Annulment challenge to norms governing revocation of 1989 revolutionary certificates and secretariat organization rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 02 iulie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 03.10.2023, sub nr. x/2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantele Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad, A., B., C., Egalitate, Colaborare şi Cooperare, D., Asociaţia 21 decembrie 1989 Cugir, Luptători, Răniţi şi Urmaşii Eroilor Martiri, E. decembrie 89, F., G., H., I., răniţi, invalizi şi a urmaşilor celor decedaţi din România, Asociaţia decembrie 1989 Constanţa, J. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea parţială a H.G. nr. 1412/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004, în ceea ce priveşte următoarele dispoziţii: art. 49 alin. (2); art. 491 alin. (1) lit. a), precum şi anularea parţială a H.G. nr. 563/2014 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regumului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, respectiv a dispoziţiilor: art. 1 alin. (1) teza I, art. 1 alin. (2) teza I, art. 3 lit. b) teza I, art. 4 alin. (1) lit. a) teza I, lit. b) - f), lit. h) - l), art. 7 alin. (1) teza a-II-a, art. 7 alin. (2) teza a-II-a, art. 7 alin. (3) teza a-II-a.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 576 din 08 aprilie 2024 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, a anulat ca netimbrată cererea reclamantelor C., Egalitate, Colaborare şi Cooperare, F. şi Asociaţia decembrie 1989 Constanţa şi, pe fond, a respins ca neîntemeiată acţiunea în anularea parţială a H.G. nr. 1412/2014, formulată de reclamantele Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad, A., B., D., Asociaţia 21 decembrie 1989 Cugir, Luptători, Răniţi şi Urmaşii Eroilor Martiri, E. decembrie 89, G., H., I., Răniţi, Invalizi şi a Urmaşilor celor Decedaţi din România şi J. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi cu intervenientul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989.

Totodată, efect al respingerii acţiunii, a fost admisă cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de intervenientul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 în apărarea pârâtului Guvernul României.

În esenţă, în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii instanţa de fond a reţinut că la elaborarea H.G. nr. 1412/2004 au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru pregătirea, elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum şi procedurile de supunere spre adoptare a acestora, aprobat prin H.G. nr. 555/2001, proiectul fiind avizat favorabil de Consiliul Legislativ.

În ceea ce priveşte cererea în anularea art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, interpretat în considerarea explicaţiilor date prin art. 491 alin. (2) din actul normativ, s-a reţinut că verificările efectuate de SSPR vizează doar persoanele care deţin certificate în urma admiterii cererilor administrative, neexistând hotărâri judecătoreşti care să fi constatat îndeplinirea condiţiilor, astfel că nu este încălcat principiul securităţii actelor civile.

Totodată, măsura anulării certificatelor se dispune doar în situaţiile anume prevăzute de lege şi condiţionat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care se constată încălcarea legii ori se dispune anularea certificatului, fiind deci vorba despre o obligaţie pentru autoritatea administrativă de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă.

A mai reţinut insranţa fondului că lipsa unui termen în care Secretariatul de stat procedează la anularea certificatelor nu are drept consecinţă nelegalitatea prevederilor art. 49 alin. (2) şi a prevederilor art. 491 alin. (1) lit. a). Legea nr. 341/2004 a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2014, prin Legea nr. 199/2016 şi prin Legea nr. 179/2021, fiind adăugate noi condiţii pentru deţinerea certificatelor, precum şi obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor de deţinere, în acest sens fiind relevante prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată. În plus, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 242/2021, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Secretariatul de Stat va finaliza verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 341/2004 de către toţi titularii de titluri şi de certificate obţinute anterior, persoanele care nu îndeplinesc condiţiile urmând a nu mai beneficia de drepturile acordate în temeiul acestei legi, iar certificatul acordat urmând a se retrage, prin decizia Secretariatului de Stat, cu consecinţa formulării de propuneri pentru retragerea titlului atribuit în baza acestuia.

Decizia de retragere a certificatului poate fi contestată de titular la instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea competenţei prevăzute la art. 25 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai arătat instanţa de fond că potrivit art. 493 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1412/2004, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 341/2004 se face de comisia prevăzută la art. 49 alin. (1) din normele metodologice, care are obligaţia întocmirii unui proces-verbal pentru fiecare dosar analizat, în scopul promovării unei acţiuni în anularea certificatului.

Prin urmare, prin lege s-a prevăzut caracterul obligatoriu al procedurii de verificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute pentru deţinerea certificatelor şi obligaţia Secretariatului de Stat de anulare a certificatelor, în situaţia în care se constată neconformităţi, indiferent de momentul de la care persoanele deţin certificatele, astfel că nu se poate susţine nelegalitatea normelor metodologice elaborate în executarea legii.

În conţinuare, instanţa de fond a arătat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel că neprevederea unui termen legal special nu înseamnă că măsura anulării poate interveni oricând, norma legală generală reprezentată de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 aplicându-se în completarea normei legale speciale.

Făcând referire la raţiunea reglementării, instanţa de fond s-a raportat la beneficiile recunoscute de lege, reţinând că în privinţa indemnizaţiilor cuvenite beneficiarilor există jurisprudenţă a CCR potrivit căreia libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condiţiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecţiei aşteptărilor legitime. S-a mai apreciat că principiul nu poate fi apreciat drept încălcat, cât timp în discuţie nu este o decizie administrativă de rectificare, de retragere a unei decizii favorabile, anterioare, notificată persoanei interesate, reclamantele criticând de fapt legea, fără ca în cauză să fi fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate a acesteia.

