Airline's Revision Seeking EU-Law Re-Examination of Cartel Fine Rejected as Inadmissible; Final Sanction Stands

Şedinţa publică din data de 02 iulie 2025

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 12 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Concurenţei solicitând:

În principal:

1. Anularea în tot a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 56/25.09.2020, ca fiind nelegală şi netemeinică, cu consecinţa exonerării acesteia de la plata amenzii în cuantum de 16.619.888,23 RON.

2. Anularea actelor care au stat la baza emiterii Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 56/25.09.2020, ca fiind nelegale şi netemeinice, respectiv (i) anularea în parte a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2018 în ceea ce priveşte TAROM, act care a stat la baza continuării investigaţiei împotriva TAROM finalizată prin Decizia nr. 56/25.09.2020, (ii) anularea raportului de investigaţie comunicat prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG- 1398/31.01.2020 elaborat în baza şi în conformitate cu Decizia nr. 76/20.12.2018, precum şi, după caz, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de modificare sau la reemiterea Deciziei nr. 76/20.12.2018 în aşa fel încât în vederea continuării investigaţiei să fie înlăturate toate neregularităţile cuprinse în dispozitiv şi în corpul deciziei care nu sunt concordante cu soluţia Plenului cuprinsă în minuta deliberărilor din data de 20 decembrie 2018, precum şi toate considerentele cuprinse în decizie referitoare la pretinsa faptă imputată TAROM, care sunt de natură şi/sau sunt susceptibile să prejudece şi/sau să prejudicieze rezultatul investigaţiei şi să constituie o antepronunţare asupra cazului, afectând în acest mod garanţiile dreptului la un proces echitabil, dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie a TAROM cu privire la toate componentele pretinsei fapte analizate în cadrul investigaţiei, inclusiv dar fără a se limita la aspectele care ţin de pretinsa conştientizare a existenţei unei înţelegeri ilicite între agenţiile de turism sancţionate prin Decizia nr. 76/20.12.2018 şi/sau de orice alte componente ale pretinsei fapte care a făcut obiectul investigaţiei în continuare ori care sunt neîntemeiate în raport de situaţia de fapt.

3. Anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 272/03.03.2020, ca fiind nelegal şi netemeinic, precum şi obligarea pârâtului la acordarea accesului TAROM la toate documentele necesare pentru exercitarea efectivă a dreptului la apărare la care TAROM a solicitat accesul.

În subsidiar:

4. Anularea în parte a Deciziei nr. 56/25.09.2020 în ceea ce priveşte amenda dispusă, ca fiind nelegală şi netemeinică, respectiv reducerea cuantumului amenzii dispuse în sarcina TAROM.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, instanţa de fond a respins cererea de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică de specialitate financiar-contabilă ca neutilă cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 87 din data de 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 87 din data de 25 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

3. Decizia atacată în cauză

Prin decizia nr. 3045 din 06 iunie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2021 şi a sentinţei nr. 87 din 25 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 3045 din 06 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a formulat cerere de revizuire revizuenta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

Arată că instanţa de recurs a nesocotit dreptul la un proces echitabil, standardul legal de probă şi dreptul fundamental la prezumţia de nevinovăţie garantate potrivit art. 47 şi art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi la articolul 6 din CEDO prin faptul că nu a cercetat şi nu s-a pronunţat în mod concret cu privire la nici un motiv de recurs invocat de TAROM cu privire la nerespectarea de către instanţa de fond (şi autoritatea de concurenţă) a standardului de probă în materie contravenţională prevăzut în dreptul unional, a prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la un proces echitabil şi a condiţiilor stabilite la nivel unional cu privire la calitatea de "facilitator" reţinută în mod nelegal şi neîntemeiat în sarcina TAROM şi a pronunţat hotărârea pe baza unor consideraţii generice şi/sau pe baza achiesării, fară o analiză proprie, la concluziile investigaţiei şi ale sentinţei pronunţate de instanţa de fond, consideraţii ce încalcă, la rândul lor, instituţiile de drept unional mai sus menţionate.

De asemenea, instanţa de recurs a nesocotit principiile proporţionalităţii şi egalităţii de tratament la stabilirea sancţiunilor consfinţite la art. 49 alin. (3), art. 20 şi 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor Uniunii.

Prezenta cerere de revizuire întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru motivul de revizuire prevăzut la art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 astfel cum au fost acestea stabilite prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în contextul în care, astfel cum rezultă din motivarea prezentei cereri:

a) Dispoziţiile de drept comunitar încălcate prin hotărârea pronunţată de instanţa de recurs erau în vigoare la data faptelor relevante în cauză.

b) Dispoziţiile de drept comunitar încălcate prin hotărârea pronunţată de instanţa de recurs, deşi au fost invocate prin cererea de recurs, nu au fost tratate de către instanţa de recurs.

c) Prin cererea de revizuire nu se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate.

d) Decizia atacată este o hotărâre rămasă definitivă şi a fost pronunţată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

Ca şi precizare preliminară, instanţa de recurs, în repetate rânduri, s-a limitat la a cita încălcările dreptului comunitar pe care TAROM le-a semnalat, fără însă a le analiza şi/sau a se pronunţa asupra acestora (chiar şi în sensul respingerii argumentelor TAROM pentru motive concrete), pentru a crea o aparenţă că, în realitate nu le-ar fi ignorat în mod absolut (astfel cum de fapt s-a întâmplat).

În realitate, prin comportamentul instanţelor de judecată de recurs şi de fond, care au achiesat la concluziile investigaţiei fără a-şi motiva în concret şi pe baza probatoriului cauzei această raliere, TAROM a fost privat de o judecată efectivă, respectiv de un control judiciar concret asupra concluziilor investigaţiei (în fond) şi considerentelor instanţei de fond (în recurs), cu respectarea priorităţii dreptului comunitar.

1. În considerentele pe baza cărora instanţa de recurs a respins recursul sub aspectul încălcării de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (ar t. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), instanţa de recurs a încălcat flagrant principiul priorităţii dreptului comunitar.

1.1. Instanţa de recurs a reţinut susţinerile TAROM potrivit cu care:

«Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - nerespectarea standardului legal de probă, având în vedere că în conformitate cu dispoziţiile ari. 5 alin. (5) din Legea concurenţei nr. 21/1996 rep. cu modificările ulterioare, sarcina probei revenea intimatului-pârăt (Consiliul Concurenţei). Nu se poate aprecia că în acest context instanţa de fond a răspuns obligaţiei de a stărui în aflarea adevărului si de a lămuri toate împrejurările de fapt şi de drept cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii pentru a pronunţa o hotărâre temeinică şi legală, prin sentinţa recurată fiind încălcate dispoziţiile ari. 22 C. proc. civ.. Or, în ceea ce priveşte standardul legal de probă, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene citată inclusiv în decizia emisă de pârât, pentru stabilirea existenţei unei încălcări a legislaţiei privind concurenţa trebuie prezentate probe clare şi coerente, iar probatoriul invocat, privit ca un întreg, trebuie să îndeplinească aceste cerinţe.»

In răspuns la aceste critici de nelegalitate formulate împotriva sentinţei de fond, instanţa de recurs s-a limitat la:

- a formula consideraţii teoretice generice cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

- a formula consideraţii teoretice generice cu privire la rolul activ al judecătorului,

- a formula consideraţii teoretice generice cu privire la obligaţia ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a conchis, fără nicio argumentaţie concretă şi fără nicio referire la dreptul comunitar în materie că:, în cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă susţine că prin sentinţa recurată au fost încălcate regulile de procedură, deoarece, pentru stabilirea existenţei unei încălcări a legislaţiei privind concurenţa trebuie prezentate probe clare şi coerente, înalta Curte constată că judecătorul instanţei de fond a administrat proba cu înscrisuri, în raport de care faptele reţinute în conţinutul sentinţei pronunţate îşi găsesc suportul în probele de care a dispus."

O astfel de concluzie a instanţei de recurs echivalează cu nemotivarea soluţiei de respingere a criticilor de nelegalitate. Motivarea este un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi a faptului că justiţiabilul a avut parte de un proces echitabil, în cadrul căruia a fost efectiv ascultat beneficiind de un drept la apărare efectiv, obligaţia de motivare fiind parte a ordinii juridice comunitare.

În realitate, se observă că instanţa de recurs, practic nu a cercetat (ne)respectarea standardului de probă conturat la nivel unional prin jurisprudenţa CJUE de către instanţa de fond, limitându-se la o simplă constatare că au fost administrate înscrisuri, încălcând astfel, la rândul său, atât standardul legal de probă în recurs, cât şi dreptul TAROM la un proces echitabil.

Or, analizând această critică de nelegalitate, instanţa de recurs ar fi trebuit să evalueze probatoriul pentru a determina dacă instanţa de fond a respectat sau nu standardul legal de probă, în special în contextul în care am indicat în cererea de recurs faptul că sentinţa instanţei de fond s-a bazat în mod exclusiv pe interpretările intimatului-pârât din Decizia 56/2020, a cărei legalitate şi temeinicie a fost contestată prin cererea de chemare în judecată, fără a analiza probele indicate în cererea de chemare în judecată şi aflate la dosarul cauzei cu privire la concluziile reţinute în Decizia 56/2020.

Au fost avute în vedere numai susţinerile, extrasele trunchiate din elementele de probă, presupunerile şi interpretările cuprinse în Decizia 56/2020 şi în apărările formulate de către intimatul-pârât, fără a indica în concret de ce apărările contrarii ale TAROM şi argumentele aduse în sprijinul acestora nu sunt întemeiate şi de ce elementele de probă indicate de TAROM nu sunt luate în considerare în combaterea acestor teze.

Simpla constatare că au fost administrate înscrisuri nu poate conduce la concluzia că instanţa de recurs s-a pronunţat în mod efectiv cu privire la respectarea standardului de probă de către instanţa de fond, pentru motivul absurd reţinut de instanţa de recurs că, în recurs, judecătorul nu poate cenzura aprecierea probatoriului făcută de către instanţa de fond.

