Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4022/2024 AI generated

Judicial inspector allowance for hazardous conditions barred by 30% budgetary cap of Framework Law 153/2017

Case Number Decizia nr. 4022/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the plaintiffs, thereby upholding the lower court's rejection of their claims and confirming that the defendant administrative body prevailed. The dispute concerned a group of judicial inspectors who sought a declaratory judgment that the refusal to include a 15% allowance for hazardous, harmful, or dangerous working conditions in their salary framework was unjustified, along with compensation for unpaid wage differences and statutory interest, challenging the defendant's argument that granting such allowances would exceed the statutory budgetary cap. The Court ruled that the lower court correctly applied the three-year statute of limitations to bar claims for periods prior to late 2019 and that the plaintiff's claims were unfounded because the allocation of salary supplements constitutes a discretionary power of the budgetary officer, subject to a cumulative budget cap of 30% established by the Framework Law on Public Sector Pay; consequently, the principle of non-discrimination cannot be invoked to force the maximum individual allowance levels if doing so would violate the general budgetary ceiling, as further clarified by a binding decision of the Supreme Court’s Plenary for resolving legal questions.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Judicial inspector allowance for hazardous conditions barred by 30% budgetary cap of Framework Law 153/2017: The dispute concerned a group of judicial inspectors who sought a declaratory judgment that the refusal to include a 15% allowance for hazardous, harmful, or dangerous working conditions in their salary framework was unjustified, along with compensation for unpaid wage differences and statutory interest, challenging the defendant's argument that granting such allowances would exceed the statutory budgetary cap. The Court ruled that the lower court correctly applied the three-year statute of limitations to bar claims for periods prior to late 2019 and that the plaintiff's claims were unfounded because the allocation of salary supplements constitutes a discretionary power of the budgetary officer, subject to a cumulative budget cap of 30% established by the Framework Law on Public Sector Pay; consequently, the principle of non-discrimination cannot be invoked to force the maximum individual allowance levels if doing so would violate the general budgetary ceiling, as further clarified by a binding decision of the Supreme Court’s Plenary for resolving legal questions.

Keywords

AI generated
judicial law limitation periods working conditions discretionary allowance general budget unpaid salary

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul NN., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017
Au arătat recurenţii-reclamanţi că prin art. 6 lit.
art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017
153/2017, precum şi prevederile art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017 şi având în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă de la Inspecţia Judiciară prin care s-a constatat existenţa unor factori de risc, respectiv cei prevăzuţi la art.
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017
195/2020, potrivit cărora prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite, dispoziţiile art. 2532 pct.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală din perspectiva faptului că instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Pe de altă parte, hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin.
art. 24 din Legea nr. 153/2017
În acest sens, art. 24 din Legea nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr.
art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017
Aceasta, întrucât responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Procedural basis for the Supreme Court's authority to issue the decision in the administrative litigation appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Civil Procedure Code provision governing the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 51/03.04.2023 de la Curtea de Apel Ploieşti-), s-a declinat competenţa, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., au chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară reprezentată prin inspector-şef, au solicitat că prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat de a emite reclamanţilor decizii de încadrare cu includerea sporului pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15 %.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare, în care indemnizaţia brută să fie stabilită, începând cu data numirii în funcţie şi în continuare prin includerea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15%, spor ce se acordă celorlalte categorii de personal din cadrul Inspecţiei Judiciare, respectiv director, consilier, şef serviciu, secretar-dactilograf, grefier detaşat, referent, şofer şi judecătorilor, procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerul Public, C.S.M., Curţii Constituţionale, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamanţi a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform hotărârii ce se va pronunţa (drepturi salariale, diurnă), creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie constând în indicele preţurilor de consum, cu dobânda legală şi dobânda penalizatoare, de la scadenţă până la plata efectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1451 din data 27 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată, excepţie invocată de pârâtă; a admis excepţia prescripţiei dreptului material în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pentru perioada anterioară datei de 16.11.2019 şi a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pentru perioada anterioară datei de 16.11.2019; a respins în rest acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1451 din data 27 septembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii X., H., NN., U., K., D., Y., S., DD., F., RR., N., JJ., G., MM., EE., II., A., B., E., J., M., P., R., T., V., Z., AA., BB., CC., FF., GG., HH., LL., OO., PP., QQ., SS., W., O. şi I., astfel:

