Forestry compensation claim quashed and remanded after administrative action was wrongly fragmented

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.09.2024, sub nr. x/2024, reclamanta Comuna Săcuieu prin Primar a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, să se dispună următoarele:

I. Constatarea neîndeplinirii soluţionării cererii nr. x/02.09.2024 în termenul legal de 30 de zile de către pârâtul MMAP - reprezentând în fapt un refuz nejustificat prin tăcerea administraţiei - a obligaţiei de rezultat de plată a compensaţiilor pentru perioada de referinţă an 2024 conform prevederilor din H.G. nr. 167/2024 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004;

II. Constatarea neîndeplinirii de către pârât în termenul legal de a deschide creditele bugetare, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 167/2024: "Direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură primeşte situaţia centralizată a solicitărilor acceptate la plată conform prevederilor art. 12 şi asigură deschiderea de credite bugetare."

III. Să se dispună obligarea pârâtului-urmare a constatării refuzului nejustificat emis cu exces de putere (manifestat prin tăcere administrativă) - la plata compensaţiilor aferente anului 2024 în cuantum de 663249,58 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente compensaţiilor, începând de la data de:

a. în principal, 10.08.2024, când obligaţia de plată a devenit scadentă, în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) Codul silvic coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 167/2024 şi până la data plăţii efective, sau

b. în subsidiar, de la data de 02.09.2024, când s-a realizat punerea în întârziere şi până la data plăţii efective;

IV. Să se dispună obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 10 din 10 ianuarie 2025 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii petitelor I şi II, ridicată din oficiu.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, invocată de acesta.

Au fost respinse ca inadmisibile petitele I şi II ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta Comuna Săcuieu prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

A fost respins capătul III de cerere, privind obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata compensaţiilor aferente anului 2024 în cuantum de 663.249,58 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost respins ca nefondat petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în fond şi recurs.

În motivarea recursului, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond exclusiv pe baza consemnării formale a punerii în discuţie din oficiu a acesteia şi lipsirea efectivă de a fi ascultată şi poziţia procesuală a reclamantei, vătămată efectiv prin îndepărtarea sa de la justiţie, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale principiului contradictorialităţii şi ale dreptului la apărare.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond, a arătat recurenta că, din perspectiva ambelor dispoziţii legale, art. 35 din C. proc. civ. şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, argumentele şi teza instanţei de fond sunt lipsite de orice fundament juridic în materia contenciosului administrativ.

A susţinut recurenta că, în succesiunea procedurii stabilite de H.G. nr. 167/2024, operaţiunea administrativă de deschidere a creditelor bugetare în vederea efectuării în concret a plăţii sumei stabilite şi acceptate la plată cu titlu de drepturi commpensatorii nu a fost îndeplinită de pârât, astfel că a procedat la notificarea acestuia şi punerea în întârziere printr-o procedură prealabilă materializată în actul 113-114/02.09.2024 transmis prin e-mail.

Pârâtul nu a răspuns în termenul legal la cererea recurentei-reclamante, astfel că aceasta s-a adresat instanţei de judecată, apreciind că lipsa răspunsului la cererea înregistrată sub nr. x/02.09.2024 materializată în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cereri este definită de lege drept nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, fiind tratată de literatura de specialitate ca fiind "tăcerea administraţiei", respectiv refuzul de a efectua o anumită operaţiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, aşa cum este prevăzută expres această faptă la art. 8 alin. (1) din legea nr. 554/2004.

Recurenta a formulat critici împotriva modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în ceea ce priveşte cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată, arătând că, dacă ar fi fost analizat în mod unitar cu primele două, ar fi condus instanţa de fond la concluzia că prin acesta s-a solicitat recunoaşterea dreptului pretins, respectiv obligarea pârâtului la îndeplinirea operaţiunii de deschidere de credite bugetare şi efectuarea plăţii cu respectarea cadrului legal al procedurii prevăzute de H.G. nr. 167/2024.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat recurenta că sentinţa recurată conţine, între altele, motive contradictorii în ceea ce priveşte analiza soluţiei date sub cel de-al treilea petit, atât între considerente, cât şi între considerente şi soluţia din dispozitiv.

Pe de o parte, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, iar pe de altă parte, în considerente se mai reţine că suţinerile pârâtului referitoare la prematuritatea cererii sunt întemeiate, arătându-se ca argument că termenul de plată încă nu a expirat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările intimatului şi recursul incident declarat în cauză

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că, în lipsa părţilor legal citate şi care au cerut judecata în lipsă, invocarea unei excepţii şi soluţia dată pot fi trecute în cadrul hotărârii.

Totodată, a apreciat că este legală şi fondată invocarea şi admiterea, de către instanţa de fond, a excepţiei inadmisibilităţii primelor două petite din cadrul cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ.. De asemenea, au fost admise în mod întemeiat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prematurităţii acţiunii.