Pentru a cerceta dacă instanţa de fond a respectat standardul legal de probă impus la nivel comunitar, este evident că judecătorul recursului trebuia să verifice probatoriul ce a stat la baza sentinţei instanţei de fond, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor impuse prin jurisprudenţa constantă a instanţelor Uniunii, această împrejurare neputând echivala cu cenzura aprecierii probelor de către instanţa de fond.

Pornind de la prezumţia simplă că, atât timp cât la dosar se află înscrisuri, înseamnă că motivele de nelegalitate ale sentinţei de fond ţinând de standardul legal de probă sunt neîntemeiate, instanţa de recurs a încălcat în mod flagrant:

- art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care prevăd că:

"Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti. în conformitate cu condi(iile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată.'"), precum şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care prevede că:

"7. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei".

- standardul legal de probă consacrat prin jurisprudenţa constantă a instanţelor Uniunii care impune ca, în materie de concurenţă, soluţiile să se întemeieze pe probe serioase, precise şi concordante.

1.2. A mai reţinut instanţa de recurs că:

"Prin cel de-al doilea set de critici subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că încheierea de şedinţă din data de 16.11.2021 încalcă normele de drept material deoarece în mod greşit a dispus respingerea probei cu expertiză financiar-contabilă având ca obiect "să se stabilească dacă aplicarea amenzii în cuantum de 16.619.888,23 RON asupra TAROM i-ar pune sau nu în pericol viabilitatea economică, în sensul de a face iminentă ieşirea sa de pe piaţă prin raportare la criteriile cuprinse la pct. 65 şi în Anexa nr. 5 - Formular privind incapacitatea de plată din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la ort. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996 aprobate prin Ordinul nr. 1037/20J9 publicat în M. Of. nr. 1017/18.12.2019"."

Faţă de această critică de nelegalitate, instanţa de recurs a conchis după cum urmează:

În ceea ce priveşte cel de-al doilea set de critici prin care recurenta-reclamantă a criticat încheierea din data de 16.11.2021 sub aspectul că în mod greşit instanţa a respins proba cu expertiză financiar-contabilă, înalta Curte constată că atât timp cât recurenta-reclamantă a propus efectuarea unei expertize având ca obiect ca obiect "să se stabilească dacă aplicarea amenzii în cuantum de 16.619.888,23 RON asupra TAROM i-ar pune sau nu înpericol viabilitatea economică, în sensul de a face iminentă ieşirea sa de pe piaţă prin raportare la criteriile cuprinse la pct. 65 şi în Anexa nr. 5 - Formular privind incapacitatea de plată din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la ort. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996 aprobate prin Ordinul nr. 1037/2019 publicat în M. Of. nr. 1017/18.12.2019", în mod corect instanţa de fond a apreciat că această probă nu este utilă pentru soluţionarea cauzei, neavând relevanţă dacă prin plata amenzii recurentei-reclamante i s-ar pune sau nu în pericol viabilitatea economică, în sensul de a face iminentă ieşirea sa de pe piaţă, atât timp cât aplicarea amenzii nu se poate dispune în funcţie de solvabilitatea entităţii controlate, ci în funcţie de abaterile săvârşite de aceasta.,,

Prin dezlegarea dată acestui motiv de nelegalitate a sentinţei de fond, instanţa de recurs a încălcat dreptul TAROM la un proces echitabil garantat potrivit art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 6 CEDO, dar şi principiul proporţionalităţii sancţiunii astfel cum este acesta consfinţit la art. 49 alin. (3) din Cartă şi într-o jurisprudenţă constantă a instanţelor Uniunii.

În cererea de recurs a arătat că, în cadrul procedurii administrative a solicitat în multiple rânduri aplicarea circumstanţei speciale a incapacităţii de a plăti amenda prevăzută la art. 65 din Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996 aprobate prin Ordinul nr. 1037/2019 publicat în M.Of. nr. 1017/18.12.2019.

A arătat totodată că, din modul în care este formulată sentinţa instanţei de fond este evident că aceasta a respins de plano orice posibilitate a reclamantei de a proba susţinerile sale, instanţa de fond alegând să adere pur şi simplu la analiza efectuată de pârât (adică cealaltă parte din proces), criticată prin cererea de chemare în judecată sub aspectul concluziilor neîntemeiate care au fost formulate. Instanţa de fond practic s-a limitat doar la considerentele agreate de intimatul-pârât, fără a analiza în mod concret toate susţinerile părţilor.

Sub acest aspect, în cadrul recursului, a solicitat instanţei ierarhic superioare să cerceteze încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 255 şi 258 C. proc. civ., art. 330 C. proc. civ., art. 14 şi 22 C. proc. civ., art. 6 şi 13 (dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare) C. proc. civ., norme de procedură imperative a căror nesocotire atrage incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,.

Or, se observă cu putere de evidenţă că instanţa de recurs nu s-a pronunţat în niciun fel cu privire la încălcările de drept procesual invocate în recurs şi reiterate mai sus, ci s-a limitat la a conchide că în mod corect instanţa de fond a apreciat că această probă nu este utilă pentru soluţionarea cauzei, neavând relevanţă dacă prin plata amenzii recurentei reclamante i s-ar pune sau nu în pericol viabilitatea economică, în sensul de a face iminentă ieşirea sa de pe piaţă, atât timp cât aplicarea amenzii nu se poate dispune în funcţie de solvabilitatea entităţii controlate, ci în funcţie de abaterile săvârşite de aceasta", concluzie prin care, în loc să răspundă la motivele de nelegalitate concrete invocate, instanţa de recurs a invalidat însăşi instituţia circumstanţei speciale a incapacităţii de plată.

Este indubitabil că instanţa de recurs nu a analizat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin prisma încălcărilor procedurale invocate în concret de recurentă, împrejurare ce constituie o încălcare flagrantă a dreptului TAROM la un proces echitabil garantat de prevederile de drept comunitar în art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Distinct, prin omisiunea de a cerceta aplicabilitatea în speţă a acestei circumstanţe speciale a incapacităţii de plată, instanţa de recurs a încălcat prin Decizia atacată principiul proporţionalităţii.

Neluarea în calcul a împrejurărilor individuale ale speţei, absenţa capacităţii de a plăti fiind o împrejurare specifică, individuală, astfel cum rezultă din jurisprudenţa instanţelor comunitare echivalează fără îndoială cu nesocotirea principiului proporţionalităţii consfinţit la art. 49 alin. (3) din Carta Fundamentală a Drepturilor Europene.

Distinct de cele reţinute prin Decizia atacată ca fiind motivele de nelegalitate invocate de TAROM, instanţa de recurs a încălcat în mod flagrant prevederile art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin aceea că nu s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra unui capăt de cerere ce viza anularea pentru nelegalitate a celui de-al doilea raport de investigaţie comunicat prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG-1398/31.01.2020.

2. În considerentele pe baza cărora instanţa de recurs a respins recursul sub aspectul pronunţării de către instanţa de fond a unei sentinţe care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), instanţa de recurs a încălcat flagrant principiul priorităţii dreptului comunitar.

În această secţiune a deciziei instanţei de recurs au fost reţinute următoarele susţineri din partea TAROM:

"În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, aspect ce ar rezulta din împrejurarea că, intimatul-părât nu a motivat concluziile formulate în Decizia nr. 76/2018 şi prin prisma observaţiilor formulate de TAROM; că există diferenţe între art. 5 din dispozitivul Deciziei nr. 76/2018 şi art. 45 din minuta din data de 20.12.2018. De asemenea, s-a invocat pe de o parte faptul că, instanţa de fond nu a examinat dacă există vreo legătură între pretinsele practici şi o intenţie de a contribui la obiectivele ilicite ale unui cartel, iar pe de altă parte instanţa de fond nu a indicat de ce apărările recurentei-reclamante nu sunt întemeiate. [...]

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs se susţine ca prin sentinţa recurată, instanţa de fond nu se pronunţă cu privire la nelegalitatea celui de-al doilea raport al investigaţiei (pct. 2 (ii) din cererea introductivă) şi, în orice caz, nu există niciunfel de motivare în fapt sau în drept cu privire la respingerea acestui capăt de cerere, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor imperative art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ."

Ca şi precizare preliminară, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra niciunui motiv de nelegalitate invocat de TAROM care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. rezumându-se la a enunţa considerente doctrinare generice şi a conchide, fără a arăta în mod concret de ce respinge motivele de nelegalitate invocate în recurs, doar că TAROM nu ar împărtăşi "raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe'" şi de aceea motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu ar fi incident în cauză.

Mai mult, deşi a citat din jurisprudenţa CEDO, care impune ca părţile să beneficieze de un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, se pare că instanţa de recurs a încălcat tocmai principiile citate, omiţând să demonstreze că ar fi cercetat motivele de nelegalitate invocate de TAROM şi că le-a respins în urma unei analize concrete şi argumentate (ceea ce, în fapt, nu s-a întâmplat, cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.)

Sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, prin prisma nepronunţării asupra unor elemente esenţiale ale cererii de recurs, arată că:

În ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiei instanţei de fond cu privire la Decizia 76/2018 şi cel de-al doilea raport de investigaţie comunicat prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG-1398/31.01.2020, am arătat prin cererea de recurs că, sub aspectul analizării nelegalităţii actelor premergătoare sancţionării TAROM, considerentele sentinţei de fond sunt contradictorii. în acest sens, am exemplificat că, deşi instanţa de fond a citat din pct. 667 lit. c) din Decizia 76/2018 unde intimatul-pârât reţinea că "punerea în practică a înţelegerii şi/sau practicii concertate privind impunerea unui nivel minim al preţului de revânzare către clienţi pe piaţa comercializării produselor turistice şi/sau pachetelor de servicii turistice şi prezintă actele materiale prin care s-a realizat punerea în practică a înţelegerii de către una sau mai multe părţi implicate'", respectiv "se constată strict percepţia pe care întreprinderile implicate în practica anticoncurenţială analizată au lasat-o în piaţă în faţa partenerilor de afaceri, printre care şi TAROM", fapt ce lasă să se înţeleagă că plenul ar fi constatat deja că TAROM ar fi luat cunoştinţă de obiectivul ilicit şi de conduita adoptată de membrii cartelului (adică a constatat o componentă a faptei investigate, respectiv componenta subiectivă, "percepţia" prezumată fără a fi dovedită, pe care ar fi avut-o TAROM), aceeaşi instanţă de fond a concluzionat că nu ar fi existat nicio antepronunţare a intimatului-pârât, fiind lipsit de relevanţă faptul că prin Decizia 76/2018 se fac trimiteri şi aprecieri de asemenea natură la adresa TAROM.

