Coercive penalties under administrative litigation lapse upon subsequent performance of the judicially ordered obligation.

Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună amendarea Guvernului potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere de la data de 08.05.2019, până la îndeplinirea obligaţiei, potrivit deciziei 2370/08.05.2019 pronunţate în dosarul nr. x/2015, venit care se va face la bugetul de stat al României, coroborat cu art. 905 C. proc. civ. şi 906 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 138/2014, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 906 alin. (4) C. proc. civ., obligarea Guvernul României în calitate de debitor să plătească penalităţi de întârziere 1000 RON/zi de la data de 08.05.2019 până la îndeplinirea obligaţiei. De asemenea, a solicitat obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1385 din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active, prescripţiei, inadmisibilităţii, rămânerii fără obiect, lipsei de interes, invocate prin întâmpinare.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A aplicat pârâtului Guvernul României o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019.

A obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a penalităţilor în cuantum de 500 RON pe zi de întârziere până la executarea deciziei civile nr. 2370/08.05.2019 începând cu data comunicării acestei încheieri.

A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, redus.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Guvernul României.

Recurentul-pârât Guvernul României a declarat recurs pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond trebuia să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect.

Astfel, recurentul-pârât a învederat că prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte a obligat Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., (denumirea la data pronunţării titlului, ca urmare a reorganizării societăţii), până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până la executarea obligaţiei.

Ulterior, la data de 04 septembrie 2023, intimatul-reclamant A. a depus pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind format dosarul nr. x/2023.

Între timp, la data de 8 iunie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "B."- S.A. şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia, act administrativ adoptat în considerarea deciziei civile nr. 2370 din 8.05.2019.

În preambulul acestui act administrativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/1997 privind înfiinţarea B. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioarei precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022, Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." -S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut că vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

Prin art. 2 al H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Recurentul-pârât a concluzionat, în raport cu cele expuse anterior, că, la data pronunţării sentinţei instanţei de fond (10.10.2023), cererea de chemare în judecată a intimatului-reclamant, având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, a obligaţiei de a face stabilite prin Decizia nr. 2370/2019, era lipsită de obiect, urmare a executării anterioare a respectivei obligaţii.

Recurentul-pârât a mai susţinut că hotărârea judecătorească criticată conţine motive străine de natura cauzei, întrucât, deşi intimatul-reclamant şi-a întemeiat cererea de executare silită, pe susţinerea (neîntemeiată, de altfel) a neîndeplinii de către Guvernul României, a obligaţiei dispuse în sarcina sa, instanţa fondului, deşi reţine adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 746/2022, realizează o amplă analiză asupra legalităţii actului, dincolo de limitele învestirii sale, concluzionând în mod expres, că actul administrativ nu reprezintă executarea obligaţiei dispuse prin titlul invocat, apreciind că se impune totuşi, admiterea acţiunii şi, pe cale de consecinţă, aplicarea respectivelor măsuri.

În opinia recurentului, considerentele hotărârii judecătoreşti recurate nu conferă o dezlegare a cauzei în limitele învestirii instanţei.

De asemenea, în analiza sa asupra legalităţii actului administrativ, prima instanţă a reţinut, fără nici un temei, faptul că autoritatea executivă avea obligaţia de a reglementa prin H.G., exclusiv procentul de 8%, drept cota procentuală până la care salariaţii au dreptul să achiţioneze acţiuni ale S.N.P."B."-S.A., dând o intepretare proprie şi netemeinică sintagmei utilizate de legiuitor "(...) până la 8% ". Or, aşa cum rezultă din norma juridică de nivel superior, a cărei executare s-a realizat prin H.G. nr. 746/2022 "(...) Salariaţii B. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." - art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1009 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, recurentul a susţinut că soluţionarea lititgiului de către instanţa fondului s-a realizat cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, de vreme ce aceasta a nesocotit voinţa legiuitorului delegat şi, înlăturând din analiza sa actul administrativ, a admis acţiunea.

