Jurisdictional conflict resolved: Court of Appeal Ploiești deemed competent for court clerk's pay dispute.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Court of Appeal Ploiești, administrative and fiscal section, has jurisdiction to hear the case, thereby favoring the plaintiff and establishing the court to proceed. The dispute concerns the plaintiff, a court clerk at the Bucharest Court of Appeal, who challenged a decision of the management board rejecting complaints about salary rights and sought recalculation of wages under Law No. 153/2017, including backpay with inflation and legal interest. The court held that under Article 7(2) of Annex V, Chapter VIII of Law No. 153/2017, exclusive material jurisdiction lies with the Bucharest Court of Appeal, but since that court is a defendant and the plaintiff works there, Article 127(2), (2¹), and (3) of the Civil Procedure Code allows the plaintiff to choose an equivalent court in a neighboring appellate circuit, making the Court of Appeal Ploiești competent.
Legislator headnote
AI generatedart. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 131 din C. proc. civ, art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 127 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict resolved: Court of Appeal Ploiești deemed competent for court clerk's pay dispute: The dispute concerns the plaintiff, a court clerk at the Bucharest Court of Appeal, who challenged a decision of the management board rejecting complaints about salary rights and sought recalculation of wages under Law No. 153/2017, including backpay with inflation and legal interest. The court held that under Article 7(2) of Annex V, Chapter VIII of Law No. 153/2017, exclusive material jurisdiction lies with the Bucharest Court of Appeal, but since that court is a defendant and the plaintiff works there, Article 127(2), (2¹), and (3) of the Civil Procedure Code allows the plaintiff to choose an equivalent court in a neighboring appellate circuit, making the Court of Appeal Ploiești competent.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la data de 12.02.2024 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub nr. x/2024, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat anularea Hotărârii nr. 206 din 12.12.2023 emisă de Colegiul de Conducere a Curţii de Apel Bucureşti, prin care au fost respinse contestaţiile formulate împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale prin Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 490/24.04.2023 şi Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 557/05.05.2023; schimbarea în parte a Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 490/24.04.2023 şi a Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 557/05.05.2023, cu consecinţa emiterii unei noi decizii în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 153/2017, fără plafonare, cu valorificarea VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017; obligarea pârâţilor la plata diferenţei între drepturile salariale, constând în salariul de bază şi sporuri (în procent de 45%), pe care reclamanţii le-ar fi încasat potrivit celor de mai sus şi drepturile efectiv încasate, diferenţe care se vor actualiza cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1 Prin sentinţa nr. 182 din 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 06.06.2024, sub nr. x/2024, primind termen de judecată la data de 09.09.2024.
2.2 Prin încheierea din 09.12.2024 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-au dispus următoarele:
- s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L., P., KK., EE., DD., R., O., CC., E., RR., J. şi TT.,
- s-au disjuns cererile de chemare în judecată formulate de: reclamanta L., care va primi număr nou de dosar, ce va fi declinat spre competentă soluţionare Tribunalului Alba, cu prim termen de judecată 09.12.2024, (...),
- s-a dispus citarea părţilor pentru termenul din 03.02.2024, în vederea continuării soluţionării cauzei,
- în baza art. 131 din C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004 şi art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., a fost menţinută competenţa de soluţionare a cauzei în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată referitor la restul reclamanţilor persoane fizice.
Prin sentinţa nr. 672 din 09.12.2024 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. şi a fost declinată soluţionarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanta L. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiespre spre competentă soluţionare Tribunalului Alba.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, având în vedere că domiciliul reclamantei se află în judeţul Alba, a apreciat că aparţine Tribunalului Alba competenţa de soluţionare a cauzei.
2.3 Prin sentinţa nr. 333/CAF/2025 din 1 iulie 2025 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, ridicată din oficiu de instanţă şi a fost declinată cauza în favoarea Curţii de apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta L. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Anexa V, cap. VIII a Legii nr. 153/2017 şi faţă de faptul că reclamanta este angajată în funcţia de grefier în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care are competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată, cât şi calitatea de pârât în cauză, faţă de prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine uneia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti.
Reclamanţii, faţă de situaţia expusă anterior, au ales să sesizeze Curtea de Apel Ploieşti, care este curte de apel învecinată cu instanţa competentă din punct de vedere teritorial potrivit legii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea reclamantei L., care are calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 206/12.12.2023 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a respins plângerea prealabilă, precum şi anularea Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 557/05.05.2023, cu consecinţa emiterii unei noi decizii în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 153/2017, fără plafonare, cu valorificarea VRS 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017; obligarea pârâţilor la plata diferenţei între drepturile salariale, constând în salariul de bază şi sporuri (în procent de 45%), pe care reclamanţii le-ar fi încasat potrivit celor de mai sus şi drepturile efectiv încasate, diferenţe care se vor actualiza cu indicele de inflaţie, la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii de plată şi până la data plăţii efective.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII a Legii nr. 153/2017, prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi WW., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
Alineatul 2 al aceluiaşi text legal prevede că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de calitatea de grefier pe care o are reclamanta, se reţine că în cauză sunt aplicabile prevederile alin. (2) al art. 7 alin. (1) din Anexa V, cap. VIII a Legii nr. 153/2017, competenţa materială exclusivă aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ si fiscal.
Însă, reclamanta este angajată în funcţia de grefier în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care are competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată, cât şi calitatea de pârât în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(2 ind. 1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (…)"
Aşa fiind, faţă de prevederile art. 127 alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine uneia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti.
În cauză, reclamanta a ales să sesizeze Curtea de Apel Ploieşti, care este curte de apel învecinată cu instanţa competentă din punct de vedere teritorial potrivit legii.
Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta L., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.