Referitor la cererea având ca obiect anularea prevederilor art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, instanţa de fond a arătat că textul prevede faptul că una dintre atribuţiile principale ale comisiei prevăzute la art. 49 este ca, în cazul constatării unor elemente de noutate, să procedeze la anularea certificatelor şi să desfăşoare activităţile prevăzute de procedura operaţională întocmită în acest sens şi aprobată prin ordin al secretarului de stat, iar publicarea ori comunicarea Regulamentului care reglementează procedura operaţională constituie condiţii prevăzute de lege pentru a face opozabil destinatarilor actul administrativ cu caracter normativ/individual. Aşadar, nepublicarea şi necomunicarea actelor ţin de un aspect subsecvent, respectiv emitentul actului nu poate face actele opozabile terţilor în măsura în care nu îl aduc la cunoştinţă acestora, nu poate stabili obligaţii sau impune conduite terţilor în măsura în care nu le fac cunoscute în condiţiile legii, iar terţii au dreptul de a invoca inopozabilitatea respectivelor acte.

În continuare, instanţa de fond a arătat că există o diferenţă între norma criticată (art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004), prevedere ce este conformă legii, şi Regulamentul adoptat în temeiul respectivei norme, însă acest din urmă act nu a fost contestat în cauză, iar norma din H.G. nr. 1412/2004 nu poate fi anulată pe motiv că intervenientul nu asigură publicitatea Regulamentului adoptat în temeiul respectivei norme.

Referitor la nelegalitatea prevederilor art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004 derivând din fixarea printr-o procedură administrativă a anulării certificatelor, contrar prevederilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut că însăşi Legea nr. 341/2004 face vorbire despre anularea certificatelor - art. 8 alin. (5), alin. (6), alin. (7), astfel cum această lege a fost modificată şi completată prin Legea nr. 242/2021. S-a arătat că într-o astfel de ipoteză, normele criticate nu ar putea dispune revocarea actelor, deoarece o astfel de sancţiune poate viza numai actele ce nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs efecte juridice, iar certificatele sunt astfel de acte.

În ceea ce priveşte anularea lor, s-a constatat că intervine doar în acele situaţii în care există hotărâri judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea art. 3 din Legea nr. 341/2004 sau când sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (6) şi art. 8 din lege, iar reclamantele nu au fost în măsură să evidenţieze cum anume normele criticate contravin prevederilor legii, pentru a se putea reţine ca fondat argumentul privind încălcarea prevederilor art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

S-a reţinut că procedura instituită prin norme nu este contrară scopului legii, acela de recunoştinţă pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977, de vreme ce însăşi legea prevede mecanisme complexe pentru ca de prevederile acesteia să nu beneficieze persoanele pentru care există interdicţii de deţinere a certificatului.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea parţială a H.G. nr. 563/2014, instanţa de fond a arătat că actul a fost adoptat în temeiul prevederilor art. 108 din Constituţie şi al art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 11/2014, prin însuşirea proiectului iniţiat de Secretariatul General al Guvernului şi de Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, potrivit notei de fundamentare, iar, la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru pregătirea, elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative care se înaintează Guvernului, precum şi procedurile de supunere spre adoptare a acestora, aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Proiectul a fost avizat favorabil şi de Consiliul Legislativ prin Avizul nr. x/09.07.2014.

Făcând referire la dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, instanţa de fond a reţinut că intenţia legiuitorului nu a fost de a atribui Secretariatului exclusiv competenţe de autoritate de stat în domeniul foştilor deţinuţi politici, ci de a prevedea în competenţele Secretariatului funcţia de autoritate de stat şi în domeniul foştilor deţinuţi politici. Aceasta este raţiunea adoptării H.G. nr. 563/2014 care în art. 3 lit. b) dispune cu privire la funcţiile Secretariatului de stat.

A arătat instanţa de fond că actul nu contrazice ordonanţa în executarea căruia a fost emis, nici nu adaugă reglementării de rang superior, intenţia legiuitorului derivat nefiind aceea de a reduce competenţele legale şi domeniul de activitate al Secretariatului de stat, ci de le suplimenta prin reglementarea şi a funcţiei de autoritate de stat şi în domeniul foştilor deţinuţi politici. S-a menţionat, în final, că însăşi Legea nr. 341/2004, astfel cum a fost succesiv modificată şi completată, inclusiv prin O.U.G. nr. 6/2008, instituie competenţe pentru Secretariatul de stat în ceea ce priveşte revoluţionarii din decembrie 1989, astfel că pot fi primite argumentele reclamantelor în sensul că Secretariatul de stat nu ar mai avea competenţe în ceea ce priveşte situaţia juridică a acestora.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs recurentele-reclamante, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivare, recurentele au arătat că art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004 fixează o procedură administrativă a anulării certificatelor ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. De altfel, dispoziţiile alin. (3) vin în sprijinul acestei concluzii, dat fiind că analiza elementelor de noutate şi decizia cu privire la anularea certificatelor sunt de competenta comisiei prevăzute la alin. (1).

S-a arătat că art. (1) alin. (5) şi art. 52 alin. (1) din Constituţia României impun ca actele administrative ale administraţiei să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale, iar cele care nu respectă aceste cerinţe să fie revocate sau anulate. Revocarea reprezintă manifestarea de voinţă a administraţiei de a-şi retrage din ordinea juridică propriul act, pentru motive de nelegalitate sau de inoportunitate. Cu toate aceastea, potrivit dispoziţiilor art. (1) alin. (6) din Legea nr. 554/2004, actele administrative nelegale care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice nu mai pot fi revocate la discreţia autorităţilor emitente, restabilirea legalităţii putând fi dispusă doar de instanţă.