În cuprinsul deciziei instanţei de recurs nu se analizează şi nu se motivează o soluţie cu privire la nelegalitatea sentinţei instanţei de fond sub aspectul caracterului contradictoriu al considerentelor pe care se bazează sentinţa instanţei de fond.

În ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiei instanţei de fond cu privire la Ordinul 272/03.03.2020, a arătat în cererea de recurs că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate cu privire la Ordinul 272/03.03.2020 nu a fost analizat în concret de instanţa de fond, care s-a limitat la a prelua poziţia exprimată de Consiliul Concurenţei, pe care a redat-o aproape fidel, aspect de natură să atragă de asemenea incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea nefiind motivată. A mai arătat că, şi cu privire la nelegalitatea Ordinului 272/03.03.2020, sentinţa instanţei de fond cuprinde considerente contradictorii, subliniind că, deşi instanţa de fond a reţinut că este indiferent în aprecierea caracterului licit, obiectiv, al practicii comerciale dacă şi alte societăţi (care nu au fost sancţionate de pârât) procedează la fel, aceeaşi instanţă a reţinut că TAROM nu ar fi dovedit câ are o procedură de selecţie justificată economic (ca şi cum TAROM, spre deosebire de alţi operatori de piaţă ar fi fost ţinut de o obligaţie legală de a-şi organiza proceduri de selecţie pe criterii aplicabile numai TAROM, din moment ce practicile celorlalţi operatori sunt irelevante în opinia instanţei de fond).A mai arătat că în motivarea Ordinului 272/2020 nu există explicaţia oferită de pârât, şi anume că, oral, A. ar fi transmis că nu mai poate identifica la data solicitării contractul încheiat cu B. de A. pe destinaţia Tenerife (unde A. a format o alianţă cu C.) şi prin urmare, ordinul nu este motivat, motivarea neputând fi completată prin apărările formulate în faţa instanţei de fond, care nu putea să substituie motivarea actului administrativ contestat, controlul de legalitate limitându-se la cuprinsul actului administrativ.

Niciunul din aceste motive de nelegalitate nu a fost cercetat de instanţa de recurs, în secţiunea privind pretinsa analiză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte nelegalitatea sentinţei recurate legată de soluţia dată cu privire la existenţa pretinsei fapte prin prisma lipsei motivelor pe care se întemeiază, în special a motivelor de drept, dar şi a motivării contradictorii, a indicat în cererea de recurs o multitudine de aspecte din care reieşea caracterul nemotivat al sentinţei instanţei de fond, pe care instanţa de recurs nu s-a pronunţat.

Cu toate acestea, instanţa de recurs nu a analizat în niciun fel motivele de nelegalitate ce ţineau de lipsa motivării/motivarea contradictorie a soluţiei instanţei de fond atât cu privire la soluţia de respingere a probei cu expertiza cât şi cu privire la înlăturarea circumstanţei speciale la individualizarea amenzii privind incapacitatea de plată.

Faţă de toate motivele de nelegalitate invocate, fără o minimă cercetare a temeiniciei acestora, instanţa de recurs s-a limitat la a concluziona că sentinţa instanţei de fond are o motivare "clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar"". Or, cercetarea unui motiv de nelegalitate presupune, în mod firesc, atât o analiză punctuală a motivelor de nelegalitate, cât şi o motivare adecvată, concretă a respingerii acestora.

Lipsa cercetării motivelor de nelegalitate invocate constituie o încălcare gravă a prevederilor art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, văţămând TA ROM în dreptul său fundamental la un proces echitabil.

3. În considerentele pe baza cărora instanţa de recurs a respins recursul sub aspectul pronunţării de către instanţa de fond a unei sentinţe cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), instanţa de recurs a încălcat flagrant principiul priorităţii dreptului comunitar.

3.1. A reţinut în mod trunchiat instanţa de recurs că TAROM ar fi invocat următoarele motive de nelegalitate ale sentinţei instanţei de fond:

"În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit normele de drept aplicabile în speţă.

Concret, partea a susţinut interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (5) din Legea concurenţei nr. 21/1996 rep. cu modificările ulterioare şi ale art. 101 alin. (1) TFUE, precum şi cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, a principiului egalităţii de tratament şi a principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ("Curtea" sau "CJUE"), pentru a se reţine participarea unei întreprinderi la o înţelegere anticoncurenţială în calitate de facilitator este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: "Atunci când este vorba despre acorduri şi practici concertate care au un obiect anticoncurenţial, rezultă din jurisprudenţa Curţii că, Comisia (n.n. Consiliul Concurenţei, în speţă) trebuie să demonstreze, pentru a putea concluziona în sensul participării unei întreprinderi la încălcare şi în cel al răspunderii acesteia pentru toate elementele diferite pe care le conţine, că întreprinderea în cauză a intenţionat să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toţi participanţii şi că avea cunoştinţă de comportamentele materiale urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea aceloraşi obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil şi că era pregătită să accepte riscul care decurse din acestea (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC-Treuhand/Comisia, C-194/14 P, EU:C:2015:717, punctul 30 şi jurisprudenţa citată) "."

Ca şi precizare prealabilă, este evident că instanţa de recurs, cu încălcarea dreptului TAROM la un proces echitabil, drept garantat de dreptul comunitar, nu a cercetat o multitudine de motive de nelegalitate distincte, de sine-stătătoare, invocate de TAROM şi care ar fi avut aptitudinea de a conduce în mod independent la casarea sentinţei instanţei de fond ca nelegală prin prisma încălcării şi/sau aplicării greşite a normelor de drept material.

În acest sens, deosebit de elocvent este faptul că instanţa de recurs a reţinut că TAROM ar fi susţinut doar "interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (5) din Legea concurenţei nr. 21/1996 rep. cu modificările ulterioare şi ale art. 101 alin. (1) TFUE, precum şi cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, a principiului egalităţii de tratament şi a principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene" şi a condiţiilor rezultând din jurisprudenţa CJUE privitoare la calificarea comportamentului anticoncurenţial, împrejurare ce va rezulta ca fiind neadevărată din dezvoltările ulterioare.

Mai mult, deşi a reţinut doar teoretic faptul că motivele de nelegalitate invocate de TAROM vizau şi încălcarea dreptului unional, nu există nicio menţiune în decizia instanţei de recurs din care să reiasă că instanţa de recurs ar fi cercetat în mod concret şi efectiv încălcarea invocată a prezumţiei de nevinovăţie, a principiului egalităţii de tratament, a principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene şi a condiţiilor rezultând din jurisprudenţa CJUE privitoare la calificarea comportamentului anticoncurenţial. Sub aceste aspecte, instanţa de recurs nu a judecat cauza, fapt ce constituie o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil şi, implicit a prevederilor art. 47 alin. (1) şi (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

3.2. Selectând în mod arbitrar chestiunile asupra cărora urmează să se pronunţe (ignorând totodată o multitudine de motive de nelegalitate independente şi apte să conducă la casarea sentinţei de fond),după citarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 legale şi a jurisprudenţei obligatorii a instanţelor comunitare prin care se stabilesc condiţiile cumulative necesare pentru reţinerea faptei de facilitator, instanţa de recurs reiterează "constatările" investigaţiei şi ale Deciziei 56/2020, contestate în speţă, dezlegând recursul exclusiv pe baza acestor "constatări" fără a observa proba cu înscrisuri administrată în cauză.

Instanţa de recurs s-a limitat la a cerceta şi constata doar conţinutul actelor administrative contestate, nu şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Or, actele administrative atacate, pe care se sprijină dezlegarea dată de instanţa de recurs, fac obiectul acţiunii judiciare în care s-a exercitat şi judecat recursul, tocmai cuprinsul lor fiind contestat pentru nelegalitate. Mai exact, pe calea acţiunii judiciare TAROM a contestat concluziile rapoartelor de investigaţie şi ale Deciziei 56/2020, respectiv existenţa pretinsei fapte de facilitator imputată prin Decizia 56/2020, a contestat susţinerile intimatului-pârât potrivit cu care TAROM ar fi cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenţa cartelului format de agenţiile de turism, precum şi că TAROM ar fi contribuit cu intenţie prin propriul comportament la obiectivele cartelului despre care nu avea cunoştinţă. Pe calea acţiunii introductive TAROM a solicitat instanţelor de judecată tocmai să verifice şi să cerceteze legalitatea susţinerilor şi concluziilor cuprinse în aceste acte administrative îndreptate împotriva sa, în mod evident prin raportare la materialul probator existent la dosarul cauzei şi nu pe baza "constatărilor" cuprinse în acte.

Dezlegarea dată recursului prin prisma exclusiv a "constatărilor" din cuprinsul actelor administrative atacate s-a făcut prin neobservarea înscrisurilor contrarii de la dosarul cauzei indicate şi în cererea de recurs (pag. 13-21 din cererea de recurs), această confuzie între elementele aflate la dosar (actele atacate, înscrisurile, forţa lor probantă), respectiv neobservare a materialului probator aflat la dosarul cauzei reprezentând fără îndoială o încălcare flagrantă a dreptului subscrisei la un proces echitabil, a prezumţiei de nevinovăţie de care ar fi trebuit să se bucure TAROM conform regulilor şi principiilor de drept comunitar şi, nu mai puţin, standardul legal de probă în materie de concurenţă.

Apreciază că prin maniera în care sunt construite considerentele deciziei atacate, exclusiv prin referire exclusivă la rezultatele investigaţiei şi/sau la considerentele cuprinse în Decizia 56/2020 contestată pentru nelegalitate, concomitent cu lipsa oricărei motivări efective referitoare la înlăturarea apărărilor şi mijloacelor de probă invocate de recurentă, decizia atacată încalcă prezumţia de nevinovăţie şi standardul legal de probă stabilite prin normele imperative de drept comunitar.