Odată cu întâmpinarea, intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a depus recurs incident prin care a arătat că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei de interes, aspect ce determină casarea sentinţei prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

A susţinut că, întrucât instanţa de fond nu a analizat şi nu a pus în discuţie excepţia lipsei de interes, aceasta a încălcat normele de procedură referitoare la discutarea cererilor şi excepţiilor invocate de părţi, la procedura de soluţionare a acestora şi, implicit, principii fundamentale ale procesului civil, precum şi principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare al părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat:

"I. Constatarea neîndeplinirii soluţionării cererii nr. x/02.09.2024 în termenul legal de 30 de zile de către pârâtul MMAP - reprezentând în fapt un refuz nejustificat prin tăcerea administraţiei - a obligaţiei de rezultat de plată a compensaţiilor pentru perioada de referinţă an 2024 conform prevederilor din H.G. nr. 167/2024 - echivalând cu un refuz nejustificat în temeiul art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004;

II. Constatarea neîndeplinirii de către pârât în termenul legal de a deschide creditele bugetare, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 167/2024: "Direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură primeşte situaţia centralizată a solicitărilor acceptate la plată conform prevederilor art. 12 şi asigură deschiderea de credite bugetare."

III. Să se dispună obligarea pârâtului-urmare a constatării refuzului nejustificat emis cu exces de putere (manifestat prin tăcere administrativă) - la plata compensaţiilor aferente anului 2024 în cuantum de 663249,58 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente compensaţiilor (...)"

Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii petitelor I şi II, ridicată din oficiu. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, invocată de acesta. A respins petitele I şi II ale cererii de chemare în judecată ca inadmisibile, iar capătul III de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de reclamantă din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.. Totodată, pârâtul a declarat recurs incident, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., faţă de nesoluţionarea excepţiei lipsei de interes.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurenta-reclamantă că modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii de către instanţa de fond, exclusiv pe baza consemnării formale a punerii în discuţie din oficiu a acesteia, fără a fi ascultată şi poziţia sa procesuală, încalcă principiul contradictorialităţii şi pe cel al dreptului la apărare.

Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate de recurentă, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât, potrivit acestuia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Din cuprinsul practicalei sentinţei atacate rezultă că, la termenul de judecată din 10 ianuarie 2025, instanţa de fond a constatat lipsa părţilor şi, procedura fiind legal îndeplinită, a constatat că pârâtul a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, excepţia prematurităţii şi excepţia lipsei de interes în formularea cererii.

Totodată, suplimentar, instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii petitelor I şi II prin raportare la admisibilitatea cererii în constatare în măsura în care există posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare şi din perspectiva faptului dacă aceste petite reprezintă doar aspecte introductive pentru petitul III formulat şi care reprezintă acţiunea în realizare.

Întrucât părţile nu au fost prezente pentru a formula concluzii, judecătorul fondului a reţinut cauza în pronunţare asupra tuturor excepţiilor procesuale.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a procedat în mod legal, întrucât partea a înţeles să nu se prezinte la termenul de judecată din 10 ianuarie 2025 şi a solicitat judecata cauzei în lipsa părţilor legal citate, iar potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (1) din C. proc. civ., lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

Astfel, ceea ce legea impune, ca o garanţie fundamentală a respectării principiului contradictorialităţii, este numai citarea părţilor, iar nu şi înfăţişarea acestora în faţa instanţei de judecată personal sau prin reprezentant. O asemenea soluţie rezultă din interpretarea art. 14 alin. (1) din C. proc. civ.: înfăţişarea părţilor nu este de esenţa soluţionării cauzei în condiţii de legalitate, instanţa putând hotărî asupra cererii dacă procedura de citare a fost regulat îndeplinită.

Cum s-a arătat anterior, în cuprinsul practicalei sentinţei s-a reţinut că, în cauză, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu părţile, care au îndatorirea, potrivit art. 10 din C. proc. civ., să îşi probeze pretenţiile şi apărările, precum şi să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

În continuare, Înalta Curte apreciază că, astfel cum au fost dezvoltate de recurenta-reclamantă susţinerile din memoriul de recurs, respectiv criticarea raţionamentului instanţei ce a stat la baza soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii în ceea ce priveşte primele două capete de cerere şi lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa celui de-al treilea, în contextul normativ şi factual evidenţiate, acestea pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Analizând sentinţa atacată şi din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază că motivul de casare este fondat, pentru considerentele ce succed:

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta solicită să se constate neîndeplinirea obligaţiei pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor de soluţionare a cererii în termenul legal de 30 de zile; să se constate neîndeplinirea de către pârât în termenul legal a obligaţiei de a deschide creditele bugetare, conform prevederilor art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 167/2024; să se dispună obligarea pârâtului, urmare a constatării refuzului nejustificat emis cu exces de putere (manifestat prin tăcere administrativă), la plata compensaţiilor aferente anului 2024 în cuantum de 663.249,58 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente compensaţiilor.

Raportat la dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., instanţa de fond a apreciat că primele două petite formulate de reclamantă, având ca obiect constatarea neîndeplinirii de către pârât a obligaţiilor legale care îi incumbă, apar a fi inadmisibile. A avut în vedere că acţiunile în constatare pot viza doar existenţa sau inexistenţa unui drept, iar nu a unei situaţii de fapt şi nu pot fi promovate dacă partea are la dispoziţie o acţiune în realizare; or, prin intermediul celui de-al treilea capăt de cerere, partea solicită tocmai realizarea dreptului său, prin acordarea compensaţiilor aferente anului 2024 la care se consideră îndreptăţită.