Arată recurentele că sintagma "anulare" din textul normativ criticat trimite la noţiunea de nulitate, când, în realitate, este vorba despre o revocare a actului administrativ individual la discreţia şi arbitrariul emitentului. Nu există niciun element obiectiv care să justifice distincţia între modalităţile de "revocare" a actelor administrative individuale prin procedurile instituite de dispoziţile art. 491 alin. (1) lit. a) din Normele metodologice faţă de cele prevăzute de dispoziţiile de cele de la lit. b) şi c) ale aceluiaşi articol, cu atât mai mult cu cât prin Legea nr. 341/2004 s-a urmărit să se elimine inechităţile generate de aplicarea unei legislaţii imprevizibile şi incerte anterior datei de 19.04.2022. Prin urmare, toate persoanele care au fost afectate de imperfecţiunile legii anterior datei de 19.04.2022 trebuie să se regăsească într-o situaţie identică. Privind dispoziţiile de la lit. b) şi, respectiv, cele de la lit. c), se poate observa că acestea limitează competenţa comisiei la a decide efectuarea demersurilor legale către organele/instantele competente, respectiv la a lua decizii în vederea punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti definitive, spre deosebire de situaţia de la lit. a).

Totodată, dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (1) lit. a) se află într-o vădită contradicţie şi cu dispoziţiile art. 491 alin. (2) lit. c) din hotărâre, potrivit cărora, prin elemente de noutate se înţeleg şi hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului.

Dacă dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (1) lit. a) ar face referire la promovarea unei acţiuni în anulare a certificatului la instanţa de contencios administrativ, dispoziţiile art. 491 alin. (2) lit. c) ar fi cu totul golite de conţinut. Nu există nicio raţiune pentru care comisia, luând act de existenţa unui element de noutate constând într-o hotărâre judecătorească definitivă de anulare a certificatului, ar promova o (nouă) acţiune în anulare a certificatului la instanţă. Este evident, aşadar, că în spatele noţiunii de "anulare" folosită art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (1) lit. a) se regăseşte, în realitate, o revocare a actului administrativ, care nu este permisă de lege.

Atunci când s-a dorit referirea la o veritabilă anulare a certificatului, s-a făcut menţiune expresă în acest sens. Acesta nu este, însă, cazul dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, care tratează, de fapt, o revocare nelegală a certificatelor în cauză.

Instanţa de fond a reţinut, astfel, că prin normele criticate, nu poate fi prevăzută revocarea actelor deoarece o astfel de sancţiune poate viza numai actele ce nu au intrat în circuitul civil şi nu au produs efecte juridice. Or, prin ipoteză, certificatele sunt astfel de acte. Însă tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care reclamantele au înţeles să critice normele enunţate. În mod evident, prin noţiunea de "anulare" nu se face referire la la promovarea acţiunii în anularea certificatelor la instanţele competente.

Prin urmare, aceste dispoziţii ori fac referire la revocarea certificatelor, caz în care dispoziţiile ar fi nelegale, o asemenea revocare nefiind posibilă, după cum a reţinut chiar instanţa, ori fac referire la anularea certificatelor, conferind comisiei din cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 competenţa de a anula certificatele, caz în care, în egală măsură, dispoziţiile ar fi nelegale, o asemenea competenţă neputând fi recunoscută decât instanţelor judecătoreşti.

Au arătat recurentele că raţionamentul instanţei de fond, conform căruia "măsura anulării certificatelor este dispusă de către Secretariatul de stat numai în situaţiile prevăzute de lege şi condiţionat de existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea legii", este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (6) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situatia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice".

Ca atare, chiar în ipoteza existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea dispoziţiilor art. (3) sau (8) din Legea nr. 341/2004, certificatele emise cu nerespectarea acestor dispoziţii nu pot fi anulate de către Secretariatul de stat, ci numai de către instanţele competente. In consecinţă, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu nerespectarea normelor materiale prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Au mai invocat recurentele că instanţa de fond a exonerat legiuitorul în mod nepermis de obligaţia de a garanta protejarea aşteptărilor legitime ale beneficiarilor, invocând libertatea de care acesta dispune în stabilirea condiţiilor şi a criteriilor de acordare a indemnizaţiei de revoluţionar. Deşi dreptul la indemnizaţia de revoluţionar nu este unul fundamental şi nu reprezintă o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, iar legiuitorul este liber să stabilească condiţiile şi criteriile de acordare a acestei indemnizaţii, totuşi aceste concşuzii nu pot conduce la concluzia că, odată reglementat acest drept, nu ar fi necesar ca normele care îl reglementează să fie clare, previzibile, să respecte principiul securităţii juridice şi principiul protejării aşteptărilor legitime ale beneficiarilor.

Statul nu poate conferi unui organ de specialitate al administraţiei centrale competenţa de a anula un act administrativ intrat în circuitul civil, care a produs efecte, eludând dispoziţiile Legii nr. 554/2004. Dacă normele criticate ar fi vizat promovarea unei acţiuni în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (6) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, anularea certificatelor ar fi fost realizată de instanţa competentă, iar acţiunea ar fi putut fi introdusă în termen de numai 1 an de la emiterea certificatului, fiind îndeplinite exigenţele previzibilităţii şi securităţii. Însă normele criticate prevăd o procedură administrativă nelegală de anulare (în realitate, revocare) a certificatelor chiar de către organul emitent, cu caracter discreţionar, care poate fi realizată oricând.

S-a arătat că textele criticate încalcă principiul protecţiei încrederii legitime, termenul rezonabil şi buna credinţă a beneficiarului, iar potrivit jurisprudenţei CJUE termenul rezonabil trebuie apreciat în funcţie de circumstanţele proprii fiecărei cauze şi în special de importanţa litigiului pentru persoana interesată, de complexitatea cauzei, precum de comportamentul părţilor implicate .