Este evident din cele descrise că, în speţă, instanţa de recurs, cercetând nelegalitatea sentinţei instanţei de fond nu a întreprins o analiză efectivă a probelor aflate la dosarul cauzei, privite individual şi în ansamblul lor, aşa cum prevede standardul legal de probă, ci doar a concluziilor investigaţiilor şi ale Deciziei 56/2020.

Or, nu doar că probele la care s-au raportat instanţele de fond şi recurs în mod individual şi în ansamblul lor nu conduc la concluziile eronate ale acestora, ci şi că explicaţiile acestor fragmente de probă nu sunt ele însele plauzibile, nicidecum singurele explicaţii plauzibile.

În cauza dedusă judecăţii instanţa a omis să cerceteze şi să stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că TAROM a cunoscut sau putea să cunoască în mod rezonabil, în cazul fiecărui moment în care face asemenea afirmaţii despre TAROM, existenţa unui obiectiv ilicit, adoptat de membrii cartelului, de a stabili un nivel minim de preţ de vânzare a pachetelor/produselor lor turistice către proprii clienţi.

Niciuna dintre apărările formulate de TAROM, bazate pe probele privite individual şi în ansamblul lor, nu a fost analizată în mod efectiv de către nicio instanţă de judecată.

Instanţa de fond şi ulterior instanţa de recurs au achiesat pur şi simplu la concluziile vădit greşite ale intimatului din prezenta cauză, fără a arăta în concret de ce au fost înlăturate apărările formulate de TAROM, instanţa de fond, în special, făcând trimitere la "elementele probatorii (astfel cum acestea sunt menţionate la punctele 50, 52).

Subliniază în special faptul că, dacă instanţa de recurs ar fi acordat prioritate dreptului comunitar şi ar fi respectat atât standardul legal de probă cât şi prezumţia de nevinovăţie în ceea ce priveşte TAROM, ar fi constatat fără echivoc împrejurarea că sentinţa instanţei de fond este nelegală, fiind bazată exclusiv pe transpunerea fidelă în sentinţă a poziţiei intimatului din prezenta cauză şi pe probe trunchiate cu bună ştiinţă pentru a crea aparenţa unui comportament anticoncurenţial al TAROM, de altfel inexistent.

3.3. Încălcarea principiilor de drept comunitar al proporţionalităţii sancţiunii şi al egalităţii de tratament în legătură cu nivelul amenzii impuse TAROM prin actul administrativ atacat.

Prin cererea de chemare în judecată, TAROM a solicitat (în subsidiar) anularea în parte a Deciziei nr. 56/25.09.2020 în ceea ce priveşte amenda dispusă pentru pretinsa încălcare, în calitate de facilitator, a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), ca fiind nelegală şi netemeinică, respectiv reducerea cuantumului amenzii.

În susţinerea cererii, TAROM a indicat o serie de motive care vizau nivelul amenzii arătând în esenţă că individualizarea sancţiunii s-a făcut în mod nelegal deoarece nu au fost luate în considerare toate circumstanţele relevante ale cazului, formulând în acest sens critici punctuale cu privire la:

(i) nivelul de bază al amenzii, fixat prin stabilirea în mod nelegal a categoriei de gravitate mare a faptei, a cuantumului preconizat al amenzii la nivelul de 4% (limita minimă generală a categoriei de fapte de gravitate mare) şi a majorării pentru durată în cuantum de 0,09%;

(ii) două circumstanţe atenuante (invocate în etapa administrativă), neaplicate în mod nelegal, respectiv: (a) participarea extrem de redusă la încălcare (circumstanţa atenuantă prevăzută la pct. 22 lit. b) din Instrucţiunile din 20198, cu reducere aplicabilă între 5% şi 10% conform pct. 20 din aceleaşi instrucţiuni) şi (b) colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei (circumstanţa atenuantă prevăzută la pct. 22 lit. d) din Instrucţiuni, cu reducere aplicabilă între 5% şi 10% conform pct. 20 din Instrucţiuni);

(iii)circumstanţa specială constând în absenţa capacităţii de a plăti, neaplicată în mod nelegal la individualizarea sancţiunii. In acest sens, TAROM a depus la dosarul administrativ şi la dosarul cauzei mai multe analize economice elaborate de consultantul financiar independent D., documente financiare-contabile, precum şi o serie de precizări şi documente suplimentare pentru a demonstra evoluţia indicatorilor economico-financiari relevanţi ai societăţii şi impactul amenzii aplicate care pune în pericol viabilitatea economică a societăţii, făcând iminentă ieşirea companiei de pe piaţă. In acelaşi timp, TAROM a cerut în faţa instanţelor administrarea probei cu expertiza financiar-contabilă, care să demonstreze existenţa circumstanţei speciale a absenţei capacităţii de plată, circumstanţă relevantă pentru individualizarea sancţiunii cu amenda şi, implicit, pentru verificarea legalităţii nivelului amenzii impuse TAROM.

Prin sentinţa civilă nr. 87/25.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a de contencios administrativ şi fiscal (instanţa de fond) în dosarul x/2021, cererea TAROM a fost respinsă. Nu mai puţin, prin încheierea din 16.11.2021 instanţa de fond a respins cererea TAROM de încuviinţare a administrării probei cu expertiza financiar-contabilă menită să demonstreze întrunirea elementelor constitutive ale circumstanţei speciale deoarece, fără niciun alt argument, a considerat că această probă "nu poate conduce la soluţionarea procesului" şi prin urmare nu este utilă. În acelaşi timp însă, prin sentinţa nr. 87 s-a reţinut că TAROM nu a dovedit una dintre condiţiile impuse de lege pentru aplicarea circumstanţei speciale, care constă în aceea de a se demonstra legătura de cauzalitate dintre amendă şi iminenţa ieşirii de pe piaţă, adică exact teza probatorie care era urmărită prin obiectivul expertizei financiar-contabile.

TAROM a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 87/25.01.2022, arătând în esenţă că soluţiile date de instanţa de fond cu privire la aspectele de nelegalitate care vizează individualizarea sancţiunii sunt rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale relevante, incluzând încălcarea principiului proporţionalităţii prin nesocotirea tuturor circumstanţelor relevante ale cauzei, a principiului egalităţii de tratament care impune ca situaţii identice să nu fie tratate diferit, iar situaţii diferite să nu fie tratate identic şi a principiului bunei administrări, instanţa de fond suplinind în mod nelegal motivarea actului administrativ atacat, principii fundamentale care fac deopotrivă parte din ordinea juridică comunitară şi naţională.

De asemenea, prin cererea de recurs s-a invocat faptul că soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la circumstanţa specială a absenţei capacităţii de a plăti are la bază considerente contradictorii, respectiv, pe de o parte, cererea de aplicare a acestei circumstanţe a fost respinsă pe motiv că nu s-a probat existenţa circumstanţei şi, pe de altă parte, că o expertiză financiar-contabilă solicitată în acest sens nu este utilă pentru soluţionarea cauzei (!)

In soluţionarea recursului, instanţa de recurs a încălcat la rândul său principiile consfinţite în dreptul unional.

Astfel, instanţa de recurs s-a limitat la 2 aspecte legate de încadrarea faptei de facilitator în categoria de gravitate mare şi cuantumul preconizat pentru categoria de gravitate de 4% (pag. 26 din decizie), raportându-se doar la gravitatea obiectivă a faptei, nu şi la gravitatea relativă, respectiv la circumstanţele individuale ale speţei, pe care nu le-a analizat în niciun mod, hotărârea fiind pronunţată astfel cu încălcarea principiului proporţionalităţii.

Instanţa de recurs a încălcat principiul proporţionalităţii şi prin omisiunea de a analiza dacă soluţia de fond pronunţată în privinţa nivelului amenzii respectă principiul proporţionalităţii prin raportare la:

- circumstanţele atenuante invocate şi neaplicate,

- circumstanţa specială a absenţei capacităţii de a plăti, invocată şi neaplicată.

În plus, hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea principiului egalităţii de tratament, instanţa neluând în calcul în orice măsură că aceeaşi categorie de gravitate şi acelaşi cuantum preconizat de 4% a fost aplicat şi pentru autorii cartelului (pct. 736, Decizia nr. 76/20.12.2018) în contextul în care, faţă de elementele intrinseci care caracterizează conceptul de "facilitator", astfel cum sunt acestea reţinute chiar în practica Consiliului Concurenţei, gravitatea obiectivă a faptei facilitatorului este considerată ab initio mai mică decât gravitatea obiectivă a faptei autorilor. în acest scop, reiterează considerentele cuprinse la pct. 659 din Decizia Consiliului Concurenţei nr. 77/20.12.2017, publicată la data de 14.05.2018, statuându-se după cum urmează:

(659) Totodată, faţă de autorii încălcării, impactul real al comportamentului contravenţional al facilitatorului este mai redus, deoarece, în timp ce autorii efectuează acte de executare şi realizează Tn mod nemijlocit fapta de împărţire a pieţei, ceea ce caracterizează conceptul de facilitator este tocmai contribuţia indirectă la săvârşirea faptei, facilitatorul efectuând acte de sprijin al activităţii autorilor, astfel cum este şi în cazul de faţă. Astfel, elementul material a! faptei anticoncurenţiate poate fi săvârşit în integralitatea sa doar de autorii încălcării, anume întreprinderile concurente active pe piaţa pe care se realizează înţelegerea, eventual cu sprijinul unui facilitator, cum este cazul de faţă.

Prin urmare încadrarea faptei de facilitator la categoria de gravitate mare şi aplicarea unui cuantum preconizat pentru gravitate de 4%, la acelaşi nivel de gravitate reţinut pentru autorii încălcării şi la acelaşi cuantum pentru gravitate stabilit pentru o parte dintre autorii încălcării (pct. 736, Decizia nr. 76/20.12.2018') reprezintă o încălcare a principiului egalităţii de tratament. Instanţa de recurs nu a ţinut cont de acest principiu. Principiul egalităţii de tratament, astfel cum este statuat printr-o jurisprudenţă constantă a instanţelor Uniunii, impune ca situaţii identice să nu fie tratate diferit, respectiv situaţii care sunt diferite să nu fie tratate identic.

