Judicial incompetence to review presidential decree appointing government under constitutional exclusion of acts concerning relations with Parliament

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2025

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.02.2025, sub nr. x/2025, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României-C. prin Administraţia Prezidenţială, Administraţia Prezidenţială şi Statul Român Prin Ministerul Finanţelor şi cu intervenientul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- suspendarea Decretului nr. 1671/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 1313 din 23.12.2024;

- acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 50.000 RON pentru fiecare reclamant în parte;

- obligarea pârâţilor la publicarea sentinţei judecătoreşti în termen de 5 (zile) de la pronunţare în 5 ziare de circulaţie naţională şi la 3 televiziuni publice (cu audienţă naţională);

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 20.02.2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale, a fost admisă excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii PREŞEDINTELE ROMÂNIEI-C. PRIN ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ, ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR şi cu intervenientul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 19 din 20.02.2025, au declarat recurs reclamanţii B. şi A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., cu solicitarea de desfiinţare a hotărârii primei instanţe, iar pe fondul cauzei, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, a arătat că în mod greşit a fost admisă excepţia de necompetenţă a instanţelor de judecată, fiind vorba de un refuz de soluţionare a cauzei.

Prin repartiţie aleatorie "manuală" s-a încălcat art. 5 C. proc. civ., fiind vorba de o suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, era imperativ necesar ca această cauză să fie judecată de secţia de contencios administrativ si fiscal.

A susţinut că au fost încălcate principiile de drept ale rolului activ al judecătorului, dreptului la un proces echitabil, al legalităţii, al egalităţii şi al contradictorialităţii.

A invocat art. 425 C. proc. civ., cu menţiunea se relevă motivarea primei instanţe, care a fost una deficitară şi insuficientă astfel că nu se poate exercita controlul judiciar în cauză, sens în care se impune casarea cu trimitere la prima instanţă pentru a se stabili corect situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Totodată, a mai arătat că instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare căci nu a citat părţile pârâte să depună întreaga documentaţie ce a stat la baza adoptării Decretului nr. 1671/2024, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., cu trimitere spre rejudecare, către Secţiile de contencios administrativ şi fiscal.

Orice act administrativ ce emană de la o autoritate (inclusiv de la Preşedintele României, Decretul) poate fi supus controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti faţă de art. 1 alin. (4), art. 16 şi art. 126 din Constituţie, în cazul de faţă, prin admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţelor invocată de către procuror au fost încălcate normele de drept material.

A susţinut că au fost încălcate dispoziţiile de la art. 85 alin. (1), art. 100 alin. (1), art. 103 alin. (1) din Constituţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Administraţia Prezidenţială a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente speţei.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii B. şi A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.02.2025, sub nr. x/2025, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei să dispună:

-suspendarea Decretului nr. 1671/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 1313 din 23.12.2024;

-acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 50.000 RON pentru fiecare reclamant în parte;

-obligarea pârâţilor la publicarea sentinţei judecătoreşti în termen de 5 (zile) de la pronunţare în 5 ziare de circulaţie naţională şi la 3 televiziuni publice (cu audienţă naţională);

-obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Instanţa de fond a admis excepţia necompetenţei generale şi a respins cererea formulată de reclamanţi, ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, soluţie care este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, neputându-se reţine caracterul fondat al motivelor de casare invocate de recurentă.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; aşadar, premisa aplicării textului legal menţionat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiţionată de producerea unei vătămări, iar ca sancţiune procedurală, urmează să fie analizată în strânsă corelaţie cu diferitele acte de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare şi care au produs prejudicii pentru partea procesuală îndrituită a invoca nulitatea.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

În sfârşit, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită, prin hotărâre, a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Înalta Curte nu identifică, în concret, existenţa vreunui viciu de legalitate, care să permită reţinerea unui motiv de casare în baza căruia sentinţa civilă recurată să fie casată.

Înalta Curte va examina criticile referitoare la motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., întrucât acestea vizează modul de aplicare a unor norme de procedură de către instanţa de judecată.

Înalta Curte subliniază că identificarea unui viciu procedural în cadrul judecăţii de primă instanţă nu are efectul automat al nulităţii hotărârii, ci este necesar să fie demonstrat faptul că aspectul respectiv reprezintă o premisă esenţială a hotărârii recurate, iar viciul de legalitate ar avea efectul casării sale, ceea ce nu rezultă, însă, în acest proces. Astfel, nu este suficient ca părţile recurente să argumenteze, din punct de vedere teoretic, modul în care au fost încălcate principiile de drept sau normele de procedură în desfăşurarea procesului pentru a obţine casarea unei hotărâri întemeiate pe acest motiv de nelegalitate.

Referitor la pretinsa încălcare de către instanţa de fond a principiilor rolului activ al judecătorului, egalităţii, legalităţii şi contradictorialităţii, recurenţii au susţinut că judecătorul fondului în mod greşit a soluţionat cauza prin admiterea excepţiei necompetenţei generale a instanţei de judecată, realizând o denegare de dreptate. Aceste alegaţii sunt neîntemeiate, prima instanţă, cu respectarea art. 22 C. proc. civ. şi a art. 9 din acelaşi cod a procedat la judecata cauzei, nefiind identificate pe parcursul derulării procesului de la fondul cauzei neregularităţi care să conducă la anularea sentinţei civile recurate.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că prima instanţa a reţinut în mod corect că cererea de chemare în judecată vizează suspendarea de executare a Decretului nr. 1671 din 23.12.2024, care este un act administrativ care vizează raporturile cu Parlamentul iar, în temeiul art. 126 alin. (6) din Constituţia României coroborat cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, acesta nu poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ.