În condiţiile în care potrivit normelor interne actele administrative nelegale favorabile beneficiarilor - intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice - pot fi anulate de instanţa judecătorească la iniţiativa autorităţii emitente, în termen de un an de la data emiterii acestuia, conform art. 1 alin. (6) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, se poate concluziona că dispoziţii precum cele criticate, care nu stabilesc un termen înlăuntrul căruia să se poate dispune revocarea unui act administrativ, astfel că anularea acestuia poate avea loc numai prin instanţă, încalcă dreptul pozitiv primar.

Legalitatea revocării retroactive a unui act administrativ nelegal, care acordă un beneficiu persoanei căreia i se adresează, depinde de problema nelegalităţii actului în discuţie, ridicându-se problema dacă pe de o parte, buna-credinţă se întemeiază pe comportamentul autorităţii administrative şi, pe de altă parte, dacă încrederea rezultând din comportamentul autorităţilor este, de asemenea, justificată în drept.

Numai în cele 3 situaţii identificate în dispoziţiile art. 491 alin. (2) din Normele metodologice, respectiv: a) hotărârile judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) şi art. 8 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; b) hotărârile judecătoreşti definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre conditiile pentru obtinerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; c) hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului, se poate vorbi despre o eventuală anulare, dar chiar şi în aceste condiţii, pe cale judecătorească.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile de lege criticate sunt nelegale şi, pe deasupra, instanţa de fond a realizat o greşită interpretare şi aplicare a principiilor de drept în cauză.

Câtă vreme legiuitorul a ales să reglementeze şi să recunoască dreptul la indemnizaţie în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din decembrie 1989, acest drept nu trebuie să fie iluzoriu, ci trebuie însoţit de garanţia că anularea certificatului de revoluţionar nu se va realiza printr-o procedură contrară dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Referitor la aceea că există o diferenţă între art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, prevedere ce este conformă legii şi Regulamentul adoptat în temeiul respectivei norme (pe care intervenientul nu îl face cunoscut nici prin publicare pe site şi nici prin publicare în Monitorul Oficial sau printr-o altă modalitate), se arată că ceea ce s-a subliniat este faptul că norma criticată încalcă atât exigenţele privind previzibilitatea, cât şi cele privind accesibilitatea legii. Norma face trimitere la o procedură nepublicată, complet inaccesibilă subiectelor de drept în privinţa cărora produce efecte şi, pornind de la raţionamentul instanţei, este evident că dispoziţia criticată este nelegală.

Dacă norma trimite la o procedură cu privire la care nu există obligaţia publicării, subiectele de drept în privinţa cărora produce efecte nu au cum să ia cunoştinţă de conţinutul său, indiferent de diligenţele depuse.

Procedura nu este publicată în Monitorul Oficial, dar totuşi a produs (şi încă mai produce) efecte juridice. Astfel, art. 491 din Normele metodologice dat în aplicarea alin. (1) la art. 3 şi art. 8 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni august 1977 nr. 341/2004 încalcă principiul securităţii juridice.

Potrivit Normei metodologice, comisia prevăzută la art. 49 procedează la anularea certificatelor şi desfăşoară activitătile prevăzute de procedura operatională întocmită în acest sens şi aprobată prin ordin al secretarului de stat, în condiţiile în care în Secretarul de stat - organul emitent al ordinului care cuprinde procedura de anulare a certificatelor de revoluţionar - trebuie înglobată într-una din instituţiile enumerate de titlul III din Legea fundamentală; astfel, Titlul III al Constituţiei este împărţit în capitolul I - "Parlamentul României", capitolul 2 - "Preşedintele României", capitolul 3 - "Guvernul României", capitolul 4 - "Raporturile Parlamentului cu Guvernul", capitolul 5 - Administraţia publică", capitolul 6 - "Autoritatea judecătorească".

Referitor la soluţia instanţei de fond de respingere a cererii în anularea parţială a H.G. nr. 563/2014 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, recurentele arată că actul încalcă principiile legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, principii consacrate de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României coroborat cu art. 16 alin. (2) şi art. 108 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Deşi nu se menţionează expres în preambul hotărârii de guvern criticate, aceasta a fost emisă în executarea Legii nr. 145/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 11/2014, care la art. 3 stabileşte că organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 urmează a fi aprobată prin hotărâre a guvernului. Prin art. 2 din O.U.G. nr. 11/2014 s-a înfiinţat Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin schimbarea denumirii Secretariatului de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 (art. 2 alin. (1) al actului normativ) şi stabilirea competenţelor sale, respectiv acelea de autoritate de stat în domeniul foştilor deţinuţi politici. Acest act normativ a fost adoptat prin Legea nr. 145/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative .

Prin H.G. nr. 563/2014 a fost abrogată integral H.G. nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 .

Aşadar, dispoziţiile legale în executarea cărora a fost aprobată H.G. nr. 563/2014 sunt reprezentate de Legea nr. 145/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 11/2014, care a stabilit funcţia de autoritate de stat în domeniul foştilor deţinuţi politici pentru Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, în acest context, toate dispoziţiile din actul normativ criticat referitoare la revoluţionarii din 1989, prin care se stabilesc funcţii şi atribuţii în favoarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, sunt dispoziţii care adaugă la legea în executarea căreia a fost aprobată hotărârea de guvern criticată, încălcând astfel, flagrant dispoziţiile constituţionale invocate, şi conducând la disonanţa actului juridic normativ cu efecte cu forţă juridică inferioară faţă de actul juridic normativ cu efecte cu forţă juridică superioară, încălcânduse fundamentul constituţional reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţia României.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-intervenient Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

Intimatul a apreciat că invocarea art. 11 din Legea nr. 24/2004 este inoportună deoarece intrarea in vigoare a modificărilor aduse la H.G. nr. 1412/2004 a fost după adoptarea acestora de către Guvernul României şi publicarea în Monitorul Oficial în luna aprilie 2022. Modificările operate au fost făcute printr-un act normativ de acelaşi rang - hotărâre de guvern - care a avut toate avizele de la Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Legislativ.

