Legality of Premature License Revocation Under Law 333/2003 and Sufficiency of Motives for Administrative Liability Damages

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2025

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalul Maramureş sub nr. x/2019, modificată şi ulterior precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Direcţia de ordine publică, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi B., a solicitat anularea Dispoziţiei nr. x/24.10.2018 emise de directorul Direcţiei de ordine publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, de anulare a licenţei nr. x/17.11.2015, anularea actului de respingere a plângerii prealabile nr. x/S3/VG/07.12.2018, anularea raportului nr. x/15.10.2018 cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare, anularea referatului nr. x/24.10.2018 cu propunerea de anulare a licenţei, obligarea pârâţilor la plata, în solidar, de daune materiale în cuantum de 162.420 RON, ulterior, la data de 21.09.2022, câtimea fiind precizată la suma de 407.028 RON, cu dobânda legală penalizatoare de la data depunerii acţiunii şi până la plata efectivă a sumei, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 67 din data de 1 februarie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, respectiv a inadmisibilităţii atacării actelor preparatorii şi a inadmisibilităţii suplimentării cererii de chemare în judecată şi excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată. A admis în parte cererea de chemare în judecată, modificată, a anulat Dispoziţia directorului Direcţiei de ordine publică nr. x/24.10.2018, raportul şi referatul cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015. Au fost obligaţi pârâţii, în proporţie de 50% fiecare, la plata către reclamantă a sumei de 290.112 RON cu titlu de daune materiale, cu dobânda legală penalizatoare de la data de 15.02.2019 şi până la data plăţii, precum şi, în proporţie de 50% fiecare, la plata către reclamantă a sumei de 4.610 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii B., Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.

4. Prin Decizia nr. 2.647 din data de 17 mai 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de recurenţii-pârâţi B., Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de ordine publică, împotriva sentinţei civile nr. 6701.02.2023 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, la data de 17.06.2024, sub nr. dosar x/2019

5. Prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a reţinut, în esenţă, faptul că prima instanţă a analizat în mod parţial conţinutul raportului cu propunerea de anulare a licenţei nr. x/15.10.2018 emis de pârâţi, faptul că din analiza instanţei de fond, deşi reiese că raportul contestat are la bază procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. C. nr. x/23.10.2018, care a fost anulat cu titlu definitiv, reies şi referiri la sancţiuni anterioare aplicate intimatei - reclamante, iar judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu a procedat la verificări şi ale celorlalte procese-verbale de contravenţie emise pe numele S.C. A. S.R.L. şi reţinute la capitolul nereguli constatate şi sancţionate.

II. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

6. Prin sentinţa nr. 343 din 02 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată, modificată, formulată de reclamantă. A anulat Dispoziţia directorului Direcţiei de ordine publică nr. x/24.10.2018, raportul şi referatul cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 deţinute de reclamantă. A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 290.000 RON cu titlu de daune materiale, cu dobânda legală penalizatoare de la data de 15.02.2019 şi până la data plăţii, după cum urmează: 30% în seama pârâtului D. şi 70% în sarcina pârâţilor persoane juridice. A obligat pârâţii, în aceleaşi proporţii, la plata către reclamantă a sumei de 4.610 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

III. Recursurile formulate în cauză

7. Împotriva sentinţei civile nr. 343 din 02 octombrie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, pârâtul B..

8. Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii intimatei-reclamante ca neîntemeiată, exonerarea pârâţilor de la plata către intimata-reclamantă a sumei de 290.000 RON, iar în subsidiar, reducerea în mod corespunzător a cuantumului sumei cu cele al căror caracter nu poate fi stabilit cu certitudine.

9. A arătat că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prima instanţă nu a examinat în mod corect şi complet susţinerile părţilor, s-a limitat la o analiză formală a pretenţiilor, fără a preciza în concret motivele pentru care apărările instituţiei au fost respinse.

10. De asemenea, a arătat că soluţia Curţii de Apel Cluj este contrară dispoziţiilor legale care guvernează litigiul, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Dispoziţia de anulare a licenţei de funcţionare nu a fost emisă prematur, iar textul legal are în vedere situaţia comunicării măsurii dispuse, iar nu situaţia anulării licenţei de funcţionare, cum în mod eronat a reţinut Curtea de Apel Cluj, termenul de 10 zile prevăzut de art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 se referă la comunicarea măsurii dispuse de I.G.P.R. sau de instanţa de judecată, astfel încât să fie realizată publicitatea măsurii de anulare a licenţei de funcţionare. A învederat prevederile art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, concluzionând că, pentru a dispune măsura anulării licenţei de funcţionare, I.G.P.R. nu era ţinută de respectarea termenului de 10 zile, care nu are natura unui termen prohibitiv.

11. Instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale care fac referire la răspunderea civilă delictuală, raportat la dispoziţiile art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 301/2012. Cu privire la faptă ilicită şi vinovăţie, I.G.P.R. nu se face vinovată de o faptă culpabilă, în condiţiile în care dispoziţia de anulare fusese dispusă cu respectarea prevederilor legale incidente în cauză. Referitor la prejudiciu, acesta nu este cert, în raport de prevederile art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 301/2012 şi art. 60 alin. (6) din Legea nr. 333/2003, până la soluţionarea definitivă a cauzei intimata-reclamantă beneficiază în continuare de drepturile prevăzute de lege, având posibilitatea legală de a încheia sau prelungi contracte, precum şi de a-şi angaja personal.

12. Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Cluj, a precizat faptul că nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între emiterea dispoziţiei şi refuzul de perfectare a relaţiei contractuale manifestat de E., refuzul reînnoirii contractului de către F. şi sistarea relaţiei contractuale cu G. S.R.L., întrucât intimata-reclamantă a beneficiat în continuare de posibilitatea conferită de lege de a încheia sau prelungi contracte, iar comportamentul părţilor contractante menţionate anterior nu poate fi imputat instituţiei recurente.

13. Astfel, nu se poate reţine o legătură de cauzalitate între nerealizarea veniturilor care nu au mai fost contractate din cauza lipsei unui răspuns pozitiv din partea partenerilor contractuali. Certitudinea unui prejudiciu şi existenţa legăturii de cauzalitate nu pot fi fundamentate pe o poziţie subiectivă a unor terţe persoane, a unei manifestări de voinţă arbitrare, echivoce a acestora.

14. A mai invocat caracterul vădit eronat al considerentelor referitoare la valoarea probatorie a înscrisurilor, dovada prejudiciului s-a realizat în baza unor înscrisuri constituite în mod vădit pro causa, care nu pot fi avute în vedere la stabilirea şi dovedirea pretinsului prejudiciu solicitat de către intimata-reclamantă.

15. Pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în subsidiar respingerea acţiunii privind anularea Dispoziţiei nr. x din 24.10.2018 ca nefondată, în terţiar casarea în parte a hotărârii, respingerea cererii de acordare a daunelor materiale.

16. A arătat că prima instanţă în mod greşit a interpretat dispoziţiile din decizia de casare şi a omis să se pronunţe cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, respectiv a inadmisibilităţii atacării actelor preparatorii şi a inadmisibilităţii suplimentării cererii de chemare în judecată şi excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată din 18.02.2019, invocate în primul ciclu procesual.

17. În susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a I.P.J. Maramureş, a arătat faptul că anularea licenţei de funcţionare s-a dispus de către Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia de ordine publică, prevederile legale incidente în cauză în susţinerea excepţiei sunt art. 19 alin. (2), art. 58, art. 60 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi (4) din Legea nr. 333/2003, în raport cu care Raportul nr. x/15.10.2018 cu propunerea de anulare a licenţei, întocmit de comisar-şef de poliţie B., din cadrul I.PJ. Maramureş, se circumscrie unui act preparatoriu, în vederea emiterii unui act administrativ, producător de consecinţe juridice, neavând caracter de acte administrative, aşa cum sunt ele definite de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

18. În concluzie, I.PJ. Maramureş - Serviciul de ordine publică, prin Raportul nr. x/15.10.2018, a propus anularea licenţei de funcţionare nr. 2710/P/2015, iar I.G.P.R.- Direcţia de ordine publică, prin Dispoziţia nr. x/24.10.2018, a dispus anularea licenţei de funcţionare nr. 2710/P din 17.11.2015. Într-adevăr, I.P.J. Maramureş a înaintat Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţiei de ordine publică documentaţia privind S.C. A. S.R.L., însă actul care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat este Referatul nr. x din 24.10.2018 întocmit de către ofiţerii din cadrul Direcţiei de ordine publică - Serviciul Sisteme de Securitate Private.

19. În continuare, a redat dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004 şi a precizat că persoanele care au contribuit la emiterea actului administrativ atacat, respectiv a Dispoziţiei nr. x/24.10.2018, sunt ofiţerii din cadrul Direcţiei de ordine publică - Serviciul Sisteme de Securitate Private, care au elaborat Referatul nr. x din 24.10.2018 cu propunere de anulare a licenţei de funcţionare, şi nu pârâtul B., din cadrul I.PJ. Maramureş, care, prin Raportul nr. x/15.10.2018, doar a propus anularea licenţei de funcţionare.

20. A făcut referire şi la sentinţa civilă nr. 339 din 07.03.2019, pronunţată de către Tribunalul Maramureş, prin care s-a admis excepţia de necompetenţă materială, în mod corect reţinându-se în considerente faptul că actul administrativ atacat a fost emis de către o autoritate publică centrală, I.G.P.R., până şi pârâtul I.G.P.R., prin întâmpinarea depusă, invocând excepţia necompetenţei materiale, a invocat faptul că anularea licenţei de funcţionare a fost dispusă de către IGPR - Direcţia de ordine publică, autoritate publică centrală a poliţiei.

