Validity of reopening EU structural funds control procedures without new facts: violation of legal certainty and OUG 66/2011 constraints on administrative verification acts

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2025

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 decembrie 2020, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamata Universitatea Naţională de Arte "George Enescu", în contradictoriu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Direcţia Ol POCU şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (fosta AM POSDRU), a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. OI/1412/ES din 17.06.2020 - ANEXA NR. 1 privind soluţionarea contestaţiei depusa de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" laşi, înregistrata la sediul Ol POCU/MEC sub nr. Ol/24715/SJCSN din 26.03.2020 (ANEXA NR. 4 privind proiectul x - Cod SMIS 21359;

(ii) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/SJCSN din 21.02.2020, înregistrat la Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" cu nr. 709 din 26.02.2020, pentru proiectul x, cu titlul "Reţea colaborativă online în învăţământul superior artistic romanesc pentru compatibilitatea absolventului de design grafic şi industrial pe piaţa muncii", cod SMIS - 21359 -ANEXA NR. 2;

(iii) în subsidiar, a solicitat reevaluarea sancţiunii aplicate şi individualizarea acesteia, ţinând cont de faptul că orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, precum şi de principiul proporţionalităţii.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 84 din 17 mai 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamanta Universitatea Naţională de Arte "George Enescu", în contradictoriu cu Direcţia Organism Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerul Educaţiei şi Cercetării îndreptată împotriva Deciziei nr. x/17.06.2020 privind soluţionarea contestaţiei depuse de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi înregistrată la OIPOCU - MEC cu nr. x/26.03.2020 privind Proiectul x - Cod SMIS 21359 şi împotriva Procesului-verbal nr. x/SJCSN din 21.02.2020 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare ca nefondată.

Totodată, a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (AMPOCU) ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Prin decizia nr. 4349 din 04 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia nulităţii recursului promovat de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva încheierilor de şedinţă din 29 martie 2021 şi 5 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de intimatul MIPE;

(ii) a respins excepţia nulităţii recursului promovat de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva sentinţei nr. 84/2021 din 17 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocat de intimatul-pârât OIPOCU - MEC;

(iii) a admis recursul declarat de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva sentinţei nr. 84/2021 din 17 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal;

(iv) a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă;

(v) a respins recursul declarat de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva încheierilor de şedinţă din 29 martie 2021 şi 5 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

1.4. Cauza a fost înregistrată în rejudecare la data de 21 mai 2024, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 256 din 02 octombrie 2024, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis contestaţia formulată de către reclamanta Universitatea Naţională de Arte "George Enescu", în contradictoriu cu Direcţia Organism Intermediar Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, formulată împotriva Deciziei nr. x/17.06.2020 privind soluţionarea contestaţiei depuse de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iaşi înregistrată la OIPOCU - MEC cu nr. x/26.03.2020 privind Proiectul x - Cod SMIS 21359 şi împotriva Procesului-verbal nr. x/SJCSN din 21.02.2020 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare;

(ii) a anulat Decizia nr. x/17.06.2020 şi Procesul-verbal nr. x/SJCSN din 21.02.2020 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare;

(iii) a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 15.200 RON, cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial redus conf. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul Ministerul Educaţiei arată că sentinţa cuprinde motive contradictorii cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate. Dacă în cuprinsul considerentelor se menţionează că onorariul avocaţial este redus la 10.000 RON şi taxa de timbru de 200 RON, în dispozitiv se menţionează suma de 15.200 RON.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul invocă patru critici majore, ce vor fi redate în sinteză.

În primul rând, afirmă că referinţa instanţei de fond la Nota din data de 21.11.2017, un act de comunicare instituţională între OI şi MIPE, ce prezintă opinia echipei de control, ca fiind act de control este eronată. Consideră că această Notă nu este un titlu de creanţă ci doar un act premergător, nu face parte din actele de verificare a suspiciunii de neregulă cu nr. x/24.03.2017 privind proiectul x.

Redând succesiunea evenimentelor, recurentul concluzionează că potrivit Raportului privind rezultatele preliminare ale verificărilor încrucişate, Etapa 1, privind proiectele finanţate din fonduri structurale prin care A. a avut calitatea de partener nr. 57866/29.07.2019, echipa de verificare a solicitat beneficiarului documente din care să rezulte respectarea transparenţei şi a nediscriminării în procesul de selectare a partenerului A., însă astfel de documente nu au fost prezentate.