Referitor la invocarea de către recurente a încălcării dispoziţiilor prevăzute la art. 77 din Legea nr. 24/2000 s-a arătat că acesta se referă la ordine şi instrucţiuni, acte administrative care nu sunt incidente în prezenta speţă deoarece prin petitul acţiunii s-a cerut anularea art. 49 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1412/2004, nicidecum anularea unui ordin sau instucţiune.

Cu privire la fondul apărărilor din cererea de recurs s-a arătat că acestea sunt vădit nefondate, întrucât termenul de 1 an de zile prevăzut la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 începe să curgă de la data emiterii procesului-verbal al Comisiei prin care se constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 341/2004 privind deţinerea certificatelor de revoluţionar. În opinia intimatului, recurentele refuză să facă distincţia stabilită de legiuitor între cazurile în care competenţa de anulare directă a certificatelor revine direct Comisiei art. 49 şi cazurile în care competenţa revine instanţelor de judecată.

Astfel, Secretariatul de Stat are competenţa anulării directe a certificatelor beneficiarilor Legii nr. 341/2004 doar în cazul existenţei elementului de noutate. Elementul de noutate este definit la art. 49l alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004 ca fiind existenţa unei hotărâri judecătoreşti de urmatorul tip: a) hotărârile judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) şi art. 8 din Legea nr. 341/2004; b) hotărârile judecătoreşti definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condiţiile pentru obţinerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004; c) hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului. Având în vedere cele trei cazuri menţionate mai sus, potrivit art. 435 alin. (1) C. proc. civ., Secretariatul de Stat are obligaţia punerii în executare a acelor hotărâri judecătoreşti definitive.

Prin solicitarea de anulare a acestor dispoziţii legale, recurentele au un scop evident de eludare a legii şi de menţinere a persoanelor care deţin certificate şi care au asemenea tip de hotărâri, deşi nu este încălcat niciun principiu al securităţii actelor juridice, deoarece certificatele anulate sau cele pentru care s-au promovat acţiuni de anulare în instanţele de judecată reprezintă acte administrative purtătoare de drepturi materiale acordate de către o comisie din cadrul instituţiei intimate. De asemenea, deţinerea certificatelor de urmaş de erou martir sau de luptător nu constituie un drept oferit de Statul Român direct printr-un act normativ, astfel că izvorul de drept al deţinerii acestor acte administrative nu derivă direct dintr-o lege.

Deţinerea certificatului de urmaş de erou martir, de luptător rănit, de luptător reţinut sau de luptător cu rol determinant are ca efect direct încasarea indemnizaţiei viagere lunare în cuantum de 2300 RON, care nu constituie un drept salarial asupra căruia Statul Român, prin autorităţile publice emitente să nu aibă dreptul de a anula actele administrative emise, până şi casele de pensii, în baza unor sesizări, putând face verificări şi sista sau reduce pensiile care sunt un drept prevăzut direct prin lege.

Dovada în acest sens o face şi modificarea Legii nr. 341/2004 în anul 2021 (adăugarea a două condiţii negative - interdicţii la art. 8 alin. (2) şi alin. (3), prin două legi, respectiv Legea nr. 179/202 şi Legea nr. 242/2021 prin care se instituie obligaţia Secretariatului de Stat de a anula certificatele pentru persoanele unde se constată incidenţa acelor alineate, indiferent de momentul de la care acele persoane deţin certificate.

In ceea ce priveşte susţinerea recurentelor privind sintagma "anulare", s-a solicitat a se luat act că aceasta este formulată cu vădita rea-credinţă deoarece instituţia revocării este incidentă doar pentru actele care nu au intrat în circuitul civil, însă în cazul art. 49 şi 491 din H.G. nr. 1412/2004 este vorba de acte administrative intrate în circuitul civil.

Intimatul-pârât Guvernul României a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989, achiesând la apărările formulate de acesta.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de recurs, recurentele -reclamante au invocat incidenţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la soluţia dată de instanţa atât asupra cererii în anularea parţială a H.G. nr. 1412/2004, cât şi asupra cererii în anularea H.G. nr. 563/2014, normele de drept material apreciate ca fiind greşit interpretate fiind însă diferite, astfel că legalitatea hotărârii urmează a fi analizată distinct, prin prisma criticilor formulate în legătură cu fiecare capăt de cerere, în parte.

5.1. Criticile de nelegalitate invocate de recurente în legătură cu soluţia de respingere a cererii în anularea art. 49 alin. (2) şi art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004

Prin cererea de recurs recurentele au invocat greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 11 şi art. 77 din Legea nr. 24/2000, a dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 52 alin. (1) din Constituţia României.

Argumentele invocate în susţinerea acestor critici se referă, pe de o parte, la greşita utilizare a termenului de "anulare", apreciind recurentele că în realitate are loc o veritabilă "revocare" a certificatelor, nepermisă de Legea nr. 554/2004 ca urmare a intrării lor în circuitul civil, iar pe de altă parte privesc lipsa de competenţă a autorităţii în a proceda la anularea propriului act, o astfel de competenţă revenind exclusiv instanţelor de judecată, fiind deci încălcat principiul legalităţii. Totodată, s-a invocat imprevizibilitatea normelor, prin raportare la lipsa unui termen legal în care poate fi dispusă anularea, dar şi a unei proceduri transparente de anulare a certificatelor obţinute în temeiul Legii nr. 341/2004.

Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte va avea în vedere, în primul rând, conţinutul normelor criticate, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În acest sens, reţine că potrivit art. 49 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004:

"(2) În cazul în care, pe baza unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice ori juridice de drept public sau privat, reiese faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezentele norme metodologice, SSPR va proceda la anularea certificatelor respective şi va propune Preşedintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora.(…)" [subl. ns].

Textul este explicitat în art. 491 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, potrivit căruia: "(2) Prin sintagma elemente de noutate se înţelege: a) hotărârile judecătoreşti definitive prin care se constată încălcarea art. 3 alin. (6) şi art. 8 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; b) hotărârile judecătoreşti definitive, dacă prin acestea se constată încălcarea oricăreia dintre condiţiile pentru obţinerea certificatului preschimbat sau a noului certificat ori încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; c) hotărârile judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus anularea certificatului.(...)" [subl. ns].

Totodată, potrivit art. 491 alin. (1) lit. a) din actul normativ, astfel cum au fost introduse în anul 2022:

"(1) Comisia prevăzută la art. 49 are următoarele atribuţii principale: a) în cazul constatării unor elemente de noutate, procedează la anularea certificatelor respective şi desfăşoară activităţile prevăzute de procedura operaţională întocmită în acest sens şi aprobată prin ordin al secretarului de stat (...)". [subl. ns.]

În interpretarea sistematică a textelor anterior enunţate, o primă concluzie va fi în sensul că atunci când prin hotărâri judecătoreşti definitive s-a constatat încălcarea condiţiilor legale de acordare/emitere/preschimbare a certificatelor, ori încălcarea Legii nr. 341/2004, precum şi în situaţia în care prin hotărâri definitive s-a dispus anterior anularea certificatului, intimatul-intervenient SSPR prin comisia special constituită în acest sens va proceda pe cale administrativă la anularea certificatelor şi va propune Preşedintelui României retragerea titlurilor emise în baza acestora.

Aşadar, premisa de la care porneşte emitentul hotărârii de guvern în stabilirea dreptului Secretariatului de Stat de a proceda la anularea certificatelor emise cu nerespectarea Legii nr. 341/2004 este aceea a existenţei unor hotărâri judecătoreşti anterioare, prin care în mod definitiv s-a decis că certificatele au fost emise cu încălcarea prevederilor legale.

Referitor criticile potrivit cărora, în realitate, legiuitorul ar fi instituit într-o astfel de ipoteză o veritabilă măsură de revocare a certificatelor, iar nu de anulare, deşi revocarea nu mai era posibilă deoarece actele au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, Înalta Curte va reţine caracterul lor nefondat.

După cum în mod corect a observat instanţa de fond, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1412/2004 au fost emise în aplicarea actului normativ de rang superior, reprezentat de Legea nr. 341/2004.

Or, potrivit art. 8 alin. (5) - (7) din Lege (forma în vigoare la data introducerii acţiunii):

"(5) Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 3 alin. (6) şi la alin. (1) - (3) ale prezentului articol, în scopul acordării titlurilor şi eliberării certificatelor reglementate prin lege, precum şi modalitatea de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta lege şi de anulare a certificatelor eliberate persoanelor care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege la data eliberării certificatului se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (6) În cazul anulării unui certificat, Secretariatul de Stat va propune Preşedintelui României retragerea titlului atribuit în baza acestuia. 11/10/2021 - alineatul a fost introdus prin Lege 242/2021. (7) Contestaţiile împotriva actelor administrative de respingere a cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute de prezenta lege şi obţinerea certificatului, precum şi împotriva actelor administrative privind anularea certificatelor în condiţiile legii se soluţionează în instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea competenţei prevăzute la art. 25.(...)" [subl. ns.]

Astfel cum rezultă din actul de rang superior, intenţia legiuitorului, în cazul neîndeplinirii condiţiilor legale de obţinere/eliberare/preschimbare a certificatelor a fost aceea de anulare a acestor acte, iar nu de revocare a lor. Pe cale de consecinţă, în mod corect şi cu respectarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative reglementat de art. 4 din Legea nr. 24/2000, Norma metodologică păstrează aceeaşi soluţie legislativă, dispunând cu privire la măsura anulării certificatelor emise în condiţiile anterior menţionate, iar nu asupra revocării acestora.

Prin urmare, urmează a fi respinse inclusiv criticile recurentelor întemeiate pe dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora revocarea certificatelor ar încălca interdicţia legală instituită de lege, în privinţa actelor care au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, având în vedere că textul Normei este clar, în sensul că măsura dispusă ca urmare a constatării unei încălcări a legii nr. 341/2004 la emiterea/eliberarea/preschimbarea certificatelor este de anulare a acestor acte, tocmai în considerarea faptului că ele nu mai pot fi revocate.

În ceea ce priveşte faptul că măsura anulării certificatelor, astfel cum a fost reglementată prin art. 49 alin. (2) şi art. 491 din H.G. nr. 1412/2004, este nelegală deoarece încalcă prevederile Legii nr. 554/2004 din perspectiva organului competent să o dispună, respectiv că anularea nu ar putea fi dispusă decât de instanţa de judecată conform art. 1 alin. (6) din Lege, Înalta Curte va reţine că şi aceste critici sunt nefondate.

În acest sens, urmează a fi avute în vedere aceleaşi prevederi ale actului de rang superior expuse anterior, în executarea căruia au fost elaborate dispoziţiile art. 49 şi art. 491 din H.G. nr. 1412/2004, respectiv conţinutul art. 8 alin. (5) - (7) din Legea nr. 341/2004.

