare nu poate genera obligaţii în sarcina unor subiecte de drept care nu au fost părţi ale raportului juridic iniţial. În acest sens, invocă dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2023 şi arată că menţinerea soluţiei din sentinţă ar însemna eludarea actului normativ adoptat de legiuitor în vederea reparării prejudiciului, astfel cum se indică în preambulul său.

Mai arată că nici dispoziţiile Legii nr. 263/2010 şi nici alte norme legale nu prevăd ca plata drepturilor de pensie să fie actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în materie de pensii, rata inflaţiei acoperindu-se prin actualizarea punctului de pensie şi prin majorarea, prin acte normative, a cuantumului acestora.

În subsidiar, solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 8 din O.G. nr. 13/2011, precum şi art. 2 din O.G. nr. 22/2002 şi împrejurarea că autoritatea pârâtă nu a stabilit prin convenţie dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere. Se prevalează recurentul-pârât şi de dispoziţiile art. 1539 şi art. 1530 din C. civ., susţinând că nu există temei legal pentru plata dobânzii legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Solicită respingerea susţinerilor recurentului-pârât referitoare la excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, nulităţii acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului.

Pe fondul cauzei, consideră că este îndreptăţit la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin actualizarea sumelor reţinute cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, act normativ care a fost declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022.

Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamant determinat potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la (vor fi enumerate în ordinea în care vor fi ulterior analizate):

a) competenţa de soluţionare a cauzei, care, în opinia pârâtului, revenea instanţei specializate în soluţionarea cauzelor circumscrise jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale, conform Legii nr. 163/2010;

b) greşita aplicare a prevederilor art. 30 alin. (4), art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei de interes/de obiect a acţiunii, excepţie care în opinia recurentului-pârât trebuia admisă cu privire la integralitatea pretenţiilor din acţiune;

c) greşita respingere a excepţiei nulităţii acţiunii pentru nedovedirea prejudiciului/neindicarea modului de calcul al acestuia;

d) pronunţarea instanţei cu încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1), art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

e) greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României;

f) nelegalitatea soluţiei de fond a cauzei.

II.1. În ceea ce priveşte primul rând de critici, recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât, conform Legii nr. 163/2010, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale. A apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, aspect confirmat şi de prevederile O.U.G. nr. 4/2023, care stabilesc în sarcina caselor de pensii teritoriale şi sectoriale obligaţia de restituire a sumelor reţinute conform O.U.G. nr. 130/2021.

Este de observat, în prealabil, că deşi recurentul-pârât se referă la competenţa materială a instanţei de judecată, în realitate criticile sale vizează în principal competenţa materială procesuală de soluţionare a pricinii, fiind pusă în discuţie în principal natura litigiului, de contencios administrativ sau de asigurări sociale, iar competenţa materială a instanţei care ar soluţiona cauza în fond (tribunal sau curte de apel) reprezintă o consecinţă a stabilirii competenţei materiale procesuale.

Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) - (5) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri constând în indexarea sumelor sumelor reţinute din pensia lunară, potrivit O.U.G. nr. 130/2021, cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale aferente, susţinând existenţa unei vătămări cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ, declarat neconstituţional prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/2022.

Raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea cererii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii, constând în obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri pentru vătămarea produsă prin aplicarea dispoziţiilor unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională, competenţa materială, materială procesuală şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) coroborate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prezenta cauză este de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, iar nu a celei specializate în litigii de asigurări sociale, nefiind în prezenţa unui litigiu care vizează modul de calcul şi plată a pensiei, cum greşit susţine recurentul-pârât. Acţiunea analizată nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa de pensii, faţă de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională.

Cât priveşte argumentele recurentului-pârât întemeiate pe dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2023 şi pe atribuţiile ce revin caselor de pensii, respectiv Guvernului României, acestea vizează calitatea procesuală pasivă, mai exact stabilirea autorităţii pârâte căreia îi revine obligaţia legală de a-l dezdăuna pe reclamant, iar nu chestiunea competenţei materiale procesuale a instanţei de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

II.2. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, şi criticile prin care se susţine că, în aplicarea art. 30 alin. (4), art. 32 şi art. 33 din C. proc. civ., instanţa de fond ar fi trebuit să admită excepţia lipsei de interes/de obiect cu privire la acţiunea formulată de reclamant, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 138/17.02.2023, sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023-28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. Potrivit art. 2 din acelaşi act normativ, restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum şi de către casele de pensii sectoriale şi de către entităţile care plătesc venituri din pensii.

