Judicial transfer denial based on operational workload and negative institutional advice: Scope of discretion and requirement for individualized motivation under the judges' status

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 ianuarie 2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, a solicitat anularea Hotărârii nr. 2699 din 21.11.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul acesteia de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

În motivare, contestatoarea a învederat, în esenţă, că, în cadrul Şedinţei secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 21.11.2023, s-a dispus respingerea cererii sale de transfer de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

Această hotărâre a fost publicată pe pagina de internet a intimatului CSM la data de 12.01.2023, nefiindu-i comunicată până în prezent, iar potrivit art. 29 alin. (7) din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii nr. 305/2022, termenul în care se poate formula prezenta contestaţie este de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, consideră, faţă de data publicării pe site-ul CSM a hotărârii contestate, că acţiunea este formulată în termenul legal prevăzut de lege.

În fapt, prin actul administrativ emis intimatul nu a analizat motivele invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, hotărârea fiind identică cu a celorlalţi colegi cărora li s-a respins cererea în aceeaşi şedinţă, intimatul emiţând în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, deci nelegală.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut că din schema de 262 posturi de judecător ale Tribunalului Bucureşti sunt vacante 17 posturi, dintre care pentru 4 posturi s-a aprobat ocuparea pe perioadă nedeterminată, în condiţiile legii şi există 26 de posturi temporar vacante neocupate şi 3 funcţii de conducere vacante, ocupate prin delegare.

Cu privire la încărcătura pe judecător, s-a arătat că, în cursul anului 2022, la Tribunalul Bucureşti s-a înregistrat o medie de 634 cauze, faţă de media naţională de 515 de dosare, iar în aceeaşi perioadă, încărcătura pe schemă a fost de 512 de dosare, în raport de media naţională de 389 de dosare.

În acelaşi timp, s-a reţinut că, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa la care a solicitat transferul, dintre cele 218 de posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 198 posturi, fiind vacante 20 de posturi şi există 4 funcţii de conducere vacante, ocupate prin delegare, dintre care 2 de către judecători de la alte instanţe, fiind alocate 2 posturi.

La această instanţă, în anul 2022, încărcătura cauzelor pe judecător a fost de 336 de cauze/judecător, faţă de media înregistrată la nivel naţional de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 321, faţă de media naţională de 226.

În continuare, secţia pentru Judecători a reţinut că îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca un judecător să obţină transferul conferă acestuia o vocaţie la transfer, care poate fi valorificată doar în anumite condiţii (neindicând care ar fi acestea, şi ce condiţie nu îndeplinesc, în contextul in care aceasta este cea de-a doua cerere a mea de transfer respinsă cu aceeaşi motivare), şi concluzionând că transferul său la Curtea de Apel Bucureşti nu este oportun, soluţia contrară fiind de natură a afecta în mod negativ activitatea Tribunalului Bucureşti, instanţă de la care în prezenta şedinţă se impune dispunerea transferului a 9 magistraţi, începând cu data de 01.01.2024, corelativ cu aprobarea a 11 cereri de transfer formulate pentru instanţa antereferită.

Totuşi, prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2695 din 21.11.2023 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B., de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, iar prin Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 490 din 28.03.2023 a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, avându-se în vedere acelaşi volum mediu de activitate de la acel moment, de 634 cauze pe judecător, la nivelul Tribunalului Bucureşti.

În ipoteza în care, în analizarea comparativă a cererilor de transfer mai sus menţionate, secţia pentru Judecători a ţinut cont de argumentele de ordin profesional invocate de către doamna judecător C. (în cererea hotărârea privind pe doamna judecător B. nefiind reţinut niciun motiv invocat de către aceasta) neaplicând acelaşi tratament şi cererii formulate de către contestatoare, se constată că în considerentele hotărârilor adoptate nu există menţiuni cu privire la aceste aspecte, actele administrative astfel emise fiind lipsite de motivare şi cauzându-mi un grav prejudiciu, din perspectiva imposibilităţii de a combate în mod argumentat modalitatea (rămasă incertă) de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 192 din Legea nr. 303/2022.

Se reţine în Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 490 din 28.03.2023 prin care a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător C., că doamna judecător doreşte să îşi schimbe specializarea, întrucât este doctorand în materia dreptului administrativ, însă se omite faptul că şi în cadrul Tribunalului Bucureşti există o secţie de contencios administrativ, precum şi faptul că şi alţi colegi, precum contestatoarea, cu o vechime mai mare în cadrul Tribunalului Bucureşti şi cu o notă mai mare la examenul de promovare pe loc, şi-au exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a activa la Curtea de Apel Bucureşti în oricare dintre secţiile sau completurile la care cerinţele acestei instanţe o impun.

