Tax assessment suspension: failure to address timeliness argument for parallel annulment action violates judicial reasoning duty

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanţei la data de 26.11.2024 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Ministerul Finanţelor- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale: Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale în cuantum de 9.844.770 RON stabilite ca urmare a verificării documentare cu nr. 8805/5/18.09.2023 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti până la pronunţarea pe fond asupra contestaţiei şi Decizia nr. 433 din 07.02.2024 privind soluţionarea contestaţiei administrative de către Ministerul Finanţelor- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiilor nr. M- SLP 842263/2023 şi M- SLP/07.02.2024 înregistrate la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor până la soluţionarea definitiva a dosarului nr. x/2024 pe rol la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal cu termen la data de 27.01.2025.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 103 din 5 februarie 2025, a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii, a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti şi Ministerul Finanţelor- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca fiind tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Prin cererea de suspendare s-a solicitat suspendarea şi în raport de prezenţa pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a dosarului cu nr. x/2025 cerere având obiect anulare act administrativ, ca acţiune principală, prin care recurenta încearcă să obţină anularea actelor administrative ale căror anulare se solicită.

În opinia recurentei, instanţa nu a motivat în niciun fel de ce nu a admis cererea de suspendare a efectelor actelor administrative atacate faţă de acest dosar şi, prin urmare, a avut loc o încălcare în ipoteza descrisă de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta arată că instanţa de fond s-a limitat doar la a calcula termenul de 60 de zile pentru prima acţiune în anulare care a fost introdusă în 2024, în februarie, tot la Curtea de Apel. Faţă de această situaţie înţelege să nu mai insiste să solicite suspendarea faţă de această acţiune şi să se limiteze la acţiunea principală, ulterioară, depusă in ianuarie 2025, faţă de care cererea de suspendare a fost depusă într-un termen de 60 de zile conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa de fond a interpretat eronat acest text de lege şi, prin urmare, s-a produs o încălcare care este sancţionată la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivului de casare invocat de recurentă prevăzut de art. 488 alin. (1). 6 C. proc. civ.."(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază", constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele de mai jos:

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.) dar şi în doctrina de specialitate (de ex. "Drept procesual civil-ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, pentru a constitui o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului nu a analizat susţinerile ambelor părţi şi nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunţată să fie susceptibilă de casare.

Prima instanţă a respins cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, ca fiind tardiv formulată, în considerarea faptului că acţiunea privind anularea actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere privind obligaţiile fiscale în cuantum de 9.844.770 de RON a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.02.2024, iar cererea de suspendare care face obiectul prezentei cauze a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.11.2024, cu depăşirea termenului maxim de 60 de zile prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Cu toate acestea, se constată că, prin notele scrise înregistrate la 09.01.2025, reclamanta a învederat că înţelege să solicite suspendarea şi până la soluţionarea dosarului nr. x/2025 având acelaşi obiect. Or, din această perspectivă, deşi au existat inclusiv dezbateri în faţa primei instanţe, motivarea primei instanţe este inexistentă, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe nu întruneşte cerinţele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind arătate, în concret, motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamantului menţionate mai sus, prin care acesta a combătut excepţia de tardivitate.

Prin urmare, a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 497 C. proc. civ., respectiv casarea sentinţei atacate, în limitele recurate, şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În aceste condiţii, analiza cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va rămâne de prisos.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată, menţinând dispoziţia sentinţei recurate privitoare la excepţia de inadmisibilitate în lipsa recurării acestei din urmă soluţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 103 din 5 februarie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată.

Menţine dispoziţia sentinţei recurate privitoare la excepţia de inadmisibilitate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.