Or, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamant prin reţinerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflaţiei a sumelor ce vor fi restituite şi plăţii dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligaţia de plată a acestor accesorii.

Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului şi constau în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aceste pretenţii nefiind recunoscute de pârât şi nebeneficiind de o modalitate de reparaţie stabilită prin măsuri legislative.

II.3. Înalta Curte nu va primi nici criticile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la soluţia dată excepţiei nulităţii acţiunii.

Astfel cum a reţinut prima instanţă, cererea de chemare în judecată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ., inclusiv obiectul pretenţiilor reclamantului şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 200 C. proc. civ.

Cât priveşte cuantumul prejudiciului, acesta are un cuantum determinabil în privinţa accesoriilor solicitate, dată fiind natura şi modul de calcul a acestora, dobânzile curgând continuu, pentru fiecare zi de întârziere în plata debitului principal, iar rata inflaţiei suferind modificări în funcţie de climatul economic.

Aspectele învederate în calea de atac de recurentul-pârât cu privire la pretinsa nedovedire a prejudiciului sau la neindicarea unui mod de calcul adecvat ţin de fondul cauzei, reprezentând elemente de temeinicie sau netemeinicie a acţiunii, iar nu de neîntrunire a cerinţelor prevăzute de art. 194 C. proc. civ.

II.4. Înalta Curte nu va analiza criticile recurentului-pârât, prin care s-a invocat încălcarea prevederilor art. 397 alin. (1) art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prin faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de introducere în cauză a Casei Judeţene de Pensii Sălaj, cerere întemeiată pe art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi care se regăseşte la finalul întâmpinării. Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere cu încălcarea dispoziţiilor art. 397 din C. proc. civ., astfel cum susţine recurentul - pârât, nu poate face obiectul recursului, ci a procedurii prevăzute la art. 444 din C. proc. civ. cu privire la completarea hotărârii.

II.5. Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate formulate de pârâtul Guvernul României cu privire la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, sunt în mare parte preluate şi în motivul de recurs referitor la fondul cauzei, astfel că vor fi analizate prin considerente comune.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa calităţii sale procesuale pasive, ca urmare a lipsei atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni Casei de Pensii, prin casele de pensii teritoriale sau sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. După cum s-a arătat anterior, cererea reclamantului nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamantă şi casa teritorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci obiectul cauzei îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în discuţie, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale, acesta justificând calitatea procesuală în cauză şi având obligaţia de a-l despăgubi pe reclamant pentru prejudiciile cauzate prin emiterea O.U.G. nr. 130/2021.

Nefondate sunt şi criticile recurentului-pârât referitoare la lipsa unui temei legal de obligare a sa la plata dobânzii legale şi a indexării cu rata inflaţiei. Prevederile art. 1531 C. civ. instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, care presupune acoperirea atât a pierderii efectiv suferite, în cauză echivalentă ratei inflaţiei, cât şi a beneficiului nerealizat, echivalent dobânzii legale. Or, având în vedere că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021, reclamantul a fost lipsit de plata sumelor reţinute din veniturile din pensii în temeiul dispoziţiilor acestei ordonanţe, care au fost declarate neconstituţionale, este întemeiată cererea sa de acordare a dobânzii legale aferente acestor sume şi de actualizare a lor cu rata inflaţiei, având în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului suferit.

În rest, argumentele invocate cu privire la procedura executării obligaţiilor de plată a instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, conform O.G. nr. 22/2002, nu interesează în prezenta cale de atac, fiind aspecte ulterioare soluţionării cauzei, de punere în executare a hotărârii judecătoreşti definitive, neavând relevanţă cu privire la fondul raporturilor juridice pe care instanţa este chemată să îl dezlege.

În consecinţă, vor fi respinse, ca nefondate, criticile recurentului-pârât Guvernul României, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la calitatea procesuală pasivă a acestei autorităţi, precum şi la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 465/2023 din 16 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.