21. În ceea ce priveşte cererea de anulare a Dispoziţiei nr. x din 24.10.2018, a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în mod eronat fiind interpretat art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003. Contrar interpretării instanţei de fond, dispoziţia de anulare a licenţei de funcţionare nu a fost emisă prematur, termenul de 10 zile, prevăzut de art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, se referă la comunicarea măsurii dispuse de I.G.P.R. sau de instanţa de judecată, astfel încât să fie realizată publicitatea măsurii de anulare a licenţei de funcţionare. A învederat prevederile art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, concluzionând că, pentru a dispune măsura anulării licenţei de funcţionare, I.P.J. Maramureş nu era ţinută de respectarea termenului de 10 zile, care nu are natura unui termen prohibitiv, în mod greşit s-a apreciat că pârâtul B., în mod culpabil, cunoscând prevederile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, a întocmit raportul nr. x/15.10.2018, act premergător care poate fi anulat potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

22. În continuare, a arătat că în mod eronat s-a apreciat că reclamanta a dovedit paguba suferită. Chiar dacă s-ar porni de la premisa că dispoziţia de anulare a licenţei este una nelegală, aceasta nu putea avea drept consecinţă directă încetarea contractelor de prestări servicii ale intimatei-reclamante.

23. Redând dispoziţiile art. 60 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 301/2012, a arătat că, până la soluţionarea definitivă a cauzei, intimata-reclamantă beneficiază, în continuare, de drepturile prevăzute de lege, având posibilitatea legală de a încheia sau prelungi contracte, precum şi de a-şi angaja personal, iar prejudiciul pretins nu există. Prin urmare, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept materiale precizate anterior.

24. De asemenea, dispoziţiile legale mai sus-menţionate instituie o veritabilă excepţie de la regula executorialităţii imediate a actelor administrative, întrucât prin aceasta le este permis societăţilor a căror licenţă a fost anulată să încheie în continuare contracte de servicii şi să angajeze personal până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect anularea dispoziţiei de anulare. Obligaţia de a rezilia contractele de prestări servicii încheiate de titularul licenţei anulate, instituită de alin. (5) al art. 60, este suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect anularea actului administrativ de anulare a licenţei.

25. În aceste condiţii, nu poate fi justificat raportul de cauzalitate dintre emiterea actului administrativ, prezumtiv nelegal, şi pierderea suferită de către intimata-reclamantă, inclusiv Curtea de Apel Cluj a reţinut în considerente faptul că textele legale prevăd o "normă de protecţie" pentru persoanele juridice a căror licenţă de funcţionare este anulată, în situaţia în care au atacat în contencios administrativ măsura dispusă.

26. În mod greşit prima instanţă a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit imposibilitatea pentru reclamantă de continuare a activităţii profesionale specifice, nu poate fi stabilită o legătură de cauzalitate între emiterea dispoziţiei şi refuzul de perfectare a relaţiei contractuale manifestat de clienţii E., refuzul înnoirii contractului de către F. şi sistarea relaţiei contractuale cu G. S.R.L., întrucât reclamanta a beneficiat şi beneficiază în continuare de posibilitatea conferită de lege de a încheia sau prelungi contracte, iar comportamentul părţilor contractante, menţionat de către reclamantă, nu poate fi imputat instituţiei recurente.

27. A mai solicitat instanţei de recurs să constate faptul că înscrisurile depuse în probaţiune (adresa x din 12.02.2019, adresa G. S.R.L., contractul încheiat cu H.), prin care reclamanta încearcă să dovedească prejudiciul, sunt întocmite pro causa, urmărindu-se inducerea în eroare a instanţei.

28. În acest sens, a învederat că primul termen de judecată era fixat pentru data de 20.02.2019, iar până la acest prim termen, având în vedere că reclamanta a solicitat, prin cererea introductivă de instanţă, obligarea pârâţilor la plata prejudiciului, trebuia modificată cererea de chemare în judecată, prin arătarea motivelor pe care se fundamentează prezumtivul prejudiciu. Cererea de modificare a acţiunii a fost depusă la data de 18.02.2019, cu două zile înainte de primul termen de judecată. Adresele emise de E. şi de la G. S.R.L. au aceeaşi dată, respectiv 12.02.2019 şi sunt redactate după acelaşi "tipar", respectiv aranjarea în pagină, fontul utilizat, formulările etc.

29. G. S.R.L. avea, conform înscrisului depus la ultimul termen de judecată, în anul 2018, o cifră de afaceri de 191.976 RON şi o pierdere de 17.433 RON. Valoarea anuală a contractului încheiat de reclamantă cu acest terţ este de 168.240 RON. Sintetizând, un terţ cu venituri totale de 191.976 RON, care se află în pierdere, îşi asumă o cheltuială de 168.240 RON, în condiţiile în care cheltuielile acestui terţ, pe anul 2018, erau deja de 209.410 RON (datele financiar-fiscale aparţin societăţii G., fapt atestat de codul de identificare fiscală menţionat pe înscris). Prin adresa emisă de G. S.R.L. s-a notificat încetarea contractului, fără ca în contract să existe o clauză de denunţare. Totodată, societatea reclamată a stat în pasivitate şi s-a "resemnat" cu pierderea contractului, fără a încerca cel puţin să arate că nu există nicio cauză valabilă de încetare a contractului, ceea ce demonstrează o dată în plus că aceste înscrisuri au fost întocmite pro causa, scopul nefiind altul decât acela de a "inventa" un prejudiciu.

30. Situaţia este similară şi pentru adresa nr. x/12.02.2019, emisă de E.. Pe lângă faptul că reclamanta nu a reacţionat în niciun fel la această adresă, a subliniat că nu există nicio corespondenţă anterioară referitoare la cerere/ofertă. Astfel, în această situaţie, prima instanţă în mod eronat a reţinut că reclamanta a dovedit existenţa unui contract cu E. în valoare de 15.000 lunar, rezultând o pierdere de 180.000 RON pentru o durată minimă de 1 an.

31. A apreciat, cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., că instanţa de fond, la aprecierea cuantumului despăgubirilor, a precizat că profitul societăţii intimate este de 20%, fără a arăta în concret care sunt motivele pe care se întemeiază această concluzie.

32. De asemenea, în cuprinsul considerentelor, instanţa de fond a reţinut motive contradictorii în soluţionarea cauzei, respectiv a arătat că prevederile legale art. 60 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 301/2012 oferă o protecţie reclamantei în continuarea activităţii însă, după această susţinere, în contradicţie cu cele arătate, instanţa de fond a precizat că se impune acordarea despăgubirilor; anularea licenţei nu impacta cu nimic asupra drepturilor reclamantei de a încheia contracte de prestări servicii şi, implicit, de a desfăşura activităţi ce intră în obiectul de activitate al acesteia, prin urmare, în mod greşit s-a reţinut că aceste relaţii comerciale erau supuse prelungirii, iar în considerarea anulării licenţei de funcţionare, reclamanta a fost privată de veniturile pe care le-ar fi putut obţine.

33. A mai solicitat instanţei să constate faptul că elementele răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite de către reclamantă, respectiv nu s-a dovedit săvârşirea unei fapte ilicite de către pârâţi şi existenţa unui prejudiciu suferit de reclamantă. Raportul de cauzalitate este o condiţie obiectivă a răspunderii civile, după cum rezultă în mod clar din art. 1 alin. (1), art. 8 sau 16 din Legea contenciosului administrativ sau din dispoziţiile C. civ., cum sunt art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin, 1, art. 1358 -1359, 1372-1373, 1375-1376, 1378-1379. Aşadar, pentru ca un prejudiciu să fie reparabil, acesta se impune a fi direct, adică să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins.

34. Prin actul administrativ de anulare a licenţei se revocă dreptul de a desfăşura activitate specifică de pază şi protecţie. Acest drept este supus periodic reînnoirii/prelungirii, nefiind recunoscut pe o perioadă nelimitată în timp. Anularea actului prin care se "revocă" dreptul de a desfăşura activităţi specifice de pază si protecţie nu poate avea ca efect recunoaşterea unor drepturi pe care actul iniţial (licenţa) nu le-ar fi putut recunoaşte, fără a se încălca atât normele de drept material (art. 19 din Legea nr. 333/2003), cât şi efectele actului iniţial (licenţa).

35. Prejudiciile sunt reclamate cu privire la o perioadă ulterioară datei la care licenţa ar fi expirat. Instanţa nu a fost învestită cu o cerere de obligare a IPJ Maramureş sau IGPR la emiterea actului de prelungire a licenţei, consecutiv anulării dispoziţiei de anulare a licenţei. Nefiind învestită cu o asemenea cerere, instanţa nu se poate raporta la perioada ulterioară datei expirării licenţei, întrucât aceste evenimente (refuzul de a prelungi şi/sau încheia contracte) nu se află într-un raport direct de cauzalitate cu fapta de emitere a dispoziţiei de anulare.

36. În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa de fond a stabilit valoarea beneficiului nerealizat fără a face o aplicare corectă a normelor de drept material. În speţă, prejudiciile au fost pretinse pornindu-se de la premisa că cele trei contracte ar fi rămas în fiinţă o perioadă de 4 ani (48 de luni) de la data la care ar fi putut fi prelungite/încheiate. Or, această premisă nu are nicio justificare de fapt sau de drept.