Subliniază că s-a imputat reclamantei că nu a realizat nici un demers pentru a selecta partenerul privat într-un mod transparent şi nediscriminatoriu(şi aceasta nu a contestat acest aspect), nu că nu a respectat exigenţele procedurii de selecţie transparentă şi nediscriminatorie reglementată de art. 31 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2009 aprobate prin Ordinul MFP nr. 2548/2009. Aşadar, consideră neîntemeiate concluziile instanţei de fond, potrivit cărora, aplicarea rigorilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 de către OIPOCU ME anterior adoptării normelor de punere în aplicare a acestui text de lege este contrară principiului securităţi raporturilor juridice.

Recurentul subliniază şi faptul că legislaţia aplicabilă unui parteneriat public-privat se completează cu dreptul comunitar în domeniul contactelor de achiziţii publice şi al concesiunilor.

În al doilea rând, învederează că activitatea de prevenire şi constatare a neregulilor nu este limitată doar la etapele ulterioare semnării contractului de finanţare, ci priveşte neregulile apărute în întregul proces de obţinere a fondurilor UE, competenţa organelor de control putând a se extinde şi în perioada semnării contractului, aşa cum rezultă din titlul şi conţinutul O.U.G. nr. 66/2011, inclusiv din art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006.

Din acest punct de vedere consideră că reclamanta nu poate opune OIPOCU ME nerealizarea tuturor verificărilor în faza prealabilă încheierii contractului de finanţare, autoritatea de certificare fiind responsabilă pentru neverificarea legalităţii procedurii anterior semnării contractului de finanţare doar în raporturile acesteia din urmă cu finanţatorul - Uniunea Europeană, prin structurile ale.

Reluând aspecte de fapt ale cauzei, recurenta subliniază că pârâta OIPOCU MEC a efectuat propriile verificări, finalizate prin actul contestat şi că toate verificările au făcut parte din acelaşi mandat nr. x/16.10.2017, modificat prin mandatul nr. x/13.09.2018, nefiind vorba de două mandate distincte, nici de două activităţi de control distincte şi nici de titluri de creanţă diferite.

În al treilea rând, recurentul critică invocarea principiului securităţii juridice, arătând că nu există anterior o alte rezoluţie similară, la nivel de titluri de creanţă, cu care măsura dispusă prin prezentul titlu de creanţă să intre în contradicţie, câtă vreme Nota din 21.11.2017 şi Raportul MIPE nr. x/23.02.2019 sunt acte de comunicare interinstituţională dintre OI şi MIPE, nefiind asimilabile titlurilor de creanţă.

Consideră că cele două acte, dacă ar fi interpretate ca fiind acte care finalizează verificările efectuate, sunt lovit de nulitate întrucât nu sunt enumerate printre documentele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor prin art. 21 alin. (13) O.U.G. nr. 66/2011, nu îmbracă forma şi conţinutul prevăzut imperativ prin Anexa 4 la acelaşi act normativ şi nici nu sunt adresate reclamantei.

Recurentul invocă jurisprudenţa CJUE din cauzele C-383/06, C-385/06, Hotărârea plenului CJUE din 16.02.2022 în cauza 62021CJ0156, pct. 626, 263, C- 199/03, concluziile avocatului general din C-465/10, art. 317 primul paragraf TFUE, art. 2 pct. 59 din Regulamentul financiar, art. 325 TFUE si art. 63 alin. (2) din Regulamentul financiar, pentru a critica susţinerile reclamantului cum că recuperarea debitelor stabilită printr-un titlu de creanţă reprezintă o plată de natură să-i producă o pagubă care nu poate fi prevenită decât prin admiterea cererii de anulare a titlurilor de creanţă. De altfel, arată că recuperarea sumelor plătite necuvenit nu trebuie privite ca mijloace punitive îndreptate împotriva petentei contestatoare ci ca mijloace de corecţie pentru respectarea în viitor a dispoziţiilor legale şi pentru recuperarea sumelor cu care au fost prejudiciate bugetul de stat şi bugetul UE.

În ultimul rând, recurentul critică faptul că hotărârea nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu MIPE-AM POCU, fără modificarea legală a cadrului procesual.

3.2. Recurentul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În esenţă, recurentul arată că prin încheierea din 29.03.2021 Curtea de apel Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, soluţie rămasă definitivă în primul ciclu procesual prin respingerea recursului împotriva acestei încheieri dar, cu toate acestea, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, fără ca instanţa de fond să răspundă apărărilor sale cu privire la lipsa calităţii sale pasive.

3.3. Împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs şi reclamanta Universitatea Naţională de Arte "George Enescu", întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la soluţia de admitere în parte a cheltuielilor de judecată, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocaţilor, în sumă de 102.500 RON.