În legătură cu stabilirea nivelului de bază al amenzii:

în prealabil, subliniază că obligativitatea ca la individualizarea sancţiunilor să se ţină cont de respectarea principiului de drept comunitar al proportionalitătii este prevăzută nu doar în dreptul comunitar, ci şi la art. 57 din Legea concurenţei. Potrivit acestui text de lege:

Individualizarea sancţiunilor prevăzute la ari. 53-56 se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei, cu respectarea principiului eficacităţii, proporţionalităţii şi al efectului disuasiv al sancţiunii aplicate. Prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţei se stabilesc şi celelalte elemente în funcţie de care se face individualizarea sancţiunilor, precum:

a) reperele financiare intermediare în funcţie de care se va stabili cuantumul final al amenzii în limita maximă prevăzută de lege, precum veniturile totale realizate pe teritoriul României sau alte tipuri de venituri;

b) circumstanţele atenuante şi agravante;

c) capacitatea întreprinderii de a plăti amenda;

d) majorarea specifică pe care o poate stabili Consiliul Concurenţei în realizarea efectului disuasiv.

În scopul aplicării dispoziţiilor prezentului alineat, Consiliul Concurenţei va stabili în instrucţiuni şi metodologia de individualizare a sancţiunilor în funcţie de participarea la săvârşirea faptei a persoanelor juridice ce constituie entitatea economică unică."

Potrivit pct. 10 din Instrucţiunile din 201910, puse în aplicare în actul administrativ atacat, ca o expresie a principiului proporţionalităţii astfel cum este consfinţit şi prin jurisprudenţa instanţelor Uniunii, evaluarea gravităţii unei încălcări se face de la caz fa caz, pentru flecare tip de încălcare, luându-se în considerare toate împrejurările relevante ale cazului (subliniind în acest context că nici Legea concurenţei şi nici Instrucţiunile nu cuprind dispoziţii de evaluare distincte, respectiv criterii pentru includerea faptei facilitatorului într-o anumită categorie de gravitate sau alta).

În acelaşi timp. în conformitate cu dispoziţiile pct. 11 din aceleaşi Instrucţiuni, pentru evaluarea gravităţii faptei (şi pentru determinarea nivelului de bază al amenzii) sunt aplicabile principiile generale de individualizare a sancţiunilor stabilite la acest punct, care trebuie să ia în considerare, "printre altele", natura faptei săvârşite, dimensiunea şi importanta pieţei relevante, cotele de piaţă cumulate ale tuturor întreprinderilor participante, impactul concret al încălcării pe piaţă atunci când acesta poate fi măsurat enumerarea nefiind una exhaustivă.

În mod suplimentar, în vederea determinării nivelului de bază în funcţie de gravitate, la pct. 12 din aceleaşi Instrucţiuni din 2019 se prevede posibilitatea ponderării cuantumului pentru gravitate, respectiv determinarea unui cuantum diferit faţă de cuantumul general, preconizat la pct. 11, atunci când în cazul evaluat se regăsesc împrejurările speciale prevăzute la pct. 14-17 sau elemente de aceeaşi natură, printre care capacitatea economică efectivă a autorilor încălcării de a produce o pagubă importantă celorlalte întreprinderi şi mai ales consumatorilor (pct. 14).

"În cazul încălcărilor care implică mai multe întreprinderi, cum ar fi cele de tip " cartel", în anumite cazuri, se pot pondera cuantumurile determinate în cadrul fiecăreia dintre cele 3 categorii prevăzute la pct. 11, ţinându-se seama de influenţa specifică şi de impactul real al comportamentului contravenţional al fiecărei întreprinderi în domeniul concurenţei, în special dacă există o disparitate considerabilă în ceea ce priveşte mărimea întreprinderilor care săvârşesc încălcări de asemenea natură." (pct. 17)

Din formularea pct. 17 din Instrucţiunile din 2019, rezultă şi că faptele de tip "cartel" pot fi incluse în oricare dintre cele 3 categorii de gravitate prevăzute la pct. 11 (mică, medie, mare) şi nu doar în categoria faptelor de gravitate mare.

Mai departe, urmărind principiile de individualizare prevăzute în Instrucţiunile din 2019, în conformitate cu principiul proporţionalităţii nesocotit de instanţa de recurs este necesar să se ţină cont de:

- circumstanţele individuale ale fiecărui participant, respectiv de capacitatea efectivă de a produce o pagubă importantă altor întreprinderi/consumatorilor, influenţa specifică şi impactul real al comportamentului contravenţional, adică de principiile de individualizare cuprinse la pct. 12-17 din Instrucţiuni, care prevăd deopotrivă ponderarea cuantumului determinat în cadrul categoriei de gravitate reţinute chiar în funcţie de aceste circumstanţe individuale.

În acest sens, sunt relevante următoarele împrejurări individuale, specifice cazului TAROM. reiterate de TAROM, neanalizarea lor de către instanţa de recurs fiind de natură că conducă la încălcarea exigenţelor impuse de obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii:

Conform Deciziei nr. 76/20.12.2018, înţelegerea ilicită dintre agenţiile de turism (autorii) s-a realizat, respectiv a fost adoptată şi implementată, în mod independent faţă de pretinsa participare a TAROM în calitate de facilitator;

Conform Deciziei nr. 76/20.12.2018, înţelegerea ilicită adoptată între autori a urmărit coordonarea în plan general a politicilor lor comerciale, indiferent de operatorul aerian de la care închiriau aeronavele charter şi indiferent de destinaţiile turistice şi nu doar zborurile charter închiriate de la TAROM. De altfel, din descrierea faptei imputate, aşa cum este realizată de pârâtă, rezultă că pretinsa participare a TAROM a avut loc până la data de 25.09.2015, în timp ce fapta autorilor încălcării a continuat şi în cursul anului 2016. In acest sens, a se vedea cu titlu de exemplu şi pct. 483 din Decizia Consiliul Concurenţei nr. 76/20.12.2018 unde s-a reţinut că:

"activităţile părţilor implicate din perioada 2013-2016 au făcut parte dintr-un plan general de restricţionare a concurenţei, plan ce a determinat linia de acţiune a întreprinderilor implicate cu privire la stabilirea şi alinierea politicilor comerciale în materie de preţ pentru produse turistice şi/sau pachete de servicii turistice care includ zboruri de tip charter";

Conform Deciziei nr. 76/20.12.2018, autorii au pus în practică o multitudine de elemente materiale, TAROM fiind acuzată că ar fi participat doar la o parte din acestea. Reamintim aici obiectivul general al înţelegerii anticoncurenţiale dintre agenţiile de turism, pretinsa participare a TAROM în calitate de facilitator neputând fi decât, cel mult, una limitată, marginală, relativă exclusiv la zborurile charter închiriate de la TAROM;

TAROM nu avea niciun fel de implicare în legătură cu modalitatea de comercializare a pachetelor turistice către consumatori, aceasta fiind stabilită în mod exclusiv de agenţiile implicate: TAROM nu stabilea preţuri de vânzare a biletelor de avion, de altfel TAROM nu vindea agenţiilor de turism bilete de avion pe zborurile charter, ci aeronava era închiriată în întregime turoperatorului, care dispunea de capacitate sa; TAROM nu era implicat în nicio măsură în modalitatea în care erau stabilite preţurile pentru pachetele/produsele turistice promovate de agenţiile ori în modalitatea de valorificare a locurilor din avioanele închiriate, care erau împărţite între agenţii fără participarea TAROM; în plus, taxele de aeroport erau (sunt) fixate de administratorii aeroporturilor, iar TAROM nu era (nu este) beneficiarul acestora, taxele fiind doar colectate de operatorii aerieni spre a fi achitate către administratorul aeroportului;

TAROM a acţionat în mod independent pe piaţă, stabilindu-şi propria politica de preţuri pentru serviciile charter prestate;

În plus, o altă circumstanţă individuală, necesar a fi luată în considerare în lumina principiului proporţionalităţii nesocotit de instanţa de recurs, constă în faptul că în perioada pretinsei fapte activitatea de charter (în legătură cu care este imputată fapta) nu era activitatea principală a companiei, ci o activitate cu caracter subsidiar, reprezentând o parte extrem de redusă din cifra de afaceri totală, aşa cum s-a reţinut şi în decizia Consiliului Concurenţei, activitatea principală derulându-se pe piaţa transportului aerian de pasageri pe curse regulate. In plus, niciuna dintre pieţe nu a fost vizată de investigaţia Consiliului Concurenţei. De asemenea, piaţa serviciilor de transport aerian în regim charter are dimensiune comunitară, fiind caracterizată de o concurenţă puternică, inclusiv din partea curselor regulate, după cum rezultă din probele aflate la dosar.

Or, veniturile pe care întreprinderea le obţine din activitatea care are legătură cu fapta imputată sunt relevante pentru a determina atât capacitatea efectivă a unei întreprinderi de a produce o pagubă importantă celorlalte întreprinderi şi consumatorilor, cât şi ponderea relativă a fiecărei întreprinderi la încălcare. Instanţa de recurs nu a avut în vedere nici acest aspect, contrar obligaţiei impuse de principiul proporţionalităţii, subliniind că aceeaşi raţiune este consacrată şi la pct. 6 din Orientările Comisiei privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alin. (2) litera (a) din Regulamentul (CE) NR. 1/2003 (2006/C 210/02) potrivit cu care:

"într-adevăr, combinarea valorii vânzărilor care au legătură cu încălcarea cu durata acesteia este considerată o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanţa economică a încălcării, precum şi ponderea relativă a fiecărei întreprinderi participante la încălcare. Referirea la aceşti indicatori oferă o bună imagine asupra valorii aproximative a amenzii şi nu ar trebui să fie considerată drept bază a unei metode de calcul automat şi aritmetic" subl. n.

În acest context înţelege să invoce de asemenea considerentele din Hotărârea Curţii (Camera a cincea) din 10 noiembrie 2022 pronunţată în cauza C-385/21, o decizie interpretativă obligatorie a art. 101 TFUE, care au fost în mod vădit încălcate prin hotărârea a cărei revizuire este solicitată.