37. A mai arătat că, înaintea formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a formulat o plângere prealabilă, soluţionată de către I.G.P.R., fără ca I.P.J. Maramureş să fie implicată în luarea deciziei, astfel că nu poate fi ignorată împrejurarea că I.G.P.R. a avut posibilitatea de a revoca actul. Chestiunea este relevantă inclusiv din perspectiva raportului de cauzalitate. Această chestiune reprezintă o veritabilă cauză exoneratoare în sensul art. 1352 C. civ., în ceea ce priveşte pe I.P.J. Maramureş, întrucât prejudiciile pretinse de reclamantă sunt aferente unor acte şi/sau fapte ulterioare datei de 07.12.2018 (data soluţionării plângerii prealabile). Aşadar, dacă I.G.P.R. avea obligaţia de a revoca dispoziţia de anulare, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită pretins a fi săvârşită de I.P.J. Maramureş şi prejudiciul reclamat nu există.

38. În ceea ce priveşte obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data solicitării acesteia, 15.02.2019, şi până la data achitării sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, a precizat, în primul rând, că nu s-au arătat temeiurile legale în baza cărora I.P.J. Maramureş a fost obligat la plata dobânzii legale penalizatoare. De altfel, cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare a fost formulată prin modificarea de acţiune din data de 18.02.2019, pentru prima dată s-au adus în discuţie dobânzile penalizatoare la data de l8.02.2019, însă în niciun moment reclamanta nu a motivat această cerere în fapt şi în drept.

39. A apreciat că obligarea I.P.J. Maramureş la plata dobânzii penalizatoare, de la data de 15.02.2019, este nelegală, deoarece scopul dispoziţiilor art. 1535 din C. civ. este acela de a despăgubi partea pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor. Reclamanta a susţinut că a suferit un prejudiciu derivat din pierderea veniturilor aferente unor contracte, aceste contracte sunt, însă, cu executare succesivă, astfel că venitul care ar fi putut fi teoretic obţinut s-ar fi realizat progresiv, pe o perioadă de 48 luni (avută în vedere ca element de referinţă pentru determinarea prejudiciului). Aşadar, sumele pretinse nu ar fi fost obţinute integral la data de 15.02.2019, ci progresiv, până la împlinirea unui termen de 48 de luni.

40. Pârâtul B., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) şi 8) din C. proc. civ., a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii şi a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în subsidiar rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, respingerii pe fond a cererii de chemare în judecată ca nefondată.

41. În esenţă, a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 67/2023, pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive raportat la dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, care justifică existenţa calităţii procesuale pasive a persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului. Prin cererea de recurs a criticat această soluţie, susţinând că nu este subiect al raportului juridic litigios, de vreme ce nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Prin decizia civilă nr. 2647/2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs nu s-a pronunţat în mod expres pe criticile sale, referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive, însă a casat în tot hotărârea instanţei de fond, apreciind că hotărârea este necorespunzător motivată. În rejudecare, la termenul din data de 11.09.2024, a fost pusă în discuţie problema limitelor casării, respectiv a limitelor în care trebuie desfăşurată judecată în fond, după casare, instanţa reţinând faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o chestiune de fond care nu are legătură cu calitatea procesuală.

42. Contrar considerentelor instanţei, instanţa era chemată să se pronunţe, în rejudecare, inclusiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive. Împrejurarea că instanţa de recurs a casat hotărârea instanţei de fond pentru motive care justificau/priveau soluţia de anulare a actelor administrative nu poate reprezenta un argument în a reţine că instanţa a respins implicit critica de nelegalitate ce viza excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care argumentul său a fost acela că, în acele ipoteze în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale (prejudiciul nu este cert, nu există raport de cauzalitate între prejudiciu şi faptă, etc), pârâtul chemat să repare prejudiciul nu are calitate procesuală pasivă. Pe cale de consecinţă, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., prin raportare la art. 501 alin. (3) din acelaşi cod.

43. Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii instanţei de fond a vizat inexistenţa raportului de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi prejudiciul pretins/caracterul indirect al prejudiciului. Anularea licenţei nu determină imposibilitatea prestării serviciilor specifice de pază şi protecţie, în condiţiile în care la data formulării propunerii, respectiv emiterii dispoziţiei de anulare, procesul-verbal de constatare nr. x/23.10.2018 putea fi contestat încă, şi, dacă s-ar porni de la premisa că dispoziţia de anulare a licenţei este una nelegală, aceasta nu putea avea drept consecinţă directă încetarea contractelor de prestări servicii.

44. După redarea dispoziţiilor art. 60 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 333/2003, precum şi pe cele ale art. 37 alin. (6) din H.G. nr. 301/2012 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, recurentul-pârât a susţinut că aceste norme instituie o veritabilă excepţie de la regula executorialităţii imediate a actelor administrative, obligaţia de a rezilia contractele de prestări servicii încheiate de titularul licenţei anulate, instituită de alin. (5) al art. 60, este suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului având ca obiect anularea actului administrativ de anulare a licenţei. În atare condiţii, nu poate fi justificat raportul de cauzalitate dintre, pe de-o parte, emiterea actului administrativ prezumtiv nelegal, şi pierderea suferită de către intimată, de vreme ce aceasta avea posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii precum cele de dinaintea emiterii dispoziţiei.

45. A mai arătat că raportul de cauzalitate este o condiţie obiectivă a răspunderii civile care nu se confundă cu vinovăţia, întrucât poate exista raport de cauzalitate, dar să lipsească vinovăţia, sau poate exista vinovăţie, dar să lipsească raportul de cauzalitate.

46. În ceea ce priveşte situaţia de fapt, recurentul-pârât a menţionat că refuzul de încheiere sau prelungire a contractelor, respectiv încetarea acestora s-a fundamentat pe menţiunile identificate de aceşti parteneri contractuali, extrem de diligenţi, pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea referitoare la Registrele Naţionale, privind anularea licenţei, însă refuzul de încheiere a contractelor, respectiv de prelungire a acestora, este consecinţa erorii în care s-au aflat terţii contractanţi şi consecinţa pasivităţii intimatei, care nu a întreprins niciun fel de demersuri pentru a lămuri împrejurarea că dreptul acesteia de presta în continuare servicii specifice de pază nu este înlăturat prin măsura anulării. Prin raportare la dispoziţiile care reglementează răspunderea civilă delictuală, ceea ce prezintă relevanţă este existenţa sau inexistenţa dreptului de a desfăşura în continuare activitate profesională, iar nu percepţia pe care o terţă parte o are cu privire la existenţa acestui drept.

47. Sub cel de-al doilea aspect, a arătat că licenţa de funcţionare anulată ar fi expirat la data de 17.11.2018, iar intimata nu a solicitat obligarea autorităţii competente la emiterea actului de prelungire a licenţei. Prin actul administrativ de anulare a licenţei s-a revocat dreptul de a desfăşura activitate specifică de pază şi protecţie. Acest drept este supus periodic reînnoirii/prelungirii, nefiind recunoscut pe o perioadă nelimitată de timp. Anularea actului prin care se "revocă" dreptul de a desfăşura activităţi specifice de pază şi protecţie nu poate avea ca efect recunoaşterea unor drepturi pe care actul iniţial (licenţa) nu le-ar fi putut recunoaşte (dreptul de a desfăşura activitate după data de 17.11.2018), fără a se încălca atât normele de drept material (art. 19 din Legea 333/2003), cât şi efectele actului iniţial (licenţa). Ceea ce ar fi putut provoca un eventual prejudiciu intimatei ar fi fost existenţa unui refuz nejustificat de prelungire a licenţei, refuz care însă nu a fost constatat şi care nu putea fi cenzurat în lipsa unei solicitări exprese a intimatei.

48. Anularea licenţei, în măsura în care aceasta ar fi fost aptă să conducă la imposibilitatea desfăşurării activităţii, în sensul de încheiere a unor contracte de prestări servicii (ceea ce nu este cazul), ar fi putut pune în discuţie pierderile/prejudiciile suferite de la data anulării, data de 24.10.2018, până la data expirării valabilităţii acesteia, adică 17.11.2018. Orice evenimente ulterioare acestei perioade de timp nu au legătură directă cu fapta de anulare, întrucât reînnoirea licenţei este condiţionată de emiterea unui alt act administrativ de reînnoire/prelungire. Instanţa nu a fost învestită cu o cerere de obligare a IPJ Maramureş sau IGPR la emiterea actului de prelungire a licenţei, consecutiv anulării dispoziţiei de anulare a licenţei, astfel că nu se putea raporta la perioada ulterioară datei expirării licenţei, întrucât aceste evenimente (refuzul de a prelungi şi/sau încheia contracte) nu se află într-un raport direct de cauzalitate cu fapta de emitere a dispoziţiei de anulare.

