Sufficiency of administrative suspension grounds: requirement of formal control structure referral and decisive impact of criminal proceedings under O.U.G. 66/2011

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.02.2024 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024, reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman (MIPE-DGPECU), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), solicitând instanţei ca, în temeiul prevederilor art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să dispună anularea Deciziei nr. 1801/17.08.2023, prin care a fost suspendată procedura de soluţionare a contestaţiei nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE-DGPECU sub nr. x/29.06.2023, formulată de ANOFM împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2023 aferent Contractului de finanţare POCU/485/3.14/129163 pentru implementarea proiectului cu titlul "UNIT 5 RMD şi RMPD - Ucenicie şi stagii pentru şomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate" şi obligarea pârâtului la soluţionarea contestaţiei nr. 5192/RG/28.06.2023

Prin Prin sentinţa civilă nr. 4053/17.06.2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la disp. art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice la data de 08.10.2024, sub acelaşi număr de dosar.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 230/2024 din data de 27 noiembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a Contencios dministrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIŢIILOR ŞI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECŢIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE CAPITAL UMAN - ÎN CALITATE DE AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ a declarat recurs şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi motivată.

În cadrul motivelor de nelegalitate, a susţinut în esenţă recurenta - reclamantă că, aplicând greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prima instanţă a reţinut în moe eronat că " Neindicarea concretă a ipotezei de suspendare de la art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu echivalează cu o nemotivare în drept, atâta vreme cât se poate realiza o verificare a încadrării împrejurărilor de fapt reţinute în oricare dintre aceste ipoteze, esenţial din perspectiva motivării fiind indicarea acestor împrejurări de fapt, respectiv a normei juridice avute în vedere, chiar în considerarea tuturor ipotezelor prevăzute de aceste norme."

Arată astfel reurenta că nu se află în niciuna dintre cele trei situaţii prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 50 alin. {2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în care se poate dispune, prin decizie motivată, suspendarea soluţionării contestaţiei.

Pe de altă parte, deşi dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, impun ca suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei să se efectueze prin decizie motivată, intimatul-pârât nu a indicat în mod concret în decizia a cărei anulare se solicită, vreuna dintre situaţiile de suspendare reglementate expres şi limitativ de lit. a)-c) ale aceluiaşi alineat.

Or, astfel cum s-a statuat prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi trebuie să conţină elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Consideră recurenta - reclamantă că reţinerile instanţei de fond potrivit cărora " între ipotezele de la lit. a) şi respectiv b) ale art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 există o suprapunere parţială a sferelor de incidenţă în împrejurarea concretă, ca în cea în cauza de faţă, în care există o procedură de cercetare a indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.", sunt netemeinice. . i

Astfel, situaţia reglementată de dispoziţiile art. 50 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este aceeea în care structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.-

Or, în cauză, structura de control a intimatului-pârât, care a efectuat activitatea de verificare a fost informată de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia despre începerea urmăririi "in rem" în Dosarul penal nr. x/2021, sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta.

Aşadar, întrucât în cauză nu exisţă o sesizare formală a organelor în drept, nu sunt incidente prevederile art. 50 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011,cu modificările şi completările ulterioare."

O interpretare cum este cea efectuată de instanţa de fond, care consideră că nu este relevantă "modalitatea de sesizare a organelor în drept cu privire la existenţa indiciilor săvîrşirii unei infracţiuni respective dacă acestea din urmă s-au autosesizat sau au fost sesizate pe altă cale decât prin intermediul structurii de control" contravine scopului urmărit de legiuitor prin instituirea dispoziţiilor art. 50 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv instituirea unor situaţii exprese şi limitative în care să poată fi suspendată soluţionarea contestaţiei administrative, astfel încât să nu se aducă atingere principiilor celerităţii, independenţei procedurii administrative de cea penală şi securităţii juridice.

Pe de altă parte, mai susţine recurenta - reclamantă că, în cauză, soluţionarea contestaţiei nu depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, situaţie prevăzută de art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care care nu există un dosar penal aflat pe rolul instanţei de judecată competente, potrivit legii.

Deopotrivă, mai arată recurenta că reţinerile instanţei de fond potrivit cărora "... sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea procedurii de soluţionarea contestaţiei în raport cu ambele ipoteze de la lit. a) şi b), încadrarea precisă între cete două ipoteze nefiind de o relevanţă deosebită în speţa de faţă", în baza cărora această instanţă respinge cererea de chemare în judecată, sunt nelegale şi neîntemeiate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi motivată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în totalitate a sentinţei recurate, ca temeinică şi legală, cu consecinţa confirmării legalităţii actului contestat.

