Maximum wage surcharges under Law 153/2017 and the 30% budgetary cap limiting discretionary authority against discrimination claims

Şedinţa publică din data de 11 septembrie 2024

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

- emiterea unui nou ordin de salarizare de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care sa se stabileasca sporurile la nivelul maxim prevăzut de Anexa nr. V din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în cuantumul total de 45% din indemnizaţia de încadrare (compus din spor de condiţii grele sau vătămătoare de 15%/, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%) începând cu 01.01.2018;

- recalcularea şi plata începând din data 01.01.2018 a sporului pentru condiţii grele, vătămătoare şi periculoase, sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii la nivelul maxim prevăzut de Anexei nr. V din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în cuantumul total de 45% din indemnizaţia de încadrare(compus din sporul de condiţii grele sau vătămătoare de 15%, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%);

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale privind plata sporurilor salariale în cuantumul maxim prevăzut de lege, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 303 din 21 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut că instanţa nu a motivat de ce a respins argumentele acestora referitoare la aplicarea art. 2528 din C. civ. prin raportare la momentul la care au cunoscut paguba şi au avut posibilitatea de a solicita repararea pagubei.

Astfel, înainte ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie să recunoască că au atins pragul din Anexa V la Legea nr. 153/2017 prin Ordinul de salarizare nr. 2295/07.12.2021, pus în aplicare prin Ordinul nr. 2400/27.12.2021, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea reclamanţilor ar fi fost prematură în raport de dispoziţiile art. 38 din Legea 153/2017 referitoare la aplicarea etapizată a prevederilor acestei legi.

Recurenţii au arătat că prin art. 1 din Ordinul nr. 2295/07 decembrie 2021 s-a stabilit că, începând cu data de 01 august 2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi specialiştii din cadrul Ministerului Public vor beneficia de drepturi salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON. De asemenea, prin art. 2 din acelaşi ordin s-a stabilit că începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată putea fi introdusă numai după data de 07.12.2021, iar pretenţiile pentru perioadele anterioare nu pot fi prescrise, pârâtul intimat neputând să îşi invoce propria culpa pentru neemiterea ordinului de salarizare cu respectarea prevederilor legale.

În plus, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa trebuia să aibă în vedere atât data înregistrării acţiunii, cât şi efectul suspensiv determinat de instituirea stării de urgenţă.

În perioada 16.03.2020-15.05.2020 a intervenit cauza suspendării de drept a cursului prescripţiei urmare a instituirii pe teritoriul României a stării de urgenţă prin Decretul nr. 195/2020 şi prelungită prin Decretul nr. 240/2020.

Recurenţii au considerat că, având în vedere cauza de suspendare a cursului prescripţiei amintită anterior pentru o perioadă de 2 luni, pretenţiile aferente perioadei ulterioare datei de 1.06.2019 nu sunt prescrise, chiar şi ignorând aspectele legate de momentul de la care curge prescripţia dreptului la acţiune.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material prevăzute de art. 25, art. 4 şi art. 5 din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Au considerat că argumentele instanţei de fond se bazează pe o interpretare eronată a considerentelor Deciziei nr. 15/28.06.2021, în sensul că se arată că nu există o obligaţie legală de acordare a sporurilor la nivel maxim.

În opinia recurenţilor, această interpretare este greşită având în vedere limitele prevăzute de lege pentru sporuri şi situaţia de discriminare faţă de personalul care este salarizat prin aplicarea unor sporuri de 45%.

Astfel, cuantumul total al sporurilor este de 45% potrivit art. 4 Capitolul VIII, Secţiunea I din Anexa V la Legea nr. 153/2017. Pe de alta parte, pragul de 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comanda/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare pentru anii 2018, 2019, 2020, 2021, 2022 la nivelul ordonatorului de credit nu a fost atins, astfel cum este prevăzut de art. 25 din Legea 153/2017. Această probă nu rezultă numai din calculele matematice ale recurenţilor reclamanţi, dar şi din adresa nr. x/2022 emisă de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire existenţa discriminării, recurenţii au invocat Decizia nr. 15 din 28.06.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie în recurs în interesul legii, susţinând că diferenţierile pot exista între ordonatori în funcţie de disponibilul bănesc şi de atingerea limitei prevăzute de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar nu în funcţie de opţiunea ordonatorului. Tot din interpretarea deciziei menţionate, rezultă că diferenţierile nu pot exista în cadrul aceluiaşi ordonator.