49. Sub un al treilea aspect, recurentul-pârât a făcut referire la existenţa unei hotărâri în materie penală, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că acesta nu putea provoca, prin emiterea raportului, un prejudiciu intimatei A.. Intimata a formulat o plângere penală împotriva funcţionarului B., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi uz de fals, organele de urmărire penală au clasat cauza, reţinând că fapta nu există, iar prin sentinţa penală nr. 4084/2023, pronunţată în dosar x/2023, instanţa a respins plângerea împotriva ordonanţei de clasare. Cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut împrejurarea că propunerea recurentului-pârât B. nr. 62681/15.10.2018 nu era aptă să conducă la producerea unui prejudiciu în sarcina intimatei. Din această perspectivă, recurentul-pârât a apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5), prin raportare la dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

50. Un alt motiv de nelegalitate, a mai arătat recurentul-pârât, a vizat caracterul incert al prejudiciului. În acest sens, a arătat, prin cererea introductivă, intimata s-a limitat să arate că valoarea pretenţiilor va fi ulterior precizată, ulterior, prin modificarea de acţiune din data de 18.02.2019, a fost indicată valoarea de 162.420 RON, beneficiul nerealizat constând în refuzul E. de a încheia un contract cu o valoarea de 15.000 RON/lună, rezultând o pierdere de o 180.000 pe o durată minimă de un an, refuzul prelungirii duratei contractuale de către F., pentru un contract de 1200 RON/an, denunţarea de către G. S.R.L. a contractului din data 01.12.2018, în valoare de 14.020 RON/lună (valoare pierdută/beneficiul nerealizat în sumă de 630.900 RON=45 de luni X 14.020 RON); la aceste valori totale a aplicat un procent de 20%, reprezentând profitul practicat, rezultând o valoare de 162.420 RON; ulterior, la data de 21.09.2022, pe baza unei modalităţi de calcul neclare, prin raportare la aceleaşi contracte, s-a determinat o valoare a beneficiului nerealizat de 407.028 RON; aparent, nu şi-a mai limitat perioada de referinţă pentru calculul beneficiului nerealizat, rezultat din refuzul încheierii contractului de către E. la un an de zile, ci a majorat această perioadă de referinţă, de la un an, la 42 de luni, respectiv 48 de luni.

51. În esenţă, calculul instanţei de fond cu privire la beneficiul nerealizat a fost următorul: 42 de luni x 29.120 RON (14.020 +15.000 +100) x 20%=299.165 RON. Or, la un calcul sumar, se poate constata că valoarea, dacă ar fi să fie valorificat raţionamentul instanţei de fond, este de 244.608 RON, nicidecum 299.165 RON. Ca atare, hotărârea sub acest aspect este nemotivată şi contradictorie, de vreme ce prin dispozitiv suma stabilită este de 290.000 RON.

52. Recurentul-pârât a invocat stabilirea arbitrară a perioadei de referinţă pentru determinarea prejudiciului, stabilirea valorii beneficiului nerealizat fără a se face o aplicare corectă a normelor de drept materiale, respectiv dispoziţiile art. 1385 din C. civ.. Prejudiciile au fost pretinse pornindu-se de la premisa că cele trei contracte ar fi rămas în fiinţă o perioadă de 42 de luni de la data la care ar fi putut fi prelungite/încheiate, premisă care nu are nicio justificare de fapt sau de drept, modalitatea de determinare a pierderii suferite este arbitrară, hotărârea nefiind motivată sub acest aspect.

53. În ceea ce priveşte refuzul încheierii contractului de către E., a subliniat că, prin cererea precizatoare din data de 21.09.2022, s-a majorat perioada de referinţă pentru determinarea beneficiului nerealizat, aspect care nu a fost analizat de instanţa de judecată şi nici nu s-a procedat conform art. 202 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei reprezentantul său convenţional a adus în discuţie această chestiune, instanţa stabilind că urmează să se pronunţe asupra acestuia prin hotărâre, cu toate acestea, instanţa nu a făcut nicio analiză cu privire la acest aspect, omiţând să clarifice care sunt totuşi limitele învestirii în ceea ce priveşte pretenţiile formulate.

54. Chiar dacă s-ar porni de la premisa că nu este o veritabilă modificare de cerere, ci o simplă precizare, în hotărârea recurată nu se identifică modalitatea concretă în care s-a determinat acest element de referinţă de 42 de luni, de vreme ce s-a reţinut pierderea şansei de a încheia un contract care se prezumă că ar fi adus beneficii părţii, trebuie să existe un argument pentru care s-a reţinut o perioadă de referinţă de 42 luni pentru determinarea venitului nerealizat.

55. Instanţa de fond s-a limitat să constate existenţa faptei ilicite, fără a analiza şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale, cum ar fi raportul de cauzalitate şi existenţa prejudiciului, fiind incidente cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ.

56. În continuare, recurentul-pârât B. a criticat sentinţa recurată din perspectiva determinării arbitrare a prejudiciului, prin raportare la procentul de 20% reprezentând profitul intimatei. Valoarea prejudiciului suferit de către intimata de rd. 1 a fost determinată după formula valoare lunară contract X 42 de luni X 20%, unde 20% reprezintă valoarea profitului obţinut de către intimată într-un an de zile. Afirmarea unui prejudiciu nu echivalează cu dovada acestuia, prezumtivul prejudiciu nu constă în valoarea lunară a contractului, ci în sumele care, după scăderea cheltuielilor, i-ar fi revenit reclamantei. Or, valoarea acestor sume nu poate să fie determinată prin raportare la simplele afirmaţii ale reclamantei, în condiţiile în care reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte marja sa de profit (declaraţii, balanţe, bilanţuri, expertiză). În mod evident, această manieră de motivare nu respectă exigenţele de la art. 425 C. proc. civ., instanţa fiind chemată să explice de o manieră clară şi inteligibilă care este raţionamentul pe baza căruia au fost determinate elementul de referinţă, respectiv cele 42 de luni, şi procentul de profit de 20% din valoarea contractelor.

57. Recurentul-pârât a mai menţionat şi alte aspecte referitoare la raportul de cauzalitate şi caracterul (in)cert al prejudiciului, a considerat că înscrisurile avute în vedere privind contractele sunt încheiate pro causa şi aveau ca principal scop inducerea în eroare a instanţei, o analiză completă a stării de fapt ar fi demonstrat în mod indubitabil că aceste înscrisuri şi prejudiciul aferent au fost preconstituite. Astfel, nu numai că instanţa de fond nu a explicat raţionamentul pe baza căruia a determinat un element de referinţă de 42 de luni, pentru determinarea prejudiciului, dar nu a răspuns nici argumentelor referitoare la imposibilitatea obiectivă a unei societăţi (G. Srl), cu venituri totale anuale de 191.976 RON, care se află pe pierdere, de a-şi asumă o cheltuială de 168.240 RON, în condiţiile în care cheltuielile acestui terţ, pentru anul 2018, erau deja de 209.410 RON.

58. Referitor la solidaritatea pasivă, recurentul-pârât B. a arătat că instanţa nu a motivat în mod convingător cauza pentru care a stabilit ca pârâtul B. să suporte 30% din prejudiciu, iar celelalte două autorităţi restul de 70%, în condiţiile în care nu el a emis actul administrativ a cărei nelegalitate a fost reţinută. Or, a emis raportul cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare a societăţii A. cu nr. 62681/15.10.2018, însă Dispoziţia nr. x din data de 24.10.2018 a fost emisă de Directorul Direcţiei de ordine publică, în baza referatului nr. x/24.10.2018, întocmit de doi funcţionari din cadrul IGPR. Totodată, chiar şi raportul întocmit de el a trecut printr-un filtru, fiind aprobat de Şeful serviciului de ordine publică şi, mai apoi, de către şeful IPJ Maramureş.

59. Dispoziţiile art. 16 din Legea contenciosului administrativ trebuie interpretate în acord cu dispoziţiile art. 1370, 1382 şi 1383 C. civ.. Autoritatea publică este chemată să răspundă pentru actele emise în mod nelegal şi pentru prejudiciile provocate de acţiunea funcţionarilor săi. Or, în speţă, la emiterea acestui act administrativ au fost implicaţi cel puţin 6 funcţionari, astfel că determinarea contribuţiei la prejudiciul cauzat, în procent de 30%, nu este conformă cu dispoziţiile anterior citate, s-ar fi impus ca la stabilirea prejudiciului să fie avut în vedere acest aspect, neputând fi obligat la mai mult pe 1/6 din acest prejudiciu.

60. De asemenea, a arătat că, prealabil formulării cererii de chemare în judecată, intimata a formulat plângere prealabilă, soluţionată de IGPR, fără ca recurentul-pârât B. să fie implicat în luarea deciziei. Astfel, chiar dacă la emiterea actului s-ar putea lua în considerare contribuţia sa, nu poate fi ignorată împrejurarea că IGPR a avut posibilitatea de a revoca actul, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, în ceea ce îl priveşte, determinarea contribuţiei sale s-a realizat în mod nemotivat şi, în orice caz, cu nerespectarea prevederilor legale. Chestiunea este relevantă inclusiv din perspectiva raportului de cauzalitate.

61. A mai arătat că prin hotărârea instanţei de fond a fost obligat şi la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data solicitării acesteia (15.02.2019) până la data achitării sumelor stabilite cu titlu de despăgubire. Instanţa de fond nu a motivat care sunt temeiurile legale în baza cărora a fost obligat la plata dobânzii legale penalizatoare, nu a făcut trimitere la nicio dispoziţie legală în baza căreia a stabilit această obligaţie de plată şi nici nu a explicitat care sunt motivele de fapt pentru care s-a dispus plata acestei dobânzi de la data de 15.02.2019, când nu era formulată încă cererea modificatoare.