Solicită astfel intimatul - pârât a se respinge susţinerile recurentei, pe considerentul că instanţa de fond a procedat la o corectă analiză atât în fapt, cât şi în drept, cu o justă apreciere a prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că informaţiile cuprinse în Decizie sunt de natură să lămurească împrejurările de fapt ce au condus la emiterea deciziei de suspendare. În considerarea acestor argumente, se poate reţine faptul că actul administrativ nu poate fi considerat un act viciat şi, mai mult, aşa cum şi instanţa de fond a reţinut, cum în cauza de faţă nu este în discuţie un demers de fond, ci exclusiv unul de natură procedurală, indicarea contextului factuat şi a temeiului de drept reprezintă elemente suficiente pentru a pune în lumină raţiunea pentru care a fost adoptată decizia, respectiv verificarea acesteia.

Susţine astfel că, în mod corect instanţa a constatat că nu poate fi reţinută nemotivarea în drept a deciziei, în condiţiile în care se putea realiza o verificare a încadrării împrejurărilor de fapt reţinute în;oricare dintre ipotezele de la art. 50 alin. (2) lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte critica recurentei ce vizează nelegalitatea deciziei şi prin prisma faptului că nu reiese din conţinutul deciziei care din cele trei situaţii indicate de art. 50 alin. (2) sunt incidente în cauză, arată intimata că, în acord cu instanţa de fond, neindicarea unei litere nu are un efect sancţionator într-o asemenea măsură încât să meargă până la anularea actului administrativ, în condiţiile în care pot fi apreciate ca fiind îndeplinite condiţiile pentru suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei în raport de ambele ipoteze de la lit. a) şi b).

Or, raportat la suspiciunea de fraudă emisă în baza adresei încomite de Direcţia Naţională Anticorupţie, arată intimatul că, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că justificarea suspendării este dată de "necesitatea de finalizare cu prioritate a verificărilor privitoare la existenţa unei eventuale infracţiuni...".

Astfel, solicită a se constata că prin modul în care a fost motivată sentinţa pronunţată de instanţa de fond, nu poate fi pusă în discuţie incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond realizând o amplă motivare a soluţiei pe care a pronunţat-o, arătând şi dezvoltând, atât în fapt, cât şi în drept, argumentele pe care s-a întemeiat în pronunţarea soluţiei, astfel încât criticile invocate de recurentă cu privire la greşita interpretare a normelor legale incidente în speţă, nu se susţin.

În concluzie, intimatul - pârât solicită respingerea recursului, ca nefundat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca temeinică şi legală, cu consecinţa confirmării legalităţii actului contestat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ a combătut apărările intimatului - pârât din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711alin. (4) C. proc. civ. incidente şi în cazul recursului conform art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 septembrie 2025, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul recurentei - reclamante, pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul în pronunţare asupra acestuia.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta ANOFM, în calitate de beneficiar, a încheiat cu MIPE-DGPECU, în calitate de autoritate finanţatoare, Contractul de finanţare cu numărul de identificare POCU/485/3/14/129163, al cărui obiect îl constituie acordarea finanţării nerambursabile de către MIPE, reprezentat prin Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti-Ilfov, pentru implementarea proiectului POCU/485/3/14/129163, Cod SMIS 129163, cu titlul "UNIT 5 RMD şi RMPD - Ucenicie şi stagii pentru şomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate".

Echipa de control din cadrul MIPE - DGPECU a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2023, a fost stabilită în sarcina reclamantului o creanţă bugetară în cuantum de 2.692.989,19 RON, ca urmare a neregulilor constatate.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2023, reclamantul ANOFM a formulat contestaţia cu nr. 5192/RG/28.06.2023.

Prin Decizia nr. 1801/17.08.2023 s-a decis că, începând cu data de 17.08.2023, se suspendă procedura de soluţionare a contestaţiei nr. 5192, înregistrată la sediul Direcţiei Generale Programe Europene Capital Uman (DGPECU) din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, formulată de ANOFM împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2023.

Decizia de suspendare a procedurii a fost adoptată având în vedere Suspiciunea de fraudă nr. 42097/22.03.2023 şi adresa nr. x/12.04.2022 prin care Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba a informat MIPE/AM POCU despre faptul că prin ordonanţa procurorului din 21.01.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în dosarul penal x/2021, referitor la S.C. A. S.R.L., în proiectul "UNIT 5RMD şi RMPD - Ucenicie şi stagii pentru şomeri non-NEET din regiunile mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate".