3.1. La data de 01.12.2023, a declarat recurs reclamanta X., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.2. La data de 04.12.2023, a declarat recurs reclamantul H., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.3. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul NN., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.4. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta U., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.5. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul K., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.6. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.7. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta Y., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.8. La data de 11.12.2023, au declarat recurs reclamanta S. şi reclamantul K., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.9. La data de 08.12.2023, au declarat recurs reclamanţii DD., F., RR., N., JJ., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.10. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamantul G., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.11. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta MM., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.12. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta EE., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.13. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta II., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.14. La data de 11.12.2023, au declarat recurs reclamanţii A., B., E., J., M., P., R., T., V., Z., AA., BB., CC., FF., GG., HH., LL., OO., PP., QQ. şi SS., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.15. La data de 08.12.2023, au declarat recurs reclamantele W., O., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3.16. La data de 11.12.2023, a declarat recurs reclamanta I., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursurile întemeiate pe dispoziţiile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut, în esenţă, următoarele:

Referitor la prescripţiei dreptului material la acţiune, în mod greşit/nelegal instanţa de fond a dispus admiterea acestei excepţii în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pentru perioada anterioară datei de 16.11.2019, nedând eficienţă dispoziţiilor art. 41 din Anexa I la Decretul nr. 195/2020, potrivit cărora prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile.

Cu privire la soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiate, instanţa de fond nu a argumentat soluţia prin raportare la toate motivele inserate în argumentarea acţiunii, dând, de altfel o interpretare contrară scopului promovării acţiunii, respectiv respectarea legii.

Au arătat recurenţii-reclamanţi că prin art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 s-a reglementat principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 4 şi 5 Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa V a Legii nr. 153/2017, precum şi prevederile art. 7 lit. i) din Legea nr. 153/2017 şi având în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă de la Inspecţia Judiciară prin care s-a constatat existenţa unor factori de risc, respectiv cei prevăzuţi la art. 5 din Hotărârea nr. 118/15 martie 2018 privind Regulamentul - Cadru pentru stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare " Justiţie" şi Curtea Constituţională, prin Ordinul inspectorului-şef nr. 61/4 iunie 2018 s-a dispus ca doar funcţionarii publici şi personalul contractual de la Inspecţia Judiciară să beneficieze de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu data de 1 mai 2018 (situaţie de fapt recunoscută de pârâtă).

Ori, în situaţia dedusă judecăţii se poate observa că, deşi prin buletinul de expertizare a locurilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea şi inspectorii judiciari, nu numai funcţionarii publici şi personalul contractual, respectiv personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor, s-a constatat existenţa a patru factori de risc reglementaţi prin art. 5 din regulamentul anterior indicat, inspectorii judiciari nu au beneficiat şi nu beneficiază de acest spor.

Mai mult, la data de 21 februarie 2023 pârâta Inspecţia Judiciară a recunoscut dreptul tuturor inspectorilor judiciari de a beneficia de sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15% începând cu data de 1 ianuarie 2023, având în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 123B/2021 din aprilie 2021, dispoziţia nr. x/02.08.2018 a Secretarului general al CSM, precum şi Decizia nr. 328/16.12.2022 a Preşedintelui CSM, sens în care a emis ordin în acest sens.

S-a mai susţinut că argumentele reţinute de către instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate în sensul că aceste drepturi nu sunt recunoscute inspectorilor judiciari, ci altor categorii de personal, reprezintă motive de natura cauzei, având în vedere că sporurile pentru condiţii de muncă se acordă în considerarea prezenţei efective a factorilor de risc, care a fost demonstrată în cauză.

Un alt argument în ceea ce priveşte greşita respingere a acţiunii, respectiv a motivării contradictorii, este faptul că instanţa de fond a reţinut că nu se poate depăşi cuantumul sporurilor de 30%, argumentare contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 articol care stipulează că, în cadrul plafonului de 30% din totalul bugetului pentru fiecare ordonator de credite, sunt prevăzute nu doar sporurile, ci şi indemnizaţiile de hrană şi vacanţe. Or, aşa cum am susţinut acţiunea vizează neacordarea sporului de 15% deşi condiţiile pentru acordarea acestuia erau îndeplinite.

Aşadar, urmare a greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, s-a creat o stare de discriminare constând în aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, chiar identice, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 din C.E.D.O., dar şi prevederile art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 (sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie).

Prin recursurile întemeiate pe dispoziţiile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut, în esenţă, următoarele:

Introducerea unei cereri de chemare în judecată care a fost admisă - Sentinţa civilă nr. 102/29.03.2023 a Tribunalului Giurgiu, pronunţată în dosarul nr. x/2022 - hotărâre rămasă definitivă, care recunoaşte şi confirmă obligaţia pârâtei de a reface componentele salariale, începând cu data de 01.01.2018 - prezent, de a înscrie în concret prin emiterea unei noi decizii de încadrare, sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15%, de a lua măsurile ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat şi plata diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, respectiv drepturile salariale lunare şi de diurnă, actualizate cu indicele de inflaţie, dobânda legală şi dobânda penalizatoare, de la data scadenţei şi până la plata efectivă, reprezintă un argument pentru întreruperea cursului prescripţiei dreptului material la acţiune şi, astfel, de respingere ca neîntemeiată a acestei excepţii.