62. A mai arătat că scopul dispoziţiilor art. 1535 C. civ. este acela de a despăgubi partea pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor. S-a afirmat că intimata a suferit un prejudiciu derivat din pierderea veniturilor aferente unor contracte, aceste contracte sunt, însă, cu executare succesivă, astfel că venitul care ar fi putut fi teoretic obţinut s-ar fi realizat progresiv, pe o perioadă de 48 luni (perioada avută în vedere ca element de referinţă pentru determinarea prejudiciului). Aşadar, sumele pretinse cu titlu de prejudiciu nu ar fi fost obţinute, în integralitate, la data de 15.02.2019, ci progresiv, până la împlinirea unui termen de 48 de luni. Mai mult decât atât, textul de la art. 1535 C. civ. face referire la ipoteza neplăţii unei sume la "scadenţă", or, în prezent, cel puţin până la rămânerea definitivă a hotărârii primei instanţe, creanţa nu este una certă, ca atare în mod evident nu poate fi "ajunsă la scadenţă". Pe cale de consecinţă, a apreciat că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ.

IV. Apărările formulate în cauză

63. Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea celor trei recursuri declarate pârâţi, solicitând obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

64. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a formulat întâmpinare la recursul declarat de B., prin care a solicitat admiterea acestuia, invocând autoritatea de lucru judecat cu privire la sentinţa penală nr. 4084/23.11.2023, pronunţată în dosarul penal nr. x/2023 În ceea ce priveşte recursul formulat de I.G.P.R., a solicitat admiterea şi constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a I.PJ. Maramureş.

V. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

65. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererile de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) şi 8) din C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată că sunt nefondate motivele de nelegalitate referitoare la dispoziţia din sentinţa recurată privind anularea Dispoziţiei nr. x/24.10.2018 emise de directorului Direcţiei de ordine publică, a raportului şi a referatului cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015, şi este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., referitor la dispoziţia din sentinţa recurată privind obligrea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 290.000 RON cu titlu de daune materiale, cu dobânda legală penalizatoare de la data de 15.02.2019 şi până la data plăţii, 30% în seama pârâtului D. şi 70% în sarcina pârâţilor persoane juridice, fiind incidente motive de casare cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru următoarele considerente:

66. Prin Dispoziţia nr. x/24.10.2018, emisă de directorul Direcţiei de ordine publică din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, s-a dispus, în temeiul art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, art. 37 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, anularea licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015, deţinută de reclamantă pentru a desfăşura activităţi în domeniul pazei şi protecţiei, reţinându-se ca fiind incidente şi dispoziţiile art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003.

67. Împotriva acestei dispoziţii a formulat reclamanta acţiunea soluţionată prin sentinţa recurată de către cei 3 pârâţi, pronunţată ca urmare a casării, cu trimitere spre rejudecare, a primei sentinţe pronunţate în cauză.

68. Instanţa de fond, ulterior casării cu trimitere spre rejudecare, a anulat Dispoziţia directorului Direcţiei de ordine publică nr. x/24.10.2018, raportul şi referatul cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 290.000 RON cu titlu de daune materiale, cu dobânda legală penalizatoare de la data de 15.02.2019 şi până la data plăţii, 30% în seama pârâtului D. şi 70% în sarcina pârâţilor persoane juridice.

69. Cu titlu prealabil, având în vedere motivele de recurs, Înalta Curte reţine, în ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, faptul că, deşi se susţine că în mod greşit instanţa de fond a interpretat dispoziţiile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare şi a omis să se pronunţe cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia inadmisibilităţii atacării actelor preparatorii şi a inadmisibilităţii suplimentării cererii de chemare în judecată şi excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată din 18.02.2019, invocate în primul ciclu procesual, în primul recurs formulat în cauză nu s-au formulat critici cu privire la soluţia dată de instanţă, prin prima sentinţă pronunţată, asupra excepţiilor, recurentul-pârât neformulând, de altfel, niciun fel de critici faţă de considerentele sentinţei recurate cu privire la limitele deciziei de casare; în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu sunt formulate motive de recurs, de asemenea, faţă de considerentele sentinţei cu privire la limitele deciziei de casare, în raport de care excepţiile nu au mai fost analizate.

70. În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul B., pe de o parte, criticile referitoare la precizarea cererii de chemare în judecată din 21.09.2022 şi dispoziţiile art. 202 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. privesc, de asemenea, dispoziţiile primei sentinţe pronunţate, nerecurate în cadrul primului recurs formulat în cauză; pe de altă parte, deşi se susţine că instanţa de fond nu a făcut nicio analiză cu privire la acest aspect şi ar fi omis să clarifice care sunt limitele învestirii cu privire la pretenţiile formulate, instanţa de fond în considerentele sentinţei a arătat modul de determinare a limitelor casării cu trimitere spre rejudecare, apreciind că a avut loc o casare parţială a hotărârii în ceea ce priveşte fondul chestiunii dedusă judecăţii, aceste considerentele nefiind contestate.

71. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât B.:

72. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", se referă la neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de prevederile art. 174 din C. proc. civ., conform cărora nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public şi este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

73. Criticile recurentului prin care s-a invocat, în esenţă, faptul că instanţa de fond era chemată să se pronunţe, în rejudecare, inclusiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, sunt nefondate, raportat la considerentele pe care instanţa de fond le-a avut în vedere.

74. Prin prima sentinţă pronunţată în cauză a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., iar prin recursul formulat împotriva acestei sentinţe s-a invocat, faţă de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora funcţionarul care a contribuit la emiterea actului administrativ vătămător poate fi introdus în cauză dacă se solicită repararea prejudiciului de către persoana vătămată, faptul că funcţionarul care a contribuit la emiterea actului administrativ justifică calitate procesuală pasivă doar în acele situaţii în care se solicită repararea prejudiciului, în temeiul răspunderii civile delictuale, faptul că finalitatea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală este aceea a reparării prejudiciului, în acele ipoteze în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel că, în cauză, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii anterior amintite, nu are calitate procesuală pasivă.

75. Prin decizia de casare, Înalta Curte a apreciat că primul motiv de casare dezvoltat de recurenţii-pârâţi, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., este fondat, în limitele pe care le-a arătat, astfel că nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.. S-a reţinut că instanţa de fond nu a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, prima instanţă a analizat în mod parţial conţinutul raportului nr. x/15.10.2018 cu propunerea de anulare a licenţei intimatei - reclamante emis de pârâţi, astfel că este necesar să se realizeze o analiză a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii raportului cu propunerea de anulare a licenţei, nu a procedat la analiza complexă a ansamblului probator care a fost reţinut ca şi temei al emiterii propunerii de anulare a licenţei de funcţionare.

76. În aceste coordonate, în care prin prima decizie de casare sentinţa a fost casată în tot şi trimisă cauza spre rejudecare, apreciindu-se că hotărârea este necorespunzător motivată şi nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi în raport de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală pasivă, condiţie de exercitare a acţiunii civile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ., rezultă, potrivit art. 36 din acelaşi act normativ, din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, dar şi de cele ale art. 16 din Legea nr. 554/20044, potrivit cărora "(1) Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă", susţinerile recurentului-pârât, prin care se invocă lipsa calităţii sale procesuale pasive, în ipoteza în care nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, vizează, concret, neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, priveşte fondul cererii de despăgubiri.

77. Or, în condiţiile în care acţiunea în acordarea de despăgubiri are caracter subsecvent acţiunii în anularea actului, a reţinut în mod corect instanţa de fond faptul că, dacă ulterior pârâtul persoană fizică va răspunde sau nu, în funcţie de soluţia ce se va da, este o chestiune de fond care nu are legătură cu calitatea procesuală.

78. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei":

79. Acest motiv de casare este invocat prin cele 3 recursuri, însă criticile concrete formulate circumscrise acestui motiv de casare privesc dispoziţia instanţei privind despăgubirile solicitate de reclamantă.

80. Având în vedere că acţiunea în despăgubiri are caracter subsecvent acţiunii în anularea actului, va fi analizat mai întâi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocat cu privire la soluţia instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

81. Înalta Curte reţine că Dispoziţia nr. x/24.10.2018 emisă de directorul Direcţiei de ordine publică din cadrul pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care s-a dispus anularea licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 deţinută de societatea reclamantă pentru a desfăşura activităţi în domeniul pazei şi protecţiei, a fost emisă în temeiul art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, art. 37 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, reţinându-se ca fiind incidente dispoziţiile art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003.

82. În motivarea dispoziţiei de anulare a licenţei de funcţionare se reţine că aceasta a fost emisă "având în vedere documentaţia societăţii A. S.R.L., înaintată IPJ Maramureş şi referatul nr. x/24.10.2018, întocmit de ofiţerii din cadrul DOP - Serviciul sisteme de securitate private, prin care a fost propusă măsura anulării licenţei de funcţionare în domeniul pazei şi protecţiei întrucât asociatul I., persoană care a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, execută, în fapt, atribuţii de organizare şi funcţionare a activităţii societăţii, fiind incidente prevederile art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, republicată".

83. Motivele de recurs privind interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 301/2012, şi anume faptul că dispoziţia de anulare a licenţei de funcţionare nu a fost emisă prematur, întrucât textul legal are în vedere situaţia comunicării măsurii dispuse, iar nu situaţia anulării licenţei de funcţionare, prin urmare termenul de 10 zile, prevăzut de art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, se referă la comunicarea măsurii dispuse de I.G.P.R. sau de instanţa de judecată, astfel încât să fie realizată publicitatea măsurii de anulare a licenţei de funcţionare, faptul că, pentru a dispune măsura anulării licenţei de funcţionare, I.G.P.R. nu era ţinută de respectarea termenului de 10 zile, care nu are natura unui termen prohibitiv, sunt nefondate.

84. Potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 333/2003, "(1) Licenţa de funcţionare se anulează în următoarele cazuri: a) la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 58 lit. i)-k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societăţii care are ca obiect de activitate paza şi/sau protecţia, precum şi a contravenţiilor prevăzute la art. 58 lit. l) şi m). (...) (2) Anularea licenţei de funcţionare se dispune de către Inspectoratul General al Poliţiei Române sau, după caz, de către instanţa de judecată şi se comunică oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea specializată de pază şi protecţie, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenţie sau a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie. (...) (4) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), anularea licenţei se dispune în baza actului de constatare motivat, întocmit de agentul constatator din cadrul inspectoratului judeţean de poliţie sau al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe raza căreia îşi are sediul societatea sancţionată, şi se comunică Inspectoratului General al Poliţiei Române şi societăţii respective."

85. Potrivit art. 58 din Legea nr. 333/2003, "Constituie contravenţii la prezenta lege următoarele fapte: a) neluarea măsurilor de organizare şi funcţionare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (1), art. 17 şi la art. 18 alin. (2) şi (3); b) neluarea măsurilor prevăzute la art. 24 şi la art. 26 alin. (1)-(3); c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 25 alin. (1), şi neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi; d) încadrarea sau menţinerea în funcţie a personalului de pază de orice fel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. (10), art. 21 alin. (1) şi (4) şi ale art. 36; e) încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligaţiilor prevăzute la art. 46-49 f) neîndeplinirea de către conducătorii unităţilor a obligaţiilor prevăzute la art. 50; g) nerespectarea prevederilor art. 23, art. 31 alin. (2), art. 37, art. 39 alin. (2) şi art. 40; h) instalarea de sisteme tehnice de alarmă împotriva efracţiei sau de componente ale acestora, cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (6) şi (7), precum şi nerespectarea prevederilor art. 28; i) refuzul de a asigura accesul reprezentanţilor autorităţilor publice aflaţi în exerciţiul funcţiunii, al personalului poliţiei sau al jandarmeriei, special desemnat pentru exercitarea atribuţiilor legale de control, pentru luarea măsurilor de prevenire în obiectivele păzite sau asistate prin mijloace tehnice antiefracţie şi în organizarea activităţii de gardă de corp; j) depăşirea limitelor obiectului de activitate al societăţii specializate sau al poliţiştilor locali; k) refuzul de a furniza datele, informaţiile sau documentele solicitate de către reprezentanţii autorităţilor publice competente, potrivit legii, aflaţi în exerciţiul funcţiunii; l) executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie; m) nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare."

86. Potrivit art. 37 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, "(...) (2) Inspectoratul de poliţie judeţean sau Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, sesizat/sesizată de săvârşirea uneia dintre faptele care atrag anularea licenţei, în termen de 15 zile de la sesizare, efectuează cercetări şi stabileşte împrejurările comiterii faptei. (3) Actul de constatare a situaţiei care atrage anularea licenţei, documentele care au stat la baza constatării, originalul licenţei de funcţionare şi raportul unităţii de poliţie privind propunerea de anulare a licenţei se înaintează Inspectoratului General al Poliţiei Române, care se pronunţă în termen de 10 zile de la data sesizării. (...) (5) Măsura anulării licenţei se comunică societăţii specializate de pază şi protecţie în cauză, inspectoratului de poliţie judeţean sau Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti care a făcut propunerea, Serviciului Român de Informaţii, precum şi oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea, pentru înscrierea menţiunii. (6) Măsura anulării licenţei de funcţionare poate fi atacată în justiţie, potrivit legii, de către societatea sancţionată, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti societatea specializată de pază şi protecţie beneficiază de toate drepturile privind încheierea de contracte de servicii şi angajarea de personal. (7) Măsura anulării licenţei de funcţionare a societăţii specializate de pază şi protecţie se publică pe pagina web a Inspectoratului General al Poliţiei Române."

87. Contravenţia în cauză este cea constatată prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/23.10.2018, prin care reclamanta a fost sancţionată contravenţional conform art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, constând în "executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie". Acesta a fost înaintat reclamantei prin adresa IPJ Maramureş nr. 63310/25.10.2018.

88. Faptul că dispoziţia de anulare a fost emisă ca urmare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/23.10.2018, prin care s-a reţinut că societatea reclamantă l-a împuternicit în lunile mai şi iulie 2018 pe numitul I., care a executat în fapt atribuţii de organizare şi funcţionare a activităţii societăţii, potrivit împuternicirilor primite, în condiţiile în care numitul I. a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, rezultă cu evidenţă din probatoriul administrat de instanţa de fond, ulterior casării cu trimitere pre rejudecare, prin sentinţa recurată fiind efectuată o amplă analiză a acestuia.

89. Instanţa de fond a respectat dispoziţiile deciziei instanţei de casare (potrivit cărora era necesar să se realizeze o analiză a întregii documentaţii care a stat la baza emiterii raportului cu propunerea de anulare a licenţei intimatei - reclamante, respectiv a tuturor proceselor-verbale prin care acesteia i-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi care au fost reţinute de autoritatea pârâtă pentru emiterea propunerii de anulare a licenţei de funcţionare), potrivit art. 501 din C. proc. civ., şi a analizat întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii raportului cu propunerea de anulare. A constatat în mod corect că au fost indicate precis de către legiuitor faptele contravenţionale care generează anularea licenţei de funcţionare, iar enumerarea în raport a contravenţiilor anterioare ale reclamantei nu are niciun efect în privinţa măsurii de anulare a licenţei, contestată în prezenta cauză, întrucât textele legale incidente permit doar concluzia legăturii între contravenţia de la lit. l) de la art. 58, reţinută de către pârâţi, cu luarea măsurii de la lit. a) a art. 60 din Legea nr. 333/2003.

90. Deşi în Raportul nr. x/15.10.2018 de propunere de anulare a licenţei sunt menţionate mei multe procese-verbale de contravenţie, cel ca urmare a căruia a fost emisă dispoziţia de anulare, prin care s-a reţinut că "(...) asociatul I., persoană care a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, execută, în fapt, atribuţii de organizare şi funcţionare a activităţii societăţii, fiind incidente prevederile art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, republicată", este C. nr. x/23.10.2018, prin care s-a reţinut că societatea reclamantă l-a împuternicit în lunile mai şi iulie 2018 pe numitul I., care a executat în fapt atribuţii de organizare şi funcţionare a activităţii societăţii, potrivit împuternicirilor primite, în condiţiile în care numitul I. a suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, reclamanta fiind sancţionată contravenţional, conform art. 59 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 58 lit. l) din Legea nr. 333/2003, constând în "executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie", contravenţie care face parte din cele pentru care, potrivit art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, se anulează licenţa de funcţionare.

91. În ceea ce priveşte celelalte procese-verbale de contravenţie menţionate în Raportul nr. x/15.10.2018 de propunere de anulare a licenţei, unele din aceste procese-verbale privesc săvârşirea altor contravenţii, pentru unul nu s-a făcut dovada existenţei, iar unul priveşte sancţionarea administratorului reclamantei, persoană fizică, nu a persoanei juridice, şi a condus la anularea licenţei nr. x/20.10.2015, ce viza un alt obiect de activitate, activităţi în domeniul tehnic-instalaţii de alarmă, instalaţii de supraveghere video şi nu cele de pază, şi anume:

- proces-verbal de contravenţie din data 26 ianuarie 2018, prin care reclamanta a fost sancţionată, conform art. 58 lit. g) din Legea nr. 333/2003, pentru nerespectarea prevederilor art. 40 din acelaşi act normativ, respectiv pentru neconformitatea uniformei uneia dintre unuia dintre angajaţi;

- procesul-verbal de contravenţie din data de 13 martie 2018, prin care reclamanta ar fi fost sancţionată conform art. 3 pct. 2 din H.G. nr. 301/2012, nu a fost prezentat instanţei de către niciuna din părţi, deşi în şedinţa publică din 11.09.2024 instanţa de fond a pus în discuţia părţilor acest aspect, nefăcându-se, aşadar, dovada existenţei;

- proces-verbal de contravenţie din data de 13 martie 2018, prin care reclamanta a fost sancţionată, conform art. 58 lit. g) din Legea nr. 333/2003, pentru angajarea unei persoane fără ca aceasta să deţină atestat de agent de securitate;

- proces-verbal de contravenţie din data de 13 martie 2018, prin care reclamanta a fost sancţionată, conform art. 3 pct. 25 din H.G. nr. 301/2012, pentru prestarea de servicii către agenţie economici nenominalizaţi în anexa la J. şi pentru faptul că dispecerii acesteia nu aveau avizul poliţiei, anulat cu caracter definitiv în dosarul nr. x/2018;

- proces-verbal de contravenţie din data de 13 martie 2018, prin care reclamanta a fost sancţionată, conform art. 3 pct. 25 din H.G. nr. 301/2012, pentru faptul că ar fi prestat servicii de pază la o societate din Borşa, fără a respecta propriul J., anulat în dosarul nr. x/2018, conexat la dosarul nr. x/2018;

- proces-verbal de contravenţie din data de 20 martie 2018, prin care reclamata a fost sancţionată, conform art. 58 lit. d) din Legea nr. 333/2013, pentru neconformitatea uniformelor unor agenţi şi lipsa dotării cu mijloace individuale de intervenţie şi apărare, conform planului de intervenţie, anulat în dosarul nr. x/2018;