Critica recurenţilor referitoare la denegarea de dreptate, faţă de respingerea acţiunii ca nefiind de competenţa instanţei de judecată, nu poate fi reţinută, nefiind identificate în cadrul acestui proces încălcări ale normelor de procedură civilă care să aibă finalitatea anulării sentinţei de la fondul cauzei, ba dimpotrivă, cu respectarea prevederilor art. 131 C. proc. civ., a fost verificată, la primul termen de judecată competenţa instanţei, în soluţionarea excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public.

Sunt nefondate alegaţiile recurenţilor prin care s-a susţinut că nu a fost respectat principiul contradictorialităţii deoarece nu li s-a acordat termen pentru a lua cunoştinţă de excepţia de necompetenţă invocată de reprezentantul Ministerului Public şi a formula apărări în consecinţă, în condiţiile în care aceştia au fost prezenţi la termenul la care excepţia a fost pusă în discuţia părţilor, aşa cum rezultă din consemnările grefierului de şedinţă înscrise în partea introductivă a sentinţei atacate.

De asemenea, nu se poate reţine neîndeplinirea obligaţiei judecătorului de a avea un rol activ, acesta punând în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept relevante, care au făcut de prisos cercetarea pe fond a cauzei, în ordinea în care acestea sunt prevăzute de lege, pentru desfăşurarea normală a procesului civil, tocmai cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor.

De asemenea, prima instanţă a acţionat cu respectarea principiului legalităţii dar şi a egalităţii părţilor în faţa legii, cauza fiind soluţionată în temeiul normelor de drept în vigoare, a normelor constituţionale şi a celor care reglementează procesul civil, judecătorul fondului acţionând cu garantarea exercitării drepturilor părţilor procesuale, însă cu respectarea propriei competenţe de a nu realiza imixtiuni în atribuţiile altei puteri din stat.

În concluzie, primul motiv de nelegalitate dezvoltat de recurenţi este nefondat.

Pornind la analiza celui de-al doilea motiv de casare invocat, care vizează nemotivarea sentinţei de la fond, în cadrul controlului judiciar, se va reţine caracterul nefondat şi al acestuia.

Lecturând atent hotărârea recurată, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluţiile pe care le-a pronunţat. Astfel, Înalta Curte identifică raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluţia pronunţată.

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază recurenţii că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părţilor care au formulat calea de atac.

Contrar susţinerilor recurenţilor, respingerea cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, cererile formulate de acesta au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că nici măcar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

În continuare, cu privire la ultimul motiv de casare dezvoltat, recurenţii au susţinut că a fost încălcat art. 5 C. proc. civ., normele de drept constituţionale şi art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 85 alin. (1) din Constituţia României "Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament", iar dispoziţiile art. 103 alin. (3) prevăd că "Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor."

Prin hotărârea nr. 33/2024 din 23 decembrie 2024, Parlamentul României a acordat încredere Guvernului în componenţa prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.

Ulterior, în baza dispoziţiilor art. 85 alin. (1) şi art. 100 alin. (1) din Constituţia României, a fost emis decretul nr. 1671 din data de 23.12.2024, pentru numirea Guvernului României, în componenţa prevăzută în Hotărârea nr. 33/2024 din 23 decembrie 2024, emisă de Parlamantul României şi publicată în Monitorul Oficial nr. 1312/23.12.2024.

Din cele anterior expuse, în mod corect a reţinut prima instanţă de judecată, că actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de recurenţi face parte din categoria celor prevăzute de Constituţie ca vizând raporturile cu Parlamentul, care reprezintă, potrivit normei constituţionale şi normei de la art. 5 din Legea nr. 554/2004, o excepţie de la controlul judecătoresc exercitat de către instanţa ce contencios administrativ.

Prin Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Preşedintelui României din anul 2024, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1231 din 06.12.2024, Curtea Constituţională a statornicit următoarele:

"având în vedere complexitatea şi durata în timp a operaţiunilor electorale necesare ulterior pronunţării prezentei hotărâri, constată aplicabilitatea art. 83 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele României în funcţie "exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou-ales".

Temeiurile legale ale acestui act jurisdicţional al Curţii Constituţionale sunt reprezentate de dispoziţiile art. 146 lit. f) din Constituţia României, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, în considerarea obligaţiei autorităţii constituţionale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi a rolului Curţii Constituţionale, consacrat prin art. 142 din Constituţia României, de garant al supremaţiei Constituţiei.

Conform prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.".

În contextul normativ expus anterior, contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie competenţa generală a instanţelor judecătoreşti în verificarea legalităţii decretului emis în componenţa prevăzută de Hotărârea nr. 33/2024 prin care Parlamentul a acordat încredere Guvernului pentru realizarea programului de guvernare.

Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

Conduita solicitată instanţelor judecătoreşti de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege, ca act legislativ primar, şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În aceste condiţii, admiterea excepţei necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea prezentei cereri este motivată de natura juridică a actului a cărui anulare se solicită, hotărârea atacată fiind un act administrativ emis de o autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, consacrate de art. 126 alin. (6) din legea fundamentală, instanţele judecătoreşti neavând competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii acestuia.

Principiile generale de drept invocate de recurenţii-reclamanţi nu pot crea norme de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti care nu sunt prevăzute de legiuitor.

Dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cazul actelor ce privesc raporturile cu Parlamentul, instanţele judecătoreşti neavând competenţa de a se pronunţa asupra legalităţii acestora.

Este de observat şi că potrivit art. 5 alin. (1) din C. proc. civ. "Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii", normele de competenţă generală fiind de ordine publică, neputându-se crea jurisdicţional norme de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti care nu sunt prevăzute explicit de legiuitor.

În concluzie, excepţia necompetenţei generale este susţinută de natura juridică a actului a cărui anulare se solicită.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată este dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de A. şi B., ce nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 19 din 20 februarie 2025, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Contestaţii Electorale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.