Recurenţii au mai arătat că nici intimatul pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jusţie nu a indicat motivul concret al discriminării în raport cu personalul care are cuantumul sporurilor de 45% şi nici instanţa nu a analizat argumentele reclamanţilor din această perspectivă. Reţinerea instanţei de fond în sensul că intimatul-pârât nu are obligaţia să stabilească sporurile la nivelul maxim stabilit de lege poate fi justificată numai prin trimiterea la o prevedere legală având în vedere ca în cadrul intimatului-pârât există personal care are sporurile stabilite la nivelul maxim prevăzut de lege conform practicii judiciare anexate cererii precizatoare.

Au considerat că nu există un motiv legal care să justifice starea de discriminare, atâta vreme cât plafonul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017 nu este depăşit şi nu există nicio justificare obiectivă ca sporurile reclamanţilor sa fie calculate diferit.

Recurenţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 5 din Codul muncii, art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (cauza Von D. Kamann c. M. Nord S-E. 14/83) şi art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017.

În final, au făcut referire la Decizia nr. 23/2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că la stabilirea nivelului maxim al salariului de încadrare pentru acelaşi grad, gradaţie, treaptă, funcţie se vor avea în vedere şi hotărârile judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile prin care s-au câştigat drepturi salariale, ulterior urmând a fi uniformizate salariile în raport de acest nivel maxim al salariului de încadrare pentru toată categoria profesională în cadrul aceleaşi familii ocupaţionale, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, inclusiv cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, chiar dacă soluţia şi argumentarea îi nemulţumesc pe recurenţi, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, potrivit cărora judecătorul fondului nu a motivat în drept admiterea excepţiei prescripţiei, Înalta Curte constată că prima instanţă a indicat dispoziţiile în baza cărora a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 01.08.2019, respectiv art. 247 alin. (1) din C. proc. civ., art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 din C. civ., calculând în mod regresiv termenul general de prescripţie de 3 ani în raport cu data de 01.08.2022, când acţiunea a fost înregistrată la curtea de apel.

Argumentele privind data de la care curge termenul de prescripţie, precum şi incidenţa Decretului nr. 240/2020 sunt critici care privesc aplicarea normelor de drept material, relevanţa acestora urmând a fi stabilită în contextul analizării, în continuare, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat instanţei să oblige pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să se stablileacă sporurile la nivelul maxim prevăzut de Anexa nr. V din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în cuantumul total de 45% din indemnizaţia de încadrare (compus din spor de condiţii grele sau vătămătoare de 15%/, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%), precum şi recalcularea şi plata începând din data 01.01.2018 a acestor sporuri în cuantum total de 45%, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurenţilor-reclamanţi nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidenţialităţii şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

În consecinţă, în cauză, revine ordonatorului de credite să aprecieze cuantumul sporurilor acordate în favoarea reclamanţilor-recurenţi prin reindividualizarea acestora, sub condiţia ca suma acordată să nu fie modică.

Prin Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ."

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reţinut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiţionări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizaţia lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor şi a celorlalte elemente adiţionale salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Marja de apreciere implică şi posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condiţiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcţie de circumstanţele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeaşi şi dacă reperul de comparaţie l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceloraşi instanţe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit.

b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

96. Aceasta, pentru că, aşa cum s-a mai menţionat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

97. În această situaţie, îşi menţine valabilitatea soluţia de principiu pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit.

e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.".

Astfel, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei respective în condiţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., argumentele dezvoltate de recurenţii-reclamanţi sub aspectul pretinsei discriminări sunt lipsite de temei.

Întrucât excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este o excepţie de fond, în strânsă legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, nu vor mai fi analizate criticile recurenţilor cu privire la perioada pentru care a fost admisă excepţia prescripţiei, având în vedere că soluţia instanţei de fond prin care s-a respins acţiunea reclamanţilor este confirmată de instanţa de control judiciar. Cu alte cuvinte, în condiţiile în care pretenţiile reclamanţilor au fost apreciate ca neîntemeiate, perioada vizată prin cererea de acordare a drepturilor salariale este lipsită de relevanţă, inclusiv sub aspectul incidenţei temenului de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. împotriva sentinţei nr. 303 din 21 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11 septembrie 2024.