Territorial competence in administrative litigation determined by claimant’s domicile and exclusion of ex officio invocation after the first hearing

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică s-a solicitat obligarea pârâtei să îi comunice informaţiile solicitate prin cererea nr. x/28.11.2024, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 300 RON daune morale.

S-a arătat că la data de 28.11.2024 a adresat o sesizare către DSP Sibiu despre nereguli săvârşite de o persoană fizică pe nume B. din comuna Alţîna, judeţul Sibiu, cererea fiindu-i înregistrată sub nr. x/28.11.2024 la care a primit un răspuns necorespunzător prin adresa x/02.12.2024 respectiv că s-a efectuat control pe proprietatea persoanei fizice B. împotriva căruia a formulat sesizarea şi pentru neconformităţile constatate au fost aplicate măsuri conform prevederilor legislaţiei în vigoare, fără a relata neconformităţile constatate şi ce măsuri s-au aplicat.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 255 din 15.05.2025 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Sibiu, invocată de instanţă din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care când se declanşează un litigiu de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ a tribunalului de la domiciliul reclamantului.

În materia contenciosului administrativ competenţa teritorială este exclusivă, trebuind a fi respectată de reclamant la promovarea acţiunii şi putând fi invocată conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ. de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Domiciliul reclamantului este în comuna Aninoasa, judeţul Gorj, în conformitate cu cele indicate în cererea de chemare în judecată.

Împrejurarea că reclamantul a arătat că doreşte să aibă domiciliul procesual în Sibiu este fără relevanţă, atâta vreme cât competenţa teritorială nu se determină de către părţi, prin alegerea de domiciliu, ci de către stat prin norme legale care se raportează la elemente obiective înscrise în registre publice: domiciliul şi/sau sediul părţilor.

Prin urmare, având în vedere că domiciliul reclamantului este în judeţul Gorj, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

2.2. Prin sentinţa nr. 436 din 17 iunie 2025 prponunţată de Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a fost suspendată din oficiu judecata şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., constatând că, prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, iar la primul termen de judecată din 13.03.2025 a fost amânată cauza pentru comunicarea întâmpinării către reclamant în vederea expunerii opiniei asupra excepţiei necompetenţei materiale invocată prin întâmpinare, la termenul de judecată din data de 15.05.2025 instanţa rămânând în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale.

Prin urmare, deşi în cauză a fost invocată excepţia necompetenţei materiale, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale, excepţie ce nu a fost invocată de părţi sau din oficiu, cu respectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică, prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi comunice informaţiile precizate prin cererea nr. x/28.11.2024, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 300 RON daune morale.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Totodată, art. 131 din acelaşi Cod prevede următoarele:

"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa instanţei şi pot pune concluzii. Prin excepţie, dispoziţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevăd cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare şi este acordat un singur termen în acest scop. Însă, şi în această situaţie, invocarea excepţiei se face la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa instanţei şi pot pune concluzii.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 31/2019 pronunţată de completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 19 februarie 2020, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Se reţine că această decizie, deşi priveşte necompetenţa materială a instanţei, este aplicabilă şi necompetenţei teritoriale de ordine publică, având în vedere că prin această decizie se analizează o situaţie asemănătoare celei din prezenta cauză, prin prisma faptului că dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevăd acelaşi regim juridic de invocare al excepţiei de necompetenţă.

În cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat, la paragrafele 54, 57 şi 58, după cum urmează:

"De asemenea, chiar şi în situaţia în care nu există o astfel de încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa, de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul repartizării la secţii sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenţei materiale procesuale. […]

Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă trebuie menţionat că una dintre inovaţiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecăţii, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepţiei de necompetenţă materială, şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune şi concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din C. proc. civ.).

Procedând astfel se evită desfiinţarea tardivă a unor hotărâri pronunţate asupra fondului cauzei, prin efectul invocării excepţiei de necompetenţă direct în căile de atac sau chiar în primă instanţă, după ce se intră în cercetarea fondului procesului. Se produce, de asemenea, o responsabilizare atât a părţilor, cât şi a instanţei, impunându-se verificarea, în condiţii de contradictorialitate, a competenţei instanţei la primul termen la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, putându-se acorda un singur termen pentru lămuriri şi probe suplimentare, şi aceasta, cu titlu de excepţie, în condiţiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ.."

În lumina acestor considerente şi a dispoziţiilor legale antereferite, Înalta Curte constată că, din actele dosarului, rezultă că prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

La primul termen de judecată cu părţile legal citate, din 13.03.2025, a fost amânată cauza pentru comunicarea întâmpinării către reclamant în vederea expunerii opiniei asupra excepţiei necompetenţei materiale invocată prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 15.05.2025 instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale pe care a invocat-o din oficiu, reţinând că a fost invocată şi prin întâmpinare, iar, prin sentinţa de declinare a competenţei, a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Sibiu invocată de instanţă din oficiu.

Aşa fiind, se constată că nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, în condiţiile şi cu respectarea termenului prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care ulterior termenului din data de 13.03.2025 excepţia nu mai putea fi invocată.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că Tribunalul Sibiu este instanţa competentă să soluţioneze în fond cauza.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.