În esenţă, pârâtul consideră greşit aplicat în cauză art. 451 alin. (2) C. proc. civ., atunci când a procedat la reducerea cheltuielilor, motivat de faptul că, spre deosebire de cele reţinute care se referă la activitatea efectiv prestată de avocat în faţa instanţei de recurs, textul citat menţionează criteriile valorii şi complexităţii cauzei, aspecte care nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond. Consideră că o analiză judicioasă a acestor criterii ar fi atras acordarea integrală a cheltuielilor de judecată.

3.4. Recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" a declarat şi recurs incident, faţă de recursul principal declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal. Recursul incident a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicitând, în ipoteza admiterii recursului pârâtului, admiterea recursului incident şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului incident au fost reluate motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare faţă de recursurile principale declarate de Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, reiterând argumentele din memoriul propriu de recurs, în sensul casării hotărârii atacate.

4.2. Recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, prin care a invocat a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.3. Recurentul-pârât Ministerul Educaţiei a depus întâmpinare faţă de recursul incident declarat de reclamanta Universitatea Naţională de Arte "George Enescu", solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate formulate de părţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Primordial, se vor reţine câteva circumstanţe relevante ale litigiului.

Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" a beneficiat de finanţare în cadrul proiectului x, derulat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

În urma verificărilor efectuate de OIPOCU-MEC, prin Procesul-verbal nr. x/SJCSN/21.02.2020, s-a stabilit o creanţă bugetară de 3.253.815,71 RON, reţinându-se că selectarea partenerului S.C. A. S.A. s-a realizat fără aplicarea unei proceduri transparente şi nediscriminatorii, contrar art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009. Contestaţia formulată împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin Decizia nr. x/17.06.2020, litigiul fiind dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ în prezentul dosar.

Printre criticile de nelegalitate, reclamanta Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" a invocat şi faptul că, anterior, prin Nota de control din 21.11.2017, aceeaşi selecţie fusese apreciată ca legală şi conformă cu ghidurile aplicabile.

În rejudecare, prima instanţă a confirmat aceste susţineri şi a admis acţiunea stabilind că legalitatea selecţiei partenerului S.C. A. S.A. fusese deja confirmată prin nota de control din 21.11.2017, iar reevaluarea ulterioară realizată de aceeaşi structură, în lipsa unor date suplimentare sau erori de calcul, contravine art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi principiului securităţii juridice, motiv pentru care procesul-verbal şi decizia de respingere a contestaţiei au fost emise nelegal.

Faţă de această soluţie, judecătorul fondului nu a analizat niciun alt motiv de nelegalitate invocat prin cererea de chemare în judecată.

II.1. Referitor la recursul principal declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman

În esenţă, acest recurent invocă faptul că prin sentinţă a fost obligat nelegal la plata cheltuielilor de judecată, deşi nu are calitate procesuală pasivă, aspect definitiv tranşat în primul ciclu procesual.

În temeiul art. 248 noul C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei inadmisibilităţii acestui recurs.

Analizând această excepţie, Înalta Curte observă că Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman nu a avut calitatea de parte, hotărârea atacată fiind pronunţată în contradictoriu doar cu Ministerul Educaţiei.

Prin încheierea din data de 29.03.2021 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât, soluţia fiind definitivă în primul ciclu procesual, prin respingerea recursului declarat împotriva acestei încheieri.

Neavând nicio calitate în al doilea ciclu procesual, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman nu poate avea calitatea de recurent împotriva sentinţei pronunţate în rejudecare, părţile în recurs fiind limitate la cele de la judecata în fond. Conform art. 458 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces.

Pentru aceste motive excepţia inadmisibilităţii recursului este întemeiată, astfel că, urmare a admiterii acesteia, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca inadmisibil.

În plus, hotărârea nu menţionează în mod expres că MIPE-AM POCU este obligat la cheltuieli de judecată şi, în acest context, raţionamentul ministerului, întemeiat pe ideea că instanţa a obligat "pârâtele" la plată, nu poate fi reţinut, întrucât această formulare reprezintă o eroare materială evidentă, nesusţinută de dispozitivul hotărârii, care poate fi îndreptată pe calea obligatorie prevăzută de art. 442 C. proc. civ., nu pe calea recursului.

II.2. Referitor la recursul principal declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei

După cum s-a menţionat la pct. 3.1, recurentul-pârât a invocat 2 motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dezvoltând mai multe critici de nelegalitate ce vor fi analizate punctual.

Înalta Curte va proceda la verificarea incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta invocă contradictorialitatea hotărârii cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate - dacă în cuprinsul considerentelor se menţionează că onorariul avocaţial este redus la 10.000 RON şi taxa de timbru de 200 RON, în dispozitiv se menţionează suma de 15.200 RON.

