Broadcaster’s fine upheld: Council’s 10,000 RON sanction for one-sided reporting reinstated after appeal

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2025

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de dosar x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 744/20.20.2022 prin care s-a dispus sancţionarea cu amendă în valoare de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare precum şi pe cele ale art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1186 din 29 iunie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, şi a anulat Decizia nr. 744/20.12.2022.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate mai sus a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt precum şi a celor reţinute în motivare de prima instanţă, a arătat că, din rapoartele de monitorizare, Consiliul a constatat că o parte din informaţiile prezentate au constituit afirmaţii acuzatoare care nu pot fi catalogate ca fiind simple "opinii", "judecăţi de valoare" sau "convingeri", în condiţiile în care, din conţinutul lor, rezultă a fi acuzaţii factuale susceptibile de a fi demonstrate şi probate, fapt ce constituie o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, potrivit căruia în virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să asigure o distincţie clară între fapte şi opinii. Astfel, afirmaţiile acuzatoare făcute de către moderatoare şi invitaţi nu au fost însoţite de opinii ale persoanei acuzate pentru a exista o imparţialitate şi o delimitare între fapte şi opinii.

Per ansamblu, Consiliul a considerat că abordarea unor teme de interes major pentru public, trebuia făcută cu responsabilitate, în mod corect şi obiectiv prin prezentarea unei pluralităţi de opinii care să nu afecteze dreptul publicului Ia informare corectă.

În calitate de garant al interesului public, în baza competentelor şi obligaţiilor stabilite prin lege, Consiliul National al Audiovizualului a considerat că radiodifuzorii au obligaţia de a informa publicul în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut fără a se aduce atingere dreptului la informare corectă. Libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni, iar alin. (2) al art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru a garanta protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.

Curtea de la Strasbourg a statuat că exercitarea libertăţii de exprimare include obligaţii şi responsabilităţi, a căror întindere depinde de situaţie, iar garanţia oferită de art. 10 din Convenţie este subordonată condiţiei ca cei interesaţi să acţioneze cu bună credinţă, cu respectarea deontologiei jurnalistice.

În acest sens, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în Rezoluţia nr. 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare şi dreptul fundamental al cetăţeanului de a primi informaţii corecte şi opinii sincere, bazate pe adevăr, asigurate prin mijloace adecvate de verificare şi demonstrare şi pe imparţialitate în prezentare, descriere şi narare.

În cadrul emisiunii postului de televiziune deţinut de intimata-reclamantă, afirmaţiile acuzatoare făcute de către moderatoare si invitaţi nu au fost însoţite de opinii ale persoanei acuzate pentru a exista o imparţialitate şi pentru ca astfel să fie făcută şi o delimitare între fapte prezentate în emisiune şi opiniile exprimate.

De asemenea, instanţa de fond a argumentat că s-a realizat o delimitare clară între aspectele relatate care au la bază fapte reale şi cele care prezintă judecăţi de valoare.

Mai mult, în mod nereal, instanţa fondului a opinat în motivarea sentinţei că echilibrul a fost asigurat şi a considerat că radiodifuzorul a realizat o informare obiectivă a publicului, faptele şi evenimentele care au făcut obiectul dezbaterii fiind prezentate în aşa fel încât să permită şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Pentru a se asigura informarea obiectivă a publicului, faptele şi evenimentele care au făcut obiectul dezbaterii trebuie să fie prezentate în aşa fel încât să permită şi să favorizeze libera formare a opiniilor, cu responsabilitate, în mod corect şi obiectiv prin prezentarea unei pluralităţi de opinii care să nu afecteze dreptul publicului la informare corectă.

Astfel, a conchis că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, ignorând cadrul legal în care autoritatea emitentă a actului administrativ ce a făcut obiectul controlului de legalitate îşi desfăşoară activitatea de supraveghere şi control al respectării obligaţiilor radiodifuzorilor.

Fată de argumentele expuse, precum şi de materialul probator administrat în cauză, a solicitat admiterea recursului.