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub număr de dosar x/2024, reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a solicitat anularea Deciziei nr. 1801/17.08.2023, prin care a fost suspendată procedura de soluţionare a contestaţiei nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE-DGPECU sub nr. x/29.06.2023, formulată de ANOFM împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/14.06.2023 aferent Contractului de finanţare POCU/485/3.14/129163 pentru implementarea proiectului cu titlul "UNIT 5 RMD şi RMPD - Ucenicie şi stagii pentru şomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate" şi obligarea pârâtului la soluţionarea contestaţiei nr. 5192/RG/28.06.2023.

Instanţa de fond a respins cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), ca neîntemeiată.

În esenţă, a reţinut judecătorul de primă jurisdicţie că decizia contestată este motivată şi, deopotrivă, sunt îndeplinite şi condiţiile pentru suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei în raport de ambele ipoteze de la lit. a) şi b), încadrarea precisă între cele două ipoteze nefiind de o relevanţă deosebită în speţa de faţă.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu interpretarea eronară a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, ce prevăd următoarele:

"2) Autoritatea competentă cu soluţionarea contestaţiei prevăzută la alin. (1) poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluţionare atunci când:

a) structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă;

b) soluţionarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

c) soluţionarea cauzei depinde de reanalizarea cererii de plată şi a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii titlului de creanţă pentru beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptăţite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenţii ori ajutoare care sunt finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune şi din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013."

În cauză, contrar celor reţinute de instanţa de fond, nu este incidentă niciuna dintre cele trei ipoteze prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile apare ca un drept al autorităţii, şi nu o obligaţie. Este vorba de o suspendare facultativă care reprezintă însă o posibilitate dată organului de soluţionare a contestaţiei doar atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale, respectiv doar atunci când pentru a se pronunţa organul de soluţionare a contestaţiei au importanţă anumite chestiuni de fapt ce ţin de existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni.

Aşadar, prevederile anterior citate instituie posibilitatea şi nu obligaţia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, facultate ce survine când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- există indiciile săvârşirii unei infracţiuni;

- există o sesizare a structurii de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni;

- infracţiunea respectivă, dacă ar fi constatată, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă

Cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni, în decizia atacată este menţionată doar " Adresa nr. x/12.04.2022 prin care Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Alba Iulia a informat MIPE -AM POCU despre faptul că, prin ordonanţa procurorului din 21..01.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale " in rem" sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sa incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în dosarul penal nr. x/2021, referitor la S.C. A., în proiectul " UNIT5 RMD şi RMPD - Ucenicie şi stagii pentru şomerii non -NEET din regiunile mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate" POCU/485/3/14/129163".

Sub aspectul îndeplinirii condiţiei privind titularul sesizării, Înalta Curte constată că art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres că trebuie să existe o sesizare a organelor de urmărire penală, făcută chiar de structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută de art. 21, cu privire la o infracţiune a cărei existenţă sau inexistenţă ar avea o înrâurire hotărâtoare pentru soluţionarea contestaţiei.

În cauză, însă, nu există nici o sesizare formulată de structura de control, ci aceasta din urmă a fost doar informată de DNA -Serviciul Teritorial Alba Iulia despre începerea urmăririi " in rem" în dosarul penal nr. x/2021, sub aspectul comiterii infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, fără însă ca în cuprinsul deciziei pârâtul să facă o analiză cu privire la raportul dintre existenţa sesizării şi faptele pe care organele de urmărire penală ar trebuie să le constate sau nu, pentru a se stabili influenţa hotărâtoare în soluţionarea contestaţiei.

Întrucât în cauză nu a existat o sesizare a organelor de control, Înalta Curte constată că, eronat prima instanţă a reţinut că "între ipotezele de la lit. a) şi respectiv b) ale art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 există o suprapunere parţială a sferelor de incidenţă în împrejurarea concretă, ca în cea în cauza de faţă, în care există o procedură de cercetare a indiciilor săvârşirii unei infracţiuni."