De asemenea, s-a arătat că momentul de la care s-a născut dreptul material la acţiune este reprezentat de data la care drepturile salariale erau datorate, prin raportare la actul administrativ ce a recunoscut dreptul în discuţie, acesta fiind factorul generator ce a determinat promovarea prezentei cereri.

În ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a examinat aspectele deduse judecăţii numai din perspectiva argumentelor invocate de intimata pârâtă Inspecţia Judiciară, aspecte contradictorii şi necorelate, lipsite de logică şi de fundament.

Nu există nicio explicaţie pentru care, după adoptarea şi intrarea în vigoare a Legii -cadru nr. 153/2017, respectiv de la 01.07.2018 şi până la 01.01.2018, sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15% a fost recunoscut în continuare inspectorilor judiciari, pentru ca mai apoi acesta să fie suprimat, fără nicio logică. Justificarea întemeiată pe art. 25 nu poate fi reţinută întrucât acest temei are acelaşi conţinut de la intrarea în vigoare a legii (01.07.2017) şi până în prezent, astfel că acest aspect nu poate reprezenta un fundament pentru înlăturarea unei componente care a intrat în fondul salarial al inspectorilor judiciari.

Inspectorii judiciari sunt menţionaţi atât de Legea-cadru nr. 153/2017, dar şi de Hotărârea Guvernului României nr. 118 din 15 martie 2018 pentru aprobarea Regulamentului - cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare,Justiţia" şi Curtea Constituţională ca fiind persoane îndreptăţite să primească sporul de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

În întreaga construcţie a motivării este amintit drept fundament al soluţiei de respingere a acţiunii nevoia de a respecta prevederile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv obligaţia de a nu depăşi cuantumul de 30%. Nu este prezentată nicio justificare pentru situaţia în care procentul menţionat este depăşit, aşa cum s-a întâmplat în situaţia unui alt ordonator principal de credite din cadrul aceleaşi familii ocupaţionale, respectiv a Consiliului Superior al Magistraturii care a acordat angajaţilor săi un "procent" de 37%, iar, în prezent, începând cu anul 2023, un număr de 32% cu titlu de sporuri.

Prevederile art. 25 nu le sunt aplicabile câtă vreme familia ocupaţională din care face parte funcţia de inspector judiciar, ca de altfel, întregul sistem judiciar, beneficiază de o reglementare specială, inclusiv în ceea ce priveşte sporurilor.

S-a mai susţinut că eliminarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase pe durata prestării muncii nu are nicio bază legală, angajaţii Inspecţiei Judiciare fiind expuşi aceloraşi factori nocivi, aceleiaşi durate, intensităţi ori asocieri a acestor factori şi în ipoteza muncii desfăşurate în anul 2023, dar şi a celei anterioare, începând cu 01.01.2018.

Acordarea unor drepturi salariale numai în favoarea unor categorii profesionale, aşa cum s-a întâmplat de la data de 01.01.2018 şi până la 31.12.2022 când sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase, în cuantum de 15% a fost acordat, la nivelul Inspecţiei Judiciare, numai în favoarea, funcţionarilor publici şi a personalului contractual, dezavantajând evident categoria profesională a inspectorilor judiciari, aflată într-o situaţie similară, este în măsură să încalce unul dintre principiile fundamentale - principiul nediscriminării.

Unul dintre principiile importante în materie de salarizare presupune instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate, iar criteriul de stabilire a tratamentului egal are în vedere situaţia, adică ipoteza, premisa, ca structură a actului normativ, condiţiile în care se desfăşoară o activitate de muncă.

Principiul nediscriminării (aplicarea unui tratament egal pentru cei aflaţi în situaţii comparabile) este consacrat şi de art. 14 din Convenţie, de art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de art. 4 pct. 3 din Carta socială europeană, revizuită, de art. 7 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, însă conţinutul conceptual al acestuia, în economia Legii-cadru nr. 153/2017, este cel de la art. 6 lit. b), potrivit căruia principiul nediscriminării este în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, susţinând că în mod corect a reţinut instanţa fondului că recurenţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea sporului de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, subzistând interdicţia depăşirii cumulate, în ceea ce priveşte sporurile acordate, a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Recurentul-reclamant NN. a formulat răspuns la întâmpinare.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi G., X., Y. şi K. au depus note scrise. Recurenta - reclamantă I. a depus precizări cu privire la perioada pentru care a solicitat emiterea unei noi decizii de încadrare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa recurată, actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale incidente, cu argumentele prezentate de recurenţii-reclamanţi şi cu apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală din perspectiva faptului că instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 41 din Anexa I la Decretul nr. 195/2020 în analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