În drept, a invocat art. 486 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare precum şi să se respingă această cale de atac ca fiind nefondată, cu menţinerea, ca legală, a sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este fondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte constată că o parte din criticile aduse de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului sentinţei civile de la fondul pricinii se circumscriu cazului de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel că va proceda la analiza pe fond a acestora.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei C.N.A nr. 744 din 20 decembrie 2022, prin care a fost sancţionată, în baza art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu amendă în cuantum de 10000lei.

Apreciind caracterul întemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii, prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat decizia emisă de autoritatea pârâtă.

Prin calea de atac promovată de pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZIUALULUI şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea a criticat raţionamentul primei instanţe care a condus la admiterea acţiunii, critici pe care Înalta Curte le apreciază a fi fondate sens în care le va admite şi va casa sentinţa atacată, iar în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată pentru considerentele dezvoltate în cele ce urmează.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte reţine că prin Raportul de monitorizare a fost soluţionată sesizarea nr. 10631 din 21.10.2022.

În urma analizării Raportului de monitorizare şi a audierii înregistrărilor, membrii CONSILIULUI NAŢIONAL AL AUDIOVIZIUALULUI au adoptat Decizia nr. 744/20.12.2022 prin care radiodifuzorul B., post deţinut de reclamanta A. S.R.L., a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 64 alin. (1) lit. a) şi b)din Decizia nr. 220/2011, deoarece, în cadrul emisiunii "Legile puterii" din 12 octombrie 2022, radiodifuzorul nu a asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor pentru a determina libera formare a opiniilor, nu a asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, iar informarea privind un fapt/eveniment nu a fost corectă şi prezentată imparţial.

În cuprinsul acestei decizii s-a menţionat că "(...) o parte din informaţiile prezentate au constituit afirmaţii acuzatoare care nu pot fi catalogate ca simple "opinii", "judecăţi de valoare" sau "convingeri", în condiţiile în care din conţinutul acestora, rezultă că au constituit acuzaţii factuale susceptibile de a fi demonstrate şi probate, fapt ce constituie o încălcare a prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului(...)".

Faţă de conţinutul emisiunii analizate, ce a făcut obiectul raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că a fost prejudiciat dreptul publicului la informare obiectivă, în condiţiile în care acestuia i-au fost prezentate numai opinii convergente într-un sens părtinitor, lipsind un punct de vedere opus, care ar fi fost în măsură să favorizeze libera formare a propriilor convingeri, avându-se în vedere că abordarea unor teme de interes major pentru public, trebuia făcură cu responsabilitate, în mod corect şi obiectiv, cu respectarea de radiodifuzor a obligaţiei de a prezenta informaţiile într-un mod obiectiv, echilibrat, neutru, prin favorizarea libera formare a opiniilor publicului, cu asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii, aşa cum dispun imperativ prevederile legale invocate din domeniul audiovizualului în materie de informare corectă.

În speţă, examinând argumentele invocate de reclamantă prin acţiune, în raport şi de cele reţinute de autoritate prin Decizia nr. 744 din 20 decembrie 2022, Înalta Curte apreciază că soluţia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului este legală şi temeinică.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor." [s.n.]

Înalta Curte reţine că dreptul publicului la o informare obiectivă şi imparţială, care să poată favoriza libera formare a opiniei, a fost încălcat în cauză, deoarece moderatoarea şi invitaţii emisiunii "Legile puterii" au făcut afirmaţii acuzatoare care nu pot fi catalogate ca simple "opinii", "judecăţi de valoare" sau "convingeri", fără a prezenta opinii opuse celor exprimate de moderator şi invitaţi, care ar fi permis ascultătorilor să-şi poată forma propria convingere.

Atât moderatoarea cât şi invitaţii emisiunii " Legile puterii" au avut o singură opinie în cadrul dezbaterii temei privind prezenţa primarului C. la incendiul, care a avut loc la data de 11 octombrie 2022 în Sectorul 1 al Mun. Bucureşti, şi nu au asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea faptelor şi evenimentelor pentru a favoriza libera formare a opiniilor, nu au asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii, iar informarea privind un fapt/eveniment nu a fost în mod corect şi imparţial prezentată.

