Ministry of Finance appeal dismissed; ordered to pay remaining restitution difference and costs under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 10 august 2023, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca prin hotărârea pronunţată să dispună următoarele: obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor la efectuarea plăţii aferente Titlului de Plată Seria x nr. x din 10.08.2020, în valoare de 26.995,53 RON, şi a dobânzii aferente acestei sume începând din a 181-a zi de la emiterea titlului şi până la plata integrală, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi prevederile art. 1 alin. (6) din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 90 din 13 ianuarie 2017; anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi adresată Ministerului Finanţelor Publice, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 38 din 1 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor, invocată prin întâmpinare.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, invocată prin întâmpinare.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi obligat pârâtul Ministerul Finanţelor la efectuarea plăţii diferenţei de 17.997,02 RON din suma de 26.995,53 RON aferentă Titlului de plată seria x nr. x/10.08.2020, precum şi a dobânzii aferentei acestei diferenţe, începând din a 181-a zi de la emiterea titlului şi până la plata integrală.

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A fost obligat pârâtul Ministerul Finanţelor la plata sumei de 2.307 RON în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 38 din 1 februarie 2024, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanţe, iar pe fond, să se respingă cererea de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor in ceea ce priveşte petitul de anulare a adresei nr. x/10.08.2020, emisa de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, la care s-a raportat Ministerul Finanţelor in cuprinsul adresei de refuz de soluţionare a cererii de plata nr. x/17.05.2023.

Instanţa de fond a respins aceasta excepţie retinand ca Ministerul Finanţelor are calitate procesuala pasiva intrucat este emitentul actului administrativ asimilat dedus judecăţii, respectiv a adresei ce încorporează refuzul pretins nejustificat de a recunoaşte dreptul solicitat de reclamantă, aşa încât este justificată participarea sa în proces, în calitate de pârât, fiind parte a raportului juridic de drept administrativ dedus judecăţii.

Contrar celor retinute, Ministerul Finanţelor nu a invocat excepţia lipsei calitatii procesuale pasive în sensul reţinut de instanţa de fond, ci în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de anulare a adresei nr. x/10.08.2020 şi care a fost emisa de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, aşa încât fata de aceasta solicitare a reclamantei, Ministerul Finanţelor nu are calitate procesuala pasiva, nefiind emitentul adresei a cărei anulare se solicita, fiind încălcate prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. .554/2004. Mai mult, hotărârea recurată nu conţine o motivare corespunzătoare asupra aspectelor ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin înscrisul nr. 6088/SEET/10.08.2020 emis de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor si transmis Ministerului Finanţelor, s-a solicitat Direcţiei Generale Economice din cadrul Ministerului Finanţelor sa nu procedeze la efectuarea plăţii aferente titlului seria x nr. x/10.08.2020, emis pe numele reclamatei A. şi al numitilor B. şi C. in baza sentinţei civile nr. 244/30.06.2017, întrucât titlurile emise anterior de către ANRP, respectiv cele cu seria x nr. x, nr. 42994 si nr. 42992 au fost lichidate de beneficiari, corespondenţa purtată în acest sens cu D. fiind depusa la dosarul cauzei dovada, acest aspect necontestat de către reclamanta.

Instanţa de fond a admis doar în parte cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta, retinand ca aceasta a încasat suma de 8.998,51 RON din tranşa aferentă anului 2016, sumă stabilită prin titlul reprezentat de Decizia nr. 9506/19.01.2011 emisa de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul cauzei, situaţie în care plata integrală a sumei cuprinse în titlul de plată seria x nr. x din 10.08.2020 către reclamantă ar conduce în mod evident cu o dublă reparaţie şi, totodată, o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.

Cu toate ca întreaga suma, respectiv 26.995,53 RON, a fost incasata de către beneficiari, instanţa de fond retinand ca nu poate fi efectuata o dubla plata, a obligat totuşi Ministerul Finanţelor sa procedeze încă o data la plata diferenţei de 17.997,02 RON, sens în care a apreciat că motivele hotararii recurate sunt contradictorii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, retinandu-se ca reclamanta a încasat suma de 8.998,51 RON, aceasta nu avea interes şi calitate procesuala sa actioneze în numele celorlalţi beneficiari, B. şi C., care nici măcar nu au fost introdusi în cauza, în conformitate cu prevederile art. 161 din Legea nr. .554/2004, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A invocat prevederile art. 2 alin. (6) lit. f) din anexa la Ordinul nr. 90/2017 din 13 ianuarie 2017, pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi din titlurile de plată emise în condiţiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014.

Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor este instituţia ce deţine, analizeaza, soluţionează dosarele de despăgubire, emite titlurile de plata si le expediază beneficiarilor.

Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generala Economica in conformitate cu prevederile legilor nr. 165/2013 si nr. 164/2014 efectuează doar plata titlurilor de plata emise de Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, prin consemnarea la D. a sumelor aferente titlurilor de plata.

A precizat, în concluzie, că este nelegala şi obligarea Ministerului Finanţelor la plata dobanzii şi a cheltuielilor de judecată, neputandu-se reţine culpa acestuia în cauza.

A solicitat respingerea cererii de recurs pentru argumentele anterior arătate, dar şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, să se constate nulitatea recusului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Preliminar discuţiilor pe fondul recursului formulat de pârât, Înalta Curte reţine că s-a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs care a fost soluţionată în partea introductivă a prezentei decizii civile, cu motivarea oferită de instanţă în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele expuse se încadrează doar formal în dispoziţiile legale invocate.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de către reclamanta A. cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor la efectuarea plăţii aferente Titlului de Plată Seria x nr. x din 10.08.2020, în valoare de 26.995,53 RON, şi a dobânzii aferente acestei sume începând din a 181-a zi de la emiterea titlului şi până la plata integrală, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi prevederile art. 1 alin. (6) din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condiţiile art. 31 alin. (2) şi art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi adresată Ministerului Finanţelor Publice,

Apreciind caracterul parţial întemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii, prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor la efectuarea plăţii diferenţei de 17.997,02 RON din suma de 26.995,53 RON aferentă Titlului de plată seria x nr. x/10.08.2020, precum şi a dobânzii aferentei acestei diferenţe, începând din a 181-a zi de la emiterea titlului şi până la plata integrală. În motivare, s-a reţinut un refuz nejustificat de plată din partea Ministerului Finanţelor în condiţiile în care reclamantei nu îi poate fi imputabila nici emiterea titlurilor a căror anulare a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 244/30 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Cluj, nici plata sumelor către ceilalţi beneficiari şi nici maniera în care pârâţii înţeleg să parcurgă etapele legale în vederea recuperării sumelor eliberate anterior acestora.

Nemulţumit de soluţia primei instanţe, pârâtul a declarat recurs, întemeiat pe motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii de la fond.

Învestită cu soluţionarea acestei căi de atac, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, niciuna dintre criticile aduse nefiind aptă a modifica soluţia primei instanţe.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material," totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curte reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Subsumat acestui caz de casare, recurentul - pârât a susţinut că prima instanţă a pronunţat în mod eronat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor în considerarea faptului că acesta nu ar avea nicio legătură cu petitul din acţiune prin care s-a solicitat anularea Adresei nr. x/2020.

În cadrul controlului judiciar se reţine că recurentul, faţă de modul de formulare a criticii subsumate acestui motiv de nelegalitate, nu a invocat o vătămare a drepturilor procesuale ca urmare a pronunţării soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sentinţei de la fondul pricinii. Prin urmare, o asemenea critică, pe lângă faptul că este improprie motivului de nelegalitate dezvoltat, este şi neîntemeiată.

Înalta Curte constată că în practica judiciară s-au mai conturat şi alte aplicaţii ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi anume: încălcarea dreptului la apărare (ex. instanţa a soluţionat fondul cauzei fără a da cuvântul părţilor şi fără a le da posibilitatea să formuleze şi să administreze probe în dovedirea pretenţiilor); încălcarea principiului disponibilităţii(ex. instanţa a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii deduse judecăţii şi a îndrumat reclamanţii să urmeze calea unei alte acţiuni, fără să analizeze temeinicia pretenţiilor în cauza dedusă judecăţii, lăsând astfel nesoluţionat fondul pricinii); încălcarea principiului contradictorialităţii (instanţa nu poate pronunţa hotărârea şi să reţină aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuţia părţilor); încălcarea principiului oralităţii dezbaterilor; etc.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, de fapt, recurentul - pârât nu formulează critici relative la nerespectarea regulilor de procedură sau la încălcarea unor principii de drept, ci, aşa cum am precizat, critică soluţia dată de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Finanţelor, ceea ce denotă în realitate doar nemulţumire a acestuia faţă de modul prin care judecătorul a statuat cu privire la cadrul procesual pasiv, prin raportare la limitele învestirii instanţei.

Înalta Curte reţine că, de o manieră judicioasă, a fost respinsă excepţia invocată de pârât prin raportare la cererea de anulare a Adresei nr. x/2020, care a fost apreciată a fi inadmisibilă de judecătorul fondului.

Astfel, prima instanţă a rămas învestită cu cererea de constatare a refuzului nejustificat din partea pârâtului Ministerul Finanţelor de a efectua plata sumelor de bani înscrise în titlul emis pe numele reclamantei aşa că nu se poate susţine cu temei că această parte nu avea calitate procesuală pasivă, câtă vreme era subiectul de drept de la care reclamanta pretindea o anumită conduită.