În acord cu recurenta - reclamantă şi Înalta Curte reţine că interpretarea dată de instanţa de fond în sensul ca nefiind relevantă modalitatea de sesizare a organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, respectiv dacă acestea din urmă s-au autosesizat sau au fost sesizate pe altă cale decât prin intermediul structurii de control, nefiind esenţial titularul sesizării, ci doar derularea cercetărilor, contravine scopului urmărit de legiuitor prin instituirea dispoziilor art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv instituirea unei situaţii exprese şi limitative, în care să poată fi suspendată soluţionarea contestaţiei administrative, astfel încât să nu se aducă atingere principiilor celerităţii, independenţei procedurii administrative de cea penală şi securităţii juridice.

Cu privire la înrâurirea hotărâtoare a infracţiunii asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, în speţa de faţă, constată Înalta Curte că emitentul deciziei atacate nu a indicat, măcar sumar, cum ar putea influenţa modul de soluţionare a dosarului penal nr. x/2021, soluţia ce urmează a fi dată în procedura administrativă, în condiţiile în care suspendarea se dispune doar în situaţia în care, în urma analizării stării de fapt, soluţia care urmează a fi pronunţată cu privire la contestaţie ar fi influenţată de constatările organelor de urmărire penală cu privire la existenţa ori inexistenţa unei infracţiuni.

Or, în situaţia de faţă, pârâtul nu a arătat în ce constau "indiciile săvârşirii unei infracţiuni" ori " influenţa hotărâtoare" pe care aceste indicii le-ar fi avut asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că nu este incidentă nici situaţia prevăzută de art. 50 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţii în care nu a existat un dosar aflat pe rolul unei instanţe de judecată.

De altfel, existenţa unui dosar penal nu poate constitui, prin sine însuşi, temeiul suspendării contestaţiei, de vreme ce ipoteza avută în vedere de legiuitor prin instituirea suspendării facultative prevăzute de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 o constituie înrâurirea pe care o poate avea constatarea infracţiunii asupra modului de soluţionare a contestaţiei, respectiv "existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi"

Aplicarea acestor dispoziţii presupune nu numai îndeplinirea condiţiilor procedurale prevăzute de textul legal, pentru a dispune suspendarea contestaţiei, ci şi analizarea oportunităţii măsurii suspendării, prin prisma circumstanţelor concrete ale cauzei. În aprecierea oportunităţii suspendării, este imperios necesar a se analiza condiţia "înrâuririi hotărâtoare" a infracţiunii, respectiv a dreptului ce face o obiectul " unei alte judecăţi" asupra soluţiei ce ar urma să fie dată contestaţiei.

Formularea utilizată de legiuitor "poate suspenda, prin decizie motivată" sugerează o opţiune de exercitat iar nu o obligaţie a autorităţii emitente. Acest aspect confirmă faptul că aplicarea măsurii suspendării trebuie exclusă în cazul unui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

O motivare completă şi pertinentă trebuie să stea întotdeauna la baza procedurii de emitere a actelor administrative, în scopul garantării principiului legalităţii actului, al păstrării echilibrului între interesul public şi cel privat, al excluderii exercitării abuzive sau excesive a dreptului de apreciere a autorităţilor care emit acte administrative .

Simpla invocare a unor temeiuri legale, fără a se motiva influenţa covârşitoare," hotărâtoare" pe care o putea avea în soluţionarea contestaţiei soluţia pronunţată în dosarul penal, nu acoperă cerinţa motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu.

În condiţiile în care nici la acest moment procesual nu s-a făcut dovada soluţionării dosarului penal nr. x/2021, Înalta Curte concluzionează că suspendarea procedurii administrative s-a realizat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, demersul format de sesizarea organului de cercetare penată întârziind nejustificat soluţionarea contestaţiei administrative şi creând premisele încălcării dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, din perspectiva dreptului de acces la o instanţă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care se impune reformarea acesteia de către instanţa de control judiciar.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pe cale de consecinţă, pentru a da eficienţă dreptului de acces la justiţie şi dreptului la soluţionarea problemei juridice într-un termen optim şi previzibil constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul promovat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, va casa sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, va anula Decizia nr. 1801/17.08.2023 şi, pe cale de consecinţă, va obliga pârâtul să soluţioneze contestaţia nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE -DGPECU sub nr. x/29.06.2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 230/2024 din data de 27 noiembrie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a X-a contencios administrativ şi fiscal şi pentru Achiziţii Publice.

Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva pârâtului Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman.

Anulează Decizia nr. 1801/17.08.2023 şi, pe cale de consecinţă, obligă pârâtul să soluţioneze contestaţia nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE -DGPECU sub nr. x/29.06.2023.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 septembrie 2025.