În ce priveşte durata încălcării, stabilirea acesteia este deosebit de relevantă pentru verificarea legalităţii modului de individualizare a sancţiunii şi pentru respectarea principiului proporţionalităţii, cu atât mai mult cu cât potrivit pct. 18 din Instrucţiuni are loc sau nu o majorare a cuantumului determinat pentru gravitate în funcţie de durata încălcării imputate. Prin Decizia 56/2020 s-a reţinut o durată a încălcării de 2 ani şi 3 luni, cuprinsă între 06.06.2013 -25.09.2015, pentru care s-a aplicat o majorare de 0,09%. Pe lângă lipsa probării întrunirii condiţiilor pentru antrenarea răspunderii TAROM în calitatea de pretins facilitator, chestiune care vizează existenţa faptei în sine, ceea ce este relevant pentru legalitatea cuantumului amenzii este că nu s-a probat întrunirea condiţiilor pentru a se face aplicarea conceptului de faptă unică şi continuă pe o asemenea durată. Instanţa de fond nu a cercetat acest aspect de nelegalitate, aceasta rezumându-se la a susţine că durata reţinută pentru TAROM nu a depăşit cadrul duratei reţinute pentru cartel.

La rândul său, instanţa de recurs nu a analizat acest element de esenţă pentru individualizarea sancţiunii şi pentru respectarea principiului proporţionalităţii.

Procedând în acest mod, hotărârea pronunţată, prin care se menţine implicit şi majorarea pentru pretinsa durată (durată medie, cu o majorare aplicată de pârât de 0,09%) a fost pronunţată cu încălcarea principiului proporţionalităţii.

În ceea ce priveşte cele două circumstanţe atenuante invocate şi neaplicate la stabilirea nivelului amenzii:

Circumstanţele în discuţie au fost ignorate de instanţa de recurs, nefiind analizate în niciun mod, deşi existenţa circumstanţelor atenuante reprezintă un element de individualizare a sancţiunii de natură să asigure că sancţiunea aplicată este concordantă şi reflectă principiul proporţionalităţii. se referă la:

(a) Participarea extrem de redusă la încălcare (circumstanţa atenuantă prevăzută la pct. 22 lit. b) din Instrucţiunile din 2019, cu reducere aplicabilă între 5% şi 10% conform pct. 20 din Instrucţiuni)

(b) Colaborarea în mod efectiv şi pe deplin cu Consiliul Concurenţei (circumstanţa atenuantă prevăzută la pct. 22 lit. d) din Instrucţiuni, cu reducere aplicabilă între 5% şi 10% conform pct. 20 din Instrucţiuni)

În drept, revizuenta a invocat art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 509 şi urm. C. proc. civ., temeiurile de drept indicate în mod expres în prezenta cerere, în cererea de recurs şi în cererea de chemare în judecată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.(…)".

Prezenta cerere de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 3045/6.06.2023) prin care a fost respins recursul formulat de recurenta din acel dosar (revizuenta din prezentul litigiu), Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. împotriva sentinţei civile nr. 87/25.01.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit datelor ce rezultă din dosarul nr. x/2021, ataşat prezentului, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. a fost subiectul unei investigaţii declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 250/05.04.2016, având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, rep., cu modificările ulterioare ("Legea concurenţei") şi a art. 101 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene ("Tratat" sau "TFUE") de către mai multe agenţii de turism printr-o înţelegere şi/sau practică concertată între acestea privind coordonarea politicilor lor comerciale în scopul impunerii unui nivel minim al preţului de vânzare către proprii lor clienţi pe piaţa comercializării produselor turistice şi/sau pachetelor de servicii turistice, începând cu anul 2013.

Reclamanta TAROM a fost introdusă în cadrul acestei investigaţii prin Ordinul nr. 345/13.06.2017.

Obiectul investigaţiei cu privire la reclamantă a vizat o posibilă încălcare a aceloraşi dispoziţii legale (art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei şi art. 101 alin. (1) TFUE) prin pretinsa participare a TAROM în calitate de facilitator.

În cadrul investigaţiei a fost elaborat un prim raport de investigaţie, din 16.11.2018 ("Raportul iniţial de investigaţie"), care a propus sancţionarea agenţiilor de turism, precum şi a companiei TAROM. Raportul a fost supus dezbaterilor în faţa Plenului în cadrul audierilor din data de 18.12.2018.

Consiliul a hotărât sancţionarea mai multor agenţii de turism, care în intervalul 03.06.2013-24.09.2016, printr-o înţelegere şi/sau practică concertată au stabilit, în comun, coordonarea politicilor comerciale în scopul impunerii unui nivel minim al preţului de vânzare a produselor/pachetelor lor de servicii turistice către proprii clienţi pe piaţa comercializării produselor turistice şi/sau pachetelor de servicii turistice prin agenţii de turism, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, de natură a facilita coordonarea comportamentului de piaţă. Această coordonare a politicilor comerciale în materie de preţ şi discount pentru produse turistice şi/sau pachete de servicii turistice s-a realizat în scopul stopării scăderii preţurilor şi, respectiv, creşterii preţurilor respective.

În ceea ce o priveşte pe Compania Naţională Tarom S.A., s-a decis să nu reţină propunerile raportului iniţial de investigaţie (prin care s-a propus reţinerea sa, în calitate de facilitator al încălcării unice, continue şi complexe, alături de restul participanţilor la respectiva încălcare), dispunând, după cum rezultă din cuprinsul soluţiei Plenului consemnată în Minuta şedinţei de deliberare din 20.12.2018 "completarea investigaţiei şi a raportului de investigaţie."

După adoptarea soluţiei, pârâtul a redactat Decizia nr. 76/20.12.2018, în dispozitivul acesteia, în ceea ce o priveşte pe TAROM, menţionându-se la art. 7 că "se va completa raportul investigaţiei din perspectiva analizei criteriilor avute in vedere pentru derularea activităţii de transport aerian în regim tip charter, pentru anumite destinaţii turistice externe, pentru a determina dacă TAROM a contribuit la săvârşirea încâlcirii prevăzute la art. 1 in calitate de facilitator, prin aplicarea unui posibil tratament discriminatoriu nejustificat pentru agenţiile de turism care nu se conformau înţelegerii anticoncurenţiale constatate prin Decizie,,.

Ca urmare a continuării investigaţiei, a fost întocmit un al doilea raport de investigaţie, care a fost comunicat părţii prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG-1398/31.01.2020, fiind observaţii scrise, raportul fiind dezbătut în şedinţa de audieri din data de 27.08.2020.

Prin Decizia nr. 56/25.09.2020, Plenul a constatat pretinsa încălcare de către TAROM a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei şi ale art. 101 alin. (1) lit. a) din Tratat, în calitate de facilitator al practicii anticoncurenţiale constatate prin Decizia nr. 76/20.12.2018, în perioada 06 iunie 2013 - 25 septembrie 2015, precum şi a dispus sancţionarea cu amendă contravenţională în cuantum de 16.619.888,23 RON, reprezentând 1,2270% din cifra de afaceri realizată în anul 2019. Decizia nr. 56/25.09.2020 a fost ulterior redactată şi comunicată către TAROM prin e-mail la data de 15.01.2021.

Pentru a decide astfel, în esenţă, Consiliul a reţinut că Tarom S.A. a facilitat schimbul de informaţii privind componente ale politicii de preţ ale agenţiilor de turism sancţionate prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 76/20.12.2018, (inclusiv, prin organizarea şi derularea cel puţin a unei întâlniri comune, cu participarea agenţiilor de turism concurente şi a TAROM) şi a săvârşit acţiuni prin care a refuzat contractarea de zboruri charter în mod direct cu anumite agenţii de turism care nu se raliau la cartel sau care nu respectau aspectele convenite în cadrul cartelului, a îngreunat accesul acestor agenţii de turism la contractarea zborurilor charter şi/sau a favorizat anumite agenţii de turism în alocarea zborurilor charter, în perioada 06 iunie 2013-25 septembrie 2015. Acţiunile de facilitare întreprinse de TAROM s-au concretizat în multiple comportamente/mecanisme complexe, respectiv: condiţii diferite privind anulări de zboruri charter fără perceperea taxei de anulare; alocarea preferenţială a aeronavelor, a orarelor de zboruri charter fără perceperea taxei de anulare; alocarea preferenţială a aeronavelor, a orarelor de zbor avantajoase şi a zilelor de operare disponibile; impunerea operărilor în comun pentru aceleaşi zboruri charter/consolidări (pentru a reduce numărul de locuri disponibile în piaţă), coroborat de condiţionarea semnării contractului privind zborurile charter doar de către una dintre agenţiile implicate într-o consolidare şi instituirea unui sistem prin care agenţiile de turism care nu se raliau la cartel nu puteau contracta în mod direct cu TAROM; condiţii diferite privind reţinerea depozitelor asiguratorii de la agenţiile de turism; semnarea tardivă a contractelor zbor charter cu agenţiile de turism favorizate, astfel încât, în lipsa unui contract comercial încheiat, acestea nu aveau obligaţia de a achita taxe de anulare şi/sau le erau reţinute depozitele asiguratorii în momentul în care solicitau anulări/modificări înainte de începerea operării lanţului de zboruri charter; limitările impuse (favorizare discriminare) prin procedura operaţională internă a companiei aeriene.

După comunicarea celui de-al doilea raport de investigaţie, Tarom S.A. a solicitat acces la toate documentele care compun dosarul de investigaţie. Consiliul a permis accesul parţial la dosar, în format electronic, în ceea ce priveşte versiunile neconfidenţiale şi, pe suport de hârtie, pentru o parte din declaraţiile de clemenţă ale C., selectate de asemenea de pârât.