De asemenea, au susţinut existenţa unor motive contradictorii, arătând în acest sens că instanţa de fond a reţinut că nu se poate depăşi cuantumul sporurilor de 30%, argumentare contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv existenţa unor motive străine de natura cauzei, prima instanţă reţinând că drepturile pretinse nu sunt recunoscute inspectorilor judiciari.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

Pe de o parte, reiese că reclamanţii subsumează acestui motiv susţineri referitoare la o pretinsă încălcare a textelor de lege incidente prin raportare la considerentele reţinute în susţinerea soluţiilor pronunţate, deci, în esenţă, o greşită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile speţei deduse judecăţii, respectiv criticarea raţionamentului instanţei ce a stat la baza soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi a celei de respingere a cererii de chemare în judecată, în contextul normativ şi factual evidenţiate.

Or, acestea nu reprezintă veritabile critici subsumate cazului de casare indicat, ci se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiaşi articol 488 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente, urmând a fi analizate din această perspectivă.

Pe de altă parte, hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv dreptul la acordarea sporului de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, dar şi la interdicţia depăşirii cumulate, în ceea ce priveşte sporurile acordate, a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

De asemenea, din considerentele sentinţei recurate se observă că instanţa de fond, în analiza aspectelor sesizate, a oferit argumente clare, necontradictorii, raportându-se la probele administrate şi la dispoziţiile legale incidente.

Criticile ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanţe, constată că art. 171 din Codul muncii, cod care reprezintă dreptul comun în domeniul raporturilor de muncă, prevede că "(1) Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului".

Art. 268 alin. (1) lit. c) din acelaşi Cod prevede că "(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: … c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator; …".

Având în vedere termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de textele legale anterior menţionate, instanţa de fond în mod judicios a admis excepţia prescripţiei dreptului material în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 16.11.2019, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată (16.11.2022).

Criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că aceasta nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, acestea nefiind aplicabile în cauză, având în vedere că decretul a intrat în vigoare la data de 16.03.2020 şi a fost abrogat la data de 15.05.2020.

În ceea ce priveşte fondul cererii, instanţa de fond a analizat pretenţiile reclamanţilor prin raportare la dreptul la acordarea sporului de condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, dar şi la interdicţia depăşirii cumulate, în ceea ce priveşte sporurile acordate, a pragului de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017.

Sporurile sunt definite în art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca fiind elemente ale salariului lunar/soldei lunare, acordate ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal, iar la art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a aceleiaşi legi sunt reglementate categoriile de sporuri de care beneficiază personalul din sistemul justiţiei şi procentele acestora.

În egală măsură, legiuitorul a prevăzut la art. 25 alin. (1) din lege o limită generală a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi, stipulând că suma acestora, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie sau salariilor de funcţie, soldelor de grad sau salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă sau salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a celor lunare.

În acest context, întrucât sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, rezultă fără putinţă de tăgadă că legiuitorul a conferit ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dreptul de apreciere impunându-se a fi exercitat în limitele prevăzute de lege, adică supus unei duble condiţionări. Astfel, la nivel individual, cele trei categorii de sporuri reglementate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII al anexei nr. V a Legii nr. 153/2017, ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Or, marja de apreciere la care s-a făcut referire în precedent implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, din modul în care au fost reglementate cele trei categorii de sporuri, şi anume "de până la", reiese opţiunea legiuitorului potrivit căreia sporurile nu au întotdeauna un cuantum fix, ci variabil, fiind stabilite de lege prin raportare la o limită maximă. În acest sens, art. 24 din Legea nr. 153/2017 stabileşte că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII."

În concluzie, se constată că stabilirea cuantumului sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege la art. 25, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu, soluţia respectivă ţinând de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice. Aceasta, întrucât responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească drepturile salariale şi să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

Totodată, instanţa de recurs are în vedere şi că, prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.".

În considerentele Deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condiţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenţii-reclamanţi sub aspectul unei pretinse discriminări sunt lipsite de temei.

Având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunilor de drept incidente speţei, Înalta Curte va constata că au fost aplicate corect principiile legalităţii, nediscriminării, egalităţii, importanţei sociale a muncii şi al ierarhizării pe verticală şi orizontală, aşa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanţă reţinând în mod corect netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenţii-reclamanţi X., H., NN., U., K., D., Y., S., DD., F., RR., N., JJ., G., MM., EE., II., A., B., E., J., M., P., R., T., V., Z., AA., BB., CC., FF., GG., HH., LL., OO., PP., QQ., SS., W., O. şi I. împotriva sentinţei nr. 1451 din data 27 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.