Este greu de înţeles cum este posibil ca oportunitatea transferării unui judecător la o altă instanţă - subordonată aparent doar criteriului prevăzut actualmente la art. 192 lit. b) din Legea nr. 303/2022 , poate fi apreciată în mod pozitiv, iar într-o a doua situaţie este exclusă ab initio, producând incertitudine, chiar şi pentru un observator neutru, cu privire la gradul de transparenţă şi de previzibilitate în aplicarea criteriilor din Regulamentul privind procedura de transfer al judecătorilor.

Îi este imposibil să cunoască ce criterii nu a îndeplinit pentru a beneficia de transfer atâta timp cât la examenul de promovare pe loc a obţinut nota 10, aşadar nu acest criteriu a fost avut în vedere (la acel moment nu exista posibilitatea promovării efective prin concurs întrucât nu existau locuri vacante) sunt transferaţi colegi cu o vechime inferioară (deci nu este vorba nici despre criteriul vechimii in instanţă) şi, doar de la data formulării cererii de transfer şi până în prezent a mai fost dispusă măsura delegării la Curtea de Apel cu privire la două colege de la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a, hotărârile nefiind până în prezent publicate, astfel că nu le poate ataşa.

De fapt, măsura delegării a ajuns să înlocuiască (sau, cel puţin, să preceadă în mod obligatoriu) măsura transferului, ca mod unic şi absolut de acces la Curtea de Apel Bucureşti, doamnele judecător C. şi B. fiind, de asemenea, delegate anterior transferului, iar hotărârea de transfer fiind motivată tocmai prin prisma delegării anterioare.

Astfel cum Înalta Curte deja a statuat în practica sa în această materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiţii ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Este inexplicabil cum acelaşi factor decident, în aceeaşi şedinţă sau la distanţă de 6 luni, îşi poate reconsidera practica, apreciind în primă fază că un volum de activitate de 634 cauze pe judecător este un volum rezonabil, ce permite fără probleme transferul a 9 magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, fără a afecta în vreun fel activitatea instanţei de provenienţă, iar în aceeaşi şedinţă, să motiveze respingerea cererii de transfer pe care am formulat-o, cu singurul argument - acela al volumului de activitate de 634 cauze pe judecător, ce ar reflecta, aparent, situaţia extrem de dificilă cu care se confruntă Tribunalul Bucureşti.

În măsura în care toate cele trei soluţii de mai sus au fost argumentate prin raportare la această unică variabilă, aceea a volumului de activitate înregistrat la nivelul instanţei, îmi exprim profunda dezamăgire de a mă fi găsit în postura celei afectate de aplicarea cu dublă măsură a unuia şi aceluiaşi criteriu.

Din cuprinsul Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 485 din 28.03.2023 prin care a fost respinsă cererea anterioară de transfer se observă că această hotărâre este identică cu hotărârea contestată, reţinându-se, şi atunci, că transferul nu este oportun la acest moment.

De asemenea, în aceeaşi situaţie s-a aflat şi soţul sau, D., Hotărârea nr. 2698 din 21 noiembrie 2023 fiind absolut identică cu a sa, în condiţiile unei vechimi superioare şi invocării, de către contestatoare, a altor motive, de unde rezultă nemotivarea soluţiei contestate.

Având în vedere cele ce preced, apreciază că secţia pentru judecători nu a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile obiective rezultate din motivarea cererii de transfer formulată de mine, prin prisma dispoziţiilor legale în materie şi nu a realizat o motivare convingătoare în argumentarea soluţiei de respingere a cererii de transfer. Mai adaug şi faptul că motivele ce au stat la baza cererii de transfer au fost doar amintite succint, în partea expozitivă a hotărârii, fără a fi câtuşi de puţin analizate în considerente.

Prin actele administrative emise, intimatul nu a realizat o verificare efectivă şi obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute în dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 303/2022, fiind emisă în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, aşadar, nelegală.

Este adevărat că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, însă subliniază că această vocaţie subzistă în raport de toţi colegii judecători care au formulat o cerere de transfer de la Tribunalul Bucureşti, în condiţii similare şi chiar dacă în sesiuni de transfer diferite, fiind în sarcina secţiei pentru Judecători a C.S.M. să evalueze, pe baza tuturor criteriilor oportunitatea admiterii unei atare cereri, păstrând totodată o linie constantă şi previzibilă în aplicarea acestor criterii, ordinea prevăzută de legiuitor în articolul 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ierarhie a criteriilor, fiind necesară o analiză coroborată a acestora pentru a stabili cine are vocaţie prioritară.