Totodată, deşi nefiind sesizată cu cerere în anularea actului administrativ reprezentat de H.G. nr. 746/2022, în fapt, instanţa de fond a procedat la verificarea legalităţii acestuia, cu încălcarea principiilor contradictorialitătii şi al dreptului la apărare, sentinţa civilă pronunţată intrând astfel sub incidenţa motivului de casare al art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe fondul soluţiei date de prima instanţă, urmare a reluării unora dintre aspectele învederate anterior şi a evocării jurisprudenţei Curţii de Apel Bucureşti, recurentul a reiterat faptul că, la data pronunţării hotărârii instanţei de fond, nu mai exista o obligaţie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care Guvernul României să nu o fi îndeplinit, împrejurare care ar conduce, în opinia recurentului, la concluzia potrivit căreia cererea de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant trebuia respinsă ca neîntemeiată.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Ulterior comunicării recursului formulat de pârâtul Guvernul României şi depunerii, în dosarul instanţei de recurs, a întâmpinării, reclamantul A. a formulat, la rândul său, la data de 24.07.2024 recurs împotriva sentinţei civile nr. 1384 din data de 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac şi dispunerea începerii executării silite în cele două etape reglementate de art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi aplicarea art. 892 din C. proc. civ. şi a Deciziei nr. 2 din 16.01.2023 şi a Deciziei nr. 12 din 22 februarie 2018, ambele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, calea de atac fiind întemeiată pe prevederile art. 3 şi art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi art. 453 din C. proc. civ.

4. Apărările intimaţilor

Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamant pentru netimbrare şi nemotivare şi excepţia lipsei de interes în raport cu soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul A., instanţa de control judiciar observă că, prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamant pentru netimbrare şi nemotivare şi excepţia lipsei de interes. Excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare a fost respinsă pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. Instanţa nu va analiza excepţia nulităţii pentru nemotivare şi excepţia lipsei de interes invocate prin întâmpinare, în condiţiile în care va da prioritate excepţiei tardivităţii recursului, invocată din oficiu, întrucât vizează condiţiile procedurale în care trebuie să se exercite calea de atac.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că sentinţa atacată a fost comunicată reclamantului A. la data de 20.11.2023, iar recursul a fost declarat la data de 24.07.2024, când cererea de recurs a fost trimisă prin poştă, deşi, conform dispoziţiilor citate, termenul în care legea permitea exercitarea căii de atac s-a împlinit la data de 06.12.2023.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză reclamantul A. nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul declarat de acesta este tardiv formulat, cu depăşirea termenului legal instituit de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi se va anula ca atare.

Referitor la recursul formulat de pârâtul Guvernul României, instanţa de recurs constată că sunt nefondate suţinerile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Acţiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înţelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanşarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu şi-a îndeplinit obligaţia, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanţa fiind chemată doar să constate una din cele trei situaţii posibile).

În situaţia în care creditorul deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi totuşi formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde şi aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanţa este ţinută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligaţia întocmai şi la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligaţia nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

Prin urmare, acţiunea formulată de reclamant nu este lipsită de obiect, instanţa având de stabilit dacă, în lumina dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, în cauză se reţine o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanţa de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine şi verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conţinutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Cu alte cuvinte, problema de drept dedusă judecăţii prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu mai sus menţionat, raportat la situaţia de fapt expusă.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., câtă vreme, prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei puteri a statului decât cea judecătorească.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când, spre exemplu, îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a invocat, în esenţă, imixtiunea instanţei de fond în sfera activităţii executive, în sensul depăşirii atribuţiile puterii judecătoreşti atunci când a concluzionat că prin H.G. nr. 746/2022 nu au fost îndeplinite obligaţiile tranşate prin decizia nr. 2370/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, Înalta Curte constată că instanţa de fond a efectuat, în cauză, interpretarea şi aplicarea normelor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, activitate de judecată specifică care se circumscrie atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-pârât. Aspectele evocate în susţinerea acestui motiv de casare vizează, în realitate, chestiuni ce privesc fondul cauzei şi care intră în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare, în paragrafe ulterioare.

Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare/nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a invocat, în esenţă, drept neregularitate procedurală modul de soluţionare a excepţiei lipsei de obiect/rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, în contextul adoptării H.G. nr. 746/2022, precum şi o pretinsă depăşire, de către instanţa de fond, a limitelor învestirii prin demersul de analiză a prevederilor acestei hotărâri de guvern şi o nerespectare, urmare acestei depăşiri, a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Niciunul dintre aceste aspecte nu poate fi, însă, reţinut pentru a se constata incidenţa sus indicatului motiv de casare/nelegalitate, câtă vreme, într-o acţiune precum cea care face obiectul cauzei pendinte, instanţa este chemată să analizeze nu doar dacă există sau nu un act despre care se afirmă că ar fi de executare a obligaţiei stabilite printr-o hotărâre judecătorească emisă într-un litigiu de contencios administrativ, ci şi dacă actul indicat de debitorul obligaţiei are, în mod concret, în raport de conţinutul obligaţiei stabilite în sarcina debitorului, natura unei executări a acesteia sau a unei executări integrale ori conforme.