- proces-verbal de contravenţie din data de 16 aprilie 2018, prin care reclamanta a fost sancţionată, conform art. 3 pct. 25 din H.G. nr. 301/2012, pentru că ar fi angrenat o persoană fără aviz în activitatea de dispecerat;

- procesul-verbal de contravenţie din data de 08.07.2018, prin care reclamanta a fost sancţionată, conform art. 58 lit. g) din Legea nr. 333/2008, pentru nereguli în modul de echipare şi dotare al agenţilor, anulat în dosarul nr. x/2018;

- procesul-verbal de contravenţie din data de 20.06.2018, prin care administratorul reclamantei, K., a fost sancţionat, conform art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003, pentru faptul că, în calitate de nou administrator al societăţii, nu a solicitat avizarea sa în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, sancţiune aplicată administratorul reclamantei, persoană fizică, şi nu persoanei juridice; în baza procesului-verbal de contravenţie a fost emisă Dispoziţia directorului ordine publică nr. x din 26.06.2018, prin care s-a anulat licenţa nr. x/20.10.2015, licenţă ce viza un alt obiect de activitate, respectiv licenţierea activităţii în domeniul tehnic-instalaţii de alarmă, instalaţii de supraveghere video, şi nu cele de pază, cum este licenţa nr. x/17.11.2015 din prezenta cauză.

92. De asemenea, prin referatul nr. x/24.10.2018, întocmit de ofiţerii din cadrul Direcţiei de ordine publică - Serviciul sisteme de securitate private, s-a reţinut că s-a procedat la verificarea documentaţiei ca urmare a propunerii de anulare a licenţei nr. x/15.10.2018, că asociatul I., persoană care a suferit condamnări pentru infracţiuni comise cu intenţie, execută în fapt atribuţii de organizare şi funcţionare a activităţii societăţii, persoana juridică fiind sancţionată prin procesul-verbal de contravenţie nr. x/23.10.2018, şi s-a solicitat anularea licenţei de funcţionare nr. x/P/17.11.2015.

93. Având în vedere aspectele de fapt şi de drept din dispoziţia contestată, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, dintre contravenţiile de la art. 58, doar cele de la lit. i)-k), dacă făptuitorul are calitatea de conducător al societăţii care are ca obiect de activitate paza şi/sau protecţia, precum şi cele prevăzute la lit. l) şi m) pot atrage luarea măsurii de anulare a licenţei, conform art. 60 alin. (1), (1) lit. a), astfel că, deşi reclamanta a fost sancţionată contravenţional pentru contravenţii prevăzute la art. 58 lit. g) şi d), acestea nu atrag şi aplicarea măsurii de anulare a licenţei, iar în ceea ce priveşte contravenţia reţinută în procesul-verbal de contravenţie din 20.06.2018, respectiv art. 58 lit. m) din Legea nr. 333/2003, este în măsură să conducă la luarea măsurii de anulare a licenţei, însă nu această contravenţie a determinat luarea măsurii de anulare a licenţei nr. x/17.11.2015, săvârşirea acesteia a determinat anularea licenţei nr. x/20.10.2015, fapta contravenţională producându-şi, astfel, consecinţele legale specifice, însă în privinţa unui alt act administrativ decât cel din prezenta cauză.

94. Raportat la situaţia de fapt prezentată, Dispoziţia nr. x/24.10.2018 a directorului Direcţiei de ordine publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost emisă, la data de 24.10.2018, înainte de soluţionarea definitivă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/23.10.2018, contrar dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003, potrivit cărora "(2) Anularea licenţei de funcţionare se dispune de către Inspectoratul General al Poliţiei Române sau, după caz, de către instanţa de judecată şi se comunică oficiului registrului comerţului pe raza căruia funcţionează societatea specializată de pază şi protecţie, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenţie sau a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie."

95. Potrivit acestor prevederi, dispoziţia de anulare a licenţei se emite ulterior rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenţie sau a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie, în termen de 10 zile.

96. Procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/23.10.2018 a fost anulat, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva acestuia fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 3860 din data de 05.05.2021 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 180/A din data de 10.03.2022 pronunţată de Tribunalul Maramureş.

97. Pentru aceste motive, prin emiterea dispoziţiei la data de 24.10.2018, anterior rămânerii definitive a procesului-verbal de constatare a contravenţiei prin neatacare ori a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie, s-au încălcat dispoziţiile legale imperative ale art. 60 alin. (2) din Legea nr. 333/2003.

98. Pentru aceste considerente, este nefondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţa recurată privind anularea Dispoziţiei nr. x/24.10.2018 emisă de directorul Direcţiei de ordine publică, precum şi a raportului şi a referatului cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 deţinute de reclamantă, care au stat la baza emiterii actului administrativ, instanţa de contencios administrativ fiind competentă, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, să se pronunţe asupra legalităţii acestora, fiind interpretate şi aplicate corect de către instanţa de fond dispoziţiile legale.

99. În ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţa recurată privind acordarea despăgubirilor, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.:

100. Pentru cererea de acordare a despăgubirilor sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată", art. 8 alin. (1), "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorităţii publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii", respectiv art. 16 alin. (1) din acelaşi act normative, "(1) Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă."

101. Conform dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, care consacră caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv, "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. (...) (3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."

102. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1357 din C. civ., "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă", şi anume: existenţa unei fapte ilicite săvârşită cu vinovăţie, constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanţă; producerea unui prejudiciu; legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit de persoana vătămată.

103. De asemenea potrivit art. 1385 din C. civ., "(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.(...)"

104. Soluţionarea acţiunii în despăgubiri în contencios administrativ, care are caracter subsecvent acţiunii îndreptate împotriva actului administrativ nelegal, întrucât pe calea contenciosului administrativ nu pot fi acordate despăgubiri decât pentru repararea prejudiciului cauzat prin acte administrative nelegale desfiinţate de instanţa de judecată, impune stabilirea situaţiei de fapt şi analiza corespunzătoare a condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale, iar acestea trebuie să rezulte din considerentele hotărârii, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

105. Motivele de recurs privind caracterul contradictoriu al considerentelor referitoare la dispoziţiile art. 60 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 333/2003, art. 37 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, sunt nefondate, iar cele privind aprecierea probatoriului nu constituie motive de nelegalitate.

106. Caracterul contradictoriu poate rezulta din existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, precum şi din considerente care se contrazic.

107. Susţinerile invocate privind caracterul contradictoriu al considerentelor nu vizează, însă, motive contradictorii, ci raţionamentul instanţei de fond, care, interpretând şi aplicând dispoziţiile legale, a reţinut şi a înlăturat apărările pârâţilor cu privire la dispoziţiile art. 60 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 333/2003 şi art. 37 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 301/2012.

108. Ceea ce a reţinut instanţa de fond este că textele legale menţionate anterior prevăd o normă de protecţie pentru persoanele juridice a căror licenţă de funcţionare este anulată, în situaţia în care au atacat în contencios administrativ măsura dispusă, însă prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit imposibilitatea, pentru reclamantă, de continuare a activităţii profesionale specifice, intenţia reclamantei de continuare a activităţii profesionale neavând un răspuns din pozitiv din partea partenerilor contractuali.

109. În ceea ce priveşte înscrisurile, a reţinut valoarea probatorie şi a înlăturat motivat susţinerile pârâţilor privind caracterul pro causa al acestora.

110. Motivele de recurs invocate de recurenţii-pârâţi referitoare exclusiv la aspectele de netemeinicie şi de apreciere de către instanţa de fond a probatoriului administrat nu constituie motive de nelegalitate în sensul art. 488 din C. proc. civ.

111. Stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond, iar puterea doveditoare a probelor este lăsată la libera apreciere a instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 264 din C. proc. civ.. Aprecierea materialului probator de către instanţa fond vizează netemeinicia şi nu constituie motiv de casare, în sensul dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ., motivele ce pot fi invocate în calea de atac a recursului sunt motive de nelegalitate şi nu privesc netemeinicia hotărârii.

112. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, acţiune în despăgubiri subsecventă acţiunii principale în anularea actului administrativ, având în vedere considerentele din sentinţa recurată, sunt fondate, însă, o parte din motivele de recurs invocate în ceea ce priveşte motivarea hotărârii,

113. Obligaţia de motivare a hotărârii are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate în cauză, a dispoziţiilor legale, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept, prezentarea motivelor pentru care au fost admise sau respinse cererile părţilor, iar lipsa acestor elemente conduce la imposibilitatea efectuării controlului judiciar de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat prin recursurile formulate de pârâţi, privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea administrativ-patrimonială.

114. Din examinarea sentinţei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt care a condus la emiterea dispoziţiei de anulare a licenţei (şi anume, în esenţă, faptul că dispoziţia de anulare a licenţei este emisă de comisarul de poliţie L. din cadrul pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar documentaţia în vederea anulării licenţei de funcţionare, Raportul nr. x/15.10.2018 cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare, care cuprinde toate verificările efectuate cu privire la situaţia societăţii comerciale, a administratorilor, starea de fapt reţinută prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/23.10.2018, precum şi sancţiunile anterior aplicate societăţii reclamante, a fost întocmită de pârâtul B., comisar şef de poliţie în cadrul pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş), dispoziţiile legale incidente, a indicat condiţiile generale pentru stabilirea răspunderii.