Faţă de aceste împrejurări, partea verificată a solicitat Preşedintelui Consiliului Concurenţei să i se aprobe accesul la documentul care a fost constatat lipsă din dosarul pus la dispoziţie, precum şi, accesul la o serie de informaţii confidenţiale şi anume: (a) răspunsul transmis de agenţia de turism A. la solicitarea de informaţii adresată de Consiliul Concurenţei nr. RG-11677/26.08.2019 şi eventualele documente anexate acesteia; (b) răspunsul companiei aeriene E. S.A. înregistrat sub nr. x/12.08.2019 la solicitarea adresată de Consiliul Concurenţei nr. RG- 10254/24.07.2019 cu ocazia continuării investigaţiei; (c)declaraţiile integrale ale aplicantului la clemenţă, agenţia de turism CHRISTIAN’76 TOUR S.R.L.

Cererea a fost respinsă prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 272/03.03.2020, în esenţă, pentru următoarele motive:

- informaţiile confidenţializate din răspunsul E. "nu sunt din perspectiva Consiliului Concurenţei relevante pentru exercitarea efectivă a dreptului la apărare al TAROM', că acestea constituie secrete de afaceri ale E., că nu au fundamentat propunerile din raport, dar şi că TAROM a primit acces parţial la răspunsul de la pct. 2 din solicitarea adresată E. cu privire la criteriile de selecţie a partenerilor;

- versiunile integrale ale declaraţiilor de clemenţă, precum şi documentele depuse în susţinerea acestora sunt confidenţiale faţă de TAROM şi nu sunt relevante pentru exercitarea dreptului la apărare deoarece privesc fie încălcarea de către F. a legii, fie alte aspecte cu posibil caracter anticoncurenţial, care nu au legătură cu posibila încălcare a TAROM;

- cu privire la răspunsul A. şi la contractul încheiat cu B., cererea a fost respinsă ca lipsită de obiect, deoarece A. ar fi "precizat că, din motive obiective, nu poate furniza Consiliului Concurenţei informaţiile solicitate", fără însă ca răspunsul efectiv, în forma sa originală, să fie făcut accesibil TAROM.

Prin sentinţa civilă nr. 87/25.01.2022, Curtea de Apel Bucureţi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A..

În considerentele acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut faptul că acţiunea reclamantei se fundamentează pe patru categorii de critici, grupate şi ulterior analizate astfel:

I)cele referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 76/2018 (act premergător Deciziei nr. 56/2020) ca urmare a modificării, prin intermediul acesteia, a soluţiei Plenului din data de 20.12.2018, a stabilirii unor concluzii de natură să aducă atingere în mod independent şi nepărtinitor a investigaţiei faţă de TAROM şi a insuficientei motivări;

II) cele referitoare la nelegalitatea Ordinului nr. 272/2020 vizând încălcarea dreptului reclamantei la accesul la informaţii furnizate de compania aeriană E., respectiv agenţiile de turism C. şi A., considerate confidenţiale;

III) cele referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei nr. 56/25.09.2020 grefate pe inexistenţa faptei;

IV) cele referitoare la nelegalitatea amenzii.

Prima instanţă a reţinut că încălcarea constatată prin Decizia nr. 76/2018, la care TAROM a participat în calitate de facilitator (constatare realizată prin Decizia nr. 56/2020), se încadrează în rândul restricţionărilor pe orizontală, de tip cartel, având ca obiect fixarea/impunerea unui preţ minim, constituind încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, respectiv a art. 101 din Tratat, faptă de gravitate mare conform Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor.

În concret, s-a constatat că reclamanta a facilitat fapta anticoncurentială constatată şi sancţionată în sarcina agenţiilor de turism, prin Decizia nr. 76/2018 şi a săvârşit acţiuni prin care a refuzat contractarea de zboruri charter în mod direct cu anumite agenţii de turism care nu se raliau la cartel ori care nu respectau aspectele convenite în cadrul cartelului, a îngreunat accesul acestor agenţii de turism la contractarea zborurilor charter şi/sau a favorizat anumite agenţii de turism în alocarea zborurilor charter. Prin urmare, în mod just, gravitatea faptei a fost reţinută ca fiind mare.

Referitor la criticile reclamantei privitoare la durata practicii anticoncurenţiale, în ceea ce priveşte momentul de început al acesteia (06 iunie 2013) prima instanţă a avut în vedere că durata practicii anticoncurenţiale stabilite prin Decizia nr. 76/2018 a fost reţinută ca fiind cuprinsă în intervalul 03 iunie 2013-24 septembrie 2016. Prin urmare, dintr-o primă perspectivă, s-a constatat că durata faptei reţinute în sarcina TAROM nu a depăşit acest cadru.

De asemenea, în ceea ce priveşte momentul exact al debutului faptei, contrar susţinerilor reclamantei, s-a observat că acesta rezultă din conţinutul Deciziei (punctul 47 al acesteia), data de 06 iunie 2013 fiind aceea a primirii de către TAROM a mailului din partea agenţiei Prompt referitor la politica adoptată de grupul C., prin care acesta se distanţa de înţelegerea stabilită, continuând realizarea unui marketing agresiv în piaţă.

Prin decizia civilă nr. 3045/6.06.2023 (decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire), a fost respins recursul declarat de reclamanta Tarom S.A., fiind menţinute integral raţionamentul şi soluţia instanţei de fond.

În considerentele deciziei, Înalta Curte a analizat şi a înlăturat criticile recurentei privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (cu referire la nerespectarea standardului legal de probă, la necesitatea prezentării de probe clare şi coerente, la necesitatea administrării probei cu expertiza financiar- contabilă).

De asemenea, cu referire la teza consacrată de pct. 6 al art. 488 din Cod, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, aspect ce ar rezulta din împrejurarea că intimatul-pârât nu a motivat concluziile formulate în Decizia nr. 76/2018 şi prin prisma observaţiilor formulate de TAROM; că există diferenţe între art. 5 din dispozitivul Deciziei nr. 76/2018 şi art. 45 din minuta din data de 20.12.2018.

S-a invocat pe de o parte faptul că, instanţa de fond nu a examinat dacă există vreo legătură între pretinsele practici şi o intenţie de a contribui la obiectivele ilicite ale unui cartel, iar pe de altă parte instanţa de fond nu a indicat de ce apărările recurentei-reclamante nu sunt întemeiate.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs se susţine că prin sentinţa recurată, instanţa de fond nu se pronunţă cu privire la nelegalitatea celui de-al doilea raport al investigaţiei (pct. 2 (ii) din cererea introductivă) şi, în orice caz, nu există niciun fel de motivare în fapt sau în drept cu privire la respingerea acestui capăt de cerere, ceea ce constituie o încălcare a dispoziţiilor imperative art. 425 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. civ.

Asupra acestor critici de pretinsă nelegalitate a hotărârii, instanţa de recurs s-a aplecat, ajungând la concluzia că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat.

Reţine instanţa de recurs că împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii deoarece acest text de lege se referă la pronunţarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, nu se verifică în speţă, partea neindicând în concret motivele pretins a fi străine de natura cauzei, pe care le conţine hotărârea atacată.

Procedând la verificarea sentinţei de fond şi din perspectiva criticilor recurentei-reclamante privind motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a constat că nici acest motiv de casare nu este incident în cauză, criticile formulate de parte sub acest aspect fiind, de asemenea, nefondate.

Subsumat motivului de revizuire reglementat de art. 21 din Legea nr. 554/2004, Tarom susţine că, prin decizia care face obiectul revizuirii, instanţa supremă a încălcat principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 (2) coroborat cu art. 20 (2) din Constituţie, în măsura în care instanţa de recurs a nesocotit dreptul la un proces echitabil, standardul legal de probă şi dreptul fundamental la prezumţia de nevinovăţie, potrivit art. 47 si 48 din Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi la art. 6 din CEDO, prin faptul că nu a cercetat şi nu s-a pronunţat în mod concret cu privire la nici un motiv de recurs invocat Tarom cu privire la nerespectarea de către instanţa de fond a standardului de probă în materia contravenţională prevăzut în dreptul unional, a prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la un proces echitabil şi a condiţiilor stabilite la nivel unional cu privire la calitatea de facilitator reţinută în mod nelegal în sarcina sa, a pronunţat hotărârea pe baza unor consideraţii generice şi/sau pe baza achiesării, fără o analiză proprie, la concluziile investigaţiei şi ale sentinţei pronunţate de instanţa de fond, consideraţii ce ar încălca, la rândul lor, instituţiile de drept unional menţionate.

De asemenea, instanţa de recurs a nesocotit principiile proportionalitatii şi egalităţii de tratament la stabilirea sancţiunilor, consfinţite la art. 49 (3), art. 20 si art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene şi într-o jurisprudenţă constantă a Uniunii.

Pornind de la aceste constatări prealabile, Înalta Curte urmează a reţine, cu prioritate şi în acord cu susţinerile intimatului faptul că, raportat la argumentele invocate, revizuenta urmăreşte, în fapt, o veritabilă reformare a deciziei ICCJ, cu depăşirea limitelor trasate pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire.

Se observă astfel că revizuenta critică hotărârea definitivă supusă revizuirii prin prisma motivelor de recurs pe care le-a formulat iar instanţa le-a analizat (motivele de recurs iar nu toate susţinerile părţii), cu referire inclusiv la dispoziţiile de drept unional.

Or, în Decizia nr. 45/2016 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IlI-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept, Înalta Curte a reţinut că:

"72. în lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate in cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat. 73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmis'tbilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care na se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea."