O astfel de prezentare, neînsoţită şi de o altă opinie contrară nu a fost de natură să realizeze o informare corectă şi obiectivă cu privire la aspectele în dezbatere, mai ales că în ediţiile emisiunii analizate s-au făcut comentarii şi despre fake-news-uri, de natură să influenţeze publicul cu privire la doamna primar C., iar publicul nu şi-a putut liber forma convingerea cu privire la ce este realitate sau născocire, multe dintre informaţiile transmise fiind distorsionate şi părtinitoare.

Chiar reţinând faptul că moderatorii au dreptul de a exprima opinii în legătură cu subiectele discutate, Înalta Curte arată că există o distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare şi modul în care prezentarea/exprimarea acestora este protejată de lege.

În acest sens, Înalta Curte arată că prin art. 30 din Constituţia României se consacră libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor si libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, care sunt declarate inviolabile, si se interzice cenzura de orice fel. Cu toate acestea, în alin. (6) se stabilesc limitele de exercitare a acestei libertăţi, conform art. 53 putând fi restrâns exerciţiul unor drepturi si libertăţi cu respectarea condiţiilor prevăzute de acest text constituţional, prevăzându-se expres faptul că nu se poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

Mai departe, art. 31 alin. (1) din Constituţia României consacră dreptul la informaţie al oricărei persoane constând în dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, dar şi garanţiile juridice ale acestuia, reglementate de alin. (2) şi (3), iar în alin. (4) şi (5) se reglementează principalele obligaţii ale mijloacelor de informare în masă, publice sau private, printre care obligaţia acestora de a asigura informarea corectă a opiniei publice.

Această din urmă prevedere pune în valoare marile imperative care trebuie respectate în materie de informaţie şi anume: exactitatea, onestitatea, discreţia şi corectitudinea.

De asemenea art. 11 din Declaraţia drepturilor omului si cetăţeanului prevede că "libera comunicare de gânduri si opinii este unul dintre drepturile cele mai preţioase ale omului, orice cetăţean poate vorbi, scrie, imprima liber, cu condiţia să răspundă de abuzul acestei libertăţi, în cazurile determinate de lege".

Art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, prevede în alin. (1) faptul că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, acest drept cuprinzând si libertatea de opinie si libertatea de a primi sau comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice si fără a tine seama de frontiere, însă în alin. (2) se arată că exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri si responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare între-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii si prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei ori a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Instanţa de control judiciar apreciază astfel că reglementările constituţionale sunt în perfectă concordantă cu cele ale Tratatelor Internaţionale privind Drepturile Omului, fiind îndeplinite prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţia României.

Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care constituie izvor de drept, instanţa arată că, dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut.

Paragraful 2 al art. 10 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi. Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate de Curtea europeană prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor articolului 10 din Convenţie cristalizate în cadrul jurisprudenţei referitoare la acesta.

Astfel, Înalta Curte afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2:

a) să fie prevăzută de lege;

b) să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei;

c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop (a se vedea în acest sens hotărârea CEDO din 17 decembrie 2004 Cumpănă şi Mazăre împotriva României, par. 85 şi urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 501/14.06.2005; hotărârea CEDO din 7 octombrie 2008 Barb împotriva României, par. 31 şi urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 304/08.05.2009; hotărârea CEDO din 28 septembrie 2004 Sabău şi Pârcălab împotriva României, par. 35 şi urm., publicată în Monitorul Oficial nr. 484/08.06.2005).

Cât priveşte prima condiţie dintre cele menţionate mai sus, instanţa reţine că ingerinţa adusă libertăţii de exprimare trebuie să se bazeze pe o dispoziţie normativă existentă în dreptul intern, înţelegând prin acesta atât actul legislativ cu valoare normativă generală ce emană de la puterea legiuitoare, cât şi o normă cu o forţă juridică inferioară legii în sens formal, dar şi jurisprudenţa rezultată din activitatea instanţelor judecătoreşti, cu menţiunea că acestea trebuie să întrunească două condiţii fundamentale, respectiv să fie accesibile şi previzibile destinatarului (a se vedea hotărârea CEDO din 26 aprilie 1979 cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, par. 49 - disponibilă pe pagina de Internet a Curţii Europene a Drepturilor Omului - www.x.coe.int).