115. A reţinut care este fapta ilicită, emiterea dispoziţiei de anulare a licenţei fără a fi îndeplinite condiţiile legale, existenţa culpei celor trei pârâţi, ca emitenţi ai deciziei de anulare a licenţei şi, respectiv, a actelor premergătoare cu propunerea de anulare a licenţei, şi anume a emitentului actului administrativ nelegal, a pârâtului B. (pentru emiterea raportului nr. x/15.10.2018 cu propunerea de anulare a licenţei, act premergător care poate fi anulat potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004), precum şi a angajatorului persoanei fizice chemate în judecată.

116. În ceea ce priveşte prejudiciul, constând în daunele materiale în cuantum de 290.000 RON, şi legătura de cauzalitate între acest prejudiciu şi fapta ilicită, constând în emiterea actului administrativ nelegal, sentinţa recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa le-a avut în vedere pentru admiterea în parte a acestei cereri, astfel încât să dea posibilitatea efectuării controlului judiciar prin raportare la dispoziţiile legale a căror aplicare greşită este invocată prin cererile de recurs.

117. Reclamanta a solicitat, prin cererea modificată şi precizată, plata de daune materiale în sumă de 407.028 RON (iniţial suma de 162.140 RON, ulterior suma de 407.028 RON), reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a emiterii actului administrativ anulat, care ar fi condus la refuzul de a se încheia un contract cu o valoarea de 15.000 RON/lună, refuzul prelungirii duratei contractuale de către un partener contractual pentru un contract de 1200 RON/an, denunţarea de către un partener contractual a unui contract din data 01.12.2018, în valoare de 14.020 RON/lună.

118. Instanţa de fond a constatat existenţa unui prejudiciu în valoare de 290.000 RON. Concluzia instanţei a fost motivată prin imposibilitatea reclamantei de a perfecta noi relaţii contractuale şi de a le continua pe cele existente: existenţa unui contract cu AJVOSA, în valoare de 15.000 lunar, rezultând o pierdere de 180.000 RON pentru o durată minimă de 1 an; refuzul reînnoirii contractului de către F. pentru H. S.A. (contract în valoare de 1.200 RON/an); relaţia contractuală cu clientul G. S.R.L., 14.020 RON lunar (valoare totală pierdută - 45 de luni x 14.0201ei/luna = 630.900 RON); s-a reţinut că valoarea lunară a acestor contracte este de 29.120 RON, iar la 42 de luni se ajunge la o valoare de 1.223.040 RON, din care 20% aferent profitului reclamantei, rezultând suma de 299.165 RON; a reţinut imposibilitatea, pentru viitor, pentru reclamantă, ulterior publicării anunţului referitor la anularea autorizaţiei de funcţionare, act administrativ nelegal, de a încheia raporturi contractuale cu terţi (SC Ami S.R.L., G. S.R.L., F.), faptul că aceste relaţii comerciale erau supuse prelungirii, iar ca urmare a anulării licenţei de funcţionare, reclamanta a fost privată de veniturile pe care altfel le-ar fi putut obţine.

119. Sunt fondate motivele de recurs referitoare la nemotivarea de către instanţa de fond a condiţiilor privind prejudiciul şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită, actul administrativ nelegal anulat de instanţă, şi prejudiciu.

120. Prejudiciul, pentru a fi reparat, trebuie să fie cert, cuantumul său să fie determinat sau determinabil, iar în ceea ce priveşte întinderea reparaţiei sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.385 din C. civ.

121. Considerentele reţinute de instanţa de fond sunt contradictorii. Din calculele menţionate nu rezultă suma de 299.165 RON, indicată de instanţa de fond, care, de altfel, a obligat la suma de 290.000 RON, diferită de cea indicată ca fiind rezultată din calculul efectuat, fără a prezenta argumente,

122. Din perspectiva certitudinii prejudiciului, atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii, sunt fondate şi motivele de recurs referitoare la perioada pentru care au fost calculate despăgubirile.

123. Nu au fost prezentate de către instanţa de fond, prin raportare la cele 3 contracte, cu privire la care a reţinut că relaţiile comerciale erau supuse prelungirii, iar reclamanta, prin anularea licenţei de funcţionare, a fost privată de veniturile pe care altfel le-ar fi putut obţine, argumente cu privire la perioada pentru care a calculat prejudiciul, respectiv de 42 de luni, modalitatea concretă prin care daunele materiale au fost calculate pentru această perioadă.

124. Nu rezultă din considerentele sentinţei raţionamentul care a condus instanţa, pentru determinarea profitului ce ar fi fost obţinut de reclamantă din veniturile care ar fi rezultat din contractul care nu a mai fost încheiat, contractul sistat, contractul care nu a mai fost prelungit, la aplicarea procentului de 20% pentru determinarea profitului, acesta fiind preluat, aparent, exclusiv din solicitarea reclamantei, fără a se analiza de către instanţă şi fără a fi corelat cu probatoriul administrat.

125. Or, pentru stabilirea şi evaluarea prejudiciului, constând în beneficiul nerealizat, este necesar a fi avute în vedere criterii obiective, care să rezulte din probatoriul administrat, concret expuse, pentru a fi verificate din perspectiva aplicării dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

126. În lipsa acestor argumente este nemotivată şi condiţia privind legătura de cauzalitate între emiterea actului administrativ nelegal şi prejudiciul rezultat, întrucât stabilirea acestei legături se realizează în mod concret, în raport de aceste elemente, iar în lipsa acestora analiza este formală.

127. În ceea ce priveşte întinderea obligaţiei de plată pentru cei trei pârâţi chemaţi în judecată (30% în seama pârâtului D., 70% în sarcina pârâţilor persoane juridice), considerentele sentinţei nu oferă suficiente elemente, în condiţiile în care, deşi au fost reţinute împrejurări referitoare la culpa acestora, nu sunt indicate criterii concrete care au condus instanţa la stabilirea cuantumului procentului din daunele materiale la care au fost obligaţi pârâţii către reclamantă, din perspectiva dispoziţiilor legale invocate şi reţinute, art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Cererile formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea, adoptarea sau încheierea actului dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă."

128. Sunt corecte, de asemenea, motivele de recurs privind faptul că, pentru obligarea la plata dobânzii legale penalizatoare, nu sunt prezentate motivele de fapt şi de drept pentru care reclamantei i se cuvine plata acesteia pentru daunele materiale solicitate.

129. Înalta Curte reţine, faţă de toate considerentele expuse, că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut anterior, fiind necesar, pentru soluţionarea cererii de despăgubiri, să fie analizate efectiv toate condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale, în raport de probele administrate.

130. Deşi obligaţia de motivare nu impune instanţei, în mod evident, o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere invocată de părţi, instanţa este obligată să examineze în mod real şi efectiv problemele supuse judecăţii, motivele decisive pentru soluţionarea cererii, atât cele invocate prin cererea de chemare în judecată, cât şi cele invocate în apărare, şi să arate considerentele pentru care constată temeinicia sau netemeinicia acestora, raportat la probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, întrucât motivarea în fapt şi motivarea în drept sunt elemente esenţiale ale hotărârii judecătoreşti, condiţii ale unui proces echitabil garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi reprezintă o premisă absolut necesară a exercitării de către instanţa de recurs, care verifică numai legalitatea, nu şi netemeinicia hotărârii, a atribuţiilor de control judiciar, lipsa acestora fiind echivalentă cu nemotivarea hotărârii pronunţate şi nejudecarea fondului cererii.

131. Deşi judecata cererii de anulare a acului administrativ s-a efectuat potrivit dispoziţiilor din decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, în ceea ce priveşte cererea de despăgubiri, cu privire la care soluţia din prima sentinţă pronunţată în cauză nu a mai format obiectul analizei primei instanţe de recurs, instanţa de fond, deşi a respins acţiunea ca nefondată, nu a judecat fondul cererii de chemare în judecată, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu aplicarea art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ.

132. În ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, invocat de recurentul-pârât B., va fi analizată de instanţa de fond, în rejudecarea fondului, incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

133. Instanţa de fond va rejudeca în fond cererea de despăgubiri, cu administrarea corespunzătoare a probatoriului pe care îl va aprecia concludent pentru soluţionarea cauzei. potrivit prezentelor considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1), (3) şi (4) din C. proc. civ.

134. Faţă de motivele care impun casarea cu trimitere spre rejudecare, reţinute anterior, care nu permit efectuarea controlului judiciar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., nu vor fi analizate motivele de recurs privind aplicarea greşită a dispoziţiilor legale referitoare la cererea de despăgubiri.

VI. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

135. Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., fiind incident motivul de casare invocat de recurenţii-pârâţi, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., în ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţa recurată privind obligarea la plata despăgubirilor, Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. civ., în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor. În ceea ce priveşte dispoziţia din sentinţa recurată privind anularea Dispoziţiei nr. x/24.10.2018 emisă de directorului Direcţiei de ordine publică, a raportului şi a referatului cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., va fi menţinută soluţia de anulare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş împotriva sentinţei civile nr. 343 din 02 octombrie 2024 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul formulat de pârâtul B. împotriva încheierii din 11 septembrie 2024 şi împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor.

Menţine soluţia de anulare a dispoziţiei directorului Direcţiei de ordine publică nr. x/24.10.2018, a raportului şi a referatului cu propunerea de anulare a licenţei de funcţionare nr. 2710/P/17.11.2015 deţinute de reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.