Consideră că hotărârea secţiei pentru Judecători a C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea de transfer este una generică, clişeistică şi lipsită de substanţă, în condiţiile în care respingerea unei cereri de transfer ar trebui să constituie o decizie obiectivă, luată în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public şi interesul privat al contestatoarei şi cu respectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind transferul judecătorilor.

Se susţine în mod eronat în cuprinsul hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea de transfer că s-ar fi verificat concomitent şi comparativ criteriile referitoare la vechimea efectivă în funcţia de judecător, vechimea la instanţa de la care provine solicitantul, vechimea în gradul aferent instanţei la care se solicită transferul, or, aceste aspecte nici măcar nu au fost amintite în cuprinsul hotărârii.

Constată totodată că s-a dat preferinţă doar avizului negativ înaintat de către Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, fără a se oferi o justificare pentru această alegere făcută de secţia pentru judecători, în condiţiile în care avize pozitive s-au oferit doar în situaţia colegilor delegaţi, or, delegarea ar trebui să constituie excepţia, nu regula (art. 176 alin. (1) din Legea nr. 303/2022).

Aminteşte faptul că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 192 din Legea 303/2022 trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Astfel cum Înalta Curte deja a statuat în practica sa în această materie, împrejurarea că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere în emiterea unor astfel de acte cum sunt cele atacate în cauză nu poate conduce la concluzia că puterea decizională a instituţiei se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar, iar măsura dispusă în aceste condiţii ar căpăta dimensiunile unui act administrativ adoptat cu exces de putere, apt a produce prejudicii semnificative subiectului vizat.

Deşi poate constitui un argument pertinent în respingerea cererilor de transfer, situaţia volumului de activitate de la instanţa de provenienţă şi de la instanţa de destinaţie, nu poate fi invocată în mod sistematic, întrucât, după o anumită perioadă de timp, respingerea unei cereri doar în considerarea acestei împrejurări pare a avea efectul unei interdicţii la transfer.

Faţă de cele de mai sus, solicită admiterea contestaţiei, anularea Hotărârii nr. 2699 din 21.11.2023 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

În drept, îşi întemeiază contestaţia pe:

- art. 29 alin. (6) din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii nr. 305/2022;

- art. 188 din Legea 303/2022;

- art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 14 din Convenţia EDO raportat la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie;

- art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. Apărările formulate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, arătând că hotărârea contestată este legală şi temeinică, fiind emisă cu respectarea normelor legale şi regulamentare incidente în materie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 2699 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatoare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

Prin acest demers judiciar, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, a solicitat anularea Hotărârii nr. 2699 din 21.11.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi, obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul acesteia de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin hotărârea atacată s-a respins transferul acesteia de la Tribunalul Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

Contestatoarea a arătat, în esenţă, că prin hotărârea atacată pârâtul nu ar fi analizat toate criteriile prevăzute de art. 192 din Legea nr. 303/2022, acesta fiind identică cu hotărârile altor colegi cărora le-au fost respinse cererile de transfer în cadrul aceleiaşi şedinţe.

A făcut referire la hotărârile prin care s-a dispus transferul doamnelor judecător C. şi B., ambele de la Tribunalul Bucureşti, susţinând că în cazul lor secţia pentru judecători a apreciat că era oportun transferul în condiţiile aceluiaşi volum de activitate, însă, în cazul său, s-a considerat că transferul ar fi afectat negativ activitatea Tribunalului Bucureşti.

A arătat, de asemenea, că avizele negative emise de instanţele implicate în procedura transferului nu cuprind motive obiective, ci doar faptul că s-au acordat avize pozitive unor judecători delegaţi, însă măsura delegării ar trebui să constituie excepţia şi nu regula, mai ales că după respingerea cererii sale de transfer, alţi doi magistraţi de la Tribunalul Bucureşti au fost delegaţi la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, (1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de ia o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi Curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei Curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.

Totodată, conform art. 192 din Legea nr. 303/2022:

"La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială".

Articolul 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind, aşadar, secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general, cu obligaţia corelativă de a motiva care sunt resorturile care au determinat luarea deciziei finale.

Reţine Înalta Curte că, la momentul analizei cererii, de transfer, contestatoarea A. avea o vechime de 14 ani şi o lună în funcţia de judecător dintre care 5 ani şi 10 luni la Tribunalul Bucureşti, iar un an şi 7 luni în grad profesional de curte de apel.