A doua condiţie dintre cele menţionate mai sus implică analiza existenţei unuia dintre scopurile legitime instituite limitativ de par. 2 al articolului 10 din Convenţie, respectiv securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

În sfârşit, cea de-a treia condiţie, pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea libertăţii de exprimare garantată de art. 10 din Convenţie, presupune ca ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică, în sensul de a corespunde "unei nevoi sociale imperioase", iar argumentele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica ingerinţa să fie "pertinente şi suficiente", măsura de limitare a libertăţii de exprimare trebuind să fie "proporţională cu scopurile legitime urmărite", asigurându-se un just echilibru între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare consacrată de art. 10 şi, pe de altă parte, interesul general de apărare a dreptului terţului care invocă depăşirea limitelor libertăţii de exprimare (a se vedea hotărârea Cumpănă şi Mazăre citată anterior, par. 88 - 90).

Spre a fi admisibilă ingerinţa în exercitarea libertăţii de exprimare, cele trei condiţii menţionate în precedent trebuie întrunite în mod cumulativ, lipsa uneia dintre ele făcând ca încălcarea art. 10 din Convenţie să nu poată fi justificată.

Instanţa mai învederează că în jurisprudenţa Curţii se acordă presei un rol indispensabil de "câine de pază" într-o societate democratică, cu menţiunea că deşi presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi a drepturilor celuilalt, totuşi îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi asupra altor subiecte de interes general (a se vedea paragraful 93 din hotărârea Cumpănă şi Mazăre citată anterior în care se face trimitere la hotărârile CEDO De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei din 24 februarie 1997, par. 37, Thoma împotriva Luxemburgului, cererea nr. 38.432/97, par. 45, şi Colombani şi alţii împotriva Franţei, cererea nr. 51.279/99, par. 55).

Totodată, se impune a fi menţionat că, în hotărârea din 8 iulie 1986, Lingens împotriva Austriei, Curtea a stabilit o foarte importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, urmând a se avea în vedere că "existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit". Astfel, « dacă concreteţea primelor se poate dovedi, următoarele nu-şi pot demonstra exactitatea. Pentru judecăţile de valoare, această cerinţă este irealizabilă şi aduce atingere libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 Petrina împotriva României, par. 41, preluând cauza Lingens citată anterior, par. 46 şi decizia din 8 septembrie 2005 Ivanciuc împotriva României, cerere nr. 18.624/03). Nu e mai puţin adevărat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligaţia de a furniza o bază reală suficientă şi că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (conform hotărârii din 14 octombrie 2008 Petrina împotriva României, par. 42, preluând cauza Ivanciuc citată anterior şi Cumpănă şi Mazăre citată anterior, par. 98-101)».

Se impune a fi menţionat şi că în jurisprudenţa sa - hotărârea Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei, citată anterior, par. 63, hotărârea Dalban împotriva României, citată anterior, par. 49 - Curtea a admis că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează.

În contextul normativ anterior expus şi în acord cu practica instanţelor unionale, Înalta Curte arată că, şi dacă afirmaţiile moderatorului şi ale invitaţilor ar fi considerate opinii/judecăţi de valoare iar nu acuzaţii, care au fost făcute în cadrul unei emisiuni de opinie, ele reprezintă totuşi o încălcare a prevederilor legale anterior indicate şi a principiilor consacrate de jurisprudenţa CEDO, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate, constând în utilizarea mijloacelor audiovizuale ca instrumente de manipulare cu rea-credinţă a opiniei publice.

Opiniile exprimate de moderatorul şi de invitaţii emisiunii, prin modul în care acestea au fost prezentate, dar mai ales prin faptul că nu s-au solicitat şi puncte de vedere contrare, nu se încadrează în limitele prevăzute de Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum în mod greşit susţine reclamanta, având în vedere că dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, fiind îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi.