Înalta Curte constată că această critică este inadmisibilă în recurs, prin raportare la prevederile art. 442, 443, 445 C. proc. civ.

Astfel, în lipsa unei neconcordanţe flagrante sau a unei incompatibilităţi logice între considerente şi dispozitiv, nu se poate reţine existenţa unei contradicţii de natură să atragă nulitatea hotărârii. Dispozitivul hotărârii este cel care exprimă voinţa finală a instanţei şi produce efecte juridice, iar eventualele neclarităţi sau erori de calcul pot fi remediate prin cerere de lămurire sau îndreptare a erorii materiale, în condiţiile art. 442, 443 C. proc. civ.

Art. 445 C. proc. civ. prevede obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire sau înlăturare a dispoziţiilor contradictorii, menţionând în mod expres că acestea nu pot fi cerute pe calea recursului.

Prin urmare, critica formulată sub acest aspect este inadmisibilă în recurs.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea ori aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta invocă aplicarea greşită a art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a principiului securităţii juridice.

O primă critică vizează natura juridică a notei de control din 21.11.2017, în raport de care prima instanţă a reţinut că nu este incident art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţie care permite reluarea condiţionată a activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare de aceeaşi sau altă structură de control prevăzută la art. 20, în termenul de prescripţie.

O condiţie esenţială prevăzută expres de această normă este ca autoritatea să ia cunoştinţă despre acte sau fapte necunoscute la data verificărilor iniţiale.

Înalta Curte constată că Nota de control este un act cu caracter informativ, fără efecte juridice directe, dar cu valoare probatorie şi relevanţă procedurală. Aceasta poate fundamenta o apărare bazată pe încrederea legitimă şi securitatea juridică.

Dacă nota de control iniţială a constatat absenţa neregulilor, aceasta produce efecte juridice în sensul închiderii procedurii de verificare. Redeschiderea procedurii de verificare şi emiterea ulterioară a procesului-verbal de constatare a unei nereguli pentru aceeaşi situaţie, fără fapte şi date noi, echivalează cu o reluare nelegală a controlului.

Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 31 alin. (1), atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a neregulilor, întrucât autoritatea nu este învestită cu competenţă legală pentru a relua controlul în absenţa condiţiilor expres prevăzute de o normă imperativă, de ordine publică.

Pe de altă parte, reluarea controlului fără temei legal încalcă atât previzibilitatea cât şi stabilitatea raporturilor juridice, principii fundamentale ale dreptului administrativ şi ale dreptului european.

Din perspectiva cadrului procedural aplicabil, susţinerea potrivit căreia Nota nu ar constitui un titlu de creanţă, ci doar un act premergător, este lipsită de relevanţă juridică în cauză. Aceasta a fost emisă în contextul procedurii de verificare a suspiciunii de neregulă, având caracter oficial, iar calificarea sa ca act premergător nu are aptitudinea de a înlătura constatările de fapt şi de drept consemnate în cuprinsul său.

Ceea ce autoritatea era obligată să dovedească era legalitatea reluării controlului, în sensul existenţei unui temei juridic expres şi valabil, conform art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care să justifice intervenţia ulterioară asupra situaţiei anterior verificate. În absenţa unei astfel de justificări, care nu a fost dovedită în cauză, reluarea controlului este nelegală, iar actele întocmite în cadrul acestuia sunt lovite de nulitate absolută, întrucât autoritatea a acţionat ultra vires, cu încălcarea unei norme imperative de ordine publică.

Restul argumentelor recurentului, referitoare la legislaţia aplicabilă parteneriatelor public-private, la aplicarea art. 24 anterior adoptării normelor de punere în aplicare, precum şi la lipsa documentelor privind selecţia partenerului privat, vizează fondul actului administrativ contestat, asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat. Prin urmare, aceste aspecte excedează cadrul de analiză în recurs, neputând fi examinate omisso medio.

A doua critică formulată de recurent vizează, de asemenea, un aspect lipsit de relevanţă în cauză. Argumentele referitoare la faptul că activitatea de prevenire şi constatare a neregulilor nu este limitată la etapele ulterioare semnării contractului de finanţare, ci priveşte întregul proces de obţinere a fondurilor europene, iar competenţa organelor de control se poate extinde inclusiv asupra perioadei semnării contractului - astfel cum rezultă din titlul şi conţinutul O.U.G. nr. 66/2011, precum şi din art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 -deşi corecte în drept, nu prezintă legătură cu situaţia de fapt şi cu motivul de nelegalitate reţinut de instanţa de fond în privinţa actelor administrative contestate. Recursul se centrează exclusiv pe nelegalitatea reluării controlului, fără a supune analizei fondul constatărilor sau temeiul competenţei invocat de recurentă.