Potrivit evidenţelor direcţiei de resort, la Tribunalul Bucureşti, instanţa de la care se solicitase transferul, dintre cele 262 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau vacante 17 posturi, dintre care pentru 4 posturi se aprobase ocuparea pe perioadă nedeterminată, în condiţiile legii, şi existau 26 de posturi temporar vacante neocupate şi 3 funcţii de conducere vacante, ocupate prin delegare.

În anul 2022, la Tribunalul Bucureşti, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 634 comparativ cu media naţională de 515, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 512 comparativ cu media naţională de 389.

Conform evidenţelor aceleiaşi direcţii, la Curtea de Apel Bucureşti, instanţa la care se solicitase transferul, dintre cele 218 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 198 de posturi, fiind vacante 20 de posturi şi existau 4 funcţii de conducere vacante, ocupate prin delegare, dintre care 2 de către judecători de la alte instanţe, fiind alocate 2 posturi.

La Curtea de Apel Bucureşti, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 336 comparativ cu media naţională de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 321 comparativ cu media naţională de 227.

În temeiul art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti au exprimat avize nefavorabile transferului, având în vedere punctele de vedere exprimate de instanţa la care funcţiona reclamanta şi avizele anterioare acordate judecătorilor care deja îşi desfăşurau activitatea la instanţa unde se solicita transferul, apreciindu-se că era necesară prezenţa doamnei judecător A. la Tribunalul Bucureşti.

Cu privire la motivele cuprinse în avizele emise de instanţele implicate, potrivit art. 192 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, acestea sunt cuprinse printre criteriile prevăzute de lege, se solicită în mod obligatoriu de Consiliu potrivit art. 188 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi sunt consultative, fiind relevante în adoptarea unei soluţii cu privire la cererile de transfer formulate de magistraţi, în contextul în care nu poate fi ignorat rolul însemnat al preşedinţilor curţilor de apel în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul propriilor instanţe şi a celor arondate.

În ceea ce priveşte critica privind cererea de transfer formulată de doamna judecător C. a fost admisă în şedinţa din data de 28.03.2023, fiind vorba aşadar despre o altă sesiune de transferuri. Mai mult, în cuprinsul Hotărârii nr. 490/28.03.2023 emise de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ataşată la dosar, s-a arătat că cererea fusese avizată pozitiv de instanţele implicate, iar în acea sesiune de transferuri fuseseră admise 36 de cereri pentru Tribunalul Bucureşti.

Referitor la cererea de transfer formulată de doamna judecător B., în cuprinsul Hotărârii nr. 2695/21.11.2023 depuse de contestatoare la dosar, secţia pentru judecători a reţinut vechimea de 18 ani în funcţia de judecător din care 6 ani şi 10 luni la Tribunalul Bucureşti, precum şi avizele pozitive emise de instanţele implicate în procedura de transfer, faţă de vechimea inferioară a reclamantei de 14 ani şi o lună în funcţia de judecător din care 5 ani şi 10 luni la Tribunalul Bucureşti şi avizele negative emise de Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti.

Cu privire la alegaţia contestatoarei privind faptul că sunt transferaţi doar judecătorii care au fost iniţial delegaţi, Înalta Curte îmbraţişează raţionamentul pârâtului în sensul că transferul unui judecător care este deja delegat la instanţa unde solicită transferul reprezintă o măsură de natură să permanentizeze o stare de fapt preexistentă din perspectiva mobilităţii personalului, fără a fi afectată, în mod real, situaţia instanţei de unde se solicită transferul, ci dimpotrivă reprezintă un avantaj pentru aceasta, prin efectul vacantării postului judecătorului delegat.

Art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte excesul de putere ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere ol autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Înalta Curte apreciază că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile excesului de putere. Respingerea cererii de transfer a contestatoarei s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de lege.

Astfel, secţia pentru judecători, prin analiza coroborată a criteriilor prevăzute de lege, a apreciat că nu era oportun să admită la acel moment transferul reclamantei în condiţiile în care această măsură era de natură a accentua deficitul de personal de la Tribunalul Bucureşti, instanţă la care exista un număr considerabil de posturi temporar vacante, iar volumul de activitate s-a situat constant şi semnificativ peste media naţională, în aceea sesiune de transferuri, secţia apreciind că puteau fi admise doar 9 cereri de transfer.

Oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de contestatoare, existând o marjă de libertate lăsata la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

În condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noţiuni, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatoarei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, aşa cum însăşi contestatoarea afirmă.

În consecinţă, apreciind ca legală hotărârea contestată, Înalta Curte va respinge, ce nefondată, cererea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 2699 din 21 noiembrie 2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.