Broadcaster's challenge to 5,000 RON fine for one-sided talk show rejected, judgment and sanction upheld.

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2025

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Consiliul Naţional al Audiovizualului, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 309/2021 şi, în subsidiar, înlocuirea amenzii în cuantum de 5.000 RON cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate sau diminuarea cuantumului amenzii aplicate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 6 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată.

A fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii primei instanţe, de rejudecare a dosarului, iar pe fondul cauzei, să se admită cererea de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că instanţa de fond a respins plângerea contravenţională deoarece nu a fost prezent în platou vreun reprezentant B. şi/sau LGBT, astfel că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 66 din Decizia nr. 220/2011, respectiv nu s-ar fi asigurat "imparţialitatea şi echilibrul şi dacă a fost favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

Deşi în timpul emisiunii C. a menţionat, ca de fiecare dată, faptul că toate persoanele vizate pot interveni în direct pentru a-şi exprima punctul de vedere, instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta nu a produs probe care să îi susţină poziţia exprimată, astfel că judecătorul fondului nu a ţinut cont de aspectele nedovedite.

Nu poate fi contestat faptul că, un moderator de emisiune, nu poate face altceva decât să ofere posibilitatea celui vizat de discuţii/dezvăluiri, să-şi spună punctul de vedere.

Dacă persoana vizată refuză să intervină în emisiune pentru a-şi prezenta punctul de vedere, imediat membrii C.N.A. aplică amenzi pentru aşa-zisa încălcare a art. 66 din Decizia nr. 220/2011.

Aceasta poate fi şi o tactică a persoanelor vizate de anchete/dezvăluiri deoarece, încet dar sigur, se poate ajunge la închiderea posturilor de televiziune incomode prin aplicarea unor amenzi succesive, într-un termen scurt.

Raportat la subiectul supus dezbaterilor în cadrul emisiunii "D." din data de 01.08.2021, este absolut halucinant că membrii C.N.A. au putut susţine, iar instanţa a validat opinia potrivit căreia ar fi fost obstrucţionată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, din moment ce s-a vorbit despre E. precum şi despre alte legi şi rezoluţii ale PE.

Mai mult, este mai presus de orice dubiu faptul că, cel puţin raportat la astfel de subiecte delicate precum LGBT sau posibilitatea de a te declara femeie deşi eşti bărbat şi invers, telespectatorii au propria opinie formată nu ca urmare a celor susţinute în platourile de televiziune de către moderatori şi invitaţi sau de către oamenii politici care vor să introducă în legislaţie astfel de prevederi (precum educaţia sexuală încă de la frageda vârstă a grădiniţei), ci raportat la propriul sistem de valori, la educaţia şi la credinţa pe care o au.

În acest context, invocarea art. 66 din Decizia nr. 220/2011 este pur formală.

La momentul la care se face evaluarea declaraţiilor aşa zis defăimătoare, trebuie avut în vedere faptul că libertatea de exprimare este un drept fundamental al individului, cu o aplicaţie specifică în domeniul mass media.

A invocat art. 30 şi art. 31 din Constituţie, art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite din 10 decembrie 1948, art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice din 16 decembrie 1966, în vigoare de la 20 noiembrie 1974 şi art. 10 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului (C.E.D.O.), adoptată la 4 noiembrie 1950, în vigoare de la 3 ianuarie 1953.

Din jurisprudenţa C.E.D.O. se poate concluziona importanţa deosebită pentru ca, în fiecare ţară civilizată, libertatea presei să fie ridicată la rang de principiu.

În contextul unei democraţii politice efective şi respectării drepturilor omului enunţate în Preambulul Convenţiei, libertatea de exprimare nu este importantă numai prin valoarea sa intrinsecă, dar şi prin rolul central pe care îl joacă în respectarea altor drepturi înscrise în Convenţie. În lipsa unei garanţii solide a dreptului la libertatea de exprimare, protejat de instanţele judecătoreşti independente şi imparţiale, nu există o ţară liberă, respectiv un regim democratic.

Libertatea de exprimare este un drept cu o valoare intrinsecă, dar şi o parte componentă a altor drepturi consacrate de Convenţie.

În acelaşi timp, libertatea de exprimare poate veni în contradicţie cu alte drepturi garantate de Convenţie, printre care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieţii private, la libertatea de conştiinţă şi de religie.

În eventualitatea unor astfel de conflicte, Curtea impune stabilirea unui echilibru în scopul determinării preeminenţei unui drept asupra altuia.