Argumentele invocate în susţinerea celei de-a treia critici din recurs, competenţa generală a organelor de control, natura actelor anterioare şi jurisprudenţa europeană invocată, deşi corecte în drept, sunt, de asemenea, lipsite de relevanţă în prezenta cauză, întrucât nu privesc aspectul esenţial dedus judecăţii, respectiv nelegalitatea reluării controlului în lipsa unor date, informaţii sau documente noi.

În absenţa justificării reluării procedurii de control, orice constatare ulterioară este afectată de nulitate derivată, iar considerentele recurentului referitoare la fondul constatărilor sau la scopul recuperării sumelor nu pot valida o procedură viciată, fiind astfel ineficace în acest stadiu procesual.

În fine, a patra critică privind faptul că hotărârea nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu MIPE-AM POCU, respectiv, fără modificarea legală a cadrului procesual nu poate fi reţinută, câtă vreme chestiunea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului a fost definitiv tranşată în primul ciclu procesual.

În mod corect s-a făcut aplicarea art. 501 C. proc. civ., chestiunea tranşată definitiv de instanţa de casare fiind obligatorie pentru instanţa fondului, sens în care, în rejudecare MIPE-AM POCU nu a mai figurat ca parte în proces.

Împotriva autorităţii de lucru judecat nu pot fi invocate motive de nelegalitate sau temeinicie care au fost sau puteau fi supuse analizei în cadrul căii de atac exercitate anterior. Autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 430 şi următoarele C. proc. civ. presupune stabilitatea raporturilor juridice şi respectarea principiului securităţii juridice, împiedicând redeschiderea litigiului sub aceleaşi aspecte de fapt şi de drept.

În consecinţă, instanţa fondului, în rejudecare, a fost ţinută să respecte dezlegările obligatorii ale instanţei de casare, fără a putea reevalua chestiuni deja tranşate, iar excluderea MIPE-AM POCU din proces reprezintă o aplicare corectă a acestor principii. Orice tentativă de repunere în discuţie a calităţii procesuale a acestei entităţi ar fi contrară autorităţii de lucru judecat şi ar afecta grav ordinea de drept.

Toate aceste considerente conturează soluţia de respingere a recursului pârâtului Ministerul Educaţiei, ca nefondat.

II.3. Referitor la recursul principal declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu"

Prin recursul principal, reclamanta critică un singur aspect, referitor la aplicarea eronată a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa ar fi redus cheltuielile de judecată raportându-se exclusiv la activitatea efectiv prestată de avocat în recurs, fără a analiza criteriile legale privind valoarea şi complexitatea cauzei, a căror evaluare ar fi impus acordarea integrală a acestora.

Prin Decizia RIL nr. 3/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1)".

Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti, în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ., şi consacră o jurisprudenţă unitară în sensul că aprecierea instanţei de fond asupra cheltuielilor de judecată, inclusiv cu privire la proporţionalitatea acestora, nu poate fi cenzurată în recurs, în lipsa unei încălcări a normelor de ordine publică.

În consecinţă, susţinerea referitoare la pretinsa incorectă stabilire a cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond, în absenţa unei încălcări a dispoziţiilor legale imperative, nu poate constitui temei pentru casarea hotărârii, fiind inadmisibilă în această cale de atac.

Pentru aceste motive, recursul principal al reclamantei va fi respins ca inadmisibil.

II.4. Referitor la recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu"

Având în vedere soluţia pronunţată asupra recursului principal declarat de pârât, recursul incident formulat de recurenta-reclamantă, prin care readuce în analiză aspecte de fond ale litigiului rămâne fără interes practic şi va fi respins ca atare.

Art. 490 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul incident este admisibil "numai dacă partea adversă a declarat recurs principal", prin urmare, recursul incident este, prin natura sa, accesoriu recursului principal.

Recursul incident nu poate fi analizat în mod autonom dacă criticile sale sunt condiţionate de admiterea recursului principal.

În cauză, recursul principal al pârâtului nu a repus în analiză fondul litigios, fiind respins ca nefondat, soluţia primei instanţe fiind menţinută. În această situaţie, întrucât recursul incident, care priveşte aspecte de fond şi nu are autonomie juridică, devine lipsit de interes.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, raportat la motivele de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca inadmisibil.

Totodată, se va respinge, ca nefondate recursurile principale declarate recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi de recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva aceleiaşi sentinţe şi, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursurile principale declarate recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi de recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva sentinţei civile nr. 256 din 02 octombrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.