Totodată, a apreciat că soluţia de inadmisibilitate a primelor două petite se impune şi din perspectiva dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ. A reţinut că, în speţă, demersul reclamantei se întemeiază pe nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa obligării pârâtului la îndeplinirea atribuţiilor legale. Astfel, nesoluţionarea în termen a cererii reprezintă premisa pentru solicitarea de a se dispune obligarea autorităţii publice să adopte o anumită conduită, iar faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal este asimilat actelor administrative unilaterale în temeiul art. 2 alin. (2) din lege. În acest context, a reţinut că primele două capete de cerere sunt doar introductorii pentru solicitarea propriu-zisă formulată în contenciosul administrativ, motiv pentru care a apreciat că se impune admiterea excepţiei ridicate din oficiu şi respingerea petitelor I şi II ca inadmisibile.

Cât priveşte solicitarea de a se dispune obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata compensaţiilor în cuantum de 663.249,58 RON, aferente anului 2024, instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Totodată, în considerentele sentinţei, judecătorul fondului a apreciat că şi susţinerile pârâtului referitoare la prematuritatea cererii se dovedesc a fi întemeiate, întrucât Ministerului nu îi incumbă obligaţia achitării compensaţiilor în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 12 din H.G. nr. 167/2024, acestea putând fi achitate până la sfârşitul anului sau până în anul următor.

Înalta Curte reţine că, potrivit cadrului normativ general în materie, respectiv art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

În fapt, la data de 02.09.2024, societatea reclamantă a formulat o cerere adresată Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin care a solicitat efectuarea plăţii în ceea ce priveşte compensaţiile aferente anului 2024, inclusiv a dobânzii legale calculate conform prevederilor legale incidente în materie, sens în care să se remită confirmarea plăţii sumei de 663249,58 RON către Garda Forestieră Naţională pe adresa de e-mail.

Astfel, reclamanta a invocat nesoluţionarea de către pârât în termenul de 30 de zile a cererii sale, conduita imputată pârâtului implicând o nesoluţionare în termenul legal a unei cereri.

Obiectul cererii reclamantei, conform situaţiei juridice existente la momentul sesizării instanţei, se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reprezintă nesoluţionare în termenul legal a unei cereri faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Reclamanta şi-a precizat în mod expres obiectul acţiunii în cererea introductivă, ca fiind "obligarea pârâtului - urmare a constatării refuzului nejustificat emis cu exces de putere (manifestat prin tăcere administrativă) - la plata compensaţiilor aferente anului 2024 în cuantum de 663249,58 RON, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente compensaţiilor (...)".

Raportat la temeiul de drept indicat de reclamantă, acţiunea este admisibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilind neechivoc că se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În acest context, deşi erau îndeplinite condiţiile legale necesare exercitării acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă, cu referire la ipoteza nerezolvării unei cereri adresate autorităţii publice, prima instanţă a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce a dus, în mod nelegal, la o necercetare a fondului litigiului, aceasta confundând mecanismul procesual conferit de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Primele două petite ale acţiunii nu puteau fi privite în mod individual drept o acţiune în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, în sensul art. 35 din C. proc. civ., pentru ca, din această perspectivă, să se poată discuta de vreo inadmisibilitate a acestor cereri, distinct de cererea în realizare ce reprezenta al treilea petit al acţiunii.

Prin analizarea trunchiată a cererii de chemare în judecată s-a ajuns la respingerea primelor capete ale cererii ca inadmisibile şi respingerea celui de-al treilea ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, în condiţiile în care au fost analizate şi găsite întemeiate, totodată, şi susţinerile referitoare la prematuritatea cererii, susţineri formulate de pârâtul apreciat ca fiind lipsit de calitate procesuală.

Potrivit art. 22 alin. (4) şi (6) din C. proc. civ., judecătorul stabileşte calificarea juridică exactă şi se pronunţă asupra a ceea ce s-a cerut.

Astfel, instanţa de fond era obligată să soluţioneze cauza în cadrul juridic determinat de reclamantă, cu respectarea principiului disponibilităţii, nefiindu-i permis să procedeze la schimbarea calificării date de aceasta.

În condiţiile în care prima instanţă nu a analizat cererea recurentei-reclamante întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că aceasta nu s-a pronunţat cu privire la obiectul cererii cu care a fost învestită, ceea ce atrage casarea sentinţei şi trimiterea cauzei în rejudecare, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Cu ocazia rejudecării cauzei se va proceda la un examen efectiv al criticilor invocate de reclamantă, prin raportare la apărările formulate de pârât şi la alte eventuale mijloace de probă necesare a fi administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond esenţiale, necesare lămuririi situaţiei de fapt.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal formulat de reclamanta Comuna Săcuieu prin primar şi recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 10 din 10 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal formulat de reclamanta Comuna Săcuieu prin primar şi recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 10 din 10 ianuarie 2025 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.