Finality of appeal court decisions in immigration return cases and inadmissibility of further recourse under OUG 194/2002
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible and rejected the request to suspend the proceedings, thereby leaving the Court of Appeal’s decision rejecting the claimant’s action in force. The dispute concerned a challenge to an administrative return decision and a request for the restitution of a residence permit, where the appellant, relying on procedural provisions of the Code of Civil Procedure, attempted to appeal the final judgment of the Court of Appeal. The decisive legal basis for the outcome was Article 85(1) of Emergency Government Ordinance No. 194/2002, which expressly designates the court's judgment on a return decision as final and not subject to further appeal, read in conjunction with Articles 457(1) and 634(1) of the Code of Civil Procedure; consequently, the Court determined that no statutory avenue for appeal existed against the challenged judgment, rendering the recourse inadmissible regardless of the merits or the pending constitutional review of the relevant statutory provision.
Legislator headnote
AI generatedart. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Finality of appeal court decisions in immigration return cases and inadmissibility of further recourse under OUG 194/2002: The dispute concerned a challenge to an administrative return decision and a request for the restitution of a residence permit, where the appellant, relying on procedural provisions of the Code of Civil Procedure, attempted to appeal the final judgment of the Court of Appeal. The decisive legal basis for the outcome was Article 85(1) of Emergency Government Ordinance No. 194/2002, which expressly designates the court's judgment on a return decision as final and not subject to further appeal, read in conjunction with Articles 457(1) and 634(1) of the Code of Civil Procedure; consequently, the Court determined that no statutory avenue for appeal existed against the challenged judgment, rendering the recourse inadmissible regardless of the merits or the pending constitutional review of the relevant statutory provision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for declaring the appeal inadmissible, as it establishes that the court's decision on a return order is final and not subject to further appeal.
Procedural rule applied to support the inadmissibility of the recourse, as it limits appeals to those expressly provided by law.
Procedural rule applied to classify the challenged judgment as final, reinforcing the lack of a legal avenue for appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 iunie 2025
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 octombrie 2024, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Bihor, a solicitat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x/Spl BH/03.10.2024 şi obligarea pârâtei la restituirea permisului de şedere nr. x/16.04.2024.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 227 din 28 noiembrie 2024, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Bihor.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 227 din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
4. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002, respectiv a sintagmei "Hotărârea instanţei este definitivă".
În vederea soluţionării acestei sesizări a fost constituit dosarul asociat nr. x/2024, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât MAI - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Bihor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.
În privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, intimatul-pârât a învederat că o consideră admisibilă în principiu, lăsând la aprecierea Curţii Constituţionale să stabilească în ce măsură prevederea legală contestată este sau nu constituţională.
6. Alte aspecte relevante
Cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002 a fost admisă de Înalta Curte, prin încheierea din 25 iunie 2025, pronunţată în dosarul asociat nr. x/2024
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a soluţionării cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, în situaţia în care dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecăţi.
În cauza de faţă, în raport de soluţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (1) teza finală din O.U.G. nr. 194/2002, pronunţată prin încheierea din 25 iunie 2025, în dosarul asociat nr. x/2024, Înalta Curte apreciază că suspendarea judecării prezentului recurs în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se impune, adoptarea acestei măsuri putând conduce la o temporizare excesivă a soluţionării procesului, cu atât mai mult cu cât exercitarea acţiunii are în acest caz un efect suspensiv de executare cu privire la actul administrativ litigios.
Este de observat că, în cazul sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cursul soluţionării unei cereri de chemare în judecată sau a unei căi de atac, măsura suspendării judecării pricinii nu mai este prevăzută de lege, odată cu abrogarea, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care prevedeau suspendarea de drept a judecării cererilor pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Abrogarea acestor dispoziţii a fost însoţită de reglementarea unui caz de revizuire suplimentar în materie civilă, de natură să asigure părţilor garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.
În concluzie, apreciind că nu se impune măsura suspendării soluţionării recursului, în cazul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate existând un remediu procedural, constând în revizuirea hotărârii pronunţate de instanţa de control judiciar, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de recurentul-reclamant A..
II.2. Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimatul-pârât, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Totodată, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", iar prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din acelaşi Cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Prin sentinţa recurată în cauză, Curtea de Apel Oradea a respins cererea formulată de reclamantul A. privind anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x/Spl BH/03.10.2024, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, ca nefondată.
În conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată şederea ilegală pe teritoriul României a străinului şi stabileşte obligaţia acestuia de returnare, precum şi termenul pentru plecarea voluntară.", iar potrivit art. 85 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă".
Raportat la prevederile legale antereferite, Înalta Curte constată că decizia de returnare poate fi contestată numai în condiţiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002.
Prin dispoziţiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi completată, se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condiţiile legale antereferite, fiind definitivă.
Prin urmare, reţinând că recurentul nu are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, raportat la art. 457 alin. (1) şi art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului, formulată de recurentul-reclamant A..
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 227 din 28 noiembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.