În contextul în care, prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat o verificare a îndeplinirii sau neîndeplinirii obligaţiei stabilite în sarcina recurentului-pârât prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, simpla adoptare a H.G. nr. 746/2022 nu lipseşte de obiect nici cererea de chemare în judecată şi nici nu inhibă dreptul instanţei învestite cu o atare acţiune de a examina obligaţia stabilită a fost sau nu îndeplinită, dezlegarea dată de instanţa de fond fiind una încadrată în limitele învestirii sale, din moment ce aceasta nu s-a pronunţat asupra legalităţii H.G. nr. 746/2022, ci a realizat o analiză în parametrii trasaţi de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, nu se poate reţine nici o nerespectare a principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, în sensul menţionat de recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Argumentele recurentului-pârât cu privire la caracterul pretins străin de natura cauzei al unor considerente ale sentinţei recurate, precum şi depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti vizează, în esenţă, greşita aplicare a prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, motive ce pot fi analizate conform cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă fondate criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii sau pe cea când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând unele condiţii pe care textele nu le prevăd sau omiţând condiţii stipulate de acestea, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării greşite a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997 "Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii B. «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

În cauză, debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.".

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii prin recursul recurentului-pârât este aceea a verificării modului de aplicare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu mai sus menţionat.

Raportând conţinutul H.G. nr. 746/2022 la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, prima instanţă a reţinut că debitorul Guvernul României nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă o atare concluzie a instanţei de fond nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte reţine că hotărârea, la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României, trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionata de salariaţi, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi ca fiind de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

Înalta Curte constată că, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe (04.09.2023), pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea B. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 08 mai 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut că vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin art. 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii . . . . . . . . . .(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, anterior judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată că prima instanţă, cu greşita aplicare a legii, a reţinut că este întemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligaţii de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea B. Bucureşti, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariaţii B. «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Contrar aspectelor arătate de instanţa de fond, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%.

Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, astfel încât recurentul-pârât este beneficiarul unei marje de apreciere în determinarea cotei procentuale a acţiunilor societăţii ce urmează a fi achiziţionate de salariaţi, marjă ce a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu şi a fost exercitată de recurentul-pârât prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a dispoziţiei instanţei de a se realiza vânzarea "la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare", neincluderea preţului în H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă o neexecutare a hotărârii judecătoreşti, deoarece dispoziţiile art. 1234 C. civ. permit determinarea preţului prin raportare la un factor de referinţă, cum este cazul trimiterii din dispozitivul titlului executoriu la preţul din cadrul procesului de privatizare. Sub acest aspect, în considerentele deciziei ce reprezintă titlul executoriu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat esenţial pentru admiterea cererii de chemare în judecată simplul refuz nejustificat de emitere a hotărârii de guvern prin care să se stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi, pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Cu privire la preţul de vânzare, considerentele hotărârii nu dezvoltă obligaţia stabilită prin dispozitiv prin care s-a făcut trimitere la un factor de referinţă.

Prin urmare, în ceea ce priveşte preţul de achiziţie, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forţă juridică inferioară care să stabilească preţul acestor achiziţii ("acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare").

Având în vedere că, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligaţia de a face stabilită prin titlul executoriu decizia nr. 2370/2019 definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reţine că la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod greşit reţinând prima instanţă că nu a fost executată obligaţia stabilită prin titlul executoriu.

Astfel, aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere nu mai sunt necesare în condiţiile în care, chiar anterior sesizării instanţei, debitorul Guvernul României a executat obligaţia stabilită în sarcina sa prin hotărârea definitivă; obligaţia fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului şi, prin urmare, aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere au devenit inutile.

În ceea ce priveşte existenţa unei perioade lungi între momentul expirării termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, mai exact de la data de 8 iunie 2019, şi până la data adoptării H.G nr. 746/2022, respectiv executarea cu întârziere a obligaţiei, instanţa de recurs reţine că această circumstanţă factuală nu este determinantă prin ea însăşi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează, de asemenea, şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. În consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Şandor c. României, 24 martie 2005).

În materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamantul a atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei intuitu personae, iar din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăşi fixarea cuantumului penalităţilor este condiţionată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunţarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reţine că în sarcina recurentului-pârât nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020, "Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia instituită neputând fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reţine nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamantul a obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Înalta Curte mai reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea autorităţii publice.

În acest context, prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 au fost greşit aplicate de prima instanţă, astfel încât se reţine incidenţa, în cauză, a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În rejudecare, pentru considerentele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, la momentul soluţionării cererii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea mijloacelor de constrângere reglementate prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Faţă de considerentele mai sus expuse, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 10 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte această sentinţă şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul-reclamant A..

Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 10 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1385 din 10 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare,

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11 septembrie 2024.