Moderatorul şi invitaţii emisiunii au exprimat numai opinii convergente într-un sens părtinitor, lipsind un punct de vedere opus, care ar fi fost în măsură să favorizeze libera formare a propriilor convingeri, avându-se în vedere, pe de o parte, interesul major ce suscită subiectul supus dezbaterii, şi, pe de altă parte, obligaţia radiodifuzorului de a prezenta informaţiile într-un mod obiectiv, echilibrat, neutru, prin favorizarea liberei formari a opiniilor publicului, cu asigurarea unei distincţii clare între fapte şi punctele de vedere exprimate, aşa cum dispun imperativ prevederile legale invocate din domeniul audiovizualului în materie de informare corectă.

Or, chiar CEDO a statuat cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi"' a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Aşadar, a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Mai mult, indiferent de clasificarea dată unei emisiuni, radiodifuzorul are obligaţia de a respecta legislaţia audiovizuală, întrucât genul emisiunii nu este o cauză exoneratoare de răspundere în audiovizual.

Astfel, prin activitatea mediatică a moderatorului şi invitaţilor emisiunii "Legile puterii", s-a depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică.

Curtea reţine că împrejurarea că unele opinii şi informaţii prezentate de moderator şi invitat au pornit de la unele situaţii concrete, reale, nu este de natură a înlătura constatarea unei încălcări ale obligaţiilor impuse de legislaţia audiovizualului, atâta timp cât maniera în care sunt prezentate acestea, precum şi comentariile pe marginea lor, au condus la distorsionarea informaţiilor în direcţia agreată de moderator.

Mai departe, responsabilitatea afirmaţiilor difuzate în cadrul emisiunii, chiar dacă aparţin unui invitat terţ faţă de postul de radio, revine reclamantei, câtă vreme realizatorul emisiunii nu le-a cenzurat în niciun mod şi nici nu s-a distanţat de conţinutul acestora.

Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii, care presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională, trebuie să fie în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizuală la art. 47 alin. (1) din Codul audiovizualului.

Jurnaliştii, ca şi alte persoane invitate în emisiuni au dreptul să-şi expună propriile opinii în legătură cu un anumit subiect, însă reclamanta, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, are obligaţia de a lua toate măsurile legale, astfel încât emisiunile pe care le difuzează să se desfăşoare într-un cadru legal reglementat de legislaţia audiovizuală, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, în raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei potrivit cărora afirmaţiile moderatorului şi ale invitatului său, redate in extenso în raportul de monitorizare, reprezintă o formă de exercitare a dreptului la liberă exprimare protejată de lege.

Sintetizând, Înalta Curte reţine că obligaţiile reclamantei de a respecta dreptul de a informa în mod corect, verificat şi de a prezenta în mod imparţial şi cu bună-credinţă un subiect, fapt sau eveniment, sunt prevăzute de o lege accesibilă şi previzibilă (art. 30 şi art. 64 alin. (1) Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului), urmăresc un scop legitim şi necesar într-o societate democratică (respectarea dreptului publicului la informare obiectivă şi implicit a dreptului acestuia de a-şi forma opinia liber), măsura de limitare a libertăţii de exprimare fiind proporţională cu scopul legitim urmărit deoarece se asigură astfel un just echilibru între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare consacrată de art. 10 şi, pe de altă parte, dreptul publicului la formarea unei opinii libere.

Pentru toate motivele arătate, Înalta Curte arată că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că s-ar fi asigurat o informare obiectivă a publicului, context în care ascultătorii puteau să-şi formeze o opinie liberă, bazată pe argumente pro şi contra subiectelor dezbătute.

Pentru aceste motive, în cadrul controlului judiciar se reţine că în mod corect s-a constatat săvârşirea faptei reţinute în sarcina reclamantei prin decizia contestată, aceasta fiind legală şi temeinică.

În raport de aceste considerente, reţinându-se incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului, va casa sentinţa civilă nr. 1186 din 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei societatea A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 1186 din 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.