Procedând la aplicarea metodelor de interpretare sistematică şi teleologică a acestor dispoziţii, Înalta Curte va observa în primul rând că scopul urmărit de legiuitor în acordarea calităţilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 este acela de institui un ansamblu de măsuri pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, temeiul moral al acordării izvorând din "sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au contribuit la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, (...) aceste drepturi nefiind garantate de Constituţie, ci fiind acordate de legiuitor, potrivit competenţelor sale." (Decizia CCR nr. 1.046 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 20 februarie 2013).

Pe de altă parte, în ipoteza identificării unor situaţii de încălcare, un alt scop al legii este acela de a asigura intrarea în legalitate, prin adoptarea măsurilor reglementate la art. 8, unul dintre acestea fiind anularea certificatelor, care se va produce potrivit procedurii adoptate prin nromele metodologice.

La o primă vedere, s-ar putea aprecia că atunci când s-a referit la măsura anulării certificatelor în procedura reglementată de normele metodologice legiuitorul nu a dorit să se îndepărteze de regimul comun al anulării actelor administrative instituit de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în sensul în care acestea, odată intrate în circuitul civil şi producând efecte juridice, nu ar mai putea fi anulate decât prin intermediul instanţei de judecată.

Cu toate acestea, Înalta Curte va observa că interpretarea voinţei legiuitorului nu poate face abstracţie de ansamblul dispoziţiilor inserate în conţinutul art. 8 şi, în special, de prevederile alin. (7), care reglementează dreptul de acces la instanţă, însă împotriva "actelor administrative privind anularea certificatelor". Or, într-o interpretare sistematică a alin. (5) şi (7) ale art. 8 din Legea nr. 341/2004, concluzia care se impune este aceea că intenţia legii este ca restabilirea ordinii de drept, în cazul identificării unor situaţii de încălcare, să se realizeze prin emiterea unui act administrativ de anulare a certificatelor emise în mod nelegal.

Aşadar, în considerarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 341/2004, se va concluziona în sensul că măsura anulării certificatelor emise în mod nelegal se va dispune prin act administrativ, iar nu prin hotărâre judecătorească, fiind reglementată în acest sens de chiar actul normativ de rang superior Normei metodologice, astfel că preluarea ca atare a acestui remediu şi detalierea procedurii de emitere a actului administrativ de anulare a certificatului prin dispoziţiile art. 49 şi 491 din H.G. nr. 1412/2004 respectă întru totul prevederile art. 4 din Legea nr. 24/2000.

În realitate, criticile recurentelor-reclamante potrivit cărora anularea pe cale administrativă a certificatelor intrate în circuitul civil şi care au produs efecte juridice ar încălca principiul securităţii juridice, al previzibilităţii legii şi al aşteptării legitime a beneficiarului, vizează soluţia adoptată prin actul normativ de rang superior, reprezentat de Legea nr. 341/2004, în temeiul căruia a fost emisă norma metodologică, neputând fi deci valorificate în prezenta procedură, în care nu sunt în discuţie aspecte de neconstituţionalitate a legii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul deficitar al reglementării măsurii de anulare a certificatului prin act administrativ al Comisiei, inclusiv în ipoteza prevăzută de art. 491 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1412/2004 (a existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care deja s-a dispus anularea), Înalta Curte va reţine că deşi aceste critici sunt valide, ele nu pot conduce la anularea parţială a Normei metodologice.

Deşi este real că o măsură de anulare a certificatului dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă are caracter executoriu, actul fiind eliminat din ordinea juridică în temeiul acestei hotărâri, fără a mai fi necesar un demers al autorităţii în acest sens, Înalta Curte va reţine că includerea ipotezei de la art. 491 alin. (2) lit. c) în cazurile reprezentând "elemente de noutate", pentru care se emite actul administrativ de anulare a certificatului, nu este de natură a cauza nicio vătămare beneficiarului certificatului.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, justificarea unei vătămări reprezintă condiţie legală pentru a se putea pretinde anularea actului administrativ, neîndeplinirea sa conducând la respingerea acţiunii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la lipsa de previzibilitate a normelor atacate, derivată din lipsa unui termen în care Comisia poate fi sesizată şi poate dispune anularea certificatului, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, reţinând că în mod corect instanţa de fond a apreciat în sensul că norma metodologică atacată dispune cu privire la procedura de anulare în limitele stabilite de actul de rang superior. Lipsa din conţinutul legii şi, în consecinţă, din conţinutul Normelor metodologice a unui termen în care poate fi dispusă anularea nu este, în sine, de natură a conduce la invalidarea procedurii, în condiţiile în care Legea nr. 341/2004 reprezintă normă specială care în lipsă de dispoziţii contrare se va completa cu norma generală.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului aşteptărilor legitime ale beneficiarilor se va reţine, cum corect a observat instanţa fondului, că libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condiţiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecţiei aşteptărilor legitime. Din această perspectivă, relevant este scopul acordării beneficiilor reglementate de Legea nr. 341/2004, respectiv al emiterii certificatelor de revoluţionar, precum şi faptul că, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constutuţionale, "(…) legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a indemnizaţiilor şi, în funcţie de opţiunea sa, de a gratifica anumite categorii de persoane. A nega posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ar însemna negarea competenţei sale legislative, ceea ce este inadmisibil. Din contră, legiuitorul, fie originar, fie delegat, trebuie să vegheze la asigurarea stabilităţii economice a ţării şi să ia măsuri în consecinţă (Decizia CCR nr. 704/2018, par. 24).". Libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condiţiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecţiei aşteptărilor legitime.

În ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate a normelor atacate, invocată prin raportare la lipsa unei proceduri transparente în aplicarea căreia să se poată dispune măsura anulării certificatelor de revoluţionar, critica fiind motivată prin aceea că Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei şi procedura operaţională aprobate prin ordin al secretarului de stat nu sunt publicate (în Monitorul Oficial, ori pe site-ul instituţiei), Înalta Curte va reţine că aspectele invocate privesc consecinţele unei eventuale inopozabilităţi asupra efectelor produse de actul administrativ supus publicităţii, iar nu dispoziţiile din Norme care reglementează obligativitatea adoptării procedurii operationale prin ordin al secretarului de stat, astfel că nu pot fi valorificate în prezentul litigiu.

În mod legal instanţa de fond a apreciat că nepublicarea şi necomunicarea actelor ţin de un aspect subsecvent, respectiv emitentul actului nu poate face actele opozabile terţilor în măsura în care nu îl aduc la cunoştinţă acestora, nu poate stabili obligaţii sau impune conduite terţilor în măsura în care nu le fac cunoscute în condiţiile legii, iar terţii au dreptul de a invoca inopozabilitatea respectivelor acte. Aşadar, criticile formulate sunt în legătură cu efectele produse de nepublicarea Ordinului, iar nu în legătură cu măsurile dispuse prin art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004, motiv pentru care în mod corect au fost respinse prin sentinţa atacată, reţinându-se că prevederile criticate nu încalcă principiul securităţii juridice şi nicio altă normă legală sau normă cu forţă juridică superioară.

În final, în ceea ce priveşte existenţa unor eventuale diferenţe între prevederile art. 491 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1412/2004 şi Regulamentul/procedura adoptate în temeiul acestor dispoziţii, Înalta Curte va reţine că astfel de neconcordanţe ar putea produce efecte exclusiv din perspectiva legalităţii ordinului secretarului de stat emis în baza Normelor metodologice, iar nu din perspectiva nelegalităţii actului de rang superior, astfel că nu pot fi invocate în mod valid în susţinerea lipsei de previzibilitate a acestui din urmă act.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va concluziona în sensul că, în privinţa soluţiei primei instanţe asupra primului capăt de cerere, nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., toate criticile invocate în recurs fiind neîntemeiate.

5.1. Criticile de nelegalitate invocate de recurente în legătură cu soluţia de respingere a cererii în anularea parţială a H.G. nr. 563/2014, privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989

În recurs s-a invocat, în susţinerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrate de prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) şi art. 108 alin. (2) din Constituţia României, motivat de aceea că hotărârea de guvern a fost emisă în temeiul Legii nr. 145/2015, de aprobare a O.U.G. nr. 11/2014, care stabilesc că Secretariatul de stat este autoritatea în domeniul foştilor deţinuţi politici, astfel că toate prevederile din H.G. nr. 563/2014 referitoare la revoluţionarii din 1989 adaugă în mod nepermis la lege.

Înalta Curte va respinge şi aceste critici, ca nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 11/2014, aprobată prin Legea nr. 145/2015:

"(1) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, (…) îşi schimbă denumirea în Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989. (2) Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989 îndeplineşte funcţia de autoritate de stat în domeniul foştilor deţinuţi politici, cu respectarea dispoziţiilor legale privind drepturile acestora.

Totodată, potrivit art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ, "Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989" se înlocuieşte cu sintagma "Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989".

Contrar susţinerilor recurentelor, Înalta Curte va reţine că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a modifica competenţele fostului Secretariat de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989, în sensul restrângerii lor, ci doar de a modifica denumirea acestei autorităţi publice şi, totodată, de a-i extinde competenţele şi asupra domeniului foştilor deţinuţi politici.

Schimbarea denumirii autorităţii nu poate fi interpretată în afara limitelor unei astfel de măsuri, efectele fiind acelea de menţinere a competenţelor anterioare, în lipsă de dispoziţii contrare explicite, cu modificarea pentru viitor a titulaturii ce va fi utilizată de autoritate, în adoptarea măsurilor pe care le va dispune.

De altfel, cum corect a observat instanţa fondului, inclusiv în urma modificărilor operate asupra hotărârii de guvern, în anul 2019, prin H.G. nr. 424/2019, a fost menţinută soluţia legislativă iniţială potrivit căreia Secretariatul de stat exercită, printre altele: "b) funcţia de autoritate de stat, prin care avizează, coordonează, monitorizează şi controlează aplicarea şi respectarea reglementărilor legale de către instituţiile publice centrale şi locale şi de alte persoane juridice a drepturilor acordate revoluţionarilor din decembrie 1989, luptătorilor în rezistenţa anticomunistă, respectiv foştilor deţinuţi politici, persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987", fiind adăugat în aria de competenţă a acestuia domeniul referitor la persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Aceste modificări ulterioare ale ordonanţei de urgenţă confirmă intenţia iniţială a legiuitorului, în sensul menţinerii în competenţa Secretariatului de stat a domeniului privind revoluţionarii din decembrie 1989, astfel cum a fost acest domeniu iniţial reglementat.

În consecinţă, hotărârea de guvern nu este contrară ordonanţei în executarea căreia a fost emisă şi nici nu adaugă reglementării de rang superior, soluţia instanţei de fond în acelaşi sens fiind data cu corecta interpretare şi aplicare a prevederilor constituţionale evocate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. x rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad, A., B., C., Egalitate, Colaborare şi Cooperare, D., Asociaţia 21 decembrie 1989 Cugir, Luptători, Răniţi şi Urmaşii Eroilor Martiri, E. decembrie 89, F., G., H., I., răniţi, invalizi şi a urmaşilor celor decedaţi din România, Asociaţia decembrie 1989 Constanţa, J. împotriva sentinţei civile nr. 576 din 08 aprilie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02 iulie 2025.