Echilibrul intereselor contradictorii, ca manifestare a libertăţii de exprimare, evidenţiază importanţa acestui drept.

În principiu, protecţia oferită de art. 10 din CEDO se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de un individ, grup sau mass media.

Unica restricţie cu privire la conţinut, care a fost aplicată de către Comisie, viza răspândirea ideilor care promovau rasismul şi ideologia nazistă şi instigau la ură şi discriminare rasială.

Este mai presus de orice dubiu faptul că, aplicarea unor astfel de amenzi este de natură a genera încălcarea dreptului la exprimare al jurnaliştilor, consecinţa fiind privarea telespectatorilor de informaţii care, deşi sunt corecte şi de interes public, nu sunt agreate de oamenii politici care, după ce numesc în funcţie membrii C.N.A. le solicită să aplice în mod repetat amenzi drastice împotriva jurnaliştilor cu adevărat independenţi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârâta CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZIUALULUI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

5. Alte aspecte procesuale

Asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de petentul F., Înalta Curte s-a pronunţat în partea introductivă a prezentei decizii civile în sensul respingerii. În motivarea acestei soluţii se va avea în vedere temeiul de drept de la art. 64 alin. (2) C. proc. civ., şi obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea Deciziei nr. 309/2021, prin care societatea reclamantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a cauzei, care a fost respinsă tot în partea introductivă a prezentei decizii, Înalta Curte va motiva această soluţie constatând că nu se impune temporizarea demersului procesual de faţă până la pronunţarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta fiind o facultate pe care textul de lege de la art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. o conferă instanţei, fiind lăsată la aprecierea completului învestit cu soluţionarea cauzei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Sintetizând circumstanţele cauzei, instanţa de recurs ia act că recurenta - reclamantă A. S.R.L. învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva Hotărârii nr. 309 din 30 septembrie 2021, prin care intimatul-pârât Consiliul Naţional Audiovizualului a dispus sancţionarea postului G., deţinut de radiodifuzorul A. S.R.L., cu amendă contravenţională în cuantum de 5.000 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 6 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, pentru considerentele menţionate în cuprinsul hotărârii.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, afirmând că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material …" totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurentă.

În fapt, prin Decizia CNA nr. 309 din 30 septembrie 2021, postul G., deţinut de societatea A. S.R.L., a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea, în cadrul ediţiei din 1 august 2021 a emisiunii "D.", a prevederilor art. 66 din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, care prevede că în programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurată imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică. S-a reţinut, în esenţă, că în introducerea subiectului emisiunii, moderatoarea a făcut o serie de afirmaţii şi comentarii acuzatoare la adresa B. şi a comunităţii LGBT, fiind difuzat un material înregistrat despre punerea în practică a ideologiei neomarxiste cu prezentarea opiniilor unor persoane publice, respectiv H.,I., J., K. şi L. despre neomarxism, M., activitatea Parlamentului European, iniţiativa legislativă a B. în Parlamantul României şi altele.

Prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea deciziei de sancţionare a fost respinsă, reclamanta reiterând anumite aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, sunt nefondate.

Potrivit art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual:" În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ."

Întrucât aceste dispoziţii legale au fost avute în vedere la emiterea deciziei contestate, instanţa de recurs le va analiza în corespondenţă cu afirmaţiile analizate şi reţinute în cuprinsul deciziei.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, relevantă în cauză este împrejurarea că în cadrul emisiunii care a făcut obiectul raportului de monitorizare, cu ocazia dezbaterii unor teme de interes public, nu au fost asigurate imparţialitatea şi echilibrul discuţiilor, întrucât nu au fost prezentate şi punctele de vedere ale unor părţi terţe care aveau o opinie contrară participanţilor la emisiune, astfel că un observator nu ar fi reuşit să-şi formuleze o părere de ansamblu asupra chestiunii în discuţie, care să aibă la bază argumente pro şi contra asupra subiectului în dezbatere.

În cererea de recurs se prezintă afirmaţii justificative ale conduitei radiodifuzorului în sensul că, relativ la subiecte precum comunitatea LGBT sau ideologia neomarxistă, telespectatorii au propria opinie formată, nu ca urmare a celor susţinute în platourile de televiziune de către moderatori şi invitaţi sau de către oamenii politici care vor să introducă în legislaţie astfel de prevederi, ci ca urmare a experienţei de viaţă a acestora.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului, din moment ce, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, aceste afirmaţii şi comentarii acuzatoare, în lipsa punctului de vedere exprimat de partea cu opinie contrară sau care este subiect al acuzaţiei, care să asigure imparţialitatea şi echilibrul care să favorizeze libera formare a opiniei observatorului, sunt neconforme legislaţiei în vigoare, respectiv contravin prevederilor art. 66 din Codul Audiovizualului.