În concluzie, aceste critici nu pot conduce la desfiinţarea sentinţei de la fondul cauzei astfel că vor fi respinse ca nefondate.

Prin următorul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl apreciază a fi tot nefondat, se invocă nemotivarea hotărârii de către prima instanţă.

Înalta Curte reţine că obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Cluj a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., şi a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din CEDO.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), potrivit cărora "..., deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). ... Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a argumentat soluţia pronunţată în raport de criticile expuse de reclamantă în cadrul cererii de chemare în judecată, punctul de vedere exprimat de pârât prin apărările expuse în întâmpinare, prin raportare la normele de drept incidente speţei, respectiv a art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, rezultând cu evidenţă argumentele pentru care au fost înlăturate alegaţiile pârâtului şi admis în parte petitul reclamat.

Totodată, nu se poate reţine în cauză ipoteza reglementată de textul de lege în sensul că din argumentaţia judecătorului de fond se relevă motive contradictorii în contextul în care s-a stabilit clar că reclamanta a încasat suma de 8.998,51 RON din tranşa aferentă anului 2016(aşa cum reiese din Decizia nr. 9506/19.01.2011 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) situaţie în care plata integrală a sumei cuprinse în titlul de plată seria x nr. x din 10.08.2020 către reclamantă ar fi condus în mod evident la o dublă reparaţie şi, totodată, o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia, astfel că a obligat pârâtul doar la plata diferenţei de 17.997,02 RON.

Prin urmare, urmărind firul logic al argumentaţiei primei instanţe, se arată că expunerea de motive nu contrazice dispozitivul sentinţei atacate şi nu conţine elemente contradictorii. Chestiunea reţinută de prima instanţă care vizează împrejurarea că titlurile de plată aferente anului 2016 emise iniţial de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pe numele A., B. şi C. au fost anulate prin sentinţa civilă nr. 244/30 iunie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Cluj, iar din informaţiile aflate la dosarul cauzei rezulta că titlurile de plata având seria x nr. x, nr. 42994 şi nr. 42992 au fost lichidate de beneficiari anterior anulării acestora de către instanţa de contencios administrativ, reclamanta încasând în această modalitate suma de 8.998,51 RON, fără a proceda ulterior la restituirea acestei sume, nu poate justifica critica din recurs a pârâtului cu privire la existenţa motivelor contradictorii, în condiţiile în care acesta se face vinovat de un refuz nejustificat de punere în executare a unui titlu ulterior emis pe numele reclamantei.

În considerarea celor anterior expuse, se va respinge şi acest motiv de casare.

Prin ultimul motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Înalta Curte constată că prima instanţă nu a aplicat greşit cadrul normativ incident cauzei, judecătorul fondului reţinând că prezentul demers procesual se încadrează în prevederile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, manifestarea de voinţă a pârâtului de a nu elibera sumele solicitate de reclamantă fiind circumscrisă unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii acesteia.

Astfel, în cadrul controlului judiciar, se reţine că prin obligarea pârâtului la plata diferenţei de 17.997,02 RON, prima instanţă a statuat conform art. 41 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 165/2013şi a art. 1 şi 6 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1857/2013. Astfel, refuzul autorităţii publice de a elibera sumele care nu au fost încasate de reclamantă pe motiv că aceasta, in cursul anului 2016, a mai încasat suma de 8998,51lei în temeiul unui titlu ce a fost ulterior anulat prin sentinţa nr. 544 din 30 iunie 2017, nu prezintă relevanţă în speţă, recuperarea sumelor eliberate în temeiul unor titluri nevalide fiind în sarcina pârâtului şi neputând fi imputată reclamantei din prezenta cauză.

În consecinţă, din perspectiva cadrului legal incident speţei, Înalta Curte reţine că s-a realizat o interpretare şi aplicare corectă a normelor de drept material în cauză, astfel că sentinţa de la fond nu se impune a fi reformată, niciuna din criticile aduse prin recurs nefiind aptă a determina desfiinţarea ei.

În continuare, Înalta Curte, în ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport solicitate în recurs, în cuantum de 2681lei, reţinând incidenţa în cauză a disp. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul fiind partea procesuală care a căzut în pretenţii prin respingerea căii de atac promovate, urmează a o admite şi a obliga recurentul Ministerul Finanţelor la plata către intimată a sumei constând în onorariu de avocat şi cheltuieli cu deplasarea efectuate pentru asigurarea apărării părţii intimate în calea de atac. În concluzie, îi incumbă recurentului culpa în declanşarea unui mecanism procesual invalidat şi, în mod corespunzător, sarcina de a suporta cheltuielile efectuate de partea procesuală adversă pentru a se apăra şi a se prezenta în faţa instanţei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanţelor reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 38 din 1 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Ministerul Finanţelor la plata către intimata - reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2681lei, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport solicitate în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.