Pe de altă parte, în mare măsură, criticile revizuentei se circumscriu mai degrabă cazului de contestaţie în anulare privind necercetarea motivelor de recurs, cale de atac deja exercitată de parte în dosarul nr. x/2024 şi soluţionată prin respingerea acesteia (decizia nr. 5620/2024). Exemplificativ, revizuenta susţine, printre altele: "Instanţa de recurs a nesocotit dreptul la un proces echitabil, standardul legal de probă şi dreptul fundamental la prezumţia de nevinovăţie garantate potrivit art. 47 şi art. 48 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi la articolul 6 din CEDO prin faptul că nu a cercetat şi nu s-a pronunţat în mod concret cu privire la nici un motiv de recurs invocat de TAROM cu privire la nerespectarea de către instanţa de fond (şi autoritatea de concurenţă) a standardului de probă în materie contravenţională prevăzut în dreptul unional, a prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la un proces echitabil şi a condiţiilor stabilite la nivel unional cu privire la calitatea de "facilitator" reţinută în mod nelegal şi neîntemeiat în sarcina TAROM.,,

De asemenea, arată:, ",Instanţa de recurs . . . . . . . . . .nu s-a pronunţat asupra motivului de nelegalitate vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra unui capăt de cerere ce viza anularea pentru nelegalitate a celui de-al doilea raport de investigaţie comunicat prin adresa Consiliului Concurenţei nr. RG-1398/31.01.2020..,,

În altă odine de idei, este real faptul că, astfel cum a sesizat şi revizuenta prin cererea de revizuire formulată, argumentele instanţei de recurs, expuse cu ocazia analizei criticilor de nelegalitate formulate, nu conţin elemente de noutate faţă de reţinerile instanţei de fond, nefăcând altceva decât să confirme raţionamentul acesteia sub toate aspectele supuse dezbaterilor contradictorii ale părţilor.

Însă în privinţa condiţiilor în care operează motivul de revizuire invocat, reglementat de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, esenţiale sunt dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 45/12 decembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prea­labile.

Astfel, prin decizia menţionată, Înalta Curte a arătat următoarele:

"(…) 62. Dispoziţiile legale (nn. art. 21 alin. (1) nu pun nicio condiţie referitoare la "încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar" şi, de aceea, interpretând literal textul legal, rezultă că, în principiu, orice încălcare este de natură să constituie motiv de revizuire. Altfel spus, nu există niciun motiv pentru a distinge acolo unde legiuitorul nu distinge. (…)

65. În jurisprudenţa sa, CJUE a reţinut că interpretarea pe care a dat-o unei norme de drept european, în exercitarea competenţei pe care i-o conferă articolul 234 (n.a., actual art. 267 din TFUE), lămureşte şi precizează, dacă este nevoie, semnificaţia şi domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la intrarea sa în vigoare (a se vedea, în special, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, C-61/79, pct. 16, Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, pct. 43, precum şi Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, C-453/00, pct. 21). Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecinţa că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Richardson, C-137/94, pct. 33).

66. Astfel, deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată şi se aplică în toate situaţiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică şi raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunţării deciziilor şi care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte).(…)

70. (…) dreptul Uniunii nu se opune reglementării prin legea naţională a unui caz de revizuire precum cel de faţă, impunând însă, în cazul reglementării lui, respectarea principiilor echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 30).

71. Definind principiile echivalenţei şi efectivităţii, CJUE arată că modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor destinate să asigure protecţia drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile acţiunilor similare de drept intern (principiul echivalenţei) şi nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii) (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea Rewe-Zentralfinanz şi Rewe-Zentral, C-33/76, pct. 5, Hotărârea Transportes Urbanos y Servicios Generales, C-118/08, pct. 31, precum şi Hotărârea Test Claimants in the Franked Investment Income Group Litigation, C-362/12, pct. 32)….

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.

74. Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice.

75. Inadmisibilă este şi revizuirea prin care se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.

76. Cauza juridică a oricărei cereri de chemare în judecată este constituită din fundamentul faptic al raportului juridic dedus judecăţii şi calificarea lui juridică, implicând temeiurile în drept aplicabile. În contenciosul administrativ, care are ca obiect anularea unui act administrativ, cauza juridică a cererii o constituie motivele de fapt, calificate prin prisma normelor juridice incidente, care constituie, împreună, argumentele de nelegalitate a actului administrativ. (…)

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului.

80. Prin urmare, în revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se pot invoca fapte relevante noi care constituie motive de nelegalitate a actului administrative, ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii. (…).

83. (…) este lipsită de relevanţă neinvocarea în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, presupus încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât, potrivit principiului iura novit curia, consacrat de art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., judecătorul, respectând limitele învestirii sale, este în drept, în virtutea prerogativelor sale jurisdicţionale, să dea cererii calificarea juridică exactă şi să facă aplicarea normelor juridice incidente. Instanţa trebuie să aplice dreptul, care îi este cunoscut, inclusiv dreptul european şi hotărârile interpretative ale CJUE, care au caracter obligatoriu pentru instanţele statelor membre şi se bucură de prioritate în aplicare, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie.

84. Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate.(…)"

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte va constata că, în realitate, revizuenta este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de recurs a gestionat cauza, sub aspectul soluţiei şi al considerentelor deciziei pronunţate.

Cu privire la această chestiune, urmează a se reţine că în cererea de revizuire revizuenta Tarom S.A. invocă în realitate chestiuni referitoare la modalitatea de evaluare a situaţiei de fapt, însă, având în vedere dispoziţiile legale ce reglementează cazul de revizuire invocat, se constată că acesta poate viza exclusiv "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului".

Aşadar, aspectele reţinute de instanţele investite cu acţiunea în anulare referitoare la faptele deduse judecăţii astfel cum au fost acestea dezlegate în baza probelor administrate, nu pot face obiect al contestării în calea extraordinară de atac formulată, deoarece în acest mod s-ar ajunge la reformarea deciziei pronunţate în recurs, ceea ce este inadmisibil.

În ceea ce priveşte constatările instanţei de recurs, care în opinia revizuentei ar contrazice dezlegări anterioare ale instanţelor europene, ori prevederi ale Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, Înalta Curte va reţine că toate criticile formulate în acest sens prin cererea revizuire sunt nefondate.

Referitor la încălcarea jursprudenţei CJUE şi a normelor de drept european în materie, revizuenta susţine că: "În considerentele pe baza cărora instanţa a respins recursul declarat sub aspectul încălcarii de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) instanţa de recurs a încălcat flagrant principiul priorităţii dreptului european" cu referire în mod particular, la art. 6 din CEDO, art. 47 alin. (1) si (2) din Carta Drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi la o serie de cauze pronunţate de CJUE cu privire la analiza standardului de probă (spre ex. cauza C 407/08P, cauzele reunite T-44/02, T-54/02, T-56/02, T- 60/02.)

În acest context, se impune a se valida raţionamentul instanţei de recurs raportat la critica referitoare la neadministrarea probei cu expertiza contabilă de către instanţa de fond, ea neputând fi admisă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din Cod, în măsura în care a fost analizată solicitarea Tarom de administrare a probei, judecătorul a respins-o motivat apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei, instanţa de recurs, în limita competentelor sale, neputând cenzura evaluarea probelor realizate de prima instanţă, aceasta evaluare ţinând de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea acesteia. De altfel, instanţa de recurs a adăugat inclusiv argumentul potrivit căruia o hotărâre poate fi cenzuată sub acest aspect, în calea de atac a recursului, doar în cazul unor erori fundamentale de evaluare a materialului probator, aspect neîndeplinit în cauză.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la necercetarea standardului de probă conturat la nivelul jurisprudentei europene prin neevaluarea probatoriului administrat, s-a motivat în sensul că acestea nu puteau fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, instanţa de recurs realizând însă o analiză a acestora în cadrul celorlalte motive de recurs, inclusiv prin raportare la principiile stabilite de dreptul european.

Revizuenta susţine de asemenea că: "În considerentele pe baza cărora instanţa de recurs a respins recursul sub aspectul pronunţării de către instanţa de fond a unei sentinţe care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), instanţa de recurs a încălcat flagrant principiul priorităţii dreptului comunitar., lipsa cercetării motivelor de nelegalitate invocate constituind, în opina sa, o încălcare gravă a prevederilor art. 47 alin. (1) si (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale.

Judicios sesizează intimatul că revizuenta nu invocă vreun "element de noutate" raportat la dreptul sau jurisprudenţa europeane, instanţa de recurs observând inclusiv faptul că multe din critici, deşi subsumate unor motive diferite de recurs, în esenţă se reluau şi se suprapuneau, argumentele subsumate motivului de recurs întemeiat pe pct. 6 alin. (1) al art. 488 reprezentând critici care puteau fi încadrate cel mult la o eventuala interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, fiind însă reţinute şi analizate corespunzător în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva revizuentei, un alt argument ce susţine teza încălcării priorităţii dreptului european este legat de considerentele pe baza cărora instanţa a respins recursul sub aspectul pronunţării de către instanţa de fond a unei sentinţe cu încălcarea şi/sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Revizuenta susţine că în cuprinsul hotărârii nu există nicio menţiune din care sa reiasă că instanţa de recurs ar fi cercetat în mod concret şi efectiv încălcarea invocată a prezumţiei de nevinovăţie, a principiului egalităţii de tratament, a principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene şi a condiţiilor rezultate din jurisprudenta CJUE privitoare la calificarea comportamentului anticoncurenţial.

Or, instanţa de recurs a analizat criticile aduse sentinţei recurate, hotărârea supusă revizuirii având în vedere principiile consacrate la nivel european în ceea ce priveşte standardul legal de probă comunitar şi făcând o aplicare corectă a acestora, analiza probelor realizându-se într-o abordare holistică.

Se invocă în cererea de revizuire aspecte care au legătură cu evaluarea materialului probator, or, astfel cum s-a arătat anterior, calea de atac a revizuirii nu poate repune în discuţie modalitatea în care instanţele au determinat o anumită situaţie de fapt, prin raportare la probele administrate, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la reformarea deciziei din recurs, ceea ce nu este admisibil.

Se critică inclusiv faptul că instanţa ce a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită ar fi achiesat fără rezerve la susţinerile părţii adverse fără a realiza propriile verificări cu privire la chestiunile considerate a fi litigioase. Înalta Curte va înlătura ca nefondate aceste susţineri, observând că cererea în anulare formulată de Tarom S.A. a fost soluţionată de instanţă în urma evaluării materialului probator administrat, fiind analizate în amănunt toate elementele esenţiale, de natură a stabili toate aspectele relevante pentru dezlegarea pricinii.

Nu se poate susţine aşadar că partea nu ar fi avut drept de acces la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, toate aspectele valorificate în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită fiind dezbătute în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului părţilor la apărare.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va reţine că în cauză nu este incident motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ, astfel că în temeiul art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ, rap. la art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A. împotriva deciziei nr. 3045 din 06 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02 iulie 2025.