Government prevails in enforcement action over share sale quota set at 1% within statutory 8% cap

Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Prim ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015;

- să aplice Prim-Ministrului Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019;

- să fixeze cuantumul penalităţilor în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 576 din 27 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţiile privind inadmisibilitatea cererii, lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Prim ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât în mod greşit a considerat că intimatul şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin titlu executoriu.

Pe de altă parte, prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, respectiv a stabilit eronat ce obligaţii avea debitorul potrivit titlului executoriu referitor la cota procentuală din capitalul social ce trebuia vândută salariaţilor, la termenele de început şi de finalizare a vânzării, la procedurile şi condiţiile care trebuia să fie deja adoptate la data pretinsei executări a obligaţiei.

Recurentul-reclamant a susţinut că, în condiţiile în care titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare şi, totodată, a negat dreptul Executivului de a stabili când se va vinde pachetul de acţiuni, Guvernul era obligat ca în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acţiuni către salariaţii B..

Prin urmare, ceea ce trebuia să facă era să adopte procedurile şi condiţiile care să permită salariaţilor B. să cumpere pachetul de acţiuni B. atribuit prin lege, lucru pe care Guvernul nu l-a făcut.

Citând dispoziţiile art. 2 al H.G. nr. 746/2022, recurentul a considerat că la data emiterii H.G. nr. 746/2022 nu au fost adoptate procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), din moment ce textul arată că acestea urmează să fie stabilite ulterior prin ordin de ministrul energiei, cât şi faptul că, prin această hotărâre, Guvernul înţelege să tergiverseze executarea deciziei nr. 2370/8.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din moment ce stabileşte că aceste proceduri termene şi condiţii vor fi stabilite abia în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020, cu alte cuvinte că vor fi stabilite abia în termen de 180 de zile de la data de 17.08.2022.

Or, titlul executoriu ar fi trebuit executat de bunăvoie de Guvern în termen 30 de zile de la pronunţarea acestuia, respectiv până la data de 8.06.2019, iar luna februarie 2023 prevăzută ca moment când ministrul energiei va aproba procedurile termenele şi condiţiile de vânzare, se situează mult nu doar după data când hotărârea judecătorească ar fi trebuit să fie executată, dar şi după momentul în care ar interveni prescripţia dreptului de a cere executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 în situaţia respingerii acestei acţiuni.

Recurentul a subliniat că, prin titlul executoriu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinuse deja excesul de putere al Guvernului prin aceea că de la data emiterii actului normativ incident în cauza (2003) şi momentul soluţionării recursului (2019) au trecut peste 15 ani.

Prin urmare, recurentul a apreciat că nu se poate reţine teza intimatelor potrivit căreia H.G. nr. 746/2022 ar pune în executare dispoziţiile Deciziei nr. 2370/8.05.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că interpretarea pe care Guvernul încearcă să o impună prin adoptarea H.G. nr. 746/2022, potrivit căreia acesta ar putea să stabilească o cota mai mică decât 8% ce ar putea fi achiziţionată de salariaţi, contravine atât titlului executoriu decizia civila nr. 2370/8.05.2019, cât şi articolului 9 din Anexa 1 la O.U.G nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, deoarece aceasta ar însemna să i se acorde debitorului unei obligaţii o putere discreţionară de a stabili limitele/măsura dreptului echivalentă cu negarea însuşi a dreptului recunoscut.

Recurentul a reiterat că H.G. nr. 746/08.06.2022 nu valorează plata obligaţiei stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, pentru că debitorul a făcut ceea ce titlul executoriu îi interzicea, iar ce trebuia într-adevăr să facă nu numai că nu a făcut până la dată introducerii cererii subsemnatului de executare silită şi nici până la judecarea cererii (nu a stabilit procedurile şi condiţiile), dar a şi transferat altui organ al administraţiei obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, pe care terţul să o realizeze mult după împlinirea termenului legal de executare.

În final, recurentul a invocat Decizia nr. 2/16.01.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2022, arătând că prevederile art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalităţi se aplică inclusiv în situaţia în care, prin titlul executoriu, instanţa de judecată a stabilit penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. x.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Apărările intimatului

Intimaţii-pârâţi Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim-ministrul României au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei de interes, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 2370 din 08 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Este de reţinut că, potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, să se constate că pârâtul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de 30 de zile Decizia nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ-SCAF şi, prin urmare, stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României şi plata penalităţilor de 1000 de RON/zi de întârziere.

Prima instanţă a constatat că cererea este neîntemeiată, dată fiind adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În recurs, reclamantul a contestat concluzia instanţei de fond, susţinând că, prin emiterea H.G. nr. 746/2022, Guvernul României nu a îndeplinit obligaţia stabilită prin Decizia ÎCCJ-SCAF nr. 2370/2019.

Din analiza dispozitivului Deciziei nr. 2370/2019, în raport cu prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi este de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, dispoziţii care corespund obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că prin H.G. nr. 746/2022 s-a modificat nelegal cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată.

Aceste susţineri sunt nefondate. Având în vedere că, prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social, iar prin H.G. nr. 746/2022 s-a aprobat vânzarea unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte constată în mod corect instanţa de fond a reţinut că pârâtul debitor a respectat obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, prin decizia Înaltei Curţi nu s-a stabilit că hotărârea de guvern trebuie să dispună vânzarea de acţiuni într-un procent fix de 8% din capitalul social, ci, în acord cu art. 9 din Anexa 1 la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, procentul de acţiuni urma a fi stabilit prin hotărârea de guvern până la limita de 8%. Acest text de lege recunoaşte autorităţii publice dreptul de a stabili cota procentuală din capitalul social, în raport de care se pot vinde acţiunile, până la limita de 8%, iar această marjă de apreciere a fost reţinută şi în dispozitivul titlului executoriu, fiind exercitată prin adoptarea H.G. nr. 746/2022.

Înalta Curte mai reţine că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor OMV B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reţine nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003.

Referitor la Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de recurent, instanţa de recurs constată că prin această decizie interpretativă s-a stabilit următoarele: "Dispoziţiile art. 24 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că procedura de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ este aplicabilă inclusiv în situaţia în care obligaţia stabilită prin respectiva hotărâre este aceea de adoptare a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Prevederile art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalităţi se aplică inclusiv în situaţia în care, prin titlul executoriu, instanţa de judecată a stabilit penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004."

Recurentul au invocat considerentele acestei decizii care privesc interpretarea prevederilor art. 24 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 referitoare la procedura de fixare a sumei definitive datorate creditorului cu titlu de penalităţi.

Înalta Curte, având în vedere toate considerentele expuse anterior, reţine că răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere la executare. Prin reglementare, caracter şi scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte obligarea la executarea titlului executoriu şi sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, la momentul soluţionării acţiunii de către prima instanţă, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanţă a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 576 din 27 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11 septembrie 2024.