În consecinţă, critica din recurs în sensul că telespectatorii au propria opinie formată este irelevantă în soluţionarea cauzei, în contextul în care reclamanta a fost sancţionată pentru fapte de încălcare a legislaţiei în vigoare pentru că nu a permis şi celor cu opinie contrară chestiunii în dezbatere să formuleze, în cadrul emisiunii D., puncte de vedere, astfel încât un observator final să poată în mod liber să ajungă la propria convingere asupra subiectului în discuţie.

Totodată, Înalta Curte are în vedere în validarea soluţiei de la fondul procinii şi poziţia exprimată de moderatoarea emisiunii în intervenţiile acesteia şi lipsa sa de reacţie faţă de comentariile invitaţilor, deşi se impunea din partea acesteia o reacţie pentru păstrarea echilibrului discuţiilor şi pentru a permite exprimarea unui punct de vedere care să explice efectiv desfăşurarea faptelor aduse în atenţia publicului din perspectiva tuturor persoanelor implicate, astfel că, în mod corect a reţinut autoritatea pârâtă că radiodifuzorul nu a respectat îndatoririle şi responsabilităţile legale, astfel încât telespectatorii să aibă posibilitatea de a-şi forma propria convingere.

Susţinerea reiterată de reclamantă în cadru recursului potrivit căreia radiodifuzorul a acordat posibilitatea celor care aveau o părere diferită de a-şi expune punctul de vedere asupra subiectului aflat în dezbatere, fiind chiar solicitate terţilor de proces părerea contrarie, nu poate conduce la reformarea sentinţei de la fondul cauzei în condiţiile în care, în mod corect a reţinut prima instanţă, că o astfel de susţinere nu a fost dovedită de reclamantă, situaţie în care aceasta va fi considerată o simplă afirmaţie fără relevanţă juridică.

Este de necontestat că jurnaliştii, ca şi invitaţii emisiunii au dreptul să-şi expună propriile opinii în legătură cu un anumit subiect, însă reclamanta, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, are obligaţia de a lua toate măsurile legale pentru a asigura desfăşurarea emisiunilor pe care le difuzează, într-un cadru legal reglementat de legislaţia audiovizuală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

A fost invocată în cererea de recurs jurisprudenţa CEDO în materia libertăţii de exprimare şi s-a susţinut că exprimarea liberă a ideilor în presă presupune absenţa controlului a priori, a oricărui fel de cenzură. Circulaţia informaţiilor şi ideilor trebuie să se facă fără niciun fel de cenzură.

Deşi recurenta insistă asupra necesităţii neexercitării cenzurii în comunicarea informaţiilor, indiferent de suportul lor material, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză nu poate fi vorba despre cenzură câtă vreme aceasta presupune intervenţia autorităţii înainte de difuzarea unei emisiuni, iar sancţiunea contestată a fost aplicată după difuzare, ca urmare a constatării încălcării prevederilor legale în materie.

Potrivit unei jurisprudenţe constante a CEDO, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Aşadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Se susţine în cererea de recurs că potrivit jurisprudenţei CEDO, este de datoria presei să răspândească informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public, iar obligaţia jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informaţiilor, urmând ca acesta să-şi exprime propria opinie ori de câte ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte reiterează faptul că sancţiunea nu a fost aplicată pentru informaţiile oferite de prezentator/realizator, ci pentru afirmaţiile şi comentariile ce au însoţit aceste informaţii, iar exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiţii şi în orice mod. Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională şi trebuie să fie în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizuală.

Atât timp cât comentariile care au însoţit informaţiile prezentate de realizator au avut un caracter lipsit de imparţialitate şi fără a se asigura echilibrul informaţiilor furnizate, radiodifuzorul de face vinovat de o încălcare nepermisă a prevederilor legale menţionate şi a principiilor consacrate de jurisprudenţa CEDO, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate, prin utilizarea mijloacelor audiovizuale.

Este evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea şi încurajarea libertăţii de exprimare de care se bucură presa, în virtutea rolului ei de supraveghere activă a vieţii cetăţii, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Însă jurnaliştii trebuie, în exercitarea cu bună credinţă a profesiunii lor, şi în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte şi celelalte valori protejate de Convenţie, precum şi îndatoririle şi responsabilităţile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menţionate.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar N. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar N. SPRL împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 6 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.