Insufficient judicial reasoning as grounds for quashing civil service wage equality decisions under the non-discrimination principle of Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/30.05.2024 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi a Deciziei nr. 17/26.01.2024 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, cu obligarea pârâtului la modificarea în parte a Anexei nr. 2 la Decizia nr. 17 în sensul că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% să fie calculat la salariul de bază, similar cu cel al colegi sale B..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2034 din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, au fost anulate actele atacate în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi a fost obligat pârâtul Preşedintele Curţii de Apel Piteşti să modifice anexa 2 la Decizia nr. 17/26.01.2024 în sensul ca sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare acordat reclamantei să fie recalculat după aceleaşi criterii cu cel acordat colegei sale B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2034 din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti au declarat recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut că decizia contestată de reclamantă a fost emisă în aplicarea art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 115/2023, potrivit căruia prin derogare de la art. 12 alin. (2) din Legea 153/2017, începând cu 1 ianuarie 2024, cuantumul brut al salariilor de încadrare se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat în pentru luna decembrie 2023.

Prin urmare, prin decizia în discuţie, s-au majorat doar salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate care nu a beneficiat de creşteri salariale prin acte administrative emise în anul 2023, iar nu şi sporurile. În cazul reclamantei, aceasta a beneficiat în luna decembrie 2023 de un salariu de bază de 6818 RON, respectiv spor pentru condiţii grele, discriminare a reclamantei, stabilit conform legii 153/2017, art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, iar nu în urma emiterii deciziilor prin care s-a înlăturat plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din aceeaşi lege.

Prima instanţă a apreciat, cu încălcarea dispoziţiilor amintite că se impune stabilirea sporurilor în cuantum egal cu cel stabilit pentru celălalt grefier arhivar încadrat la Tribunalul Argeş cu aceleaşi condiţii de studii, vechime în funcţie şi gradaţie. Prin soluţia pronunţată se ajunge însă la majorarea sporurilor, deşi O.U.G. nr. 115/2023 nu prevede un astfel de drept, iar O.U.G. nr. 115/2023 obligă la menţinerea cuantumului acordat pentru decembrie 2023, sentinţa fiind dată astfel cu încălcarea normelor de drept incidente.

Pe de altă parte, recurenţii au susţinut că, în condiţiile în care singurul argument pentru admiterea acţiunii a fost cel al diferenţei de cuantum al sporurilor acordate unor angajaţi care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă, a apreciat recurentul că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a principiului egalităţii reglementat de art. 65 lit. c) din Legea nr. 153/2017, care presupune asigurarea de salarii egale pentru muncă cu valoare egală, fiind respectat prin decizia contestată. Ceea ce diferă este cuantumul sporurilor, însă această situaţie nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii şi nici a principiului discriminării, diferenţa nefiind rezultatul vreunei forme de discriminare a reclamantei.

Nu în ultimul rând, în opinia acestora, relevante sunt argumentele expuse în Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Existenţa unor hotărâri judecătoreşti nu constituie, aşadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoaşterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor.

Aplicând prin analogie acest raţionament, recurenţii au apreciat că reclamanta nu poate invoca o situaţie mai favorabilă a unui alt salariat pentru a obţine drepturi care nu i se cuvin potrivit legii.

Aplicarea O.U.G. nr. 115/2023 nu o îndreptăţeşte să solicite şi majorarea cuantumului a sporurilor menţinute în plată încă din anul 2022, prin voinţa legiuitorului, şi necontestate până la acest moment de reclamantă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În esenţă a susţinut că, în cauză a fost încălcat principiul egaliţătii prevăzut de art. 6 lit. c) din Legea 153/2017, precum şi faptul că majorarea salariului de bază implică şi majorarea sporurilor. Astfel, Decizia contestată în instanţă încalcă legea, nu doar un principiu.

De asemenea, intimata a susţinu că hotărârea instanţei de fond este conformă jurisprudenţei constante.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 18 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, a solicitat anularea Hotărârii nr. 10/30.05.2024 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi a Deciziei nr. 17/26.01.2024 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, cu obligarea pârâtului la modificarea în parte a Anexei nr. 2 la Decizia nr. 17 în sensul că sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% să fie calculat la salariul de bază, similar cu cel al colegi sale B..

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost admisă, pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti formulând recurs.

Instanţa de control judiciar constată că, prin memoriul de recurs, recurenţii-pârâţi au susţinut, în esenţă, că singurul argument pentru admiterea acţiunii a fost cel al diferenţei de cuantum al sporurilor acordate unor angajaţi care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în funcţie şi în muncă, critică care se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând să fie analizată ca atare, deşi a fost încadrată în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. alături de argumentele privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privind salarizarea.

Înalta Curte reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind nemotivarea sentinţei recurate.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), care implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 paragraful 1 din CtEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Din examinarea sentinţei recurate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii, după enunţarea prevederilor art. 6 şi art. 39 alin. (1)-(4) din Legea nr. 153/2017, instanţa de fond s-a rezumat la a reţine că "în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive. (...) Din actul de la fila x a rezultat o discrepanţă nejustificată, reclamanta având sporul invocat cuantificat la 584 RON, iar colega sa cu aceeaşi funcţie, vechime, gradaţie, coeficient B. sporul de 1023 RON.

Or, argumentul pârâţilor că art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017 prevede principiul egalităţii, dar doar pentru salariul de bază, nu pentru toate componentele dreptului salarial vine în conflict cu motivarea Deciziei ÎCCJ nr. 80/2023. (...) Astfel, în lipsa unei fundamentări comparative a tratamentului diferit faţă de angajatul menţionat şi a dispoziţiilor de mai sus, Curtea va admite cererea."

În lumina considerentelor anterior reţinute cu privire la motivarea hotărârii judecătoreşti, din perspectiva prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că argumentele instanţei de fond cu privire la soluţionarea acţiunii nu pot fi considerate suficiente şi lămuritoare în privinţa soluţiei pronunţate, nefiind expus raţionamentul logico-juridic care a stat la baza acestei soluţii, prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept concret dedus judecăţii, astfel că acesta nu reliefează un examen efectiv al argumentelor invocate de părţi şi al elementelor probatorii.

În acelaşi timp, este de subliniat că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală. Caracterul nedevolutiv al recursului decurge, pe de o parte, din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ce vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, din faptul că, aşa cum precizează art. 492 din C. proc. civ., în faţa instanţei de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor noi.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi a prevederilor art. 497 din C. proc. civ., care prevăd soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că instanţa supremă se pronunţă exclusiv pentru motive de nelegalitate, asupra unei situaţii de fapt pe deplin stabilită.

Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată, în raport cu obiectul acesteia şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel cum s-a reţinut în considerentele expuse, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Având în vedere soluţia pronunţată, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenţi în ceea ce priveşte încălcarea normelor de drept material.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi Preşedintele Curţii de Apel Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 2034 din 11 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.